Sorin Cucerai

Poate sunt eu într-o pasă proastă, dar am impresia că România (și aia socială, a lumii de pe stradă; și aia oficială, a politicienilor, popilor și milițienilor) a redevenit ceaușistă ca stare de spirit și mentalitate.

Pe la 1650, Bucureștiul avea vreo 20.000 de locuitori, iar între timp a devenit cel mai mare oraș din Balcani și din regiunea puțin mai largă (Ungaria, Cehia, Slovacia).

De câțiva ani, relativ puțini, România a început să fie (și) țară de imigrație. Trendul e încă firav, dar în creștere.

Și gata, acum știți. Suntem albi de cel mult 10.000 de ani, de când fermierii anatolieni s-au mutat în Europa cu porcii, cu vacile și cu grâul lor. Sau hai să spunem de 6.000 de ani, de când fermierii au ocupat întreaga Europă.

Iar multilingvismul ăsta le ținea mintea deschisă și spre alte spații culturale – nu doar din Balcani, ci din Europa în ansamblul ei.

Din punct de vedere administrativ, nu vom avea o „țară ca afară” decât dacă, în prealabil, societatea însăși va deveni una high-trust. Iar pentru asta, e nevoie de alte politici sociale, culturale și securitare, care să calmeze memoria istorică.

Și toate funcționau cel puțin ok. Adică indiferent de locul din care porneai în viață, aveai șanse rezonabile să urci pe scara socială și să-ți depășești condiția.

De la nașterea principatelor și până azi, România a fost tot timpul un safe haven al Balcanilor (și ulterior, dar cu o intensitate mai redusă, și al Levantului) - și casă bună pentru toți cei care au visat la - și au luptat pentru - emanciparea popoarelor lor din regiune.

Americanii au, printre altele, reputația de a fi incapabili să înțeleagă Europa. (Nu-i vorbă, nici noi nu suntem mai breji când vine vorba de înțelegerea Americii, dar asta-i altă poveste.)

Iar ca să-i înfurie definitiv pe greci și ca nimeni să nu uite cine sunt și de unde vin, i-au spus statului ăstuia Romania - țara romanilor.