Din punctul meu de vedere, Ministerul Educației condus de Mihai Dimian a fost o catastrofă nu doar prin deciziile luate, ci mai ales prin felul în care a ales să se poziționeze public față de oamenii din sistem.
În educație, cuvintele unui ministru au greutate. Atunci când profesorii sunt deja obosiți, nemulțumiți și confruntați cu o pierdere evidentă de prestigiu social, rolul celui care conduce ministerul ar trebui să fie și acela de a transmite că îi cunoaște, îi ascultă și îi reprezintă instituțional. Eu nu am simțit acest lucru.
Dimpotrivă, numeroase poziționări publice mi-au lăsat impresia unei rupturi între conducerea ministerului și realitatea din școli. În locul unui discurs care să unească și să ofere încredere, am văzut prea des declarații care au alimentat frustrarea și sentimentul că profesorul trebuie permanent să se justifice în fața societății.
Un ministru al Educației nu conduce doar o instituție. Prin fiecare declarație publică, transmite societății cum trebuie priviți profesorii, elevii și școala. Iar când această comunicare ajunge să îi facă pe cei din sistem să se simtă mai degrabă acuzați decât reprezentați, avem o problemă profundă de leadership.
De aceea folosesc un cuvânt atât de dur: catastrofă. Este evaluarea mea asupra unui mod de a conduce și, mai ales, de a comunica public. Educația românească avea nevoie de o voce care să reconstruiască încrederea. Din perspectiva mea, a primit exact contrariul.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.