Foto: Inquam Photos/Dana Coțovanu
“Azi nu simt bucurie, ci durere”. Asta a spus Călin Georgescu la Alba Iulia, locul simbol în care se întâlnesc românii de Ziua Națională să își amintească de faptul că în unire stă puterea. Nu voi comenta azi în niciun fel faptul că un om care este considerat de autoritățile române un “candidat al Moscovei” are libertatea de a convoca mitinguri în zile simbolice și nici că își permite sub ochii forțelor de ordine să cheme românii “la luptă” și la “sacrificiu”. El având un dosar penal pentru complicitate la tentativa de răsturnare a ordinii constituționale. Și nu voi povesti nici ce mobilizare am văzut pe Tik Tok în zilele trecute.
Nu voi comenta asta pentru că azi mi s-ar părea că ar umbri semnificația zilei. Și putem vorbi despre asta și mâine, și poimâine. Și oricând, până la urmă. Căci lucrurile nu dau semne de rezolvare prea curând.
Dar nu pot să nu remarc disperarea populației. A unei părți din ea, desigur. Pentru că azi chiar nu suntem uniți. Suntem mai dezbinați ca niciodată și acesta e tristul adevăr. Remarc așadar o parte a populației care a ajuns la Alba Iulia nu ca sa fie acolo într-un moment simbolic și să celebreze frumusețea momentului de aducere aminte, ci ca să se unească cu un om pe care autoritățile statului român îl consideră un “candidat al Moscovei”.
Privind acum spre noi, dacă ar putea, întemeietorii țării, în forma ei de astăzi, ar lăcrima. Să ajungem noi să celebrăm la Alba Iulia întâlnirea cu un om care a jucat jocurile Moscovei împotriva interesului național e ceva care va cântări greu în deceniile care vor urma. Și care îi va face pe copiii și nepoții noștri să privească în cărțile de istorie cu milă și neînțelegere. Pentru că e greu de înțeles.
Și am văzut mame care își puneau copiii în brațele acestui personaj. Ca pe niște ofrande. Și mi-am dat seama că e multă disperare în acest popor. Și multă sete de “tătuc”. Colac peste pupăză au ales și un tătuc supărat, care le cere și sacrificii peste ofrande.
De asta acel “Marș la Moscova” s-a auzit clar. Sigur, acum susținătorii îmbrâncesc pe toți cei care încearcă să le spună adevărul. Efectiv ei nu mai procesează nicio informație critică la adresa tătucului ales. Dar în sufletele lor, ei știu cine e Georgescu. Pentru că acel “marș la Moscova” s-a auzit foarte clar și a determinat o reacție foarte rapidă din partea lor. Au simțit adevărul. Care nu e mereu plăcut. De multe ori ne mințim singuri și știm asta în sufletul nostru.
De Ziua Națională, la Alba Iulia s-ar fi putut celebra în anul 2025 un moment istoric și simbolic cu demnitate și respect. De către un popor matur, care știe să se apere și să își apere interesul. S-a optat însă pentru un circ. Unul în care s-a proclamat un președinte neales, unul în care s-a cerut demisia unui președinte ales si unul în care s-a chemat la luptă, nu la unitate.
Atât s-a putut în Anul Domnului 2025. În România pe care o iubim.
Îmi amintesc cum, de Centenar, Viorica Dăncilă era premierul României. Mă uitam la televizor și îmi era rușine. Căci mi se părea că am ajuns punctul cel mai de jos al reprezentării noastre politice, ca popor. Am greșit. N-am știut că se poate și mai rău. N-am bănuit că se poate merge atât de jos, la a aclama un candidat al Moscovei la Alba Iulia în ziua Unirii noastre.
Și da, Georgescu n-a mințit. Azi nu e o zi în care să avem motive de bucurie. Ci de durere. A avut el grijă de asta. Și, dacă trebuie să mulțumim cuiva pentru cum arată azi România noastră, pentru certurile dintre noi, pentru ura dintre oameni care înainte se iubeau și se respectau, atunci putem, de Ziua Națională, să îi mulțumim lui Georgescu! Fără el nu s-ar fi ajuns niciodată aici.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nici ei nu l-au lasat pe regele Mihai sa vina in tara, ca nu avea pasaport valabil si incalca legea!
Frumos murdar !
Nu il apar pe individul cu pricina, nu ma regasesc in ideile lui, vorbesc doar de ura si intoleranta stangii fata de orice alta idee.