Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

„Am făcut un AVC…” Mărturia unui profesor care a ignorat semnalele corpului prea mult timp

Petrut Rizea

Ironia vieții mă lovește abia acum, când nu mai am cum s-o ignor.

Sunt profesor. Sau, poate, ar trebui să spun: am fost omul despre care toți credeau că are un job ușor. „Program scurt”, „vacanțe multe”, „doar predai”. Am auzit asta de atâtea ori încât, uneori, aproape că am început să cred și eu.

Dar nimeni nu vede ce e dincolo de ușa clasei.

Nimeni nu vede cum aduni în tine, zi de zi, zeci de priviri, unele pierdute, altele sfidătoare, altele care cer ajutor fără să spună nimic. Nimeni nu vede cum pleci acasă și nu te oprești din a fi profesor. Cum îți rulează în minte lecțiile, elevii, grijile lor, greșelile tale. Cum înveți să zâmbești chiar și când ești gol pe dinăuntru.

Ani la rând am dus totul în tăcere. Pentru că asta face un profesor, duce. Explică. Rabdă. Speră.

Și apoi, într-o zi, corpul meu a decis să spună ce eu n-am spus niciodată: că e prea mult.

Un AVC. Nu știu când s-a întâmplat. Dar știu de ce.

Atât de simplu de rostit. Atât de greu de înțeles.

M-am trezit dintr-odată în postura în care nu mai puteam controla nimic. Eu, cel care încercam mereu să țin lucrurile în ordine, să dau sens, să ajut. Ironia? Exact eu, „cel cu viață ușoară”, am ajuns aici.

Și poate cel mai greu nu e ce mi s-a întâmplat, ci gândul că, undeva, cineva încă spune: „Profesorii nu au de ce să fie stresați.”

Nu m-a doborât o zi grea.

M-au doborât toate zilele în care am luptat, da. Și în care m-am zbătut să arăt celorlalți că ne merităm pe deplin sporul neuropsihic. Și respectul, și integritatea.

Profesori, aveți grijă de voi!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu oricine poate face față mediului din școli. Am mai scris despre asta. În anul 5, la UPB, Electronică & tc., am făcut cursul opțional de pedagogie, am luat examenul scris cu nota 10 și urma să fac și o lecție practică la Spiru Haret, pentru obținerea atestatului. Dar înainte de asta am participat la o oră susținută de un coleg de-al meu. Atunci mi-am dat seama, pe loc, că nu e de mine așa ceva. Nici nu m-am mai dus la proba practică. Am realizat la timp că nu e pentru mine, că ar fi un consum nervos prea mare. Am preferat munca în R&D, producție, apoi în multinaționale etc.
    Fiecare ar trebui să evalueze cât poate duce la job, din punct de vedere al stresului, să nu se înhame la mai mult decât poate suporta. Și nu e vorba numai de profesii din educație, ci de orice domeniu.
    • Like 2
  • Corina check icon
    Ați dat prea mult, se vedea. Să vă ajute Dumnezeu să vă refaceți complet.
    Dar trebuie spus că sunteți printre puținii profesori care dau mult și prea mult. Majoritatea au grijă de ei, e chiar scopul lor suprem și se vede. Ironia e că tocmai aceștia vor avea de-acum și mai multă grijă de liniștea lor. După fiecare necaz al colegilor care au dat mult, ei se vor simți îndreptățiți să dea și mai puțin. Cu urmările de rigoare.
    Trebuie recunoscut, în orice caz, că școala de azi e o mare provocare.
    • Like 2


Îți recomandăm

CTP--

Un exemplu admirabil de logică matematică dat de președintele Dan în legătură cu alegerile anticipate: „Toate sondajele ne spun că vom fi cam tot acolo, fără posibilitatea de a forma o majoritate. Nu ar avea niciun fel de logică. Plus încă 3-4 luni de alegeri, în care partidele, în mod logic, legitim, se vor ataca unele pe altele.

Citește mai mult

Călătorim, dar rămânem prizonieri în normalul nostru. Degeaba vezi lumea, dacă o judeci mereu cu aceiași ochi

Nu știu exact când mi-am dat seama de asta. Probabil undeva între o masă luată într-un loc în care nimeni nu se grăbea, o stradă pe care oamenii păreau să meargă mai încet decât eram eu obișnuit și momentul în care am realizat că mă enervez, în tăcere, pentru că lucrurile nu se întâmplau „cum trebuie”. Doar că acel „cum trebuie” era, de fapt, „cum știu eu”.

Citește mai mult

Delta Dunării – vecina discretă a războiului din Ucraina

Mulți ani la rând, am ales să îmi petrec primele zile de vară acasă, la Tulcea, locul unde începe Delta Dunării, cu plaja de la Sulina sau cea de la Sf. Gheorghe, destinații de defulare în natură si mai ales de liniște. De patru ani, de când a început războiul din Ucraina, am ajuns din ce în ce mai rar pentru relaxare și din ce în ce mai des pentru muncă: Delta Dunării a devenit un loc de interes pentru jurnaliștii străini, mai ales în contextul războiului.

Citește mai mult