Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Echipa SiMonica își păstrează șansele

SiMonica

Aproape că mă simt vinovat pentru ce-am spus vineri seară, la Digi 24: meciul pe echipe nu-i totuna cu turneul individual, e alt tip de presiune psihică, când ai tricolorul în spate și mii de oameni care-ți strigă numele; iar Cehia este, în primul rând, o mare echipă, dincolo de suma valorilor individuale, câștigătoare a Fed Cup de 4 ori în ultimii 5 ani.

Dar n-am putut să răspund altfel repetării „patriotice” de către diverși tenisologi a scorului clar favorabil Simonei în întâlnirile cu Kvitová și Plíšková. Astfel de „încurajări” nu fac decât să creeze o atmosferă mai mult decât inutilă, chiar nocivă pentru psihicul Simonei, și așa nu foarte solid după cele întâmplate începând cu înfrângerea în primul tur de la AO.

Până la 2-2 în setul decisiv, Simo n-a făcut un meci rău. A servit binișor, a acoperit terenul cu renumita ei viteză de deplasare, a recuperat spectaculos destule mingi ca și pierdute, a reușit câteva lovituri câștigătoare. Fizic a fost foarte bine. Dar controlul psihic al partidei nu l-a avut niciun moment.

De partea cealaltă, Plíšková a jucat altfel decât o știam. Și-a mai moderat tactic loviturile în anumite momente, nu s-a rezumat la „bum-bum”, a pus stopuri inspirate, a lobat, a folosit crosul scurt cu minge moale. Se vede clar influența dirijării ei continue de pe bancă de către căpitanul de echipă.

După ce Simona a egalat la 4 și conducea cu 40-15, în setul 2, având și primul set câștigat, o clipă am sperat că poate să închidă meciul. Au urmat însă câteva minute, în care s-a topit pur și simplu pe teren, pierzând setul.

În decisiv, a reușit să mențină echilibrul până la 2-2, după care a căzut definitiv. Ultimele două ghemuri, în care era groggy, au durut...

Monica Niculescu, în schimb, a arătat o forță mentală ieșită din comun, trimițând spre Kvitová, odată cu fiecare minge, un val de presiune hotărâtă care a dat-o pe spate pe dubla campioană de la Wimbledon. A servit excelent, a recuperat in extremis, de nenumărate ori, cu dreapta ei tăiată, a pus scurte exact când trebuia, una chiar din serviciul Petrei!, a lobat cu precizie, iar cu reverul, de top 5 mondial, a împușcat-o pe cehoaică din toate pozițiile. Și a făcut și vreo trei passinguri perfecte cu dreapta liftată, nu tăiată, ceva rarissim la Monica!

Sper că victoria ei va fi un impuls care s-o ajute pe Simona să uite eșecul de ieri și să-și concentreze toată voința și luciditatea pentru meciul de astăzi.

Șansele noastre de câștig au rămas intacte.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Soc / sursa foto: Profimedia

Într-o după-amiază, cu oile pe-o tăietură mai veche, mă lăsasem către pădure. Nicu stătea pe areapa de diladeal. Am dat acolo de un brad bătrân, doborât de vânturi, suspendat pe-un gruneț. M-am cocoțat pe el și-am mers până spre vârf; am șezut între cepi, urmărind oile împrăștiate prin zmeurari, de la înălțime. Vremea era plăcută, oile cuminți așa că am început să mă plictisesc. Cum am rămas copil cu mintea, nu cu răutatea, de câte ori mă plictisesc încep și eu să fac ce fac copiii: tot felul de crâmpote.

Citește mai mult

Epstein files / sursa foto: Profimedia

A fost o săptămână de groază. Am încercat să înțeleg ce se întâmplă la vârful politic din Statele Unite, dar e prea mult. Nu fac față. Nu reușesc să leg toate firele. Rămân doar cu o senzație apăsătoare: groaza față de ce au putut face Epstein și oamenii din jurul lui. Agravat de sentimentul că ceea ce s-a întâmplat acolo este doar ce a venit acum la suprafață, asemenea lucruri se întâmplă peste tot. Citesc cu interes articolul domnului Bănescu. Mă regăsesc, desigur, în condamnarea fermă a faptelor perverse și sunt de acord cu aluzia la Epstein ca „iluzionistul perfect”, aproape o întrupare a diavolului. Dar, din păcate, aș muta acest „iluzionist perfect” dintr-o singură persoană în fiecare dintre noi.

Citește mai mult