Michael Guest – cu gândul la România
(clic pe imagine pentru a mări)
Mă îndreptam spre reședința ambasadorului SUA la București stresat ca în copilărie, când trebuia să întâlnesc o ființă umană necunoscută. Homosexualitatea lui Michael E. Guest era cunoscută, declarată public de el însuși. Venise la București împreună cu partenerul său, Alex Nevarez, prilej pentru C.V. Tudor să publice niște articole hidoase în „România mare”.
Îmi era târșă. Nu eram homosexual și nici fan al manifestațiilor gay&lesbian. Din punct de vedere uman, n-aveam nimic cu ei, dar nu eram de acord cu căsătoria, instituție heterosexuală, între persoane de același sex și nici cu adopția (nu sunt nici acum). Ca indivizi, nu îi consideram nicicum periculoși, dar acordarea de drepturi colective speciale comunității LG (ca, de altfel, oricărei minorități) nu mi se părea în regulă.
Asta la nivel rațional. Instinctual, respinsesem, uneori chiar violent, niște avansuri ce mi se făcuseră de-a lungul vremii. N-am fost în stare niciodată, deși sunt critic și istoric de cinema, să mă uit mai mult de câteva secunde la un film porno cu bărbați.
Îmi era teamă de reacția pe care s-ar putea să o am când voi da mâna cu ambasadorul. Ca ziarist profesionist n-aveam voie să clipesc, orice umbră de repulsie ar fi subminat din start întâlnirea.
Tehnologia va realiza nu peste mulți ani transferul instant de date între doi inși care nu fac decât să „shake hands”. Strângerea de mână a lui Michael Guest, fermă, puternică atât cât trebuie, și în același timp caldă, privirea directă, atentă, ușor surâzătoare și, cum să vă spun, cinstită, au făcut un fel de contact electronic cu mine. Târșa mi s-a topit pe loc, ca și cum n-ar fi fost.
Am stat de vorbă aproape două ceasuri. Despre România, despre America, despre politicieni și despre oameni. Meseria a făcut să mă întâlnesc cu mulți oficiali SUA și ai altor state la București. La niciunul nu văzusem o dorință ca a lui Michael de a cunoaște și înțelege în profunzime această țară. Istoria României o știa foarte bine. Voia acum să simtă cum gândesc românii la firul ierbii, dincolo de contactele oficiale și festivism, considera asta esențial pentru o diplomație eficientă, în folosul ambelor țări. Da, Michael a avut în gând și binele României, nu numai al Americii, în tot ce a făcut pe aici. A fost primul ambasador la București cu o atitudine publică fără echivoc și consecventă împotriva corupției. Și asta la începutul anilor 2000, în regimul Năstase. Toți ștabii PSD, călcați pe coadă, i-au fost din ce în ce mai ostili pe perioada întregului mandat. Îmi amintesc uitătura pe care mi-a aruncat-o premierul Adrian Năstase , „glumind” în stilul său caracteristic: „Se aude că sunteți des oaspetele domnului ambasador Guest (oaspete – n.m.)...”.
Avea dușmani duri Michael. Mi-a spus odată, îngândurat, că S.O. Vântu reușise să-și cumpere „bebeluși” până și în Congresul SUA...
Momentul cel mai intens al relației mele cu ambasadorul a fost în septembrie 2002. Cazul Treptow fierbea sub capac de ceva vreme. Kurt Treptow, cetățean american și român, altfel un istoric serios, profesor la Universitatea din Iași, autor al unor lucrări remarcabile despre istoria românilor, fusese descoperit ca pedofil. Procurorii dețineau probe crunte, limpezi lacrimă, filme și fotografii cu Treptow făcând sex cu minori, fetițe și băieți. Văzusem și eu, prin „mijloace specifice”, unele dintre ele. Deși aveau dosarul gata, organeleor noastre le era târșă să se atingă de el, pentru că era cetățean american. Președintele Bush urma să vină la București în noiembrie, ca să pecetluiască primirea României în NATO. Curcubeul, semn ceresc în zi ploioasă, se pregătea să apară deasupra capetelor preacredinciosului George W. Bush și ateului Ion Iliescu. Ne americăneam într-o veselie... Căci, spera PSD, Washingtonul o să-i considere pe ei stăpânii naturali ai României și îi va lăsa să fure în continuare nestingheriți.
Cum să dai cu mucii-n plăcintă, umflându-l pe istoricul american Treptow, fie el și pedofil, într-o asemenea situațiune? „Nu-i momentul”, își va fi spus Justiția română, cum își spunea de decenii, ținută strâns de dârlogi de Partid...
De data asta l-am sunat eu pe Michael și l-am rugat să ne vedem. I-am spus tot ce știam despre Treptow, pedofilie și poliție. M-a ascultat cu obișnuita lui atenție încurajatoare, fără să mă întrerupă. Nici acum nu știu cât și cum era informat în legătură cu cazul. M-a întrebat dacă există date privind acte de violență asupra minorilor comise de Treptow. Asta nu știam. De altfel, copiii erau din familii sărace, care n-au vrut să facă plângere, probabil fiind plătite de pedofil. „Christian, ești sigur că există probe clare?” m-a mai întrebat. I-am răspuns scurt: „Da, sută la sută”.
Îi propusesem să dea o declarație, în exclusivitate pentru Adevărul, în care să afirme că nimeni nu e mai presus de lege, cum scria și pe frontispiciul ziarului, și că Justiția română e așteptată să o aplice fără șovăire în cazul Treptow.
„Bine, într-o oră o vei primi la redacție”, mi-a spus. Și așa a fost.
Treptow case: comments from Amb. Guest
„The accusations against Mr. Treptow are serious and should be investigated fully. If the evidence warrants, he should be charged; however, he also is entitled to due process, and to the presumption of innocence until proven otherwise.
„I`ve read press reports suggesting that Mr. Treptow is somehow being protected because he`s an American. This Embassy has not requested any special treatment or protection for him, nor will we. Nor are we harboring him at the embassy, as has been alleged.
„I`ve also seen speculation that pursuing this case could have adverse consequences for Romania`s chances to join NATO. That`s really preposterous! Aside from due process, what`s important is that Romanian justice be impartial, and that it protect the innocent while punishing the guilty. I trust that will be the case in this matter”.
Hope this is useful in clarifying our views on this matter. Regards.
Michael Guest
Am tradus-o și am așezat-o în capul ziarului.
Așa s-a deschis calea punerii sub acuzare și judecării lui Treptow. În martie 2003 a fost condamnat. A stat 4 ani în pușcărie. În februarie 2007 a fost eliberat înainte de termen, deoarece a scris o carte în detenție.
L-am revăzut pe Michael în iarna lui 2017, după alegerile din România și SUA. Amândoi, îmbătrâniți și triști. Două concluzii am desprins din ce-am vorbit: că a trecut timpul peste noi și că urmează, și în țara lui, și în țara mea niște vremuri jalnice. Când ne-am despărțit, îi dăduseră lacrimile...
Nu știu dacă ne vom mai întâlni în această viață. Dar Michael e mereu prezent în mintea și în sufletul meu ca singurul politician străin (de ăia români nu vorbesc) din câți am întâlnit, de înaltă conștiință intelectuală și morală, căruia îi pasă de soarta României și a românilor.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
