În rândurile care urmează, Diana Vijulie - psiholog clinician și psihoterapeut pentru adulți, copii și adolescenți - ne invită să facem un pas în spate și să privim dincolo de aceste clișee zgomotoase. Combinând luciditatea datelor statistice, care demontează mitul tinerilor care fug de muncă, cu introspecția emoționantă a propriului trecut, ea ne aduce aminte un adevăr fundamental și profund incomod: niciun tânăr nu crește izolat, într-un balon de sticlă. Ei sunt, de fapt, reflexia lumii și a sistemelor pe care noi, cei mari, le-am construit.

Doamna urcă la Roman și se așază lângă mine. Își ține bagajul în brațe, deși îi propun de câteva ori să-l pună sus, i-ar fi mai comod. Mâinile cu care strânge sacoșa sunt muncite, dar foarte curate. Mă uit la profilul ei: mi-e greu să-i estimez vârsta, pare trecută înainte de vreme. O las în pace și mă întorc la carte.

Fiecare copil din clasă a primit o scrisoare de la profesorul lor de engleză, care pleacă. Se intitulează „You are all idiots." HR-ul, așa cum proful mărturisește, i-a spus că titlul e „not appropriate” și „potentially actionable". L-a păstrat oricum, pentru că, scrie el, copiii știu deja că le-o spune cu afecțiune — așa cum (tot cu afecțiune) își descrie și pisicile drept „not the sharpest tools in the shed" (nu cele mai inteligente), pentru că intră zilnic, cu capul înainte, în aceeași ușă de sticlă.

Acest articol urmărește să prezinte modelul Stay In Interviews ca practică de leadership HR în educație, cu relevanță demonstrată pe parcursul a doi ani - 2024 și 2026. Contribuțiile liderilor Avenor College vor ancora povestea în realitatea școlii, dar o vor deschide și spre tendințe mai largi, astfel încât bunele practici să fie replicate inclusiv în sistemul de stat.

Invitat în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, muzicianul Damian Drăghici a răspuns celor 10 întrebări scurte, adresate de jurnalistul Florin Negruțiu.

Aflat la a șasea ediție, Festivalul EduFortress de la Suceava, a devenit mai mult decât o tradiție, a devenit un fenomen educațional.

Nu mai știu cu exactitate câte materii au fost, dar îmi amintesc că am trecut pe la Limba engleză, Limba franceză, Jocuri și Jucării, Literatură, Chimie, Astronomie și Pictură. În total, am petrecut cel puțin 6-7 ani la Palatul Copiilor, cei mai mulți în paralel cu școala, pe care am început-o în 1995.

Deși are doar 4 clase, Garoafa a înțeles că singura șansă a comunității ei e educația. De câțiva ani se luptă să-i convingă pe părinții din comună să-și lase fetele să meargă la școală și după clasa a 4-a.

Văd unele discuții, pe alocuri aprinse, între sindicate, profesori și minister, despre normarea activităților legate de școală și despre norma didactică în preuniversitar. Dar lucrurile sunt mai simple decât par, dacă toate părțile sunt motivate să urmeze rațional atât cadrul legal, cât și bunăstarea oamenilor și a sistemului. Sper ca acest scurt comentariu să ajute în aceste sens! Mai ales acum când se discută și legea salarizării unitare, pe care am comentat-o recent. foto Profimedia

O carte portocalie. Pe copertă scrie un singur lucru: 2983. Atât. Niciun subtitlu. Nicio imagine. Nicio indicație despre gen, personaje, epocă sau subiect. Doar un număr pe un fond portocaliu.