Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

EXCLUSIV. Lista profesorilor universitari și a editurilor care au girat „lucrările științifice” scrise de deținuți în pușcării

În urmă cu câteva zile, Republica.ro lansa un Apel pentru desființarea Uniunii Scriitorilor din Pușcării, prin care cerea eliminarea portiței legale prin care deținuții scapă mai repede de închisoare dacă scriu „lucrări științifice”. 

Nu mai puțin de 20.000 de oameni au distribuit demersul nostru împotriva imposturii. 

Peste 400 de cărți scrise de deținuți au apărut în ultimii trei ani, cu scopul de a le aduce autorilor lor reduceri ale pedepselor. Această situație a fost posibilă cu ajutorul profesorilor universitari care girează cărțile scrise în pușcării. La fiecare carte considerată lucrare științifică, unui deținut i se scad, potrivit legii 254/2013, câte 30 de zile din pedeapsă. Condițiile ca acest lucru să se întâmple sunt ca un profesor universitar să ateste că respectiva lucrare are un subiect științific și respectă canoanele științifice și ca aceasta să fie publicată la o editură recunoscută.

Republica.ro vă prezintă listele cu editurile și cadrele didactice universitare care au sprijinit, din 2007 până astăzi, publicarea a sute de cărți scrise de deținuți. Datele au fost puse la dispoziție de Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, la solicitarea Republica.ro. 

În tabelele anexate mai jos, veți găsi numele deținuților care au scris lucrări, dar și numele profesorilor care le-au girat lucrările și numele editurilor care le-au publicat.

Profesorul „clanului” din sport: Cojocaru

Coordonatorii științifici ai lui Gigi Becali sunt mitropolitul Ardealului Laurențiu Streza (care i-a coordonat cartea „Iubirea milostivă și mântuitoare”, editura Saeculum 2014), ÎPS Teodosie (care predă la Universitatea Ovidius din Contanța), prof. univ. dr. Viorel Cojocaru (Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București) și Dan Pavel, politolog și conf. univ. dr. (vechi consultant politic al latifundiarului din Pipera).

Vărul lui Gigi Becali, Ioan Becali, l-a folosit tot pe Viorel Cojocaru pentru a-i gira cele 3 cărți din 2015 („Manualul investitorului în fotbal”, „Statutul lucrătorilor de fotbal, prin prisma regulamentelor interne și internaționale”, „Arbitrul și rolul său în fotbal”, toate la editura Oscar Print).

Viorel Cojocaru și-a oferit serviciile și celui de-al treilea membru al familiei Becali aflat după gratii, Victor Becali („Managementul cluburilor de fotbal, al structurilor”).

Tot la Viorel Cojocaru au apelat și MM Stoica, în 2014 („FIFA World Cup – Brazilia. Statistici. Analize. Concluzii”), și Cristian Borcea („Am fost președintele unui vis – Dinamo București” și „Aspecte din activitatea organizatorică a cluburilor de fotbal”).

Gigi Nețoiu, condamnat la 3 ani și 4 luni pentru înșelăciune, și-a făcut cele 4 „lucrări științifice” cu conferențiarul universitar doctor Iancu Anica, de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Craiova. Nețoiu s-a ocupat de teme de cercetare din domeniul agricol și zootehnic, ca de exemplu în cartea „Performanțe economice în creșterea bovinelor și ovinelor în România”.

Profesorii lui Dan Voiculescu

Pe perioada detenției, Dan Voiculescu a scris 10 cărți considerate lucrări științifice. În anul 2014, a  publicat la editura Niculescu „Omenirea încotro”, coordonată de prof. univ. dr. Dumitru Miron de la Academia de Științe Economice București. Același profesor i-a coordonat și lucrarea „Dezvoltarea economică durabilă”, apărută la Editura Monitorul Oficial. 

Anul 2015 a fost pentru Dan Voiculescu unul de boom creativ. I-au mai apărut cinci cărți coordonate de Dumitru Miron: „A patra cale”, la editura Bibliotecha Târgoviște, „Efecte de antrenare a investițiilor străine în economia românească 1990-2014”, tot la editura Bibliotecha Târgoviște, „Investiții străine - vector al dezvoltării economice”, la editura Niculescu, „A New Theory of the Value” - conferință internațională, și ”Managementul riscului în accesarea și gestionarea fondurilor europene”, la editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca. 

Tot în 2015, Dan Voiculescu a mai publicat cartea „Economia românească” (editura Bibliotecha Târgoviște), coordonată de prof. univ. dr. Dorina Poanta, de la Universitatea Financiar Bancară București, „Competiția economică” (editura CA Publishing), coordonată de prof. univ. dr. Valeriu Potecea de la Universitatea Româno-Americană, și „Clasa de mijloc. Teoria și practica antreprenorială” (Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca), coordonată de prof. univ. dr. Ion Smeureanu de la ASE. 

Profesorii lui Dinel Staicu

Dinel Staicu, condamnat la cinci ani pentru fapte de corupție, a publicat în închisoare nu mai puțin de 10 cărți, toate la aceeași editură, Sitech Craiova. Doar în 2015 Staicu a publicat opt cărți. „Piața de capital fiscalizat”, coordonată de conf. dr. Buziernescu Răducu Emil, „Foreign policy”, coordonată de conf dr. Ramona Pîrvu, „Raportul de cauzalitate dintre creditare și criza economico-financiară”, coordonată de prof. univ. dr. Nicolae Schigea, „Acensiunea și prăbușirea băncilor în contextul globalizării”, coordonată de conf. univ. dr. Roxana Badircea, „Noul bon fiscal etalon”, coordonată  de aceeași Roxana Badircea, „Barterul fiscal”, coordonată de prof. univ. Marcel Dracea, „Economia fiscală de piață”, coordonată  e conf. univ. dr. Dorel Berceanu, și „Idei fiscale de autodefinire a epocii moderne”, coordonată de prof. univ. dr. Gheorghe Pîrvu. În 2014, Dinel Staicu a scris două cărți: „Reforma bancară și fiscală”, cordonată de prof.univ. dr. Marcel Dracea și „Creditul social fiscalizat”, coordonată de prof. univ. dr. Gheorghe Pîrvu. Toți coordonatorii științifici ai lui Dinel Staicu sunt cadre didactice la Universitatea din Craiova.

Coordonatorii științifici ai lui Dan Diaconescu

Dan Diaconescu a scris până acum 5 cărți în închisoare, toate apărute la editura Aius Craiova: „Tehnici științifice de realizare a interviului modern” (coordonator prof. univ. dr. Marin Ion, de la Universitatea Hyperion București), „Mecanica ruperii materialelor compozite” (coordonator prof. univ. dr. ing. Nicolae Toma, de la Politehnica București), „Talk-show-ul” (coordonator prof. univ. dr. Marin Ion, de la Universitatea Hyperion Bucuresti), „Știrea - concept, evoluție și modalități științifice de realizare” (coordonator prof. univ. dr. Marin Ion, de la Universitatea Hyperion Bucuresti), „Televiziunea - Menire socială, dezvoltarea știintifică și comunitară” (coordonator prof. univ. dr. Marin Ion, de la Universitatea Hyperion București).

Coordonatorii științifici ai lui Gheorghe Popescu

Gheorghe Popescu a scris 4 cărți cât s-a aflat în spatele gratiilor: „Fotbal pentru viitori fotbaliști profesioniști” (Fundaţia-Editura Craiova, coordonator: conf. univ. dr. Ciolca Sorin, de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport), „Considerații privind optimizarea strategiei de promovare a jocului de fotbal la nivel școlar” (editura Scrisul Românesc, coordonator: prof. univ. dr. Viorel Cojocaru de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București), „Abordări teoretice și practico-metodice ale predării jocului de fotbal în centrele de copii și juniori din perspectiva interdisciplinară” (editura Scrisul Românesc, coordonator conf. univ. dr. Barbu Dumitru, de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport Craiova), „Personalitatea sportivului, condiție obligatorie pentru succesul în sport” (editura Scrisul Românesc, coordonator: prof. univ. dr. Marian Dragomir, de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport Craiova).

Profesorii lui Copos

George Copos a scris 5 cărți: „Alianțe matrimoniale în politică ale principilor români din Țara Românească și Moldova” (editura Niculescu, coordonator: prof. univ. dr. Stelian Brezeanu, de la Universitatea din București), „Turismul ca vector de interculturalitate” (editura Niculescu, coordonator: conf. univ. dr. Cucu Virginia, de la Universitatea Artifex București), „Franciză vs. managment în industria hotelieră” (Editura Niculescu, coordonator: prof. univ. dr. Andreica Marin, de la Academia Comercială din Satu Mare), „Tășnadul medieval” (Editura Niculescu, coordonator: prof. univ. dr. Stelian Brezeanu, de la Universitatea din București), „Turismul european durabil și provocările lui” (editura Meteor Press, coordonator: prof. univ. dr. Andreica Marin, de la Academia Comercială din Satu Mare).

Profesorii lui Adrian Năstase

Adrian Năstase a scris în detenție „Cele două Românii” (editura Niculescu, coordonator: prof. univ. Dobrescu Paul, de la SNSPA) și „Imunitatea parlamentară în România şi Europa” (editura Wolters Kluwer, coordonator: conf. univ. dr. Gabriel Liviu Ispas, de la Universitatea Titu Maiorescu)

Lista lucrărilor publicate în 2015 de către deținuți, a profesorilor coordonatori și a editurilor la care au apărut. 

Lista lucrărilor publicate în 2014 de către deținuți, a profesorilor coordonatori și a editurilor la care au apărut. 

Lista lucrărilor publicate în 2013 de către deținuți, a profesorilor coordonatori și a editurilor la care au apărut. 

Lista lucrărilor publicate în 2012 de către deținuți, a profesorilor coordonatori și a editurilor la care au apărut. 

Lista lucrărilor publicate în 2011 de către deținuți, a profesorilor coordonatori și a editurilor la care au apărut. 

Lista lucrărilor publicate în 2010 de către deținuți, a profesorilor coordonatori și a editurilor la care au apărut. 

Lista lucrărilor publicate în 2009 de către deținuți, a profesorilor coordonatori și a editurilor la care au apărut. 

Lista lucrărilor publicate în 2008 de către deținuți, a profesorilor coordonatori și a editurilor la care au apărut. 

Lista lucrărilor publicate în 2007 de către deținuți, a profesorilor coordonatori și a editurilor la care au apărut. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Magnifique! Super buna treaba! Rusine, nu atat plagiatorilor, cat mai ales profesorilor care s-au lasat corupti pentru supervizarea lucrarile "stiintifice" ale unor TDM (Talhari la Drumul Mare) virusati cu HIS (Handicap Intelectul Asever)!
    • Like 0
  • Am fost intrigat de aparitia peste noapte a atator oameni cu apetit de a scrie lucrari stiintifice pe banda dupa ce au fost arestati. Acest lucru ma determina sa cred ca de fapt lucrarile nu le apartin, ele fiind scrise de alte persoane. Aici cred ca vina mare o are cel ce a acceptat aceste lucrari. Nu cunosc legea dar cred ca specifica totusi ca aceste lucrari sa fie concepute si scrise de catre detinut. Ori in aceasta situatie detinutul trebuia sa dovedeasca ca el este cu adevarat autorul lucrarii. Acest lucru nu s-a facut. De asemeni legea nu este una corecta pentru ca in baza ei ar trebui sa nu se limiteze doar la lucrari stiintifice si sa faca diferentierea lucrarilor, functie de importanta informatiilor obtinute si gradul de aplicabilitate in viata de zi cu zi. Lucrarile pot avea realmente valoare stiintifica sau artistica dar pot avea si un caracter moral. Conditia ar trebui sa fie asigurarea ca lucrarea nu este plagiat, este scrisa de cel ce figureaza ca autor, are o anumita valoare recunoscuta si in functie de valoare, de volumul de informatii valoroase sa se acorde acea reducere.
    • Like 0
  • Ischiuzarii noștri gazetari s-au străduit și ne-au pus la dispoziție și borderoul cu multe coloane al producțiilor literar-știintifice ale scriitorilor noștri mai puțin norocoși din spatele fileului, care scriitori, în ciuda gurilor rele, rămân adevărați maratoniști ai scrisului, iar lucrările lor autentice valori în labirintul Gutenberg. Astfel, acum pot fi văzute într-un tabloul sinoptic, ca pe lista de la întreținere, afișată în holul blocului, toate rubricile, precum unitatea, autorul și coautorul, condamnarea, data depunerii, titlul lucrării, data publicării, perioada redactării, editura, acreditarea editurii CNCSIS, numele coordonatorului științific, instituția de învățământ superior în care funcționează. Rubrica observații lipsește, ceea ce îl face nedesăvârșit. Ce interesează mai abitir este coloana cu numele acelor sofologiotatoși, care au sistisit lucrările. Cum nici o faptă bună nu scapă nepedepsită, aceștia au ajuns acum sub tirul încrucișat al multor tabloide, care îi suspectează ba de una, ba de alta. Că lista asta seamănă foarte mult cu lista lui Sorescu nu are nicio importanță. A, nu știți ce e lista lui Sorescu?! O listă, care prin 1973 făcea furori punând pe jar securitatea. Iat-o! Al lui Fleţu, Ai lui Fleaşcă, A lui Gârlă, A lui Tiugă, Al lui Băşină, Ionete-al lui Făsui, Al lui Deşca, Roncioaica, Coadă al lui Ceapă, Sandu lui Ciurel, Tăgărâlă, Ai lui Mitrofan, Ai lui Modârlan, Al băiatului Măriei lui Didu, Traşcă, Ai lui Corniţă, Brânzanii, Roască, Ai lui Ghirea, Ai lui Birău, Delieştii, Fata lui Dincă Gâscă, Ai Ivii Patentă, Miţăle, Petrică şi Cătălina lui Căşenete, Ai lui Zgoidea, Nătărău ăl bătrân... Şi ăştia sunt.
    Și ce au făcut, mă rog, ăia, dom'le? Nimic. Pur și simplu treceau drumul. Dar ăștia de acum? Tot Nimic! Păi vedeți dumneavoastră malonestitatea la gazetari. Atâta zgomot pentru Nimic! “Much Ado About Nothing”, vorba lui Shakespeare. Nu se gândesc ei că dacă ai Carte de Nimic, ai cu ce să te ştergi. Gata. Ajunge pe ziua de azi. Dă bun de tipar, domnule! Dă BT-ul, dom'le!
    • Like 0
    • @ Gavriil Stiharul
      Cred ca este o neintelegere,fata de ce este o lucrare stiintifica. Este un demers de dizertatie publica facuta de cineva care doreste obtinerea unui grad stiintific.Acasta se bazeaza pe munca laborioasa de obtinere a argumentelor si datelor stiintifice tratate in lucrare sub o forma inedita,inovatoare,personala,asta permitand candidatului sa aspire la titlul de doctor,ori de licenta.
      In cazul celor de mai sus trebuia ceruta toata documentatia care au studiat-o si in ce perioada de timp.Pot prezenta notitele,bruioanele,notitele,conceptul care a asta la baza lucraii stiintifice?Exista o varianta initiala scisa de mana lor ori la laptopul propiu ei fiind in puscarie?Si nu in ultimul rand nu se poate numii lucrare stiintifica o enumerare de cunostinte deja cunoscute,vehiculate fara nici un fel contribitie personala de interpretate.Pai ceea ce "au scris" stiintific smecherii fotbalului se poate auzii pe marginea santului oriunde.Deci tata Forea si nea Ion dau pe gura doar lucrari stiintifice.
      Eu cred ca este o mare mizerie sa vorbim de plagiat si sa acceptam lucrarile stiintifice de puscarie.
      Nu inteleg de ce nu se recunoste nocivitatea aceste reglemntari favorizante pentru unii puscariasi "din lumea buna"Ca un puscarias oarecare nu poate avea resursele sa face lucri stiintifice.
      Cred ca din moment ce aceste facaturi de doi bani gauriti (pardon lucrari stiintifice) nu sunt ceea ce ar trebuii sa fie din punct de vedere tehnic,atunci este o cauza penala fata de cei care au aprobat drept lucrare stiintifica niste hartii ingienice.
      • Like 0
  • Of. Of, ce poate face banul ! Ruşine mare pentru acei profesori universitari, care au acceptat numai şi numai să steie de vorbă cu aceşti infractori, dar să mai şi ajute la o infracţiune.....este oribil. Acum ...dacă am fi oameni serioşi, cu un guvern serios...ar trebuii scoasă o lege pentru cei ce au ajutat în reducerea pedepselor ...să meargă ei un pic acolo---măcar atâtea zile câte au ajutat pe infractori să scape mai repede. Şi să nu ne fie cu părere de rău pentru ei....aceşti profersori universitari,scriitori, te pomeneşti şi critici literari...au dat dovada că nu sunt oameni integrii ...ci mari, mari hapsâni ! ha, ha, ha, Nu-i aşa ? Ce mult aş vrea să apuc aceea zi a judecăţii lor ..Ha, ha, ha, sunt naivă ! nu-i aşa ? Deci : ce să facem _ " râsu cu plânsu " pentru noi mulţimile !
    • Like 0
  • În afară de site-urile Digi24, Hotnews și cel al știlor Pro TV, nu am văzut niciunde pe prima pagină știrea. Pe unele (ex. Antena3, RTV, Realitatea) nu apare absolut deloc pe site. Pe TVR se face doar o vagă precizare. Probabil nici la TV nu s-a menționat nimic. Pe ei nu-i reclamă nimeni?
    • Like 1
  • Vio Volo Vio Volo check icon
    Campania desfășurată de BOR pentru modificarea Constituției este de fapt încă o încercare de refacere a încrederii poporului în Biserică.
    Dacă privim lista profesorilor universitari care au girat lucrările științifice ale lui Gigi Becali îi găsim pe IPS Laurențiu Streza, Mitropolit al Ardealului, dar și pe IPS Teodosie, arhiepiscop al Constanței și Tomisului.
    Să credem că Dumnezeu îngăduie ca reprezentanții LUI pe Pământ să ajute un biet păcătos care a obținut averea prin înșelătorie – tot un furt - numai pentru că a dat lui Hristos din avuția lui pentru a-și spăla păcatele? Oare donațiile către biserică nu încearcă să spele din păcatele oamenilor politici și de afaceri de după 1989? Cum e cu Porunca 8 – SĂ NU FURI !? La BOR se traduce FURĂ CÂT POȚI dar DĂ ȘI BISERICII dacă vrei să te iertăm !
    Prin cererile de la începutul anului școlar 2015-2016 în care părinții cereau introducerea orei de religie s-a mai produs o manipulare. Iisus a spus – LĂSAȚI COPIII SĂ VINĂ LA MINE! BOR, prin ÎPF Daniel traduce - OBLIGAȚI COPIII SĂ VINĂ LA MINE!
    Mă tem că la bietul popor român, spălat pe creier de unele televiziuni, aceste campanii vor da roade, în favoarea bisericii, nu a CREDINȚEI!.
    • Like 2
  • Eu cred că ar trebui să fim recunoscători că legea nu le „dă liber” și pentru literatură beletristică. Măcar aceste lucrări... hm... științifice este grozav de puțin probabil că le-ar citi prea multă lume. Dar imaginați-vă cum s-ar putea umple librăriile și târgurile de carte cu volume de poezii pentru copii, extrase din gingășia sufletelor acestor scriitori pe nedrept încarcerați. Și notorietatea autorilor ar putea trimite aceste... opere direct în manualele școlare. Probabil și în programele pentru examene. Pentru că, după cum se observă, editurile sunt mai mult decât generoase în a le publica producțiile.
    • Like 1
  • Deci IPS Streza şi-a asigurat sponsorizări serioase de la Becali. Acu ar trebui vazut cu cât a sponsorizat Jiji Mitropolia Ardealului şi Arhiepiscopia Tomisului
    • Like 0
  • Cred ca ar trebui jn primul rand invitati,,profesorii"impreuna cu ,,autorii" la dezbateri publice; sa poarte discutii elevate despre continutul lucrarii ,pentru a dovedi cat suntem de carcotasi!
    • Like 1
  • Precum Jurnalul de la Paltinis, propagarea iluziei ca se pot scrie carti fara biblioteca. Rezultatul politic: RO e o tara inapoiata si totusi n-avem Biblioteca Nationala finantata cât a Frantei! Si tocmai universitarii nu cer politicienilor occidentalizarea.
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult