Foto: Profimedia
Din străfundurile repausului politic, cu sediul undeva într-un colț liniștit al grădinilor de partid destinate reabilitărilor publice — acolo unde politicienii uzați sunt îngrijiți, curățați de praful eșecului și puși din nou la soare — a înmugurit o nouă versiune a lui Marcel Ciolacu.
Nu ca premier, ci ca sufletist, cu „bună știință”, „bună credință” și cu o aproape moralizatoare datorie eroică de a face „un pas înainte”.
Deși, judecând după auto-caracterizare, ai putea crede că avem în față un veritabil protagonist de basm, el nu poate fi, de fapt, decât autorul poveștii devenite realitate: dezastrul fiscal care sufocă o mare parte a populației României.
Prezentat drept un martir al propriei corectitudini, o victimă a „mizeriei puse în cap”, Marcel Ciolacu a declarat, în urma Conferinței Județene Extraordinare a Partidului Social Democrat, că este hotărât să-și înfrunte imaginea de investitor strategic transformat în țap ispășitor și să candideze „acasă”, la șefia Consiliului Județean Buzău.
O singură apariție publică nu s-a dovedit suficientă pentru o zi, așa că a revenit și printr-o postare pe rețelele sociale:
„Niciodată nu am luat decizii împotriva propriilor cetățeni. Și nu am de gând să mă schimb nici de acum înainte.”
De parcă aceasta ar fi trebuit să fie o declarație liniștitoare. Cu toate acestea, a oferit și câteva asigurări votanților, declarând că „faptele sunt garanția că lucrurile vor merge în continuare în direcția corectă” și că „ceea ce a făcut deja” reprezintă o carte de vizită convingătoare.
Într-o Românie în care deficitul sare din tabele ca popcornul din tigaie, inflația străpunge bugetele mai repede decât se destramă relațiile amiabile din coaliție, iar agențiile de rating încă evaluează soarta țării, domnul Ciolacu a reușit să-și îndrepte atenția spre adevăratul vinovat: „lipsa de empatie”.
De-a dreptul emoționat — cu ochii în lacrimi (sau în sondaje) — acesta și-a exprimat furia empatică față de schimbările suferite de burse, față de salariile și pensiile înghețate, față de investițiile blocate, concluzionând, în stil caracteristic, că „ceva nu funcționează” și că „Ciolacu nu mai este acolo” ca să performeze.
Este, totuși, o performanță: după ce ai condus țara către cea mai catastrofică execuție bugetară din ultimul deceniu, după ce ai împins România spre măsuri de urgență precum creșterea TVA-ului, după ce ți-ai văzut numele menționat în rapoarte financiare la secțiunea „risc ridicat”, să revii cu fruntea sus și să declari că vrei să reconstruiești județul… e nevoie de un curaj rar, aproape poetic.
Astfel, în această narațiune halucinantă, Ciolacu devine un soi de erou tragic, coborât de la înălțimea funcției doar pentru a salva Buzăul — județul său natal — de la aceleași greșeli pe care chiar el le-a comis.
În România, funcția publică nu are memorie, ci ciclicitate. Se uită, se rescrie, se iartă și, mai ales, se votează din nou.
De fapt, în fața unei asemenea demonstrații de tărie sufletească, singurul gest onorabil pe care îl mai putem face este să ne cerem scuze.
Să ne cerem scuze că n-am înțeles, la timp, sacrificiul unui om care a aruncat țara într-o criză economică doar pentru a-i oferi ocazia să-și revină mai puternică.
Să ne cerem scuze că n-am înțeles sufletul cu care a fost făcut acest pas înainte–înapoi.
Să ne cerem scuze că n-am observat că, de fapt, Ciolacu ne-a lăsat moștenire încasări bune „în primul trimestru”, după cum a declarat astăzi.
Și totuși, ce ne rămâne nouă, celor care am rămas în țară, plătind nota de plată a acestei „empatii bugetare”?
Să ne cerem scuze, așadar, că am îndrăznit să credem că ne-a ajuns.
Iar când vedem cât de firesc este acest traseu — premier, faliment, retragere, autocompătimire, consiliu județean — să înțelegem că, în România, nu există eșec. Există doar preludiu pentru o altă funcție.
Să sperăm, totuși, că, la fel ca în basme, binele triumfă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cine sunt „scribii”? Majoritatea cetățenilor „pregătiți” să-l ungă pe Ciolacu în funcția de dregător suprem la Buzău, că nu se cade ca un asemenea „specialist” în găuri de covrig să se piardă în anonimitate...
Binele triumfă doar în basmele „culese” de Ispirescu („Prâslea cel voinic și merele de aur”, „Făt Frumos cu părul de aur”). Realitatea în care trăim dovedește că adevărul nu-și poate vindeca „spărtura” din cap atâta vreme cât ne facem iluzii că poate fi „bandajat” cu promisiunile unor mincinoși.
Să sperăm, totuși, căci speranța nu costă nimic. Doi bani, în cel mai „fericit” caz...
Nu mă pot abține: viitor de AUR România are! Cel puțin în viitorul apropiat, că pe termen lung nu se știe...
Am spart 70 de miliarde de euroi in 2 ani de zile! Cate Mantuiri se puteau face din banii astia! Cum cate? Habar na-m ca m-ia furat cineva diploma de bacacalaureat!
Succesuri ! (apud Baseasca mica!)
(paranteză: eu n-am, tu n-ai, el n-are habar; tu mi-ai, el mi-a, ei mi-au furat)
Despre eșece și succesuri o lăsăm pe EBA să-și dea cu părerea.
Cat de dus cu pluta sa fii sa-l sustii pe individ intr-o functie de conducere, in conditiile in care n-are nici o "aplecare" practica????
PS. Il aduce ministrul finantelor judetene pe Caciu????
Nu ești în rând cu cei de lângă tine dacă nu știi să te „descurci”, să te „învârți” ca titirezul sau să faci o „șmecherie”. Astea sunt criteriile de „performanță” în România prezentului.
Când indivizi precum Grindeanu ajung să se umfle în pene în fața unora ca Bolojan ar trebui să ne întrebăm unde am greșit în „construcția” democrației. Răspunsul e simplu: am pus la temelie o minciună gogonată, crezând că sinceritatea e imbatabilă.
„Lupta” dumneavoastră (și a mea!) cu domnul Cojocaru e absolut inutilă, domnule Zugravu...
Toți ne credem „campioni” în rostirea adevărului, uitând că orice „medalie” are și revers. Am îmbătrânit într-o lume în care „adevărul” fiecăruia dintre noi e nul, devreme ce am încoronat minciuna. Nu o să pricep vreodată de ce „poporul” nostru e capabil (sau a fost, tot dracu' ăla!)) să-l împuște pe „cel mai iubit fiu” și să-l înlocuiască instant cu ultimul de pe listă, Ion Iliescu.
„Democrația” asta (în care hoțul neprins e negustor cinstit!) nu-mi e pe plac, dar constat cu amărăciune că suporterii ei îi depășesc numeric pe cei ca dumitale, oricât ai încerca să îi „contracarezi” pe „promotorii” unor vorbe mincinoase.
N-o mai lungesc, mai bine o fac lată, că „așa beu oamenii buni, de sâmbătă până luni”. Uneori până marți, ca să evite ziua cu cele trei ceasuri rele...
Sănătate și viață lungă vă doresc, ca să nu rămână republica.ro fără comentatori. Sunt tare curios să aflu părerea domnului Cojocaru despre „sfințirea” Catedralei Mântuirii Neamului...