Copiii resimt adeseori temele ca pe un calvar, fiindcă trebuie să le facă singuri, în camera lor, adică în izolare. Iar izolarea nu place nimănui, mai ales când faci ceva ce nu îți place. Dacă le putem aduce și ceva bun în timp ce își fac temele, un ceai cald și o vorbă bună de încurajare, plus prezența noastră, temele își pierd din încărcătura care îi apasă pe umeri. (Elevi - Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Bianca, o tânără dintr-un sat de lângă orașul Vatra Dornei, își amintește că avea numai 11 ani când a zburat prima dată cu avionul. Fusese un cadou de la tatăl ei, iar „avionul” era în realitate un motodeltaplan lansat de pe o pistă cu o lungimea de numai 550 metri de pe Aerodromul Floreni. A simțit un sentiment de bucurie și libertate nemaiexperimentate până atunci.

Societatea românească e clădită pe un număr de minciuni fondatoare. (Foto: Guliver Getty Images)

Că ani de zile la rând va învăța pe de rost mii de pagini inutile; că în școala noastră se învață în trei schimburi și că ăstora de la primărie nu le pasă de școlari, ci doar de cocalarii care pun ștampile după dictare; că prima testare din Gazeta Matematică o va avea în câteva luni, chiar în clasa pregătitoare. (Foto: Cornel Putan/Inquam Photos)

Reflexul multor părinți și profesori este să îi încarce pe copii cu cât mai multe informații și activități. „Am văzut mulți părinți dispuși să sacrifice ore în trafic. Reflexul tuturor părinților, nu numai din România, e de a-și duce copilul la cât mai multe activități. După școală,înainte de școală, meditații”, spune Oana Moraru, consultant educațional și fondatoarea școlii private Helikon. (Foto: Guliver/Getty Images)

La 30 august a venit și a patra confirmare a documentului ISU la care nu au mai avut ce spune. Ce am realizat eu foarte târziu – pentru că nu sunt unsă cu toate alifiile birocratice - e că niciodată nu fusese vorba despre o autentică chestionare a unui act, ci de o strategie de întârziere a procesului de autorizare. La 30 august mi-au spus că documentul e bun – deși este exact același, în formulare – ca cel emis în aprilie – dar, că, ghinion, este prea târziu. (Foto: Guliver/Getty Images)

Tabăra de vară a copiilor de la Seeding Knowledge ne-a purtat la Viscri anul acesta. Era pentru prima oară când ajungeam acolo și aveam mari așteptări legate de loc. Citisem și văzusem atâtea lucruri frumoase despre el. Însă, odată ajunși, mi-am dat seama că articolele cu poze impecabile și laudele decupaseră mult din realitate. (Foto: arinaangelescu.ro)

Am fost educat cu multă violență. Am fost educat cu bătaie, pedepse, urlete și amenințări. Ultimatumul reprezentat prin afișarea palmei, însoțită de întrebarea retorică de intimidare: „O vezi?” era decisiv. (Foto: Guliver Getty Images)

Sistemul educațional așa cum îl știm se va prăbuși complet mai devreme sau mai târziu. Multă lume recunoaște acest adevăr, dar se agață de speranța că trebuie să existe o reformă sau măsură magică de resuscitare. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

La finalul primului semestru noua doamnă învățătoare îi anunță pe părinți că cel mai probabil nu va continua să vină aici și anul următor căci e departe de casă, naveta nu a fost încă decontată, ajunge târziu acasă și nu reușește să se mai ocupe de propriul copil. (Foto: Guliver/Getty Images)

Mă cheamă Ion. Am 27 de ani. De câteva luni am părăsit un job călduţ într-o bancă de investiţii din Londra, unde am stat 3 ani. În prealabil am făcut facultatea la Oxford. Da, acel Oxford. (Foto: Guliver/Getty Images)

Mari mi-a împărtășit, cu tristețe referitor la subiect, că e profesoară de limba română în mediul rural, face naveta din 2000, deci deja are 19 ani de navetă, și că nu dă meditații. (Foto: Guliver Getty Images)

„Din școala unde sunt director, doar 30% au ajuns unde și-au dorit. Ar fi avut aspirații mai înalte probabil, însă cei mai mulți au fost conștienți că nu au șanse să acceadă la anumite licee”.

„Un lucru pe care l-am observat este că de îndată ce profesorii se acomodează cu tehnologia, se schimbă puțin și raportul dintre dascăl și cel din bancă: devin un fel de parteneri în acest proces”, spune Yvonne Thomas, Director, Global Programs, Microsoft Philanthropies.

Cuvintele de laudă și felicitare merg în special către școlile din urban care au profesori motivați și mai bine plătiți (majoritatea fiind titulari și având gradul didactic II), cu condiții mult mai bune față de școliile din rual, cu acces la diferite oportunități culturale,educaționale, sociale, de divertisment. (Foto: Inquam Photos)

Frica este universală – dacă nu iei acest examen în condițiile pe care deja ți le-ai impus singur, după atâția ani de școală românească, nu ești bun. Nu meriți. Ce se întâmplă dacă nu obții rezultatul care trebuie? Nu îți poți imagina. Rațional, știi că nu pățești nimic, că nu îți ia nimeni mâncarea din farfurie, știi că mama și tata nu te vor da spre adopție. La nivel de trăire emoțională însă, ești înspăimântat, fiindcă știi că vei dezamăgi. (Foto: Inquam Photos)

Absolvenții de clasa a VIII-a au susținut joi proba de matematică a Evaluării Naționale. Ca în fiecare an, cerințele primite au avut prea puțină legătură cu viața reală, crede profesorul de matematică Sorin Borodi, de la Liceul Teoretic „Al. Papiu Ilarian” din Dej, care a analizat și rezolvat subiectele pentru Republica.

„Dorința de a fi cool!”, „Pofta nestăpânită pentru succes!”, „Pasiunea mistuitoarea pentru iubirea din partea unei alte persoane”, „Dependența față de dulce, alcool, droguri”. Ușor exagerat, am putea spune că fiecare idee fixă de acest gen indică prezența unor lipsuri sufletești. (Foto: Guliver/Getty Images)

„Noi nu l-am educat pe băiatul nostru în ideea de a pleca. Deloc, deloc. Probabil va pleca să studieze afară, dar cu dorința de a se întoarce”, a spus Mihai Călin în emisiunea „În fața ta” de la Digi24. (Foto: Inquam Photos/Octav Ganea)

Pe cântarul vânzătoarei se afla o tavă cu sărățele, fetița a luat una de acolo, neștiind că aceea nu aparține părinților, ci unei alte persoane. (Foto: Guliver Getty Images)

Ema e o fetiţă de o frumuseţe incredibilă, aproape intimidantă prin candoare. Dar are un ritm de învăţare mai lent şi, pentru că rămâne în urmă, uneori îşi pierde răbdarea. Din aceste motive, este considerată leneşă şi obraznică, iar întrebările ei, sfidări la adresa profesorului. (Foto: Inquam Photos/Octav Ganea)

Un copil pentru care părinții nu sunt disponibili, va învăța că nu este important pentru ei, că nu îi poate deranja și dacă este admonestat deseori atunci când solicită atenție, va învăța că este acceptat doar atunci când nu face nimic. Va învăța că ceva nu este în regulă cu el, pentru că altfel părinții l-ar băga în seamă și nu ar fi tot timpul ocupați. (Foto: Guliver/Getty Images)

Visez la un moment în care fiecare clasă din România este înzestrată cu un panou pe care se află fotografiile elevilor însoţite de o imagine sau un simbol al visurilor lor. În aceste clase ar lucra adulţi care mai mult decât “cadre didactice” se simt facilitatori ai aspiraţiilor elevilor lor, cu conştiinţa faptului că de felul în care ei imaginează viitorul va depinde tot ce vom avea şi vedea mâine, inclusiv supravieţuirea noastră şi a planetei noastre. (Foto: Alberto Groșescu/ Inquam Photos)

Un miros puternic de băutură spirtoasă însă îmi fură atenția. Ridic ochii din carte și văd în stanga mea un bărbat cam la 30 de ani, același om pe care mai devreme îl întrebam dacă locul e liber, cum desface o sticlă de coniac probabil, ce poartă numele regiunii din care vin. (Foto: Guliver/Getty Images)

Mulți tineri ies din școală cu convingerea că a minți, a păcăli fără a fi prins e o necesitate sau chiar o virtute. O mare șmecherie. (Foto: Guliver Getty Images)

Acum, lucrând cu clienții și vorbind cu copiii din jurul meu care sunt încă la școală în România încep să-mi amintesc și am tot felul de revelații, care mai de care mai „iluminatoare”. (Foto: Guliver Getty Images)

Trăisem cu speranța ca poate mi-a fost păstrat. Nu. Răspunsul dirigintei a venit sec: „Păi nu ai zis că pleci din București?”

O mare parte din procesul de admitere la universitățile americane constă în scrierea unor eseuri creative menite să izoleze esența personalității elevilor astfel încât comitetul de selecție să îi cunoască și la nivel uman, dincolo de performanțele academice sau extrașcolare. (Foto: Guliver/Getty Images)

Doamna profesor din film trăiește singură, este plăpândă, sensibilă, cu aer de dăscăliță onestă, iubitoare, dedicată meseriei. Mama domnișoarei este o țoapă cu bani, strident machiată și, evident, o patroană care suge sângele poporului, inclusiv al profesorilor copilei ei. Realitatea nu e așa pueril polarizabilă și nici oamenii așa ușor de manipulat cu un astfel de film. Există și profesori ca dna Diana Miron, dar și profesori exact ca mama agresivă: stridenți, insultători, nevrotici, furioși. Pe copii cine îi apără de ei?

Cancelaria devine un loc al bârfei pe care oamenii așezați încep să o evite. Școala la rândul ei devine un loc apăsător pentru adulții care sunt acolo. S-a ajuns în situația în care fiecare se consideră nedreptățit și nu-și mai face cu drag meseria ci vrea să plece cât mai repede acasă, în parc, la cumpărături, într-o excursie cu cei dragi, cât mai departe de colegi.

În anul 2005, începeau școala 226.324 de copii. 12 ani mai târziu, în 2017, doar 86.813 reușeau să promoveze examenul de Bacalaureat. (Foto: Inquam Photos/Bogdan Dănescu)

Sunt mamă de 5 luni și jumătate. Mai exact, din 14 noiembrie 2018. La ora 12:44 a venit pe lume Maria. Un pic înainte de termen și cu oareșce complicații, dar cu bine și sănătoasă.

Era obligatoriu să ajung la acest stadiu deoarece la următoarele alegeri VOTEZ! Voi, cei care faceți 18 ani, ce faceți?

„Finding Nemo” este una dintre preferatele mele din toate timpurile pentru felul cum reușește să livreze mesaje și lecții importante despre viață, într-o manieră amuzantă și care merge direct la țintă. Se poate folosi scuza animației pentru a discuta cu cei mici despre depășirea temerilor, a limitelor proprii, deschiderea la nou, la aventură.

Mi-am făcut până la urmă curaj și i-am spus preotului că m-ar ajuta dacă le-ar povesti oamenilor despre faptul că strâng fonduri pentru un grup de copii dintr-un trib uitat de lume. Fără să stea prea mult pe gânduri mi-a propus ferm ca după ce-și termină predica să le vorbesc chiar eu oamenilor.

Locurile de joacă din orașele noastre sunt pline de atotprezentul plastic din China, fiind, în general, construite din materiale prea puțin prietenoase cu mediul, cu un design previzibil și lipsit de imaginație. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Nu e o surpriză pentru nimeni că atât părinții, cât și profesorii folosesc etichete în relaționarea cu copiii. Aud des în jurul meu: „Tu o să ții cheia de la casă, tu ești serioasă. Fratele tău e un amețit”…; „Grăbește-te, ești tare leneșă”; „Doar nota asta? Credeam că ești deștept”. (Foto: Guliver Getty Images)

O imprimantă 3D ia naștere din mâinile a doi tineri care muncesc la ea cu pasiune.

S-a anunțat inspecție în școală. Au urmat indicațiile de regie: copiii să vină îmbrăcați în cămașă; să le pregătim un portofoliu cu toate fișele de peste an; creioanele să fie ascuțite și frumos orânduite în penar; sticlele de apă să aibă etichete cu numele elevilor; gustarea să fie servită pe un prosopel. (Foto: Cornel Putan/ Inquam Photos)

În timpul unei întâlniri a Ecaterinei Andronescu cu profesorii din Satu Mare, Andreea Varga, eleva de 17 ani care și-a scris pe foaie nemulțumirile față de sistemul de Educație în timpul simulării pentru Bac, s-a ridicat în picioare și i-a adresat ministrului Educației câteva întrebări incomode. (Foto: Captură portalsm.ro)

Atena Boca, fondatoarea comunității de sprijin pentru mame „La primul bebe”, este singura româncă selectată de Facebook pentru a face parte din programul Community Leadership 2018, din peste peste 6000 de aplicaţii internaționale. „Comunitatea de mame a început din nevoia mea de a nu mă simți singură și incompetentă, după ce am născut”, a povestit ea în emisiunea „În fața ta”, de la Digi24.

„Eu nu mai cred în mitul autorităţii familiale şi a creşterii copiilor cu bâta. Noi am avut parte de asta din când în când. Ne punem întrebarea de ce sistemul nu merge. Sistemul de învăţământ este oglinda felului în care ne creştem copiii”, a declarat Tudor Chirilă într-un interviu pentru Știrile Pro Tv. (Foto: Captură Știrile Pro TV)

Nu susțin că toți experții în parenting promovează corect ceea ce arată cercetările sau studiile experimentale. Dar nici nu este înțelept să-i dăm științei în cap, doar pentru că un cititor nu a procesat în mod corect o informație sau pentru că o anumită recomandare de parenting nu s-a potrivit, într-un anumit moment, unui anumit comportament în care s-a implicat copilul. (Foto: Guliver/Getty Images)

Mă adun și printr-un efort susținut îmi mut atenția pe copii și relația dintre ei. Îi văd cum o parte copiază mecanic de pe tablă rezolvările unor exerciții. La câteva minute se mai aude un „dă-te mai așa, că nu văd ce ai scris” și ora continuă firesc. (Foto: Inquam Photos)

- Vai, doamnă, dar nu ascultă deloc! continuă doamna. Măi, faceți liniște odată, altfel doamnele nu mai fac nicio activitate cu voi, se adresă doamna apoi copiilor. Răi, de altfel. (Foto: Guliver Getty Images)

Mihai Ispan era departe de a fi un simplu elev de liceu, lăsat de voia sorții într-un orășel mediocru de la capătul județului. (Foto: Guliver Getty Images)

O elevă de 17 ani din Satu Mare a scris pe foaia de examen la simularea examenului de bacalaureat o analiză de șase pagini despre sistemul de învățământ din România. (Foto: Facebook/Andy Varga)

Când m-am dus să văd cum a rezolvat, prima reacție a fost să se ferească de mine ca și cum urma să o lovesc sau să o cert foarte tare. A văzut că îi explic frumos, și că nimic rău nu i se întâmplă, a prins curaj, a început să vorbească chiar “Aha, deci așa se face? Acum înțeleg. Vă rog să îmi mai dați exerciții.”

La începutul lui 2016, mi-am retras copilul de la grădiniță după ce una dintre cele două educatoare mi-a cerut să îl țin acasă în ziua inspecției ei.

Încă de la început pe traseul nostru spre a o aduce acasă la noi, ne-am lovit de chichițe birocratice. Adopția nu era posibilă de fapt, din motive pe care aleg să nu le expun, așa că am fost îndrumați spre varianta cea mai apropiată ei, plasamentul familial.

În timp ce îi filma pe copiii de la clasa pregătitoare cântând „De ziua ta, mămico”, o învățătoare de la la Școala Gimnazială nr. 27, începe să îi imite în batjocură pe cei mici, apoi să țipe ca ieșită din minți la un băiețel pe care îl acuză că se relaxează și că nu și-a terminat copacul.

Când simți și vezi pe propria piele cum se face deseori treaba de mântuială în multe locuri din România, îți vine să te apuci singur. (Foto: Guliver Getty Images)

„Aproape toți specialiștii condamnă practica de a da teste standardizate copiilor mai mici de 8-9 ani. Și spun aproape ca să mă acopăr. Pentru că deocamdată nu am găsit niciun studiu făcut de un cercetător reputat în domeniul educației timpurii, care să susțină o asemenea testare pentru copiii mici”, spune Alfie Kohn. (Foto: Guliver/Getty Images)

De multe ori, absolvenți ai sistemului preuniversitar românesc care optează pentru o facultate din afară au mărturii similare: se regăsesc într-un mediu extrem de competitiv, serios și performant, în care trebuie să studieze într-un ritm susținut. Unii renunță, dar mulți se adaptează repede și cu rezultate foarte bune. (Foto Guliver/Getty Images)

La Gala Merito, unde 12 profesori valoroși au fost premiați pentru felul în care schimbă educația, cei prezenți în sală au găsit, prinsă de fiecare scaun, câte o foaie împăturită de hârtie de copt. (Foto: presidency.ro)

„Sectorul privat, atât de defăimat mai nou de unii politicieni tributari reflexelor comuniste, autoritariste, merită apreciat pentru angajamentul de a fi tot mai prezent în viața comunității și de a suplini nevoi pe care actuala guvernare pur și simplu le ignoră”, a spus președintele Klaus Iohannis. (Foto: Presidency.ro)

Învățătorul Spiridon Andrieş a fost acuzat de părinții unui elev că i-a tăiat varianta corectă a cuvântului patinoar, înlocuind-o cu una greșită, patinuar. Deși învățătorul a spus că a fost acuzat pe nedrept, Consiliul de Administrație al școlii a stabilit că acesta a greșit.

Stă singură în bancă, nu are niciun prieten în clasă. Sunt toți prea mici pentru vârsta ei. (Foto: Guliver Getty Images)

Sunt părinţi care îmi spun “când mi-aţi descris fetiţa, am simţit că m-aţi descris pe mine şi îmi dau seama că eu am unele lucruri de schimbat şi că îi sunt model”. (Foto Guliver/Getty Images)

Școala la care Ion mergea zi de zi a intrat pe lista rușinii. E o școală într-un sat în care asfaltul nu a ajuns. Doar satul comună ce are de vreo 3-4 ani asfalt pe strada principală. E sărăcie multă în comunitatea unde e școala. Mulți dintre părinții copiilor sunt plecați la muncă în Austria, Italia sau Spania. Acasă rămân bătrânii care iau loc de mamă și tată.

Marea majoritate a părinților am făcut școala într-o perioadă în care nu aveam atâtea semne de întrebare privind rolul școlii, ci din contră, era cât se poate de clar că dacă „ai carte, ai parte”. (Sursa foto: Arhiva Fundația Noi Orizonturi)

O reformulare a întrebării des folosite: “Cine iese la tabla să calculeze…?” în “Cine îşi doreşte o excursie gratuită la tablă?” aduce mult mai multe zâmbete şi relaxare în situaţia în care vor fi necesare reveniri, corectări, explicaţii suplimentare. (Foto: Guliver/Getty Images)

Am fost învăţată să înot de prietenii mei din copilărie. Cum îşi explică între ei copiii este o adevărată artă. O artă pe care am găzduit-o în clasă încă de acum 5 ani. Copiii devin profesori. Şi sunt recunoscuţi de ceilalţi ca atare. (Foto: Guliver/Getty Images)

Nu există un model ideal de a da teme, nu există rețete. În fiecare clasă, fiecare copil are propria reteță. Treaba profesorului e să fie conștient de asta, să-și pună mereu întrebări și să comunice deschis cu elevii. Profesorul face magia! El descoperă cine sunt copiii, cu ce bagaj emoțional, social și cognitiv vin aceștia. (Foto: Guliver/Getty Images)

Mărturisesc că sunt „TED – sceptică”. Mai ales sceptică privind felul în care publicul utilizează prezentările TED, confundând urmăritul unei prezentări de 15 minute cu lectura cărților respectivului prezentator, considerând aceste mini-prelegeri ca formatoare de cultură profesională și sceptică privind abuzul de emoție în argumentare și persuasiune.

Aceia dintre noi care suferă de boli cronice aud deseori întrebări precum “Ce mai faci? Ce ai mai făcut? Cum te simți? Te simți mai bine? Mai poți să reziști?”. Senzația care ne încearcă de cele mai multe ori este de teamă și atunci încercăm să zâmbim și să răspundem cu formulele deja exersate.

Umanitatea în medicină trebuie să primeze și să înțelegem că acest concept al empatiei trebuie să fie bilateral, împletit cu bunătate, fundament științific, respect, picioare pe pământ, cap pe umeri, mult bun simț și poziționare mereu în centru a pacientului, asupra căruia trebuie îndreptate toate eforturile pentru a-i reda starea de sănătate.

Societatea românească are o fascinație pentru geniu. Pentru apartenența la elite. O obsesie de-a dreptul. Indiferent de cât de adâncă e prăpastia istorică în care ne aflăm, vom clipi vesel ori de câte ori vom auzi de olimpici, Hagi și Nadia Comăneci. Ne hrănim cu iluzii și refuzăm să ne acceptăm mediocritatea. Poate pentru că ne-a însoțit mereu de-a lungul istoriei. (Foto: Guliver/Getty Images)

Totul a început într-o seară când, supărat că (iar) nu și-a văzut copilul decât dormind în ultimele două zile, Andrei a izbucnit: „Ce rost are, pentru ce facem noi toate astea?!? Hai să lăsăm totul și să plecăm, să luăm o pauză!”.

„În cele din urmă toţi copiii implicaţi în situaţia de bullying sunt într-un fel victime, pentru că toţi (indiferent de ipostază: martor, ţintă, agresor) suportă consecinţe psihologice negative, atâta vreme cât nu se ţin în afara acestui „joc”. (Foto: Guliver/Getty Images)

„Îmi permiteți să vă spun că inspectorul școlar de la București, inspectorul școlar general, doamna profesor Neacșu, când ne-a raportat situația, cu asta a început: «În toate școlile avem apă și săpun.» Deci cred că e responsabilitatea directorului de școală, a profesorilor de acolo, a autorităților locale de unde se cumpără aceste elemente de igienă elementară le-aș numi”, a spus Ecaterina Andronescu. (Foto: George Călin/ Inquam Photos)

După ce a fost declarată epidemia de gripă, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, anunță că inspectorul școlar general din București i-a comunicat că toate școlile din Capitală au apă și săpun. (Foto: Inquam Photos)

O să vă supărați rău pe mine și-mi veți spune că v-am sedus și-apoi v-am abandonat. Adevărul este unul singur: nu puteți umbla la imunitate și ar fi dezastruos să o aveți mai intensă decât e normal. (Foto: Guliver/Getty Images)

Să-ți bazezi meseria pe pasiune, să pui preț pe oameni în locul banilor, să vezi bucuria în mai puțin și să te bucuri de cei ai – toate țin de o educație a sinelui pe care noi, românii, o avem doar pe alocuri și numai la nivel de bulă. Când opt din zece români admit că îi chinuie invidia, câți și-ar goli fericiți dulapurile știind că vecinul are mai mult? (Foto Guliver/Getty Images)

După ce am început facultatea și m-am mutat la București, mi-a lipsit tare mult. O vizitam mereu când mergeam acasă. Îmi puneam capul în mâinile ei muncite, închideam ochii și parcă treceau toate. Așa pace și liniște ce simțeam lângă femeia aia, nu am mai simțit nicicând, cu nimeni. (Foto: Guliver/Getty Images)

„- Am fost doar 4 copii care am luat zece. Cea mai deșteaptă fată din clasă a luat 6 și a plâns aproape toată ziua.” „- Adică cum cea mai deșteaptă fată din clasă?”, am întrebat-o. (Foto Guliver/Getty Images)

Toată lumea e dispusă să îți spună cum să-ți trăiești viața și ce să faci ca să îți fie mai bine. (Foto: Guliver Getty Images)

O febră poate fi lăsată în pace, fără a se lua măsuri antitermice. Organismul controlează mai bine infecțiile la o temperatură puțin mai înaltă. (Foto: Guliver/Getty Images)

„Oamenii nu mai pleacă de foame, ci pentru că nu văd oportunități în viitor. Este o ambianță toxică, mai ales cu ce se întâmplă în justiție, dacă ești șmecher reușești mai bine ca unul care este capabil”, spune fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu.

Uitându-mă în urmă pot spune că am fost un om norocos. Am avut alături de mine modele care să-mi direcționeze pașii spre educație, care să facă eforturi susținute și să ne asigure condiții decente pentru a putea învăța. Sunt conștient totodată că foarte puțini dintre copiii României care trăiesc la limita sărăciei sau în sărăcie au parte de asemenea adulți în viețile lor.

În Finlanda, zgomotul din clasă arată că acolo se petrece învățarea. De foarte multe ori intram în clase și nu știam unde să mă uit să-l găsesc pe profesor: era așezat pe jos sau la nivelul copiilor și discuta cu ei, nu scria texte nesfârșite pe tablă și nici nu dicta. (Foto: Guliver/Getty Images)

Textul domnului Mircea Mihăieș reușește performanța uluitoare de a pune sub semnul întrebării întreita dumnealui calitate de persoană publică. În general e de presupus că un formator de opinie este suficient de bine informat ca să nu-și inducă în eroare publicul cititor. (Foto: Suplimentul de cultură)

Eu centrez cu mingea mea și tot eu apăr poarta în care am centrat cu propria minge, apoi fug repede în tribună și mă încurajez cu bannere gândite, desenate și executate de mine, lipite și ținute tot de mine. Super tare, nu? Credeți că mă pot plictisi vreodată? (Foto: Alberto Groșescu/Inquam Photos)

Generația nevorbită suntem noi toți. Copii, tineri, adulți, bătrâni – toți ne mulăm perfect pe criteriile acestei categorii. Nu vorbim pentru că ne e rușine, nu vorbim pentru că ne e frică, nu vorbim pentru că nu ni se vorbește. (Foto: Guliver/Getty Images)

Ne concentrăm pe materiile de examen: matematică, română – de parcă ele sunt tot ce contează la finalul anilor de școală. Renunțăm la orele de muzică, arte, sport și turăm motorul la materiile care, credem noi, vor decide viitorul copiilor. Dar câți copii devin matematicieni sau lingviști? (Foto: George Călin/Inquam Photos)

Aș lucra într-o școală de stat, dar cu următoarele condiții: (Foto: Guliver/Getty Images)

Când m-am plâns unui profesor străin că “în România nu se poate” el mi-a răspuns cu înțelegere „Dovedește-o”. Când le scriu profesorilor din Finlanda și din alte state despre corupția cu care ne confruntăm în România ei îmi răspund simplu „Să nu renunți niciodată. Niciodată.” (Foto: Guliver/Getty Images)

Atunci când angajatorii se plâng că investesc mult prea mult timp şi bani pentru a-i învăţa, de la zero, pe tineri ce se întâmplă, cu adevărat, într-o companie, ştii că tot la educaţie e problema. (Foto Guliver/Getty Images)

Un parenting sănătos începe în inima părintelui și se continuă în fiecare moment în care copilul este copleșit de emoții, când e trist, supărat sau panicat. Esența parentingului este să fim alături de copii într-un mod specific, unul în care acesta să se simtă văzut, auzit și sprijinit. (Foto: Guliver/Getty Images)

Schimbări esențiale se vor întâmpla, efectul bulgarelui de zăpadă deja a început. E un moment de renunțare la orgolii de culoare politică sau din alte cauze pentru ca dă copiilor șansa pe care o merită, pentru ca ei să poată să îți cunoască, îndeplinească și chiar depășească propriul potențial.

De doi ani este în Japonia, cu o bursă de cercetare la Toshiba. În timp ce tatăl său caută piețe de desfacere pentru produsele firmei în afara României, Radu Berdan vrea să se întoarcă acasă și să pună Iașul, Moldova și România pe harta industriei de AI din lume.

Un profesor de la o școală din Ploiești a pus în practică, mai zilele trecute, o inedită metodă pedagogică. I-a aruncat unui elev de-al lui, probabil în scopul transmiterii de cunoștințe, un scaun în cap. (Foto: Observatorul prahovean)

Președintele Klaus Iohannis a lansat în dezbatere publică rezultatele proiectului „România educată”, al cărui scop este, potrivit șefului statului, redefinirea sistemului de educație românesc în conformitate cu cerințele secolului 21.

Orice aberație repetată până la sațietate devine, prin cedare, banalitate. (Foto: edupedu.ro)

Cea mai bună școală este școala de lângă casă, spun finlandezii. La noi, la români, cea mai bună școală este aceea unde învățătoarea este „bună”. (Foto: Guliver Getty Images)

Sunt privilegiată să mă aflu săptămânal în mijlocul a zeci de elevi de liceu din aproape toată țara și să-i ascult. Nu fac altceva decât să-i ascult. (Foto: Guliver Getty Images)

Am înțeles că deputații au aprobat proiectul de lege prin care școlarii I-IV vor primi miere de albine ca supliment nutritiv. Asta-i minunat! Pentru apicultori, că pentru școlari e dezastru, ținând cont de faptul că mierea e practic un zahăr lichid, galben, fermecător. (Foto: Guliver/Getty Images)

M-am grăbit către camera mea și am preluat apelul. La celalalt fir, o voce seacă, a tatei: “Sorina… a murit mama”. În acea ipostază, am realizat că tata vorbea de mama lui, bunica mea. Și că, în acel moment, nu era tatăl meu ci copilul bunicii mele. Aș fi dorit să îl strâng în brațe. Nu era posibil.

Dacă ar fi să o judecăm pe Nadia Comăneci doar după un test standard, cel mai probabil am pierde esența, n-am vedea niciun talent în ce o privește și am crede că nu ar excela în niciun domeniu. Nimic mai neadevărat! Școala trebuie să descopere talentul din fiecare copil, nu să-l forțeze să se potrivească unui șablon prestabilit. (Foto: Guliver/Getty Images)

Copiii trăiesc și cu un alt fel de tovarăși în afară de cei umani, pentru că îmi doresc să înțeleagă că există mai multe feluri de iubire pe lumea asta. Iar uneori cea dintre un animal și un om o poate depăși ca intensitate, profunzime și frumusețe chiar pe cea dintre oameni.

M-am gândit cu teamă și chiar cu durere la analfabetismul științific al copiilor noștri, de 70%, manifestat atunci când nu știu la ce folosesc în viață acele noțiuni simple de știință.

Culorile aprinse suprastimulează, iar copiii sunt suficient stimulați în viața lor: la grădiniță, la școală, la sport, în parc, la cursuri și așa mai departe. Măcar acasă le putem oferi un mediu calm, liniștitor în care să se concentreze și să se deconecteze cu ușurință. (Foto: Guliver/Getty Images)

În principiu, simplul fapt că o persoană face 15 ani de studii ar trebui să însemne că acea persoană ar trebui să fie (considerabil) mai productivă decât o persoană care a făcut doar 9 clase.

„Am văzut în ochii lor atâta entuziasm și atâta dorință de a învăța, încât nu am putut să las pe nimeni pe dinafară”

„Luăm încă de la clasa pregătitoarea Gazeta Matematică. Și o introducem în clasă ca pe un dușman, să vedeți la ședințele cu părinții, câți încep să se cerceteze din priviri piezișe: „O fi deștept al lui ăsta de lângă mine, a luat Gazeta Matematică. Ia uite ce zice, că deja a lucrat. Mă duc și eu repede, să o cumpăr””, povestește Oana Moraru, consultant educațional și fondatoarea școlii Helikon.

Într-o astfel de lume, lectura ar putea aduce cu adevărat ceva copiilor. Un alt ritm al vieţii interioare şi o creştere în complexitate, o identitate mai coerentă şi mai solidă, un simţ mai pronunţat al comunităţii şi valori comune cu alţi cititori. (Foto: Guliver/Getty Images)

Într-un weekend pe care politicienii și Biserica îl declară „decisiv” pentru viitorul României, departe de referendum, mii de liceeni își caută rostul și locul în afara țării... (Foto: Ionuț Păucă Tăzlăoanu)

Ca toate minoritățile, nici cea din care făcea parte Popovici nu era prea de înțeles pentru oamenii obișnuiți. Doar noi, așa tineri și cruzi cum eram, îl iubeam necondiționat, iubeam poantele lui, aluziile, tăcerea, nonconformismul. (Foto: Guliver Getty Images)

Apele s-au învolburat din nou pentru că tăticul-erou stă bine cu poezia, dar nu și cu punctualitatea. Mai întârzie un pic, motiv pentru care mămicile care au venit să-și recupereze copiii de la școală primesc misiunea de a o reține cât mai mult pe doamna învățătoare. (Foto: Guliver Getty Images)

„Elevii nu sunt nici pe departe utilizatori avizați de tehnologie, pentru că, în cercetările noastre, i-am întrebat foarte mult ce fac pe internet și i-am întrebat și despre zona de informare și lectură. Primele două surse erau Wikipedia și un site de referate, ceea ce îmi arată că ei nu știu unde să caute. Au acces la o tonă de informații și instrumente educaționale online, dar ei nu știu unde să le caute”, spune Corina Seler.

Copiii sunt bucuroși fără un motiv anume, doar “de-aia”! Le sclipesc ochii, vorbesc tare și își mișcă corpul în fel și chip debordând de energie! Iar lucrul ăsta este așa revigorant! Și îl primim gratis, doar ciulind urechile când trecem pe lângă o școală sau observând pentru o secundă copiii cu care ne intersectăm zilnic.

Când a început liceul în Vancouver, calificativele pe care le lua la teste arătau dezastruos. Ar fi putut să se retragă de la cursul de matematică și să-și ia altă materie, dar asta i-ar fi limitat opțiunile în privința universității. (Foto: Guliver/Getty Images)

Fereastra este căpcăunul suprem. Ora în care nu predai, dar care te ține la școală pentru că ai alta după. Mai grav este că pot fi și două, trei ferestre la rând. Și tu predai undeva în provincie, unde nu poți să te duci să-ți rezolvi treburile personale sau să mănânci o ciorbă acasă. Așa că profesorii responsabili cu ticluirea orarelor capătă puteri nebănuite. (Foto: Cristi Vescan/Inquam Photos)

Dacă un tânăr absolvent de liceu nu dorește să urmeze universitatea și prefera să exercite o profesiune stabilă și cu venit mediu, cea mai bună alegere pentru el este să urmeze cursurile unui colegiu local (community college). (Foto: Guliver/Getty Images)

Pentru mine, totul a început cu “ Cismigiu&Comp.”, a lui Grigore Băjenaru, citită pe nerăsuflate în clasa a 7-a, astfel încât am devenit lăzăristă cu mult înainte de a intra în Lazăr. Mă vedeam deja în Cișmigiu, în mijlocul uniformelor bleu, luându-mă la întrecere cu bărcile pe lac. (Foto: Monica Săiceanu)

Liviu Pop a încercat să explice o eroare din manualul de matematică, susținând că „în altă bază numerică, 12 ar putea fi mai mare decât 16”. (Foto: Inquam Photos)

În ţara noastră învăţământul e aşa de gratuit, încât numai oamenii cu bani îşi permit educaţie de calitate pentru copiii lor. Şi e aşa de obligatoriu, încât numai chiar cine vrea cu tot dinadinsul reuşeşte să îşi ţină copiii la şcoală pe toţii anii învăţământului “obligatoriu” şi ceva în plus, până la dobândirea unei meserii sau a unui sens în viaţă. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Ar trebui să ne gândim la cât de mult ne mândrim cu acei olimpici care duc România pe culmile succesului și care reprezintă 1% prin comparație cu cei peste 45% de analfabeți funcționali.

Ai auzit-o de mai multe ori, indiferent ce vârstă vei fi având. (Foto: Loredana Coman)

Pregătirile pentru festivitatea de deschidere sunt în toi. Ici, colo, câte o schelă uitată de muncitori strălucește mândră în razele soarelui. E forfotă mare în sălile de clasă. Părinți inimoși își trec trafaletul de la unul la altul pentru ultimele retușuri ale pereților sălilor de clasă.

În ciclul primar părinţii plătesc, în medie, 2.545 lei anual, în cel gimnazial 3.083, iar dacă elevul este la liceu, părintele trebuie să scoată din buzunar 3.647 lei, arată un studiu realizat de organizația Salvați Copiii. (Foto: Alexandru Bușcă/ Inquam Photos)

Ceea ce vedem desfăşurându-se cu frenezie în România, cu deosebire în ultimii ani, dar într-o evoluţie care a început cu mult timp înainte, este transformarea inteligenţei dintr-o resursă vitală în una aleatorie, auxiliară şi dispensabilă.

În drum spre casă, lăsați-l să vă povestească experiențele pe care le-a avut, fără să-l întrerupeți și mai ales fără să-l certați. Dacă auziți ceva care vă creează neplăceri, respirați adânc (uneori, s-ar putea să fie nevoie de mai multe exerciții de respirație), apoi cereți-i copilului să vă dea mai multe detalii. (Foto: Cornel Putan/Inquam Photos)

Trăim vremuri de o tristeţe fără margini. Mitocănia a devenit politică de stat, analfabetismul e promovat ca virtute a lipsei de conflictualitate, iar educaţia o anexă bună de oferit celor mai inculţi şi mai lipsiţi de caracter dintre profesorii ţării. (Foto: George Călin/ Inquam Photos)

Oamenii asociază fericirea cu banii, ne dorim să fim cât mai bogați, indiferent dacă asta ne face sa ne simțim bine sau nu. Ceea ce contează este să vadă vecinul sau colegul de serviciu ce mașină luxoasă avem, ce eleganți suntem sau ce petreceri fabuloase putem da cu așa ziși prieteni care ar da orice să fie în locul nostru. (Foto: Facebook Bravo, ai stil)

Realitatea este adesea foarte dureroasă, iar mulți dintre copiii sau adolescenții pe care-i întreb „Ce citești pe chipul părinților tăi?“ îmi dau răspunsuri de genul: „Că nu sunt suficient de cuminte... că nu mă ridic la nivelul așteptărilor...“ Și cel mai trist răspuns dintre toate: „Că nu le pasă de mine“. (Foto: Guliver/Getty Images)

Ana era foarte bună la înot. A făcut trei ani de performanță. Chin de-a dreptul statul o zi întreagă la concursuri. O să fie din ce în ce mai bună, îmi ziceam. Poate că va fi o înotătoare renumită. Antrenorii spuneau și ei la fel. Însă, într-o zi, Ana a spus: ”Dar eu de ce mă mai duc la înot?” (Foto: Guliver/Getty Images)

Pentru a evalua critic o idee trebuie să o privești cu suspiciune și să o treci prin filtrul unor întrebări. Acestea pot varia de la întrebări tehnice de tipul “sunt premisele adevărate?”, “sunt logice deducțiile?” până la întrebări de personale de tipul “am înțeles cu exactitate ce încearcă interlocutorul meu să transmită sau am nevoie de clarificări?” sau “sunt obiectiv în analiza acestei situații sau sunt influențat de o influență emoțională?”. (Foto:Guliver/Getty Images)

Totul a început de la o fotografie pe Facebook: o tânără zâmbitoare din Teleorman care vinde legume la piața din Alexandria. „Ea e Lorena. Din Peretu, Teleorman. Absolventă a Colegiului Naţional Al. I. Cuza. Secţia bilingv. Recent admisă la Medicină, la Bucureşti. La buget.

Mereu cu zâmbetul pe buze, oricât de obosită ar fi fost, cu o vorbă bună la îndemână și cu un optimism molipsitor, așa rezolva doamna profesoară problemele. (Foto: Guliver/Getty Images)

Noi, tinerii români, nu suntem părți ale unui calculator. Viitorul nostru colectiv care va defini viitorul comunității se bazează pe fiecare individ în parte și pe latura noastră umană. Nu ne deteriorăm doar de la apă și frig, ci și de la lipsa de interes a celor care ar trebui să ne ghideze. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

„E o formă mai avansată de joacă și, după majoritatea cursurilor, copiii rămân cu un obiect la care au lucrat. Iar obiectul acela trebuie să adune în el idei pe care le-au descoperit pe parcursul lecției respective. Dacă ai vorbit despre axe cu came și despre roți zimțate și despre mișcarea de rotație și despre excentricitate, automatonul este cel care le reunește frumos pe toate”, spune Ion Neculai, cofondatorul eematico.

Observ în jurul meu o protecție exagerată a copiilor din partea părinților. Nu li se dă voie să intre în contact cu diverse lucruri, să învețe despre ceva anume considerat rușinos, să stea prin murdărie, să exploreze cu mâinile mediul înconjurător și lista poate continua. Mă sperie însă altceva: copiii sunt protejați de componentele negative ale vieții. (Foto: Guliver/Getty Images)

Acum, simt că sunt o persoană complet diferită. (Foto: Inquam Photos)

Nu poți face comunicare non-violentă cu propriul copil sau cu alt adult atâta timp cât tu nu ai trăit într-o relație experiența relaționării non-violente chiar și în momente critice sau de diferend major. Poți spune cuvinte, dar ele nu sunt formule magice. Mesajele noastre sunt întotdeauna însoțite de trăirea emoțională pe care o avem la momentul vorbirii, iar calitatea trăirilor noastre se alterează doar prin experiențe relaționale sănătoase. (Foto: Guliver Getty Images)

În mod paradoxal, pentru cea mai importantă ”meserie” din lumea asta, cea de părinte, nu ai nevoie de nici o patalama, de nici o acreditare, nimeni nu trebuie să te declare apt să fii părinte, să crești copii, să-i educi, sau să-i pregătești pentru viață. (Foto Guliver/Getty Images)

Ana-Maria, Andra, Diana, Teodora și Emilian cred în puterea educației de a schimba mentalități și o întreagă societate.

E nevoie să fim conștienți de adevărata situație a lumii, ca să conștientizăm că trebuie să căutăm, pe lângă soluții politice, sociale, economice, științifice, culturale și soluții spirituale de o etică universală acceptabilă la nivel global.

Pe scurt, educația copiilor ar trebui luată din mâinile politicienilor. (Foto Guliver/Getty Images)

„Urmărim să identificăm elevii care vor fi cei mai buni educatori, atât unul pentru celălalt cât și pentru profesorii lor. Căutăm indivizi care să îi inspire pe cei din jur, în timpul facultății și după absolvire.” Acesta este singurul indiciu pe care Harvard University îl oferă pe website despre lucrurile pe care le caută în elevi la momentul admiterii. (Foto: Guliver Getty Images)

Înainte de a învăța 4 limbi străine încă de la 2 ani, de a scrie și citi de la 3, de a face dans, tenis și pian...toate odată, copiii au o SINGURĂ prioritate: să își trăiască descoperirea. Lucru care îi sperie pe părinții care îmi repetă aproape panicați ”aici, la voi, doar se joacă”.

O posibilă soluție constă în administrarea privată a acestor școli publice defavorizate - școlile să fie administrate de antreprenori sau organizații caritabile, însă să rămână proprietatea statului.

Iubesc oamenii simpli. Pe acei oameni care, din diverse motive, nu au avut acces la educație înaltă, dar care au acel bun simț care-i înalță la rang de înțelepți. Oamenii care spun lucruri despre viață fără să-și înceapă zicerea cu „Am să-ți spun un singur lucru” și a căror zicere o închei tu cu: „Asta am vrut să spun și eu dar cuvintele erau la dumneata!” (Foto: Adel Al-Haddad/ Inquam Photos)

Pe un traseu de linii roșii, galbene și albastre, câțiva roboței, ceva mai mari decât o monedă de 50 de bani, se mișcă la stânga, la dreapta, ori înainte după cum le dictează codul scris cu câteva minute înainte. Copiii îi iubesc pe micii roboți, care le deschid drumul spre programare.

Educația economică a românilor este extrem de precară, iar acesta este unul dintre eșecurile școlii, crede Cristian Păun, profesor la ASE. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Copiii japonezi, duși în parc și lăsați pe iarbă fără niciun alt element ajutător, nu vor sta cu ochii în gol, dând cu degetul în palmă, ca niște zombie dependenți de smartphone sau tabletă. Vor găsi un băț, cu care vor face, strămoșește, o gaură în pământ. (Foto: Guliver Getty Images)

1 din 3 copii nu este bucuros să meargă la şcoală. În traducere liberă, o treime dintre copii se duc la şcoală fără nici un drag, fără chef, poate chiar cu frică şi silă. Şi foarte obosiți pentru că 1 din 5 copii munceşte aşa de mult în gospodărie încât numai de şcoală nu mai prea are chef

Dezastrul din educaţie nu se mai datorează demult deciziilor individuale, ci este rezultatul unor politici publice care au tranformat educaţia dintr-un serviciu public într-un business, care funcţionează ca orice business: cei care au bani sunt atraşi şi primesc statutul de clienţi mai mult sau mai puţin adulaţi, iar cei care nu au bani sunt lăsaţi la poartă, chiar dacă şi-ar dori produsul pe care noi îl avem de vânzare. (Foto: Guliver Getty Images)

Dana este unul dintre oamenii care au depășit condiția sistemului românesc de învățământ și s-a poziționat între profesorii care pot schimba ceva. Pasionată de operă, a început prin a-și duce elevii la spectacolele Operei din Cluj-Napoca, cu promisiunea că “poate să nu vă placă ceea ce vedeți, dar trebuie să știți să-mi spuneți de ce nu v-a plăcut“. (Foto: Facebook/EducaTIFF - Film Education)

„Vreau să mă întorc și să fac antreprenoriat în România, știu că aici pot să am impact. Văd pe oamenii din generația mea că vor să schimbe ceva”, spune Elena Ionescu, studentă la calculatoare.

Mesajul transmis de părinte: “Dacă continui să plângi, plecăm în secunda asta acasă!” Interpretarea mesajului de către copil: Copiii înțeleg foarte bine limbajul nostru non-verbal. Poate el nu ar fi avut o problemă cu a merge acasă, dar i-am arătat că “acasă” poate fi și un loc rece unde distracția se termină. (Foto: Guliver Getty Images)

Când însuși criteriul propus – bacalaureatul – nu este obiectiv și constant, deci nu are cum fi un instrument de măsurare și departajare precis și obiectiv, cum l-am putea alege drept criteriu pentru sufragiul universal, temelia democrației peste tot în lume?

Zilnic ma întâlnesc cu părinți și elevi și aud povești. În dimineața cu pricina, un copil era amenințat cu nepromovarea anului școlar, cu ratarea pe viață, altul cu pedepse inimaginabile, altul cu retragerea afecțiunii, în caz că nu ,,livrează’’ calificativul de foarte bine cu artificii, conform așteptărilor... (Foto: Guliver Getty Images)

Agenţii economici, ai căror copii merg la şcoala privată sau semi-privată, nu au înţeles încă dimensiunea dezastrului care îi va afecta în curând şi ale cărui semne se văd deja în lipsa forţei de muncă. Nu fac legătura între refuzul statului de a mai oferi educaţie tuturor copiilor şi problemele lor de personal, într-o ţară în care rata şomajului în rândul tinerilor a atins cota 22% iar 54% dintre oamenii din mediul rural nu au un loc de muncă.

România se află pe penultimul loc din Europa în ceea ce privește analfabetismul funcțional: 40% dintre elevii de 15 ani nu pot înțelege sensul unui text, deși cunosc literele și pot să îl citească. (Foto: Guliver Getty Images)

Chiar atunci, în lumina mantiei strălucitoare a Reginei Mierii care a învins pentru o clipă întunericul din sală, văd revelat negru pe alb, tot adevărul: sunt la filmul «Albinuța Maya». Dar nu înțeleg, am verificat, trebuia să vedem «România neîmblânzită»! (Foto: Facebook România neîmblânzită)

În Finlanda nu există inspectorate școlare. Acestea au fost desființate la începutul anilor ‘90. Sistemul se bazează pe competența profesorilor și a restului personalului din învățământ. Condițiile din școlile finlandeze sunt aceleași, oriunde ar fi aceste școli. O școală dintr-un cartier central din Helsinki oferă aceleași condiții ca o școală dintr-o comunitate izolată din Laponia. (Foto: Guliver Getty Images)

Mă hotărâsem că vreau să-mi continui studiile, că vreau să învăț ceva nou, care să-mi placă, ceva care să-mi deschidă noi drumuri. Și aveam peste 40 de ani. Prima opțiune a fost aceea de asistentă. (Foto: Guliver Getty Images)

De multe ori, atunci când se vorbește despre oportunitatea școlilor private, se aduce în discuție - ca un contraargument - situația universităților private din România. (Foto: Inquam Photos)

Pe parcursul celor 12 ani de învățământ am fost mereu convinsă că fac eu ceva greșit. Din moment ce toată lumea trata sistemul ca pe o normalitate, cine eram eu să mă opun? Însă, la cinci ani de la terminarea liceului, mi-am dat seama că tocmai asta ar fi trebuit să fac. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Acești oameni nu așteaptă miracole de la guverne, sisteme înțepenite în trecut și oameni care țin cu dinții de puterea pe care o dețin sau din partea altor oameni de bine, ci acționează aici și acum, așa cum pot, determinând schimbare în cercurile lor de influență. (Foto: Guliver Getty Images)

Atunci, când am simțit prima dată că ar putea să fie ceva în neregulă cu viața mea din Statele Unite, mi-am spus imediat că nu pot să țin cont de un argument emoțional. Era un instinct împărtășit de mulți dintre colegii mei hiper-raționali care considerau că nu poți să lași o simplă `trăire’ să afecteze ceea ce, din punct de vedere rațional, era un succes: o carieră prestigioasă și un venit considerabil. (Foto: Guliver Getty Images)

Într-un noian de probleme în care educația românească este afundată, într-o mare de concepții împământenite în inimile împietrite de obișnuință ale profesorilor noștri, încercăm să trecem de la educația bazată pe cunoștințe la una bazată pe abilități, pe deprinderi, pe sentimente. (Foto: Guliver Getty Images)

Copiii au nevoie să fugă. Au nevoie să întâlnească pericole pentru a învăța să se apere. Au nevoie să-și facă bube în genunchi și-n coate. Au nevoie să dea piept cu bacterii pentru a primi seturi competente de anticorpi, apărare imună pe măsură. Au nevoie de interacțiune cu ceilalți copii și cu natura. Au nevoie să viseze. Au nevoie să încerce și să greșească. (Foto: Guliver Getty Images)

- O să te certe rău mama ta? O întreabă prietenele pe Ana. - Mama mea nu mă pedepsește niciodată, le spune mereu ea. Și nici nu prea mă ceartă. (Foto: Guliver/Getty Images)

Mi se pare că societatea a rămas blocată în niște pattern-uri de evoluție în viață moștenite dintr-o altă eră. În comunism știai exact ce utilitate are fiecare facultate și ce vei deveni după absolvirea ei. Nu era loc de nicio variabilă care să îți schimbe destinul. Acum mediul de lucru s-a diversificat, domeniile de activitate se întrepătrund, iar viața este mai dinamică ca oricând

„Am ridicat o provocare pentru prietenii noștri care predau lucruri faine: „Puteți face, în timp scurt, un curs din care liceeni să iasă câștigați?” Și au făcut”, spune Alexandru Ghiță, fondatorul Educativa. (Foto: Guliver Getty Images)

Dosarul de plastic a sughițat funest într-o zi și a făcut implozie. I-am adunat cu sfințenie mațele revărsate și le-am transplantat într-un biblioraft cu arcuri zdravene. Apoi în două, unul de profesor, celălalt de diriginte. De la o vreme, un perete al cancelariei a fost baricadat cu un șir de dulapuri înalte până la tavan, care să adăpostească monștrii rupți de foame, aflați într-o nesfârșită perioadă de creștere. (Foto: )

Îmi doresc ca acestor oameni de admirat, profesorii-eroi, să le fie recunoscute eforturile și răsplătite. Vreau să văd cum energia consumată pentru a face față obstacolelor va fi transferată pentru căutarea de noi provocări și inovații, în căutarea excelenței, în cercetare. (Foto: Guliver Getty Images)

Astfel, școala română, în loc de a fi un mijloc de educațiune și cultură a poporului și a claselor dirigente, devine un canal de scurgere al poftelor de întâietate între cetățeni, de ieftină parvenire, de scutire de îndatoriri, de sporire de drepturi și privilegii.

Râdeau pentru că aveam breton. Și vreo 200 de noi porecle. Și toată lumea voia 15 secunde de glorie, să o împingă pe „chihuahua”, „caniche” sau „pudel” peste o bancă. Toată lumea voia să îmi facă poze pe ascuns și să le pună pe Hi5, după ce scriau ceva atât de “LOL” pe ele. Toată lumea voia să facă mișto de fata care fusese cu ei în clasă nu știu câți ani, dar care brusc a devenit ținta. (Foto: Guliver Getty Images)

„Când am ajuns la Harvard, m-am simțit ca roțile unui avion care ating pista de aterizare și încep dintr-o dată să se învârtă foarte repede și iese fum. Din orgoliu, ca să fiu între cei mai buni, mi-am luat un curs foarte greu de matematică, un curs celebru. Nu reușeam să terminăm niciodată niciunul tema la timp, așa că, după ce lucram în fiecare zi cam toată ziua, joi noapte nu dormea nimeni”, povestește Tinu Bosînceanu.

Cititul a devenit astăzi aproape o practică spirituală: un fel de zen îți trebuie deja ca să descoși rând cu rând, idee cu idee, realități care nu ți se întâmplă pur și simplu ca pe ecrane, care nu îți sunt servite în împachetări colorate. (Foto: Guliver Getty Images)

Orice creștere a salariilor și a pensiilor fără o creștere a productivitătii ar trebui să ne dea frisoane reci, foarte reci, gândindu-ne că bunăstarea aparentă de azi o vor plăti copiii noștri. Faptul de a nu le lăsa moștenire o infrastructură bună, un sistem de educație performant adaptat nevoilor pieței, un sistem public de sănătate modern este grav, dar a transfera asupra lor datoriile noastre este cinic și profund iresponsabil.

De-a lungul experienței mele de profesor, am întâlnit adesea copii inteligenți și silitori, cărora nu le place să se mândrească cu realizările lor, să își prezinte proiectele în public. Pe de altă parte, există o a doua categorie de copii, gata să profite de slăbiciunea primilor și să cucerească audiența cu ușurință și fără urmă de remușcare. Ba, mai mult de atât, să își asume meritele celorlați, fără a depune vreun efort. (Foto: Guliver Getty Images)

– Câți ani au trecut de la anul 53 î. Hr. la anul 56 d. Hr.? ne-a întrebat profesoara de istorie din generală. – Trei ani! am răspuns eu în scris, pe o foaie de hârtie. Așa am luat nota trei în catalog. Nu punea patru la astfel de teste fulger, ci un trei pe care îl făcea fascinant, cu bucla de sus mică și componenta de jos impozantă, disproporționat mai mare. (Foto: Ziua de Constanța)

Acum se termină semestrul I, o bucată semnificativă din primul an al familiei noastre în contact cu școală românească, cu bune și rele. Cu trezit la 6 jumătate și cu ajuns acasă la 6 seara, cu o toamnă în care ne-am adaptat cu greu la noul ritm, dar, mai presus de toate, cu un copil care nu mai e deloc curios să învețe. (Foto: Guliver Getty Images)

Dezinteresarea pe care o apreciem la ceilalți devine un defect atunci când e vorba de noi. Altruismul se transformă în „sunt prost de bun”. Iar productivitatea... În fond, de ce ar și-ar dori cineva să devină mai productiv? Doar ca să primească mai mult de muncă? (Foto: Guliver Getty Images)

Preotul din Copşa Mică, care este şi profesor de religie şi care este acuzat de gesturi obscene la oră, este nevinovat, gestul lui fiind unul „necontrolat, provocat de o mâncărime în zona inghinală”, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, potrivit News.ro.

Până la urmă ce-mi spunea doamna: multiculturalism să fie, dar cu flegmă britanică; încurajăm copiii să-și exprime emoțiile, dar într-o engleză perfectă; și să fie emoții rezonabile, de oameni cu cap și trecuți prin viață, că doar nu suntem la grădiniță! (Foto: Guliver/Getty Images)

Pericolul se află mult mai aproape de noi decât am crede. Acesta se poate ascunde în umbra unui vecin de bloc; în spatele privirilor prietenoase ale unui părinte la care ne-am lăsat copilul în vizită; în comportamentele extrem de favorizante pe care le manifestă un antrenor, profesor, educator, îngrijitor față de copilul nostru; și în multe altele locuri aparent sigure. (Foto: Guliver Getty Imges)

Liviu Pop, părăsește, pentru câteva zile, masa cercetărilor lingvistice de mare subtilitate semantică (a nu se uita episodul „greșeală” versus „eroare”) și realizează un bilanț al mandatului de șase luni, în care inventariază reușite, precum: compendiul pentru clasa a V-a, motivarea personalului didactic, legea manualului unic sau extinderea programului „masă caldă”. (Foto: Inquam Photos)

Am observat în primele zile că, lăsați singuri la masă, unii copii mor de foame cu bucata de carne în față. Începând o discuție cu ei, am primit răspunsuri de genul: “Nu-mi place să mănânc cu mâna.”, “Nu vreau să mă murdăresc.”, “Nu pot să-mi tai carnea.”, “Nu am forță.”, “Mama îmi taie acasă carnea mare”. (Foto: Guliver Getty Images)

În educația de mâine, constanta va fi performanța, iar variabila va fi timpul. Adică: elevii vor sta în școală exact atâta vreme cât are nevoie, fiecare dintre ei, să ajungă la o performanță definită și cuantificată. (Foto: Guliver getty Images)

Deși spun că notele nu sunt importante, o spun doar din vârful limbii, pentru că mereu eu am învățat pentru note. Au trecut mulți ani până am dat o altă semnificație notelor și se pare că nu am făcut-o încă în totalitate.

Suma de bani pentru cadoul doamnei se anunță pe grupul creat pe WhatsApp, iar cele mai vocale mămici și în general organizatoarele chetei au grijă să anunțe că se va face totuși o listă cu cei care participă și care, evident, va fi înmânată doamnei. (Foto: Guliver Getty Images)

Ionuţ, un băieţel de 7 ani, era lovit mereu pentru că era ‘rău’ ca foamea. Era un copil drăgălaş tare, un pic ruşinos, dar cu privire vioaie pe sub gene lungi. L-am întrebat pe loc dacă ar vrea să îmi dea un pupic. Şi-a şters gura moşcoşită cu dulceaţa de dimineaţă şi mi-a dat cel mai bun pupic din câţi ar putea să fie. I-am mai cerut unul şi încă unul şi copilul, generos, mi-a dat. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Acum, la aproape 40 ani, am învățat să am încredere în mine, să nu mă mai critic atâta și să fac ceea ce simt. (Foto: Guliver/Getty Images)

Când eram în clasa a 4-a și am început să joc baschet într-o echipă, eram destul de slab și mă întrebam ce îi face pe unii să fie buni și să aibă succes și pe alții să rămână la un nivel scăzut. (Foto: Facebook Petru Trîmbițaș)

- Dă-mi brief-ul, mi-a spus el. - Habar n-am ce e un brief, însă o să îți scriu pe scurt povestea din spate, viziunea din spatele numelui și ce vreau să fac cu această asociație. (Foto: Guliver Getty Images)

Cel mai comun feedback întâlnit de-a lungul carierei mele didactice este acela prin intermediul căruia i se comunică elevului, de multe ori într-o manieră abruptă și impersonală, greșelile comise. Ca o sentință rușinoasă, ca o stigmă perpetuă. Am ascultat astfel de feedback-uri și de fiecare dată am simțit un gol în stomac

Imaginați-vă un profesor de psihologie care invită elevii să construiască liste de comportamente pro-sociale și anti-sociale, iar la final afișează rezultatele muncii elevilor pe pereții sălii de clasă. Și imaginați-vă un scenariu în care directorul îi cere profesorului să elimine materialele elevilor din sala de clasă

Fii așadar adultul care va ieși din copilul pe care-l crești. Vrei să ai un copil civilizat? Nu arunca gunoiul pe jos. Vrei să ai un copil respectat? Crește-l într-un mediu în care cei din jur sunt respectați. Respectă-i pe cei de lângă tine. Vrei să ai un copil căruia îi place să citească? Citește tu zilnic. (Foto: Guliver Getty Images)

Acum ceva vreme în urmă am sărbătorit 7 luni de când suntem pe drumurile Americii de Sud pe roțile lui Lollipop, Combi-ul nostru născut în 1974. Cum am scris și pe blogul nostru în postul aniversar, am sărbătorit învățând despre cifra 7 și semnificațiile ei și asta ne-a ocupat toată ziua. (Foto: Facebook/ I AM Family)

Când ajungem la discuția despre revenge porn, râsetele și chicotelile se întețesc. O fată din prima bancă, îmbrăcată în hanorac, se întoarce furioasă spre colegii din spate și le spune să tacă. E micuță - dar, într-un fel ciudat, pare impunătoare. Se întoarce spre noi și apleacă în față, pregătită să asculte. Peste clasă se lasă liniștea. (Articol de Ruxandra Burcescu și Nicoleta Rădăcină. Fotografii de Alexandra Crisbăşan)

Nu mi-a fost deloc ușor în primul an - deși eu sunt o persoană riguroasă -, dar eram obișnuit cu „se poate și așa”.

O grădiniță din București a primit din partea Comisiei de atribuire de denumiri a Municipiului București aviz nefavorabil pentru folosirea numelui „Springfield”, sub care a fost deja autorizată, pe motiv că nu este românesc. „Se propune utilizarea în denumirea unității de învățământ de nume sau sintagme specifice limbii române”, se arată în documentul postat pe Facebook de fondatoarea grădiniței, Mihaela White.

Un oraș de provincie. Fata-băiatul-fotografia-despărțirea-răzbunarea: așa încep toate poveștile de “revenge porn” din liceele românești. De-aici încolo, fiecare istorie personală înaintează pe propriul făgaș. Niciuna, însă, nu se încheie cu happy-end. Uneori deznodământul e exmatricularea, alteori plângerea la poliție, câteodată tentativa de sinucidere. (Articol de de Ruxandra Burcescu și Nicoleta Rădăcină. Foto: Alexandra Crisbăşan)

„Simțim cum crește furia în noi și ne stăpânim cu greu, sau deloc, tonul vocii, expresia facială, cuvintele și corpul”, spune psihologul de la Diana Stănculeanu, de la organizația Salvați Copiii. Aproape întotdeauna, enervare părinților pe copiii lor are la bază, spune ea, o teamă: teama că ei nu sunt părinți suficienți de buni, iar copiii vor eșua și vor avea o viață grea. (Foto: Guliver Getty Images)

În drum spre serviciu, pe bd. Mărășești, aceeași scenă. Pe o străduță laterală se află o școală cu o bună reputație. În jur de ora 8 mai mult stai decât avansezi. Și toți se grăbesc. Și unii se enervează. Și alții nu sunt atenți la trecerea de pietoni. Un început neplăcut al zilei.

„S-a întâmplat atâția ani să scriu zile și nopți, dimineața eram așa de obosit încât nu mai aveam încredere în ce am scris”, a povestit profesorul în timpul emisiunii „În fața ta” de la Digi24

Încă din clasa a 9-a, m-am evidențiat. Liceul la care studiam se înfrățise cu unul din Europa și urmau tradiționalele vizite de peste hotare ale străinilor, tratate de către administrație și diriginți cu relaxarea unei inspecții de-ale lui Ceaușescu. (Foto: captură Digi24)

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a anunțat că va face verificări după ce o mamă a reclamat faptul că fiul său este nevoit să care un ghiozdan care cântărește 25% din greutatea lui și a cerut ca școlile să fie dotate cu dulapuri în care copiii să își poată ține rechizitele. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Vinovații pentru jihad-ul din traficul bucureștean din timpul școlii suntem noi și numai noi. Noi, cei care găsim cea mai bună școală sau grădiniță numai în cartierul vecin, la doar 20 de minute de mers cu mașina. 20 de minute care dimineața la 8 devin 200. Noi, cei care ne-am luat apartamente în suburbii fără să conteze că nu există drumuri de acces și care alegem să dăm copilul la școală în centru, că acolo se învață mai bine. (Foto: Liviu Florin Albei/Inquam Photos)

Au existat zvonuri în oraş dar, spre deosebire de altele, care înfloreau în micul oraş de la Dunăre şi se transformau în adevarate păduri ecuatoriale, în acest caz, zvonul a însemnat un firicel de praf în faţa adevărului pe care l-am aflat.

A început școala. Și cu ea o grămadă de griji și de întrebări. Și dacă grijile și întrebările tale sunt despre „unde parchez lângă școală”, „cum o fi doamna cea nouă” sau chiar și „ce mă fac cu manualele” ești dintre cei mai norocoși. Chiar dacă grijile sau întrebările sunt despre „nu are școala aviz de funcționare”, tot nu sunt ieșite din normă.

Profesoara de limba română Cristina Tunegaru, devenită titulară cu media 10 în comuna Petrăchioaia, din județul Ilfov, și-a propus ca în acest an să facă pregătire gratuită cu elevii care au nevoie de un nivel minim de cunoștințe.

Din această toamnă, profesoara de limba română Cristina Tunegaru a devenit titulară cu media 10 în comuna Petrăchoaia, din județul Ilfov. Pentru a ajunge acolo la ora 8 dimineața trebuie să plece din locuința ei înainte de ora 7:00 și să meargă vreo 30 de kilometri. Acolo o așteaptă copiii care o strigă „Doamna, doamna!” și o iau în brațe, a povestit Cristina Tunegaru în emisunea „În fața ta”, de la Digi24.

Am plecat din România în urmă cu două luni, la o vârstă la care astfel de schimbări îți înfig un pumn în stomac și mult timp nu te lasă să respiri cum trebuie. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Ceea ce se întâmplă în acest început de an școlar reprezintă cel mai grav atentat de după anul 1989 la însăși esența educației. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Asta au ajuns toate manualele ... nişte reviste! Cu texte puerile, neapărat cu tâlcul la vedere. Prostia umblă prin şcoli fără chiloţi, dar cu nasul pe sus. Copiilor trebuie să le dai ce vor ei, sunt deştepţi, aşa am citit pe Facebook.

Scriitorul Mircea Cărtărescu i-a criticat luni, la emisiunea „În fața ta” de la Digi24, pe politicienii de la putere, despre care spune că dacă au de ales între un specialist și un politruc obedient, vor alege întotdeauna politrucul, căruia îi vor da o sinecură, în timp ce specialistul este dat afară.

Ministrul Educației, Liviu Pop, a anunțat că pregătește o nouă lege a educației. „Prin programul de guvernare, anul viitor, în septembrie, vom înainta Parlamentului un nou proiect de lege a educaţiei naţionale, o lege aplicabilă şi dezbătută în Parlament. Actuala lege a educaţiei naţionale a fost angajată prin răspundere şi vedem că deja a fost modificată în peste o treime din corpul ei”, a declarat acesta la RFI. (Foto: Alexandru Bușcă/Inquam Photos)

Sunt o mamă de copil care începe pe 11 Septembrie clasa 0. Și doar cu câteva zile înainte de a începe școală, simt că încep să urăsc acest sistem unde-mi voi trimite copilul, de bunăvoie, pentru cine știe câți ani? (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Am descoperit că matematica are un ritm propriu în mintea fiecărui copil, ritm pe care eu nu îl pot influența, însă îl pot identifica și respecta ca atare, am început să le permit elevilor mei să lucreze în echipă și să se ajute atunci când se împotmolesc într-un raționament. (Foto: Guliver Getty Images)

La final am rămas cu una dintre mămici care ştiam că e vecină cu Sânziana şi am întrebat-o dacă ştie ceva de ea. Răspunsul mi-a dat întreaga lume peste cap – chiar în acea seară, o seară de joi, Sânziana se căsătorea cu un băiat cu 5 ani mai mare ca ea. M-am aşezat pe scaun şi nu-mi venea să cred ce aud. M-am gândit cam un sfert de oră ce să fac: să merg la nuntă şi să le spun părinţilor că nu e bine ce fac, să merg acasă? (Foto: Guliver Getty Images)

Sună teribil de naiv și comun, dar omul este cu mult mai mult decât mintea lui. Copiii învață, prin abuzul pe care îl dăm judecându-le doar productivitatea, să se uite pe sine, să nu își simtă spiritul. (Foto: Guliver Getty Images)

V-aș ruga să-mi spuneți unde sunt sălile de sport în care ar trebui să ni se târască copiii, domnule ministru, conform noilor manuale? (Foto: recorder.ro)

Dacă afli că a fost reabilitată în 2009 printr-un proiect al Băncii Mondiale, ai zice că Școala Veche din cel mai nordic oraș din România, Darabani, e mai norocoasă decât majoritatea unităților de învățământ. Dar nu e deloc așa. (Foto stiri.botosani.ro)

O înregistrare video în care o tânără le înapoiază o sticlă de plastic unor persoane dintr-o mașină care o aruncaseră pe marginea străzii a devenit virală pe Facebook. (Foto captura video)

O zi toridă, în București, în 2017. Ca altele din trecut. Mi s-a defectat brățara ceasului. La parterul unui bloc, înghesuită între scara de intrare și restul, o ușă cu grilaj, intru la ceasornicar. Știam locul. Domnul e așezat, lucrează, cu lupa prinsă de frunte. O doamnă îi spune de câteva ori același lucru despre cum nu îi mai merge comanda de deblocare a ușii de la mașină.

Aşadar, cum să topim decalajele dintre România şi ţările dezvoltate? Cum să redobândim locul nostru de drept în ierarhia economică a Europei? (Foto Guliver/Getty Images)

Tu ce făceai la 25 de ani? Eu îmi amintesc că m-am măritat și ceva mai târziu, am făcut doi copii.

Iată un sport extrem: mersul cu copilul în parc. Îl asemăn uneori cu lupta pentru supraviețuire într-o junglă. (Foto:Guliver/Getty Images)

Deunăzi în stația de metrou Iancului pășesc grăbită spre ieșire, în timp ce mintea îmi zbura zglobie sesizez că, la patiseria din incinta stației, roboteau de zor, un el și o ea – filipinezi. (Foto Guliver/Getty Images)

Atunci când ne distrăm și ne jucăm ne însușim multe lecții prețioase. Da, am formulat corect, noi cu toții. Pentru scurt timp, putem și noi adulții să redevenim copii fără să fie capăt de lume. Avem nevoie să ne amintim că este în regulă să lași deoparte controlul, masca de adult resonsabil și să te distrezi. (Foto: Guliver Getty Images)

Elevii români concurează împotriva a 160 de echipe din toată lumea

Majoritatea discuțiilor dintre câțiva părinți care se întâlnesc ajung, indiferent de unde încep, în același punct: la școală. „Noi o să îl înscriem la școala din cartier de care aparținem. Mi s-a părut cât de cât ok”, zic în treacăt și primesc la schimb o întrebare: „Și ce faci dacă, după aia, ajunge la un liceu din Titan?”. „Păi un liceu din Titan am terminat și eu...”, încerc să parez

Când a împlinit doi ani, l-am serbat acasă la soacră-mea. Doamna soacră suferise un mic accident, se izbise cu motoreta pensionarilor de un raft cu mazăre, în timp ce încercase să evite un preşcolar pe trotinetă. Îi pregătise o lădiţă plină cu cadouri. M-a lăsat fără cuvinte. 'Jucăriile' erau cutii de margarină, de iaurt, de budinci umplute cu macaroane, orez, linte sau fasole uscată. Făceau un zgomot îngrozitor. (Foto: Guliver Getty Images)

Asaltat de multe mesaje pe care le primește zilnic, în care sunt reflectate norme și ritualuri de conviețuire socială, copilul are nevoie de timp ca să internalizeze toate acestea și să le poată reda într-un mod coerent, semn al unei adaptări echilibrate. (Foto: Guliver/Getty Images)

Tot mai des asist la discuții între prieteni și cunoscuți despre ce și cum ar trebui să facem pentru a schimba lucrurile în societate. Și de fiecare dată se ajunge la aceeași concluzie: schimbarea vine din lucrurile mărunte făcute bine, intenționat și consecvent; de la nivel micro, adică de la fiecare în parte. (Foto Guliver/Getty Images)

După exact 13 luni, primesc un plic. Bine că eram acasă, că trebuia să confirm și primirea, altfel mai pierdeam o oră cu drumul și coada de la Poșta Română, care funcționează mai mult ca centru de plăți facturi pentru pensionari.

An după an, profesorul de matematică Sorin Borodi, de la Liceul Teoretic „Al. Papiu Ilarian” din Dej primea de la părinți aceeași întrebare: Domn` profesor, ce părere aveți despre subiectele din acest an? S-a dat greu sau ușor? „Mă simțeam ca un diletant. În urmă cu trei ani, s-a produs un declic”, își amintește Borodi.

Pe la final de liceu, când situația mea materială era cunoscută deja de toată lumea, o colegă mi-a mărturisit că ea a crezut multă vreme că eram putred de bogată de mă îmbrăcam așa non-conformist. M-am amuzat și i-am spus povestea hainelor mele. (Foto: Guliver Getty Images)

65% din copiii care intră astăzi în sistemul de învățământ vor face la locul de muncă activități care astăzi nu există, potrivit studiului Future of Jobs Report, publicat de World Economic Forum (WEF) în 2016.

Până la sfârșitul clasei a VIII-a am fost cel mai bun din școala mea micuță. Urma Examenul de Capacitate și toți se așteptau să iau printre primii. Ei bine, nu știu ce s-a întâmplat cu mine la examenul ăla. (Foto: Bogdan Dănescu/ Inquam Photos)

Luni, a avut loc prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, cea de limba și literatura română. Peste 135.000 de absolvenți de liceu au fost înscriși pe lista de examen. (Foto: Bogdan Dănescu/Inquam Photos)

Invitată în emisiunea „În fața ta”, senatoarea PSD Ecaterina Andronescu a fost întrebată de moderatori despre rezultatele proaste ale elevilor români la testele internaționale. Potrivit rezultatelor de la testele PISA, 42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeți funcțional. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Ați auzit de teoria geamurilor sparte? Este o teorie lansată în 1982 de doi sociologi/criminologi americani, James Q. Wilson și George L. Kelling. În elaborarea teoriei lor, cei doi au plecat de la observația că o clădire părăsită, care are câteva geamuri sparte, va sfârși prin a fi mult mai repede vandalizată decât în cazul în care primele geamuri sparte ar fi fost reparate imediat. (Foto: Bogdan Dănescu/Inquam Photos)

Le spunem copiilor că e important să încerce, să participe, nu să câştige, pentru a-i proteja pe cei timizi, slabi. De fapt, fără să ne dăm seama, îi domolim şi pe cei curajoşi. (Foto Guliver/Getty Images)

Doi elevi își dau unul altuia un CD, în liniște și fără să deranjeze. Dar profesorul ridică chiar atunci privirea din catalog, interceptează schimbul și cere ca CD-ul să fie pus pe catedră. ”Iron Maiden, ce-i asta?” ar fi spus profesorul. ”E o trupă heavy metal clasică”, a răspuns unul dintre elevi. ”Păi și voi ascultați prostii din astea? Se confiscă.” (Foto: Guliver Getty Images)

Pentru că robotul pe care trebuiau să îl construiască avea de ridicat la un moment dat o sferă uriașă, l-au botezat Atlas. Vreme de câteva luni, elevii, împărțiți în mecanici, programatori, designeri și piloți au construit, cu ajutorul kitului pentru competiție, mașinăria. Unele dintre piese trebuiau desenate și făcute însă special de către copii la imprimanta 3D.

Cei mai puternici declanșatori ai fricilor noastre sunt copiii. Atașamentul puternic trezește, de regulă, și cele mai grozave instincte de protecție. Ne temem în permanență pentru siguranța și fericirea lor, căci așa suntem programați genetic să îngrijim și să ne îngrijorăm, să protejăm și să procreăm, să supraviețuim și să supra-reacționăm.

Mame singure care cresc 7 copii și îi trimit la școală. Mame care cresc cu bucurie și o putere incredibilă frați cu dizabilități grave. Am văzut femei rome cu puțină școală descriind diagnostice complicate de cancer și zbătându-se pentru copiii lor. (Foto Guliver/Getty Images)

Atunci când am apucat-o pe calea educației, am fost convinsă de două consecințe majore ale acestei decizii: prima, că urmează să mă transform radical interacționând cu acest mediu, iar a doua, că de atunci înainte urma să fiu privită ca plictisitoare de mulți apropiați sau cunoscuți din cauză că orice aș face, aduc vorba de acest domeniu. (Foto: Guliver Getty Images)

În prezent, unul dintre kitsch-uri îl constituie diplomele de studii superioare obținute de la niște universități dubioase. (Foto Guliver/Getty Images)

Din start vreau să menționez că nu cred că goana după confort, distracție, lux și o viață așa-zis „bună” îi ajută prea mult pe oameni. Dimpotrivă. Părerea mea e că îi secătuiește de puteri și nu le aduce nicidecum mulțumire cu adevărat.

63 echipe din șase orașe. București, Cluj, Iași, Sibiu, Timișoara și Alba Iulia au beneficiat, vreme de trei luni, în cadrul Innovation Labs, de un program de mentorat care să îi ajute să dezvolte produse inovative.

Din 230.000 de copii care au intrat în anul 2004 în clasa I în România, doar 35% au ajuns în anul 2016 să promoveze examenul de Bacalaureat. Instituția fundamentală care ar trebui să le ofere copiilor cunoaștere, valori, repere, evoluție s-a specializat, de fapt, în a-i pierde pe drum, de la semestrul 1 la semestrul 2, de la un ciclu de învățământ la celălalt.

„Cu elevii trebuie să discuți multe, chiar dacă ești de mate”. (Foto: Facebook Hermina Lazăr)

„Dacă ar fi să aflu că mâine am să mor, ce mi-aș reproșa că nu am făcut?”

”Aşa cum este organizată evaluarea (naţională - n.r.) în momentul de faţă, corespunde şi se racordează foarte bine cu sistemul românesc de învăţământ. Noi avem obligativitatea învăţământului până în clasa a X-a, iar dacă introduci un examen de admitere... nu este necesar. Evaluarea naţională este un examen care ne permite să repartizăm elevii în ciclul următor”, a declarat ministrul Educației Pavel Năstase.

„Școala e creuzetul care fabrică francezi”, a lansat Marine Le Pen contracandidatului Jean Luc Mélenchon în dezbaterea electorală din martie. Emmanuel Macron insistă pe „zonele de educație prioritară” , mai precis școlile de banlieue din care mulți elevi ies neștiind „să scrie, să citească, să numere”. Pe scurt, criza educației naționale, de care nu se mai îndoiește nimeni, a fost unul din subiectele fierbinți în discuțiile electorale. (Foto: Guliver Getty Images)

Oamenii sunt mai mult de niște simpli ocupatori de slujbe, împlinirea personală nu vine doar din meseria pe care o ai, visele prin definiție se raportează la ceva ce nu există, slujbele pot fi schimbate, iar la o întrebare prost formulată ai dreptul să nu răspunzi.

Studenții români au încercat în weekend să găsească soluții la unele dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă Pământul, în cadrul concursului NASA „Space Apps Challenge”, organizat de laboratorul de inovație al agenției spațiale. Concursul a avut loc în orașe din 100 de țări ale lumii, între care București, Timișoara și Cluj Napoca.

Copilul e un om neafectat de tirania lui „trebuie“, nepervertit de societate, nealterat de neîmplinirile părinților, de dorințele și așteptările lor. Copilul e, într-un anumit sens, un ideal, o formă de sine pe care ar fi grozav dacă am putea-o păstra și în viața adultă. Copilul are impurități perfecte. (Foto: Guliver Getty Images)

Ministrul Educației, Pavel Năstase, a vorbit despre locul României în evaluările internaționale care măsoară performanța elevilor. „Avem, în zona învăţământului preuniversitar, evaluări internaţionale care ne poziţionează pe locuri mai la coada clasamentului şi nu cred că este tocmai potrivit, pentru că avem tineri talentaţi, bine pregătiţi”, a declarat acesta.

Ministrul Educației, Pavel Năstase, a vorbit despre locul României în evaluările internaționale care măsoară performanța elevilor. „Avem, în zona învăţământului preuniversitar, evaluări internaţionale care ne poziţionează pe locuri mai la coada clasamentului şi nu cred că este tocmai potrivit, pentru că avem tineri talentaţi, bine pregătiţi”, a declarat acesta.

Ni se sugerează direct sau indirect că dacă vrem să aibă copilul succes este important să facă: balet, dans, karate, engleză, franceză şi lista poate continua cu câte opţionale dorim să adăugăm – fiecare furnizor vine cu o ofertă foarte tentantă şi de nerefuzat – iar noi, părinţii, credem că cu cât copilul va avea un portofoliu mai mare cu atât succesul lui va fi asigurat. Nici pe departe! (Foto: Guliver Getty Images)

Studiile din ultimii ani ne încurajează să adoptăm stilul de parenting pozitiv în educația copiilor. Foarte mulți însă, cred că acest stil presupune o anumită pasivitate, o libertate totală a copilului să exploreze și să facă orice fără a exista consecințe. Acest mod de a proceda ar însemna o lipsă a punerii limitelor, cu consecințe serioase în experiența de viață a adultului. (Foto: Guliver Getty Images)

Mi-am dat seama că tânărul meu client nu era deloc prost, ci doar se confrunta cu o problemă de atitudine și lipsă de motivație de a studia pentru bac. (Foto: Guliver Getty Images)

Aşa-zisul „abandon” şcolar afectează predominant copiii săraci şi foarte săraci. Dacă operăm într-o paradigmă a „abandonului” şcolar, în care copiii decid în cunoştinţă de cauză că renunţă la un drept, ar trebui să observăm că, paradoxal, acest lux al deciziei îl au doar copiii săraci. Un lux pe care îl vor plăti scump ulterior. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Gesturi mici, priviri, tonul vocii, atingeri, atitudini, emoții, sunt ca niște bule de dialog din revistele de benzi desenate și ele transmit mesaje despre noi, despre alții, despre lume. Privite de undeva dintr-o perspectivă exterioară, aceste bule formează bagajul mental, emoțional și spiritual colectiv al unei societăți

Astăzi elevii care nu au aprofundat deja fenomenul au șansa să primească informații direct de la doamna primar Gabriel Firea și de la doamna ministru de Interne Carmen Dan, care au anunțat că pleacă în turneu prin școlile bucureștene să vorbească despre acest joc. (Foto: Facebook Gabriela Firea)

Cum ar arăta așadar, în educație, varianta organică? Simplu - ar fi construită în jurul naturii copiilor: ar fi dinamică, s-ar baza pe dorința lor înnăscută de cunoaștere, ar avea la bază pasiunile lor și s-ar îndrepta spre îndeplinirea viselor lor cele mai îndrăznețe. (Guliver Getty Images)

Dacă limitele au fost prea lejer setate în copilărie, dacă acestea au fost inconsistente sau aproape absente, părinții fiind prea permisivi sau neglijenți, copilul nu a reușit să înțeleagă ce se așteaptă de la el. În spatele comportamentului unui copil aparent "scăpat de sub control" de fapt este copilulul care se simte fără control din cauza lipsei de limite. (Foto: Guliver Getty Images)

Pendulând grațios între „cum a fost azi la școală“ și „puișor, nu te cert, vreau doar să discutăm“, părinții de astăzi lovesc aprig în stilul de parenting al anilor ’80 și privesc blând către un viitor pe care îl construiesc zilnic alături de „puișorii“ din dotare. (Guliver Getty Images)

Trei echipe dintre cele 54 care au participat la competiția de robotică BRD FIRST Tech Challenge Romania powered by Vodafone s-au calificat, duminică, la Campionatul Mondial de Robotică FTC care va avea loc în luna aprilie la St. Louis în Statele Unite ale Americii.

Probabil că mulți sunt de aceeași părere: „școala e așa și pe dincolo, ai mare dreptate”. Să mergem mai departe de-atât. Ce facem noi pentru a schimba asta? (Foto Guliver/Getty Images)

Copii din mediul rural din județele Dolj, Ialomița și Vâlcea participă gratuit la activități de tip „școală după școală" desfășurate în cinci centre dotate cu mobilier adecvat, cu echipamente IT și cu materiale educaționale.

România este bolnavă de impostură, care este, de fapt, tot o formă de corupție.

Există oameni care suferă de o disfuncţie psihică şi îşi doresc să le fie amputat un membru. (Guliver Getty Images)

Un copil care s-a jucat la timp, a visat la timp, s-a cățărat în copaci la timp, a construit la timp, a exerimentat la timp şi nu a fost forțat să înghită informație sau să îşi formeze deprinderi anacronic are, probabil, o mie de şanse în plus să crească academic la standarde înalte, dacă este croit pentru ele. (Foto: Guliver Getty Images)

„Pentru mine ce este îngrijorător în legătură cu România este că există un număr mare de elevi care nu dobândesc abilități de bază”, spune profesorul Eric Hanushek, membru al Institutului Hoover din cadrul Universității Stanford și membru al Academiei Americane de Cercetare în Educație. (Foto: Romanian Business Leaders)

La noi, vor fi ceva manifestări și concerte cu artiști îndrăgiți, fasole cu ciolan și speech-uri de la Ministerul Identității Naționale, pe rețeta de succes a fatidicului „românii au talent și se descurcă pe ultima sută de metri.” (Guliver Getty Images)

Așadar, fără să ascultăm ce ne spune distinsul domn, scoatem din buzunar câteva hârtii de 100 de lei și, pentru 1 an de zile, ne mutam teoretic în cartierul 1 Mai sau Cotroceni ori Piața Amzei. (Alexandru Bușcă/ Inquam Photos)

„Atunci când s-a creat acest sistem industrial al școlii, în care intră în clasă 30 de inși și stau acolo șapte ore, nu s-a gândit nimeni că elevii ar trebui să vină cu plăcere”, spune Dumitrel Toma, care predă filosofie la Liceul „Danubius” din Călărași. Este încă o voce care vorbește despre infinitele probleme ale școlii românești, însă acest profesor este o parte a soluției.

I-am lăsat pe nomenclaturiști să ne conducă spre democrație, pe foștii delatori și torționari să prospere. Noi, adulții, am picat la examenul înțelegerii trecutului, dar le dăm subiectul copiilor, ca și când am fi fost premianți, și le punem și notă.

Matematicianul Radu Gologan a comentat propunerea prin care Academia Română vrea să îi oblige pe absolvenții de facultate să rămână în țară, în contul studiilor plătite de stat. „Cred că e un grup la Academie care a rămas încremenit într-un proiect vechi. Nu se poate pune problema în ziua de astăzi de așa ceva”, a spus el. (Foto: Facebook Radu Gologan)

Green School va fi inaugurată în Cluj-Napoca în septembrie 2017 cu o grădiniță și o școală primară (clasa pregătitoare și clasa întâi). Cursurile vor fi susținute în limba engleză și în română - engleză și maghiară - engleză, cu accent pe limba maternă. (Foto Guliver/Getty Images)

Din 1989, școala românească a suferit multe încercări de reformare, unele mai bune, altele mai puțin bune. Totuși niciodată nimeni, până azi, nu a cutezat să atingă în mod nechibzuit conținuturile, nici prin defrișare periculoasă, nici prin aruncare în derizoriu.

După experimentul tehnocrat de 1 an, ne întoarcem, așadar, la România normală, unde carnetul de partid bate orice concurs. (Foto: Facebook Liviu Pop)

Au existat vremuri, când eram mai tânără, când rezoluțiile mele de Anul Nou puteau fi „să nu mănânc bomboane un an întreg” sau „să economisesc 50% din banii pe care îi câștig”. (Foto: Guliver Getty Images)

Așa că ultimul cadou al doamnei nu putea fi altceva decât o carte, între copertele căreia s-a ascuns – timid și mult mai subțire de data asta - un plic. (Foto: Alexandru Busca / Inquam Photos)

Citim despre cum să fim mai buni lideri la muncă, despre cum să ne motivăm angajații, despre cum să fim mai eficienți. Cu alte cuvinte, credem că putem deține controlul în toate aceste domenii, dacă ne educăm, dacă aflăm mai multe, dacă citim. Dar nu căutăm activ informații despre cum ar trebui să selectăm un partner de viață, de pat, de crescut copiii. (Foto Guliver/Getty Images)

Am cunoscut-o când era o studentă foarte bună cu examenele luate în mod cinstit, ajunsă astăzi un profesor dedicat materiei predate și elevilor săi, care suferă pentru că lucrurile merg prost în învățământ. Vede de foarte aproape cum dezinteresul, plafonarea, lipsa de profesionalism se extind și încep să constituie normalitatea.

Aceea a fost ultima zi în care l-am văzut pe Radu la școală. Astăzi, în tren fiind, m-am decis să o sun pe mama lui. M-am prezentat, iar ea a zis imediat, ca o scuză imuabilă: „Aaa, domnișoara învățătoare… Eu sunt internată în spital de o lună”. I-am zis „Sper că sunteți bine. Voiam să vă întreb ce mai face Radu”, moment în care răspunsul ei m-a lăsat perplexă: „Nu mai știu nimic că eu sunt în spital”.

Cum s-a ajuns în punctul în care nonsensul a devenit noul sens?

M. este șatenă și are ochii albaștri, e minionă și e îmbrăcată simplu, dar elegant. E medic de familie și mama unei fetițe de 11 ani. Vorbesc cu ea despre căsnicia ei recent încheiată și, deși suntem prietene de mai bine de 5 ani, ce îmi povestește acum mă stupefiază. (Foto: Guliver/Getty Images)