Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Matematica lui N. Dan

CT Popescu

 • Când eram mic întorceam pietre. Mai mereu, dedesubt, în pământul umed, mișunau viermi și râme, la care mă uitam dezgustat și fascinat.

După piatra Nicușor Dan, a venit la-ntors piatra pontificală. Papa Leon l-a contrat pe Trump în privința hăituirii imigranților. Trump, cum îi e felul, a replicat ghiolbănește, amenințător. Apoi, a avut loc o reconciliere în forță la inițiativa Casei Albe. Pasul următor al Sfântului Părinte: a luat la refec Europa pentru că îndrăznește să se înarmeze!, în loc să folosească diplomația: "Să nu numim apărare o reînarmare care crește tensiunile și insecuritatea, sărăcește investițiile în educație și sănătate, trădează încrederea în diplomație și îmbogățește elitele cărora nu le pasă deloc de binele comun".

 Acest ghiveci de ziceri revoltătoare se pliază perfect așa-zisei propagande „pacifiste” sovietice. „Să nu numim apărare o reînarmare” – dar cum s-o numim? După mai rău de 4 ani de amenințări de o agresivitate frizând demența ale Kremlinului milenar la adresa Uniunii Europene și atacuri de o sălbăticie hitleristă asupra Ucrainei, ce să facă europenii? Să nu „trădeze diplomația”? Păi, tot de atâția ani se desfășoară negocieri cică de pace arbitrate de Washington, fără vreo umbră de rezultat, pentru că Rusia ține morțiș, la propriu, să mai smulgă, fără luptă, bucata neocupată din Donbas. „Crește insecuritatea”? Doamne, Maica Domnului, securitatea Europei scade dacă europenii vor avea arme și armată cu care să facă față Rusiei în condițiile retragerii trupelor americane? Latinist de forță, Leon ar trebui să-și amintească măcar dictonul antic: „Si vis pacem, para bellum” – Dacă vrei pace, pregătește-te de război. De asemenea, Papa nu se sfiește să-l copieze pe Ion Țiriac, codificat „Titi” de către Securitate, care declara sus și tare că el n-are nevoie de baze militare, n-are nevoie de NATO și cheltuieli de înarmare, vrea bani pentru sport și educație...

În fine, calul de bătaie al URSS, burjuii care se îmbogățesc din înarmare, nu este nici el ratat de șeful Bisericii Catolice. Oare ce-o gândi despre asta înaintașul său, Ioan Paul al II-lea, așezat în ceruri la dreapta lui Christos?

• Mulți votanți ai lui N. Dan nu înțeleg care este strategia lui Nicu Strategίcu – „Ce gândește suveranul?”, întreba Caragiale. Iată că, după 1 an de zile, pot fi satisfăcuți: din ultimul sondaj INSCOP rezultă nu numai nemulțumirea multor cetățeni față de președintele Dan, ci și o creștere a procentajului său de încredere în rândul votanților PSD. Asta îl interesează pe șeful statului, nu reformele, nu să-l sprijine pe Bolojan, nu curățarea Justiției, nu împuținarea hoților care sifonează masiv banii statului, ci să-și asigure un număr cât s-o putea de mare de voturi ale pesediștilor, că PNL-USR-UDMR oricum îl votează. Asta, bun înțeles, în socoteala pentru prezidențialele din 2030. Iată ce înseamnă rațiunea de perspectivă a unui matematician. 

 • Dar N. Dan vrea și voturi de la AUR. Căci fostul oengist n-a zis nici bleau! la trecerea prin Senat a proiectului de lege prin care ONG-urile sunt obligate să facă publică lista donatorilor cu sume mai mari de 5.000 lei/an. Ce urmăresc partidele antieuropene PSD și AUR cu legea asta? O spune senatorul AUR Peiu: „Nu vreți să aflați cine finanțează procesele împotriva hidrocentralelor românești?”. În traducere: „Toate ONG-urile sunt controlate de Soros și acționează pentru a umili și lichida tot ce-i românesc. Trebuie stârpite ca trădătoare de neam”. O lege deja valabilă în Rusia și înfiptă în forță în Georgia. Ea dă seamă despre cam cum ar fi o guvernare PSD-AUR...

• Aud tot felul de analize ale roșului liniilor spectrale anunțate de PSD – fără Bolojan, PNL – fără PSD și AUR sub nicio formă, USR – fără PSD și AUR, UDMR – fără AUR, SOS, POT, PACE, AUR – nihil sine noi. Nicușor Dan zice că exclude anticipatele. De ce? Pentru că alegerile anticipate înseamnă o retezare a nodului european, antieuropean. N. Dan vrea menținerea acestui nod. Iată ce nu se ia în considerare: „Vrea N. Dan instituirea cât mai repede a unui guvern titular?”. Răspuns: NU. Deoarece asta îl silește să aleagă de partea cui este, soluție scăldată nu mai există în situația de față. Așa crede el că adună voturi de peste tot.

• Breaking news: Stați liniștiți pe locurile voastre, nu va izbucni Al Treilea Război Mondial. Xi-Trump-Putin, cei trei megadictatori, tocmai și-au pecetluit Tripla Stăpânire asupra lumii. Singurul adversar rămas este Europa Democrată – în consecință, trebuie lovită în cap și supusă. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Sport cu cai in Kargazstan

Jocurile Nomade se vor încheia pe 6 septembrie, însă jocurile Kârgâzstanului vor continua şi după această dată. Într-o țară care încearcă să-și recupereze identitatea după decenii de sovietizare, kok-boru, statuia lui Manas, steagul de o sută de metri și iurtele pentru turiști nu sunt doar decoruri ale unei renașteri naționale. Sunt și declarații despre cine vrea Kârgâzstan să fie. Problema e că desprinderea de Moscova nu se poate face peste noapte, iar între Rusia, China și Turcia, Bișkekul trebuie să învețe să joace un joc mult mai complicat decât cel de pe malul Lacului Song-Kul: unul în care regulile se schimbă din mers, iar trofeul nu mai este o carcasă de capră, ci însăși libertatea de a-și decide viitorul.

Citește mai mult