În comentariul precedent, privind comportamentul de Sturmbannführer al premierului Karl Nehammer față de România, puneam cititorilor întrebarea: „Să ne amintim că Hitler a fost austriac?”. Opiniile au fost de tot felul. Am și eu un răspuns la întrebare: acesta este NU.
Spre deosebire de NEIN-ul lui Nehammer și Karner, subsemnatul și argumentez.
Faptul că Adolf Hitler a fost austriac are tot atâta relevanță în cazul neadmiterii României în Schengen cât afirmațiile cuplului Karneha, repetate cu vocile „We are the robots” ale formației Kraftwerk, că migranții ilegal din Austria vin prin România, zburând peste Ungaria, și că au ei o listă cu firmele austriece din aceeași Românie care sunt hărțuite de autorități.
„Hitler a fost austriac” induce ideea că austriecii sunt o nație de naziști. Ceea ce nu trebuie să demonstrez că este o aberație.
Mai mult, nici nu sunt fani ai prezentei acțiuni Karneha. În afară de cei doi, nu am observat propagarea unui discurs asemănător al altor membri ai guvernului Austriei, nici măcar ai partidului ÖVP din coaliție. N-am văzut în presa austriacă vreun articol de susținere pentru acțiunea Karneha, au apărut în schimb articole critice, ca acelea din Kurier, cu titlul „Austria caută un țap ispășitor” sau din influentul Die Presse: „Înscenarea Schengenproblem”.
Președintele Austriei, Alexander van der Bellen, își exprimă regretul profund „față de decizia guvernului de a bloca aderarea României și Bulgariei”. Vicecancelarul Werner Kogler se declară împotriva veto-ului Austriei. Băncile Erste și Raiffeisen îl consideră un gest „surprinzător și regretabil”.
Ar fi rău ca românii să avanseze pe calea aberațiilor agresive, deschisă de Karneha. Cu „răzbunări” deja trâmbițate, de genul: retragem conturile de la băncile austriece, rupem contracte, nu mai mergem la ski în Austria, nu mai alimentăm de la OMV, nu mai cumpărăm Pfanner sau Red Bull etc. Astfel de acțiuni ar fi îndreptate împotriva unor cetățeni și organizații private din Austria, care nu s-au solidarizat cu acțiunea Karneha și nici nu au vreun interes s-o facă. Dimpotrivă, interesele lor fiind comerciale, nu pot decât să dorească intrarea noastră în Schengen, pentru că asta ar contribui la creșterea afacerilor cu România.
Și atunci, ce-i de făcut mai departe?, veți întreba. Răspuns: ce am făcut și până acum. Dincolo de înfrângerea de moment, România a câștigat în imagine, în ochii Europei, în toată povestea asta. Am îndeplinit ce ne-a cerut UE pentru securizarea frontierelor („ba chiar mai mult”, după cum declară Comisia Europeană), am convins Olanda, invitând-o să verifice pe teren, să ne accepte, ne-am susținut corect și ferm, până la capăt, candidatura. Nu am încercat să punem bețe în roate, în replică, accederii favoritei Austriei, Croația.
Nu dispărem de pe hartă pentru că n-am intrat nici acum în Schengen. Dimpotrivă, ne putem continua cu fruntea sus drumul către unirea noastră deplină cu Uniunea Europeană.
Dacă v-am părut prea optimist, atunci citiți următoarea altă întrebare urâtă: dar cât de unită va mai fi Uniunea Europeană?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
