Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Femele. Șpagamente vorbind. Marii dușmani ai României

Cristian Tudor Popescu/ Foto

 •Te cutremuri înainte de a încerca să analizezi ce se întâmplă în Iran. Pentru că i-a scăpat o șuviță de păr de sub broboada islamică, tânăra Mahsa Amini a fost torturată și ucisă în sediul Poliției. Pentru că mii de femei iraniene se revoltă acum împotriva bestialității regimului teocratic, Parlamentul de la Teheran a votat, după omorârea a sute de manifestanți ieșiți în stradă, pedeapsa cu moartea pentru cei aproape 15.000 de protestatari arestați.

Aceste crime abominabile ale statului asupra propriilor cetățeni sunt comise în numele religiei. Al conservării „valorilor” Islamului.

Veți spune că asta se întâmplă undeva prin stepele Asiei, într-o țară care n-a fost democratică niciodată. Și e vorba de musulmani, arabi, sau, mă rog, persani, nu de o nație civilizată.

Ba da. În cea mai mare democrație a lumii, femeile sunt tratate ca femele, id est animale pentru reproducere. Statele Unite ale Americii le interzic să avorteze, le forțează, ca pe scroafe, să facă cât mai mulți copii. În America..., unde proprietatea individuală e sfântă, femeile sunt deposedate de propriul lor corp și trebuie arestate dacă se opun. În America Drepturilor Omului...

De data asta, în numele religiei creștine. Conservatorii creștinopați, gardienii „tradiției” care ține omul în genunchi și cu capul plecat, sunt pe cale să recâștige majoritatea în Congres. După mai bine de 200 de ani de democrație, soarta femeilor americane se apropie de soarta celor din Iranul ayatollahilor ucigași. Sau de cea a rusoaicelor păstorite de preoți creștini ca acel Vasiliev care zicea deunăzi, înainte să crape pe frontul din Ucraina: „Dacă o femeie, în timp ce împlinește porunca «Fiți rodnici și vă înmulțiți» renunță la metodele artificiale de a întrerupe sarcinile, atunci va avea mai mult de un copil. Adică, având mulți copii, va fi mai puțin îndurerată când câte unul îi pleacă pe front”.

 •Măsură menită să salveze economia în România: bacșișul va fi trecut pe nota de plată și impozitat. În plus, va putea fi plătit cu cardul.

Cu cardul?! Dacă în loc să lipești suta pe fruntea lăutarului, faci asta cu un card, o să pice, că nu-l ține scuipatul. Bacșișul se dă cu hârtii, sunt unii care pun și suta, ca să-și întrețină imaginea de baștani. Chiar și cei care dăruiesc masa doar cu bancnote de 5 sau 10 lei, o fac din respect de sine, nu vor să pară niște sărăntoci, odată ce ies la restaurant. Cardul și trecutul bacșișului pe notă camuflează acest gest, care nu are sens decât cu bani gheață, la scenă deschisă. Altfel, nu mai e bacșiș.

Dar, dacă se merge pe linia asta, atunci n-ar fi bine, șpagamente vorbind, să se legalizeze și să se impoziteze și mitele de mii și milioane de euro?

•Militarii francezi cazați la baza Cincu s-au plâns că trăiesc în mizerie și lipsuri. Closete prea puține, spații de locuit insalubre, mâncare proastă și nu destulă, frig în corturi. Plângerea cocoșilor galici m-a nedumerit.

De ce au venit ei în Roumanie, terre d`amour, pământ al dragostei, cum se numea un film franco-român din 1931? Ca să ne ajute să ne apărăm de dușmani. Care sunt cei mai mari dușmani ai României? Rusia lui Putin și Ungaria lui Orban ocupă locurile 2 și 3. Pe locul 1 sunt, ex aequo, Mizeria și Sărăcia. De care aliații noștri s-au speriat încă de la prima bătălie... 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult

Eoliene / sursa foto: Inquam Photos

Suntem într-un moment foarte dificil care nu mai poate fi rezolvat cu încă o rundă de împrumuturi și încă o rundă de consum în neștire. Vestea bună este că avem în sfârșit un prim ministru capabil, care pare decis să ia decizii dure care să ne scoată repede din criza. Întrebarea este: suntem în stare pentru prima oară după Revoluție să facem ceva pe termen lung?

Citește mai mult

Digital Nation / sursa foto: Facebook Florin Negrutiu

Trăim într-un paradox continuu. Ne plângem de calitatea sistemului de învățământ, arătăm cu degetul spre ministere și reforme eșuate, însă refuzăm să privim în oglindă. Săptămâna trecută, o întâlnire crucială despre viitorul educației în era AI, organizată de Digital Nation și moderată de Florin Negruțiu, a pus pe masă un adevăr incomod, dar necesar: nu doar statul este responsabil de educație.

Citește mai mult