Răzvan Mitroi

Nu poți să îi ridici osanale lui Iliescu pentru ce a făcut cu România la Revoluție sau după Revoluție. Dar, cred că nici nu-l poți răstigni pe marginea drumului. Spun asta prin prisma a două experiențe personale. Prima, de trăitor de schimbare de regim și participant de pluton la Revoluție și a doua de jurnalist acreditat la Cotroceni, în 1996, când Iliescu a pierdut puterea în favoarea lui Constantinescu.

În timp ce la Bruxelles se împărțeau zonele de influență de business și se formau matricele de finanțare, la noi dezbaterea națională era despre cum a trădat Ponta la Porțile de Fier în 2014 și cum își schimbă USR candidatul la președinție în timpul campaniei electorale. De asta, probabil, nici nu o să fim la masa puterilor care vor investi ca să câștige din reconstrucția Ucrainei, deși suntem țara UE cu cea mai mare graniță cu zona de război. Dar, despre România complexată – cu alt prilej. Acum am câteva impresii la cald de la summit-ul reconstrucției Ucrainei, pe care le descriu în câteva dimensiuni.

Problema mare a apărut când domnii mari generatori de disruption au început să vizeze fonduri guvernamentale. foto: Aaron Schwartz / INSTAR Images / Profimedia

Așadar, iată-mă ”bursier” al statului german. Am avut o lună de învățat limba germană intensiv la Institutul Goethe din București, după care am fost trimiși (eram cam 15-20 de tineri, cam toți ziariști și astăzi) pe la diferite publicații germane. foto: Andreas Gebert / AFP / Profimedia

Eșecul elitelor, asta cred că trăim acum. Și istoric, și ontologic (filozofia cunoașterii existenței) e dovedit că elitele comunităților au adus progres uman, social, au găsit drumul spre securitate și prosperitate. Așa s-a urcat pe piramida lui Maslow, cu elite călăuzitoare. Marele mase de oameni s-au orientat după acestea, le-au urmat, pentru că elitele arătau drumul spre starea de bine. Foto: Lucian Alecu / Alamy / Alamy / Profimedia

Nu, nici de data asta nu aveți un candidat la președinție care să vă fi căzut cu tronc și pentru care să te (z)bați până în pânzele albe. Dacă stau bine să mă gândesc, cred că o singură dată am avut acest lux. În 1996, disperați de comunismul cu față umană și PCR-ul regrupat în FSN-PDSR, ne-am dus cu ochii închiși spre salvatorul Emil. Am avut satisfacția victoriei o vreme, s-a rezolvat parțial problema, după care s-a fâsâit treaba... Foto: Inquam Photos/George Călin

Totul a început cu antrenorul german Christoph Daum. Mult hulit și aproape alungat de suporteri, Daum a fost cel care a schimbat paradigma pregătirii Naționalei. A venit cu know-how-ul occidental, a reinventat metodele și fluxurile de lucru, a schimbat mentalități și metehne. În doi ani, Daum a profesionalizat Naționala pe percepte moderne, iar bazele puse de el funcționează și astăzi. Foto: Kieran McManus / Shutterstock Editorial / Profimedia

Iubitorii fotbalului să fie convinși, însă, că fiecare persoană care e angrenată în proiectul EURO 2024 a dat 200% în pregătiri. Și în primul rând jucătorii. Cine a văzut documentarul ”Inima Naționalei” a înțeles că la motivare și determinare nu sunt dubii. Foto: IMAGO / imago sportfotodienst / Profimedia

Îmi plac oamenii deștepți pentru că am ce învăța de la ei. Unul dintre ei a fost Chris Martin, Coldplay, seara a doua de concerte în București. Că atunci am fost eu la concert. Foto: Razvan Mitroi

Cred că alta e discuția după închiderea ediției print a GSP. Am lucrat și am iubit presa scrisă până la ultima ei suflare. Aveam pe atunci – și cred că mai e și acum – o regulă de aur: „Niciodată să nu-ți critici cititorii!” Sau „Cititorul nostru, stăpânul nostru!” Cu corolarul „El ne dă salarii!” (sursa foto: gsp.ro).