Sorin Cucerai

Deci nu, Istanbul nu e Constantinopol - în același fel în care Țările de Jos (Netherlands) nu sunt Olanda. Din perspectiva asta, e bine că și-a schimbat numele și că de prin anii 1930 a insistat să fie cunoscut drept Istanbul.

Ne simțim acasă în orice spațiu latin/romanic - nu întâmplător cele mai mari comunități de români sunt în Italia și Spania, acolo unde e cel mai ușor pentru noi de învățat limba și de înțeles societatea.

Datele pe care urmează să le prezint sunt exprimate în dolari internaționali, la valoarea prețurilor din 2011 – tocmai pentru a anula „bruiajul” generat de inflație și pentru a putea face comparații cu sens atât în durată lungă, cât și între țări/regiuni. Deci nu vorbim de un PIB nominal pe cap de locuitor, ci de o estimare care ține cont de inflație și de costurile diferite ale vieții în regiuni/țări diferite și în perioade diferite.

Dar noi, muntenii? Noi n-avem un domnitor de elecție. L-am putea avea pe Mircea cel Bătrân, dar cumva ni l-au furat dobrogenii, care i-au făcut și bric. Poate ar trebui să ni-l luăm înapoi.

Știu că puriștii au alte opțiuni, e dreptul lor - dar, pentru mine, căderea unui dictator e o sărbătoare a umanității.

În realitate, cum se vede din datele INSCOP, cele două electorate (PSD și AUR) sunt reciproc incompatibile: unul vrea menținerea sistemului, dar cu soluții redistributive care să țină cont de îngrijorările privind nivelul de trai; celălalt vrea demolarea sistemului și înlocuirea lui cu unul nedemocratic.

Pentru membrii și susținătorii MAGA, nimic nu e mai respingător decât modelul social european – să-i spunem free market welfare liberal democracy (cu „liberal democracy” ca prescurtare pentru o societate și un regim politic centrate pe domnia legii, drepturile omului și incluziune/nondiscriminare).

Carevasăzică qanonii au avut dreptate. Doar că nu era o pizzerie, ci o insulă. Și nu erau (doar) democrații, ci toată lumea, de la extrema stângă (Chomsky) la extrema dreaptă (Bannon, Thiel), de la președinți și consilieri prezidențiali la actori și regizori, de la multimiliardari la cercetători și profesori, de la membri ai familiilor regale la burghezi banali.

Incultura religioasă - atât a practicanților unei religii, cât și a celor (inclusiv atei) neinteresați de religia respectivă - mi se pare unul dintre cele mai stranii fenomene relativ recente.

În caz că v-a scăpat, reiau: „Piatra de temelie a cooperării noastre este reprezentată de solidaritatea consacrată în articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord”.