Diana Marcu

De zilele trecute, Alex este absolvent al Facultății de Geografie de la Universitatea din București (foto: Getty Guliver).

Când i-a sunat telefonul Maria Culescu a știut ce avea de făcut: a luat o mașină și s-a dus la Gara de Nord ca să o caute pe femeia care dormea cu fetița ei pe o bancă. Copila trecuse printr-un transplant de ficat la un spital din București și acum venise în Capitală la control și la analize. Nu erau locuri în spital și cele două venite din provincie nu aveau unde și nici la cine să stea. Așa că au ajuns... la gară.

Terapie constant. Asta este regula centrului Sf. Nectarie: ca fiecare copil să vină la terapie de minimum trei ori pe săptămână și să nu lipsească mai mult de trei săptămâni nemotivat.

Lecția solidarității și a respectului față de semeni se poate învăța de fiecare dintre noi și poate fi exersată, pentru început, în relația cu familia: cu partenerul, părinții, copii, apoi cu vecinii, iar de la ei și până la vânzătorul de la chioșcul cu ziare sau la persoana care dă cu mătura în fața unui magazin mai e puțin.

„De mâine vă luați copilul și îl mutați la altă școală”, asta a auzit mama lui Marian de la directorul școlii la care și-a înscris băiatul în prima clasă. O școală de stat, din București, în care fiul ei – boboc în clasa întâi - a și primit eticheta de „nu este în stare” de la învățătoare.

Un apel lansat public l-a făcut pe Sabin Cornoiu să se înscrie voluntar într-o echipă de salvatori. Era în 1985, când în Gorj și-au pierdut viața, într-un accident pe munte, patru persoane.

Blond, mic, cu ochi albaștri, bucălat și sănătos tun. Cam ăsta e profilul de copil adoptabil în România, punctează Ștefan Dărăbuș admițând că există și excepții.

Clasicul dosar cu șină atât de folosit în cazul beneficiarilor de servicii sociale este înlocuit, din martie, cu un dosar digital. O asociație din Cluj a lansat o aplicație gratuită, care înlocuiește dosarul clasic și îi scapă pe asistenții sociali de zeci de kilograme de hârtie: între 37 și 40 de kilograme de dosare anual, de persoană. Foto: Mihai Kiss

„Binele nu face zgomot și zgomotul nu face bine. E o frază care m-a urmărit. Mult timp am crezut că atunci când faci bine e suficient că îl faci și că nu trebuie vorbit despre asta. Dar în ultimul timp, și anul ăsta în special, am înțeles că a face bine e la fel de important cu a vorbi despre ceea ce faci.”. O spune unul dintre cei mai vechi oameni din industria binelui. Organizația pe care o conduce a investit în proiectele sociale din țară peste 30 de milioane de euro.

În familie, figura bunicii reprezenta autoritatea. Învățătoare, extrem de exigentă, bunica a fost cea care a făcut-o să învețe germana foarte bine.