Pentru un pumn de clickuri în plus – cronica unui măcel de presă

Foto: Guliver Getty Images

Sorana Cîrstea, una din cele mai bune jucătoare de tenis din lume, plutea inert în apa murdară de noroi şi pătată de sânge. Din ea înfuleca frenetic un banc întreg de piranha flămânzi. Sute de mii de oameni priveau fascinaţi de pe margine spectacolul morbid, hipnotizaţi şi animaţi de sânge. Spectacolul s-a consumat în numai 24 de ore, pornind neaşteptat de la un interviu amplu oferit de un sportiv unui jurnalist român, ceva pe cât de frumos, pe atât de rar.

Aceasta este cronica unui masacru general în presă, care s-a desfăşurat pe aproape toate site-urile cu trafic din România şi apoi a culminat cu buletinele de ştiri de seara. Toate doar pentru ca ziua aceea să aducă un pumn de clickuri în plus...

Un interviu rar. 
„Eu nu prea vorbesc cu presa, de obicei încearcă să-mi răstălmăcească cuvintele”

În 2014, Sorana Cîrstea urca pe poziţia 21 în tenisul mondial. Atunci au venit accidentarea şi durerile. Pentru recuperare a trebuit să stea departe de tenis o vreme, dar durerile nu s-au oprit. Apoi, de nicăieri, de la un apăsător loc 244, a reuşit o revenire incredibilă. În 2018 urca până pe locul 31. Acum, la începutul lui 2019, pentru prima dată poate să lase accidentarea în urmă şi are mare poftă de joc. Sorana e o poveste. Şi Mircea Meşter, cu cronicile lui faimoase, iubeşte poveştile. Eu i-am ajutat să se întâlnească pentru un interviu şi am primit în schimb un loc în faţă la ceea ce avea să urmeze.

Marţi, 6 Februarie. 
Ora 14:45. 
Mircea Meşter a ajuns mai devreme şi aşteaptă. Intuiesc puţină tensiune în aşteptarea lui. Nu pentru că nu ar avea o lungă experienţă ca intervievator, ci pentru că dinamica unui interviu bun este asemănătoare cu dragostea la prima vedere. Trebuie să existe chimie, clic şi încredere reciprocă din primele momente. Asta face diferenţa dintre un articol pe care îl citeşti pe nerăsuflate şi unul care te-a plicitisit după primul paragraf. Niciodată nu poţi şti dinainte dacă o să funcţioneze. Cel puţin asta cred eu şi de asta aşteptarea e apăsătoare. O să iasă de data asta? Mai e şi timpul: 60 de minute pentru a convinge pe cineva să se deschidă şi să-şi spună povestea vieţii e mult prea puţin. Va fi greu.

Ora 15:00.
 Sorana a strecurat cu amabilitate interviul între antrenamente, pregătire fizică şi pregătirile pentru plecarea la turneul de a doua zi de la Doha. Ajunge relaxată. Repede apare şi prima mărturisire: „Eu nu prea vorbesc cu presa, de obicei încearcă să-mi răstălmăcească cuvintele.” Eu şi Mircea am zâmbit. „Nu e cazul, Sorana. Mircea e aici pentru a înţelege, nu pentru senzaţional”.

Treptat, Sorana se destinde. Mircea o poartă sigur prin toată cariera ei: evoluţia în carieră, mereu susţinută de părinţi, momentul de vârf în 2014, accidentarea şi prăbuşirea, revenirea incredibilă pornită într-un turneu obscur din Brazilia, fără public şi copii de mingi. Descoperim momentele frumoase, dar şi dificultăţile, vulnerabilităţile, nesiguranţele. Sinceritate este aur pentru un interviu bun. În acest moment Sorana este poate mai deschisă ca niciodată într-o discuţie cu presa. Avem chimie.

Ora 16:00.
 Cele 60 de minute se termină repde. Mult prea repede. Plecarea spre Doha este mâine şi urmează multe pregătiri. Sorana ne zâmbeşte şi mai vrea să prelungim 15 minute, apoi încă 15. Mircea are o poveste.

În ultimele minute, după ce am prelungit timpul discuţiei de atâtea ori, Mircea o invită să spună un cuvânt despre mai mulţi jucători importanţi de tenis. Sorana continuă cu entuziasm. Fiecare cuvânt se transformă în paragraf. Şi o oră şi jumătate au fost prea puţin...

Miercuri, 7 Februarie (a doua zi)
 Ora 02:59 a.m. 
Pagina de Facebook mirceameşter.ro anunţă publicarea interviul. Mircea a muncit febril, până târziu în noapte. Când a fost gata, l-a publicat imediat. Noi o să îl vedem dimineaţă, nu mai contează.

Deşi nici eu, nici Mircea nu intuiam nimic, titlul materialului vorbeşte prea bine despre ce avea să urmeze: Meșterviuri. Sorana Cîrstea, jucătoare de tenis: „Până când nu treci prin stările unui jucător de tenis în timpul unui meci, nu ai cum să-l înțelegi”

Ora 10:30
 Sorana e în drum spre aeroport. A văzut interviul şi a fost încântată. Îmi mulţumeşte şi mă roagă să-i transmit lui Mircea Meșter că, dacă va mai dori să povestească vreodată, o pot face oricând, cu mare drag. Victorie!

Ora 11:30 
Mă întorc compulsiv la comentariile de pe Facebook şi din articol. Vreau să ştiu cum e primit textul şi caut prin comentarii. Sunt mulţi care spun că acum simt că o descoperă pentru prima oară pe Sorana şi o apreciază înzecit. Mircea a meşterit-o bine: interviul, dincolo de informaţii, este o stare. Mircea a prins-o şi a transmis-o cititorilor. E excelent.

Ora 11:45
 Brusc, un comentariu răstoarnă tot. Cineva anunță că o publicaţie a preluat din interviu şi „pe pagina lor de Facebook e sânge”. Descopăr articolul – câteva paragrafe din interviu, împachetate cu un citat fals atribuit Soranei.

Se mai întâmplă, asta e. La o căutare mai atentă, mai descopăr două texte asemănătoare. După o oră apar alte noi. După ceva timp altele. O avalanşă. Aproape toate par construite după aceeaşi regulă: câteva paragrafe preluate din interviu scoase în faţă de un titlu dramatic, în multe cazuri construit pe baza unui citat fals, modificat, denaturat al Soranei. E sânge. Peste tot.

Dacă interviul original a fost primit cu căldură, majoritatea articolelor din presă creează un val de ostilitate care creşte permanent. Oră de oră. Sorana e în aer, spre Doha. După ora 17:00, Sorana aterizează şi se trezeşte într-o nouă realitate. Decolase apreciată, încurajată de mii de oameni și a aterizat urâtă de zeci de mii.

Ora 20:30 
Când credeam că nimic nu poate fi mai rău, primesc un telefon agitat: „Dă pe ştiri!”. Nu eram lângă televizor, aşa că ştirea a ajuns la mine prin telefon: „Sorana Cîrstea își pariază toată averea că Simona Halep n-o să mai câștige niciun Grand Slam.” Ziua începuse frumos, cu un interviu rar și bun oferit de un sportiv român, şi se termina sec şi amar, cu iz de limbaj de cartier rău famat.

Masacrul din presă. 
„Sorana îşi pariază toată averea că Halep nu va mai câştiga un turneu de Grand Slam”

Ultimele minute din dialogul cu Sorana au fost despre Simona Halep. A fost ultima descrisă de Sorana dintr-un şir lung de jucători de tenis. A venit totul foarte firesc, ca o continuare a întregii conversaţii de până atunci:

„Simona Halep - Dârzenie. Noi ne știm de la 8 ani și ne cunoaștem. Dar nu am fost niciodată prietene apropiate. Suntem pur și simplu colege de breaslă, ca-n orice job: cu unii colegi ai o legătură mai profundă, cu alții nu. Nici când eram copii nu eram foarte apropiate, pentru că suntem două persoane extrem de diferite. Nu există două persoane mai diferite decât noi două. Cu toate astea, respect ceea ce a făcut. Am vorbit întotdeauna extraordinar de frumos despre ea.

Am zis într-un interviu că echipa României nu stă în Simona. Ceea ce am vrut să spun este că echipa României poate să vină cu două echipe de Fed Cup, pentru că avem foarte multe jucătoare și dacă lipsește Simona nu se întâmplă nimic. Toată lumea mi-a sărit în cap pentru asta.

E greu să mai câștige un Slam, pentru că acum sunt foarte multe jucătoare care lovesc mingea foarte puternic: Osaka, Pliskova, Kvitova. Ea are un joc în care așteaptă. Mi-e greu să cred că stilul ei de joc se potrivește pe un Grand Slam pe hard. Pe zgură da, o văd mult mai bine, dar și acolo vin jucătoarele cu serviciu puternic. Per total, Simona este, așa cum am zis, dârză. Iar în tenisul de astăzi asta ar putea să compenseze orice joc.”

De aici a plecat totul. Aceste paragrafe aveau să declanşeze valurile în presă. Scoase din context, declaraţiile Soranei sigur surprind – „S-a apucat asta să-şi dea cu păreara despre cea mai bună jucătoare a noastră. Cu ce drept, ea ce a câştigat?” e registrul multor comentarii pe Facebook.

În multe cazuri declaraţiile Soranei nu doar că au fost scoase din context, dar au primit şi „mici corecturi” care au transformat pervers sensul. „Nu am fost niciodată prietene apropiate” a devenit mult mai ameninţătorul „Nu am fost niciodată prietene”. „E greu să mai câştige un Slam” s-a transformă într-o sentinţă „Nu va mai câştiga niciodată...” sau chiar mai rău, în „Sorana Cîrstea își pariază toată averea că Simona Halep n-o să mai câștige niciun Grand Slam.”

Sunt aruncate titluri dramatice, pline de nerv, de conflict, care anunţă, ba chiar îşi doresc scandalul. Ameninţarea pluteşte în aer şi poate fi descoperită cu un click gratuit. Iată câteva exemple:

• Sorana Cîrstea dă cărţile pe faţă: „Niciodată n-am fost apropiată de Simona Halep! Nu există două persoane mai diferite ca noi două”
  
• Sorana Cîrstea, despre Simona Halep: „Nu am fost niciodată prietene. E greu să mai câștige un Grand Slam”
  
• Sorana Cîrstea a spus tot! Motivul pentru care nu va fi niciodată prietenă cu Simona Halep
  
• Sorana Cirstea continua disputa cu Simona Halep: „Nu cred ca va mai castiga vreun turneu de Grand Slam!"
  
• Sorana rupe tăcerea: adevăratul motiv pentru care nu a fost și nu va fi niciodată prietenă apropiată cu Simona
  

O publicație a simţit atât de bine momentul, că a publicat două ştiri cu puncte de suspensie pentru dramatism maxim:

• Reacție uluitoare! Sorana Cîrstea șterge pe jos cu Simona Halep: „Noi ne știm de la 8 ani..."
  
• Tensiuni în tenisul românesc feminin! Sorana Cîrstea, reacții dure împotriva Simonei Halep: „Ne știm de la 8 ani. Dar nu am fost...''
  
• CINE-I ŞARPELE de lângă Simona Halep? A STAT LÂNGĂ EA la bine, dar ACUM A DISTRUS-O: „Are un joc în care așteaptă”
  

Știrea din jurnalul de seară la tv: „Sorana Cîrstea își pariază toată averea că Simona Halep n-o să mai câștige niciun Grand Slam”

Sunt multe alte materiale în acelaşi stil. Citatele preluate strâmb din interviu au prezentat-o pe Sorana aşa cum nu am văzut-o niciodată în timpul conversaţiei cu Mircea. În numai o zi, presa a reacţionat la unison şi a zugrăvit o Sorana frustrată și neputincioasă, chibițând de pe margine doar pentru că aşa era senzaţională ştirea. Totul pentru a genera click-uri.

Am vrut să înţeleg. 
„Dar în text e tot citatul!”

În faţa mea, în numai 24 de ore, am văzut cum un om şi un moment frumos au fost călcate în picioare. Nu este primul şi, cu siguranţă, nu va fi ultimul măcel de presă construit pe o răstălmăcire, un fals. Însă am fost suprins de cât de răspândită a fost abordarea. De parcă fiecare articol era un îndemn pentru ceilalţi, o încurajare la atac. Iar şi iar. Aşa cum piranha lovesc, rând pe rând, cu intensitate tot mai mare, în victima lipsită de apărare. Am vrut să înţeleg.

Ca experiment, am sunat un publisher de grup de presă. Am considerat că pot să îi cer o explicaţie - nu mai era vorba de nuanţe, ci de neadevăruri repetate constant în publicaţiile lui. Nu era în țară, nu ştia de situaţie şi a fost luat pe nepregătite. Poate de aceea citatele incomplete din titlurile publicaţiilor sale le-a explicat-o cu un dezarmant: „Dar în text e tot citatul”. Am primit o promisiune pe mail că voi primi un răspuns mai amplu în următoarele zile. Între timp, la trei zile de la discuţie, pe site-urile de care răspunde nu s-a schimbat nimic. Din cât am urmărit, până acum o singură publicaţie a corectat titlul din „Nu va mai câştiga un Grand Slam” în „E greu să mai câştige...”. Şi nu mă mai aştept la alte suprize.

Am vorbit cu experţi în comunicare care sugerau să cerem modificarea ştirilor cu preluări greşite, aveam evidenţa de partea noastră. Dar era deja un flagel general şi cum mai întorci precepţia celor care au fost deja expuşi mesajului? La fel, să acţionezi în judecată publicaţiile, altă idee propusă, nu schimbă nimic din răul care s-a făcut deja.

În alte sporturi, federaţia ia uneori atitudine. În acest caz, până acum, nu ştiu de nicio reacţie. Primul jucător de tenis care a semnalat problema printr-o poziţie publică a fost Florin Mergea. Sunt convins că vor urma şi alţii.

Au început să apară reacţii care să semnaleze discrepanţele dintre interviul original şi celelate materiale. Mă bucur să văd că au luat atitudine personalităţi, oameni de media, influenceri. Au fost scrise primele articole despre asta. Cel al lui Vlad Petreanu explică situaţia impecabil.

Cu toate astea, o serie de comentarii din jurul acestor materiale dovedeşte că suntem, în mare parte, consumatori „de titluri”, „pe diagonală”. Am văzut multe reacţii de genul: „Dar de ce Sorana s-a luat de Simona şi a zis că nu mai câştigă niciun Slam? E şi ea vinovată.” Tocmai că nu a spus asta! Schimbarea răului făcut Soranei pare acum imposibilă.

Despre relaţia noastră amară cu sportivii.
 „Sorana să tacă şi să pună mâna să joace tenis. Îi spunem noi cum!”

Am încercat să simt cum a înţeles publicul toată această răsturnare de sens a interviului. Pentru asta m-am lăsat ghidat de comentarii din articole sau de pe Facebook. Sociologic, e o greşeală, dar a fost prea tentantă. Aşa am descoperit partea poate cea mai toxică a discursului public: „Dar Sorana ce-a făcut să aibă dreptul să comenteze? Întâi să joace tenis şi după aceea să vorbească.” Eventual, adăugaţi aici şi nişte sfaturi despre cum să ţină racheta, cum să se motiveze sau ce antrenamente să facă, la ce intensitate.

Discursul presei s-a pliat perfect pe atitudinea foarte critică a publicului la adresa celor care ne reprezintă ca ţară şi ne ţine lipţi de ecranele televizoarelor cu inima strânsă. Mica noastră investiţie emoţională ne dă falsa certitudine că acum îi „deţinem” şi le putem cere ce trebuie să facă, ba chiar şi cum să o facă: „să se străduiască mai mult!”

Prea puţini intuiesc sau se opresc să se gândească ce se află în spatele performanțelor unor sportivi ca Sorana Cîrstea şi Simona Halep. Câţi ani de dedicaţie totală, zi de zi, fără nicio excepţie, câte zeci de mii de ore de antrenament şi pregătire fizică, câte zeci de milioane de lovituri exersate. Vorbim de sacrificiu – de investiţia totală într-un singur scop. Fiecare clipă din viaţa lor este configurată acelui obiectiv – de a fi campion. Şi cu toate astea, noi ştim mai bine, noi judecăm.

În alte ţări, echipa locală sau naţională este aplaudată cu căldură şi după înfrângere, pentru că efortul lor sportiv este infinit mai mare decât efortul celor care i-au privit. Sacrificiul lor ne-a făcut pe noi să trăim intens. Am observat asta la mai multe meciuri de handbal sau fotbal.

Un articol de pe treizecizero punea în oglindă o situaţie foarte tristă. La marile turnee de tenis sportivii susţin două declaraţii de presă, prima în engleză, a doua în limba maternă. Cea în limba maternă este de fiecare dată mai caldă, mai amplă, mai încărcată de detalii. E firesc. Dincolo de depăşirea barierei de limbă este apropierea faţă de cei din aceeaşi ţară ca tine. Singura excepţie, se pare, este România. Aici parcă se caută doar click-urile.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp