Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Tu tragi de şosetele alea...” Elena Lasconi, atac la Nicușor Dan: „Mie mi se face rușine”

Elena Lasconi - Nicușor Dan

Foto: Inquam Photos /Sabin Cirstoveanu

„Dacă vezi imagini cu Nicușor Dan, mie mi se face rușine. Mie îmi este rușine că acest domn ne reprezintă în străinătate”. Declarația îî aparține fostei candidate USR la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi. Invitată la emisiunea „În fața ta” de la Digi24, Elena Lasconi a evaluat într-un mod mai mult decât critic prestația președintelui Nicușor Dan.

Lasconi a calificat mandatul de până acum al președintelui Dan drept „o catastrofă”. Ea a criticat gesturi din timpul întâlnirilor oficiale ale președintelui - precum ajustarea ținutei în prezența unor oficiali străini - pe care le-a considerat lipsite de demnitate instituțională și dăunătoare imaginii țării.

„E o catastrofă. Eu nu pot să înțeleg cum te duci la o întâlnire importantă cu Zelenski lângă tine şi tu tragi de şosetele alea. Și nici măcar nu erau lăsate. Şi dacă erau lăsate, mă, şi dacă rămâneai desculţ... stai demn acolo şi ascultă. Ce respect ai pentru persoana care vorbeşte, pentru Zelenski? Doamne, fereste-mă, nu se poate așa ceva! Suntem de râsul lumii”, a spus Elena Lasconi, fâcând referire la imagini devenite virale recent în care Nicușor Dan își aranjează șosetele în timpul unei întâlniri oficiale, în timp ce președintele Volodimir Zelenski se afla lângă el.

Întrebată de unul dintre moderatorii emisiunii dacă, în pozițiile pe care le exprimă președintele Nicușor Dan pe plan extern, vede ceva incorect, Elena Lasconi, a revenit la gesturi ale președintelui.

„(Înțeleg că nu vă place postura, nu vă place felul în care merge, felul în care se comportă. Dar este ceva de contestat la felul în care se poziționează în politica externă? ) Astea cu scărpinat în nas....Ce credibilitate? Poate să se ducă acolo să spună că la noi e Dumnezeu. Aici e Dumnezeu și să vină toată lumea, să vină în România să-L vadă pe Dumnezeu. Ce credibilitate ai când tu își tragi șosetele și te scarpini în nas? Și te mai duci cu un rucsac, cu nu știu ce, în el. Dați-mi voie. Hai să nu intrăm pe asta. Mă simt prost. Și cred că sunt foarte mulți români care se simt prost, care au girat pentru omul ăsta. E lumina, olimpicul. Suntem dezamăgiți de ceea ce vedem și multora le este rușine. Mai ales românii din diaspora. Doamne, deci când ajunge omul ăsta printr-o țară pe unde sunt români, păi e rușinea rușinilor. Adică nu se poate mai rău de-atât”, a continuat Elena Lasconi.

Solicitată să spună ce ar fi făcut în momentul în care PSD-ul ar fi venit la ea - cum a venit la Nicușor Dan - să îî spună că depune o moțiune de cenzură, Elena Lasconi a evitat un răspuns. 

„Dar nu sunt președinte. (Aș vrea să văd cum ați fi reacționat în locul lui Nicușor Dan, dacă ați fi avut de gestionat o astfel de situație. Ca asta a produs criza politică în care suntem de patru luni). Eu cred că dacă... El nu își dă seama că și scaunul lui la Cotroceni este în pericol. Nu cred că își dă seama. (Acum, credeți că este în pericol? În momentul ăsta? ) Eu zic că da. Și dacă s-ar face alegeri anticipate, ar fi în pericol. Doamne ferește! Dar eu nu văd altă soluție. Îmi spuneți dumneavoastră ce soluție vedeți să ieșim din impasul ăsta? Toată lumea e cu ochii pe noi. (...) Oamenii or să o ducă în ce în ce mai rău. Și o să creadă numai în sectă. O să creadă numai în poveștile de pe internet”, spune Lasconi.

Fosta candidată la prezidențiale a mai spus că este „o prostie” conceptul de „naționalism sănătos” despre care a vorbit recent Nicușor Dan. „O prostie. Nu există așa ceva. Cum adică naționalism sănătos? Nu. Hai să vorbim despre lucrurile reale. Dar nu cu steagul... Nu mi-e drag să fiu cu steagul în mână numai când e campanie electorală, așa cum vedem noi că se întâmplă în campaniile electorale. Mă, dintr-odată toți sunt credincioși, toți sunt români adevărați, cu tradițiile, cu nu știu ce...”, a spus Lasconi la emisiunea „În fața ta”.

Ea a adăugat că lucrurile concrete pe care le fac politicienii pentru țară sunt importante, nu vorbele. 

„Ce-ai făcut tu pentru țărișoara asta? Dacă ești așa de român, ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la guvern acum, care ești la conducere? Ce-ai făcut? Concret, ce-ai făcut? Uite, eu las în urma mea școli, spitale, policlinică, creșă, o să fac drumuri, parcuri pentru copii. Tu ce-ai făcut?”, a întrebat retoric Elena Lasconi. 

„El nu încearcă să facă lucruri. El aşteaptă să fie trimis acasă”

Despre perioada în care Nicușor Dan a fost primar general al Capitalei, Lasconi a povestit că birourile acestuia erau pline de dosare și autorizații de construire nesemnate, sugerând o tendință de blocaj administrativ care s-ar fi mutat, spune ea, și la nivelul Palatului Cotroceni..

„Aţi fost vreodată în birou la Nicuşor Dan, când era primar general? E un birou uriaş, foarte mare, care are o cărare şi stânga-dreapta erau multe bibliorafturi, autorizaţii de construire care urmau să fie semnate. De asemenea, pe masă erau multe bibliorafturi şi un lego şi pe birou, la fel multe documente. Eu din câte am văzut omul ăsta a blocat foarte multe lucruri. Acum i-am dat gir să blocheze o ţară. Eu asta văd. El nu încearcă să facă lucruri. El aşteaptă să fie trimis acasă. Eu nu văd altă soluţie de ieşire din impas decât alegerile anticipate în momentul de faţă”, a declarat Lasconi.

Fosta candidată la prezidențiale consideră că Nicuşor Dan nu a lucrat niciodată în echipă și nu știe ce înseamnă lucrul în echipă.

„Nu cred că el este în stare să facă echipă, nici nu ştie ce înseamnă. El nu a funcţionat în echipă. Dar acum dacă toată lumea l-a văzut ca pe o lumină, dacă el e olimpicul de care România are nevoie, atunci ne conformăm şi aşteptăm să vedem ce Doamne, iartă-mă, mai face. Să nu îl mai trimitem pe afară, că ne face de ruşine”, a mai spus Elena Lasconi. 

Emisiunea „În fața ta” de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită sâmbăta și duminica de la ora 14.00.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mihai check icon
    Oare ce porumbei ar fi scos din gură Lasconi dacă câștigă alegerile prezidențiale.
    • Like 0
  • E un filon aici, cel userist. Un filon de personalitati remarcabile.
    Exploatat la maxim pana acum.
    Dar se pare ca nu am vazut totul!
    • Like 0
  • Chiar ma gandeam deunazi ca poate daca-r fi iesit Elena Lasconi presedinte, n-ar fi fost la fel de rau ca azi. Dar madam , cum se asterne uitarea peste prestatia dansei , simte nevoie sa reapara si sa confirme la fiecare moment ca este mai proasta decat ne-am inchipuit.
    • Like 3
    • @ Radu Bogdan
      Nu ne-am închipuit, aproape toți știam că e nepregătită pentru Cotroceni. Cu toate astea, am votat-o numai ca să nu câștige vreunul dintre mofluzii ceilalți. Dar, fiind slabă de minte, Lasconi a crezut că a fost votată cu convingerea că ea e lumina, soluția salvatoare.
      Dac-ar (nu daca-r) fi ieșit Lasconi președinte, ar fi fost criză politică din prima ei zi de mandat, pentru că n-ar mai fi existat nicio coaliție de guvernare. Coaliția asta "pro-occidentală", cred că a fost singura realizare a lui Nicușor. Dar tot el a pus umărul la desființarea ei.
      • Like 0
  • Vorbeste doamna Lasconi, cea care il invita pe Trump la un date. Cand esti pafarist, mai bine stai in banca ta, nu mai râzi de altii.
    • Like 3


Îți recomandăm

Lucian Croitoru - Inquam Photos / Marin Raica

Negocierile pentru guvernul Luca Niculescu au un aer paradoxal. Domnul Grindeanu cere ca PNL și UDMR să intre în guvern alături de PSD, într-o „majoritate asumată” și „transparentă”. PNL răspunde că nu guvernează cu PSD, dar poate vota învestirea. AUR anunță că nu va participa la vot. Fiecare parte vrea ca guvernul să treacă sau să cadă, dar niciuna nu vrea să fie legată de rezultat. Foto: Inquam Photos/Marin Raica

Citește mai mult