„Aniversări/Celebrations”, tema de anul acesta la Festivalul Internațional George Enescu pleacă de la comemorarea a 70 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui George Enescu, cu 45 de interpretări ale creației sale în program și o serie camerală specială, „Enescu 70”, la Auditorium.
Dar nu numai Enescu: ediția 2025 va puncta câteva repere importante ale unor aniversări și comemorări legate de mari nume ale istoriei muzicii universale, de la Bach 340 până la Pierre Boulez 100, Arvo Pärt 90, dar și comemorări: Șostakovici 50, alături de centenarul Marin Constantin, marele dirijor al Madrigalului, și aniversări ale Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” Cluj-Napoca - 70, Deutsche Kammerphilharmonie Bremen – 45, Danish National Symphony Orchestra – 100, Philharmonia London - 80 de ani de la înființare și corul Filarmonicii George Enescu la 75 de ani de la fondare.
„O aniversare, spune directorul artistic al festivalului Enescu, dirijorul Cristian Măcelaru în interviul pentru Republica, este întotdeauna ceva frumos și o ocazie de a descoperi ceva nou, fie că e vorba de o lucrare, de un compozitor, de un dirijor sau de o formație muzicală care a contribuit la dezvoltarea muzicii clasice globale. Iar toate aceste personalități îl plasează pe Enescu într-o galaxie a creatorilor clasici.” În această galaxie și în seria celebrărilor de anul acesta, un rol principal îl are Maurice Ravel, „gloriosul meu camarad”, cum îl numea George Enescu.
De ce e important Ravel, poate cel mai important nume din seria „Aniversări/ Celebrations”, cu 15 lucrări capitale incluse în programul de concerte, printre care și celebra L’Heure espagnole? Colegul de generație al lui Enescu în anii tinereții pariziene este unul dintre marii creatori ai istoriei muzicii. Născut acum 150 de ani, pe 7 martie 1875, el și-a pus amprenta asupra muzicii clasice prin creativitatea debordantă și orchestrațiile remarcabile, care au lăsat generațiilor de după noi peisaje sonore de explorat, în muzica orchestrală, camerală și vocală. Dar, principalul motiv e prietenia celor doi mari compozitori, care, dincolo de originalitate, pot fi socotiți astăzi printre cei mai mari orchestratori ai secolului 20, alături de Richard Strauss. Iar destinul lui Ravel este cumva asemănător cu cel al lui Enescu, pentru că succesul său mondial cu Bolero amintește de succesul lui Enescu cu Rapsodia Română nr.1 în La Major. „A-l judeca pe Enescu numai după Rapsodii ar fi totuna cu a-l judeca pe Ravel numai după Bolero”, spune muzicologul francez Alain Cophignon.
Maurice Ravel a fost coleg cu Enescu la clasa de compoziție a Conservatorului din Paris, alături de cei mai importanți compozitori francezi ai epocii, ca Louis Aubert, Jean Roger-Ducasse, Charles Koechlin și Florent Schmitt. Spune Ravel: „la André Gedalge (profesorul de compoziție de la conservatorul parizian) Enescu era cel mai tare dintre noi toți. Cu toții încropeam fugi mai mult sau mai puțin stângace; el niciodată” (Maurice Ravel citat de Moritz Rosenthal în François Porcile, La belle époque de la musique française 1871-1940 – Le temps de Maurice Ravel). Și pentru a înțelege impresia extraordinar de puternică pe care geniul lui Enescu a lăsat-o printre studenții și profesorii de la conservator, trebuie spus că profesorul lui și a lui Ravel, Andre Gédalge, i-a dedicat Sonata în Sol Major nr.1 pentru vioară și pian Op.12, scrisă în 1897. Enescu avea 16 ani! Iar prietenia sa cu Maurice Ravel, la fel ca prieteniile legate cu toți marii muzicieni pe care i-a întâlnit de-a lungul vieții, s-a bazat pe respect reciproc, dar mai ales pe admirația uluitoare pe care Enescu o stârnea prin dimensiunea geniului său: talentul prodigios și o memorie năucitoare, care i-a uluit pe toți cei care l-au cunoscut, de la Fauré la Bartók, sau Stravinski. Așadar, prietenia Ravel-Enescu, una care îi unește și dincolo de băncile conservatorului. Cei doi muzicieni au asistat împreună la prima reprezentație a operei Pelléas et Mélisande, de Claude Debussy, de la Opéra Comique Paris, pe 30 aprilie 1902. Enescu nu a fost întru totul cucerit, după cum avea să-i mărturisească lui Bernard Gavoty: „Eram de față, împreună cu Ravel. Gloriosul meu coleg de clasă manifesta un viu entuziasm. În ce mă privește, am fost fermecat – firește: cum să rămâi insensibil la revelația debussyană? – Și totuși, n-am fost pe deplin cucerit. [...] Latura eliptică a lui Debussy mă descumpănea”. Mai târziu, același Enescu, un om de o modestie și generozitate fără rest, recunoaște, în aceleași celebre dialoguri cu Gavoty, că s-ar putea să fi fost „pe ici, pe colo” influențat de Debussy. Și chiar de Ravel, dar aici avem de-a face, pe lângă exagerata modestie enesciană, cu o glumă poznașă de la maestrul calambururilor care spune că a doua temă a Toccatei din Suita pentru pian nr. 2 e influențată de Le Tombeau de Couperin a prietenului Ravel. Doar că Enescu și-a scris suita între 1902-1903, în timpul claselor comune cu Ravel, iar francezul își scrie Mormântul lui Couperin în... 1914!
Leonidas Kavakos și Yuja Wang interpretează Sonata pentru vioară și pian în la minor de Maurice Ravel, New York, 2014
O lucrare scrisă de Ravel îi leagă pentru totdeauna pe cei doi prieteni. E vorba de Sonata pentru vioară și pian în la minor (1923-1927), prima sonată a compozitorului francez, publicată din păcate postum. Enescu, un violonist excepțional pe care toată lumea îl adoră în Parisul începutului de secol, i-a cântat gloriosului camarad Ravel prima audiție a acestei lucrări. Acest moment a ajuns până la noi datorită lui Yehudi Menuhin, elevul său, pe atunci un copil, care a rememorat episodul în cartea sa, „Călătorie neterminată”: „Îmi amintesc când Ravel a dat buzna fără veste în cameră, într-o după-amiază, în timpul lecţiei mele, aducând o sonată pe care tocmai o terminase, și l-a rugat pe Enescu să o cânte împreună cu el. Cu obișnuita sa curtoazie edwardiană, Enescu ne-a cerut tatălui meu și mie, să-i permitem puțin timp în acest scop. Am fost uimiţi să-l vedem descifrând lucrarea aceea dificilă, oprindu-se doar din când în când, ca să mai ceară câte o lămurire. Apoi l-a întrebat pe Ravel, care s-ar fi mulțumit doar și cu atât, dacă îl deranjează să o mai cânte pentru a doua oară. Lucru pe care l-a făcut interpretând partitura de această dată complet din memorie!”
Și pentru final, un fragment dintr-un dialog despre problematica fericirii între George Enescu și Maurice Ravel, din volumul „Povestiri despre George Enescu” al muzicologului Ionel Hristea:
„– M-a întrebat odată cineva… dacă sunt fericit. I-am spus că da. I-aș răspunde la fel și acum. Fericirea înseamnă să știi exact ce ai de îndeplinit. Și să poți îndeplini.
– Dar dacă numai atât îți este de ajuns…
– Dar ție, Ravel, nu ți-e de ajuns?
– Ba da.”
George Enescu în anii la Conservatorul parizian © arhiva CNSMD de Paris
Iată cele 15 lucrări din creația lui Maurice Ravel, de văzut în seria Aniversări/ Celebrations” la Festivalul Enescu 2025, dintre care Mama mea, gâsca în două versiuni interpretative:
1. Mormântul lui Couperin M.68 (1917, orchestrație 1919)
durată: aprox. 16 min
unde & când: Ateneul Român, luni, 25 august 2025, 17:00
interpretează: Orchestra de Cameră Radio, dirijor David Grimal
de ce: pentru că e un dialog deschis al prezentului cu trecutul. Și pentru frumusețea sublimă a orchestrației. Scrisă inițial pentru pian, această suită este dedicată prietenilor morți în Primul Război Mondial și face referire la grația și eleganța barocă a unor vechi dansuri ca Forlane, Menuet sau Rigaudon, fiind un omagiu compozitorului François Couperin. Când i s-a reproșat că muzica nu e suficient de sumbră, Ravel a răspuns: „Morții sunt destul de triști, în tăcerea lor eternă”.
Maurice Ravel soldat în 1916 © Bibliothèque Nationale de France
2. Ora spaniolă M.52 (1911)
durată: aprox. 55 min
unde & când: Opera Națională București, vineri, 29 august 2025, 19:30
interpretează: Orquestra de la Comunitat Valenciana, dirijor James Gaffigan. Gábor Tompa, regie; Carmencita Brojboiu, scenografie. Soliști: Gaëlle Arquez Concepción, soția ceasornicarului (mezzosoprană), Mikeldi Atxalandabaso – Torquemada, ceasornicar (tenor), Iván Ayón-Rivas – Gonzalve, burlac (tenor), Armando Noguera – Ramiro, catârgiu (bariton), Manuel Fuentes Don Íñigo Gómez, bancher (bas).
de ce: singura operă a lui Ravel (L'Enfant et les Sortilèges a fost numită chiar de el „doar o fantezie lirică”) e o comedie muzicală în care râsul e obținut „prin caracterul neobișnuit al armoniei, ritmului, concepției melodice sau orchestrației”, în cuvintele lui Ravel; pentru distribuția & interpretarea „spaniolă” – Spania e a doua patrie a muzicii lui Ravel, un compozitor cu origini basce și elvețiene. Acțiunea din Ora spaniolă se petrece într-o ceasornicărie din Toledo și este o suită de quiproquouri bizare între soția ceasornicarului și amanții ei.
Scenă din L'Heure espagnole la Opera Comică Paris cu Orquestra de la Comunitat Valenciana, mai 2025 © Miguel Lorenzo & Mikel Ponce, Les Arts
3. Alborada del gracioso din suita Miroirs M. 43 (1904-1905, orchestrată 1918)
durată: 7-8min
unde & când: Sala Radio, sâmbătă, 30 august 2025, 13:00
interpretează: Orquestra de la Comunitat Valenciana, dirijor James Gaffigan
de ce: pentru parfumul spaniol sugerat de harpă și viorile în pizzicato și ritmul de seguidilla. Este una dintre cele mai frumoase și mai cântate capodopere raveliene.
Maurice Ravel – Alborada del Gracioso cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Sergiu Celibidache, live 1978
4. Pavana pentru o infantă defunctă M. 19 (1904-1905, orchestrată 1918)
durată: 7 min
unde & când: Ateneul Român, marți, 02 septembrie 2025, 17:00
interpretează: Les Siècles, dirijor Franck Ollu
de ce: „Nu acordați nicio importanță titlului. L-am ales doar pentru calitățile sale eufonice. Nu-l dramatizați. Nu este o lamentație funerară pentru un copil mort, ci mai degrabă o evocare a unei pavane, vechi dans de curte spaniol din secolul 16, care ar fi putut fi dansat de o mică prințesă, așa cum a pictat-o Velázquez", spunea Ravel. O bijuterie miniaturală, de o frumusețe copleșitoare.
5. Cvartet de coarde în fa major M. 35 (1904-1905, orchestrată 1918)
durată: 30 min
unde & când: Auditorium, sâmbătă, 13 septembrie 2025, 11:00
interpretează: Cvartetul Giocoso: Sebastian Câșleanu – vioară, Agata Policinska Malocco – vioară, Martha Câșleanu Windhagauer – violă, Ariel Barnes – violoncel
de ce: lucrarea dedicată lui Gabriel Fauré, profesorul său și al lui Enescu, la terminarea Conservatorului, cu care Ravel „pică” încă o dată la premiul Romei. E o demonstrație strălucitoare de senzualitate a lui Ravel, care uneori sună ca o veritabilă orchestră de coarde. Prima capodoperă a compozitorului francez.
6. Sonata nr. 2 în sol major pentru vioară și pian M. 77 (1927)
durată: 18 min
unde & când: Ateneul Român, sâmbătă, 13 septembrie 2025, 16:30
interpretează: Leif Ove Andsnes – pian, Christian Tetzlaff – vioară
de ce: Ultima lucrare camerală a lui Ravel e un carusel al contrastelor în trei părți: eleganță melancolică (I), blues (II) – da, lui Ravel îi plăcea jazzul, pasiunea despre care Enescu glumea deseori cu el! – și un final ca o locomotivă în moto perpetuo. Prima audiție a avut loc pe 30 mai 1927, la Salle Érard Paris, cu compozitorul la pian și prietenul Enesco la vioară.
Paul Wittgenstein © Osterreichische Nationalbibliothek
7. Concertul în re major pentru mâna stângă M.82 (1930)
durată: 19 min
unde & când: Ateneul Român, duminică, 14 septembrie 2025, 16:30
interpretează: Orchestra Filarmonică Monte Carlo, dirijor Kazuki Yamada. Solist Nelson Goerner
de ce: pentru că e răspunsul unui compozitor la tragedia războiului, scris într-o paletă sonoră amplă și tulburătoare pentru pianistul Paul Wittgenstein, care și-a pierdut brațul drept în prima conflagrație mondială. La nici un an de la premiera lucrării, cancelar al Republicii de la Weimar, Germania, ajunge un anume Adolf Hitler.
8. Mama mea, gâsca M.60 (1911-1912)
durată: 20 min
unde & când: Sala Majestic, Teatrul Odeon, duminică, 14 septembrie 2025, 11:00
interpretează: Orchestra Filarmonicii din Brașov, dirijor David Molard Soriano. Desenator: Grégoire Pont
de ce: Pentru că toți copiii ar trebui să asculte această superbă poveste muzicală și să vadă desenele geniale ale lui Grégoire Pont. Ravel a scris inițial pentru pian la patru mâini această capodoperă din lumea poveștilor lui Charles Perrault și nu numai, pentru a-i distra pe Mimi și Jean, copiii unor prieteni. Fetița de atunci, Mimi, își amintea mai târziu: „Ravel ne spunea povești minunate. Ne așezam pe genunchii lui, iar el începea cu «a fost odată ca niciodată... » Și erau Laideronette, Frumoasa și Bestia și aventurile unui șoarece sărac, pe care le inventa pe loc, pentru noi! La casa noastră de la țară Ravel a scris-o și ne-a prezentat-o pe «Ma Mère l’Oye »! Mergeți cu cei mici, neapărat!
Mama mea, gâsca © Grégoire Pont
Mama mea, gâsca M.60 (1911-1912)
durată: 20 min
unde & când: Ateneul Român, luni, 15 septembrie 2025, 16:30
interpretează: Orchestra Filarmonică din Monte Carlo, dirijor Charles Dutoit.
de ce: Charles Dutoit este dirijorul renumit pentru interpretările rafinate a unor stiluri muzicale eclectice, cu o afinitate special pentru muzica franceză și rusă a secolului 20, și un simț natural pentru culoare. Și un campion al interpretării lui Ravel, nu doar pentru că e născut în Elveția și are o pasiune pentru muzica marelui contemporan al lui Enescu. « Charlie », cum îl numește Martha, fosta sa soție și încă prietenă pe viață, e un îndrăgostit de muzica francezului aniversat anul acesta în festival. De neratat, un regal Ravel pe care vi-l veți aminti toată viața.
Martha Argerich & Charles Dutoit, Londra, 1971 © Jeremy Fletcher Getty Images
9. Concertul în sol major pentru pian și orchestră M. 83 (1931)
durată: 23 min
unde & când: Ateneul Român, luni, 15 septembrie 2025, 16:30
interpretează: Orquestra Filarmonică din Monte-Carlo, dirijor Charles Dutoit, solist Martha Argerich
de ce: pentru Martha Argerich. Și pentru că partea a doua a acestui concert, serenul Adagio assai, confirmă ce a spus odată Ravel: singura poveste de dragoste pe care am avut-o vreodată a fost cu muzica.
10. Valsuri nobile și sentimentale M. 61 (1911 pian, orchestrație 1912)
durată: 15 min aprox.
unde & când: Ateneul Român, luni, 15 septembrie 2025, 16:30
interpretează: Orchestra Filarmonică din Monte-Carlo, dirijor Charles Dutoit
de ce: O filtrare à la française a bătrânului vals vienez, în șapte mișcări și un epilog, scrise inițial pentru pian și apoi orchestrate, cu o armonie în contraste puternice, cu disonanțe distincte și o subtilitate ritmică ce drapează senzualitatea debordantă și elegantă a lui Ravel. Una nobilă și sentimentală!
11. Daphnis și Chloé M. 57 (1912)
durată: 1 oră
unde & când: Sala Palatului, joi, 18 septembrie 2025, 20:00
interpretează: Orchestra Națională a Franței, Corul Filarmonicii George Enescu, dirijor Cristian Măcelaru, dirijor cor Iosef Ion Prunner, regizor multimedia Nona Ciobanu, coregraf Gigi Căciuleanu
de ce: în descrierea compozitorului: „o vastă frescă muzicală, în care am fost mai puțin preocupat de arhaism decât de fidelitatea față de Grecia visurilor mele, care se identifică de bună voie cu cea imaginată și descrisă de pictorii francezi la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Lucrarea este construită simfonic, după un plan strict de secvențe de tonalități, dintr-un număr redus de teme, a căror dezvoltare asigură omogenitatea lucrării.” Cristian Măcelaru a dirijat această muzică cu Orchestra Națională a Franței și Corul Radio France în Sala Mare Pierre Boulez a Filarmonicii pariziene pe 28 februarie, într-un concert care a deschis în Franţa seria aniversară dedicată împlinirii a 150 de ani de la naşterea lui Maurice Ravel. Ce mă atrage pe mine atât de mult la Ravel e și frumusețea cu care el folosește orchestra, spune dirijorul român.
Daphnis și Chloé, 3 martie 2025, Philarmonie de Paris cu Orchestra Națională a Franței & Cristian Măcelaru © diapason
12. Trioul cu pian în la minor M. 67 (orchestrație de Yan Pascal Tortelier) (1914)
durată: 28 min aprox
unde & când: Sala Palatului, vineri, 19 septembrie 2025, 20:00
interpretează: Orchestra Națională a Franței, dirijor Cristian Măcelaru
de ce: Trioul lui Ravel pentru vioară, violoncel și pian e o lucrare uimitoare, care necesită un grad de virtuozitate extenuantă. Violonistul și dirijorul francez Yan Pascal Tortelier a avut ambiția să-l orchestreze, iar partea de pian, în opinia sa, avea nevoie de mai mult decât putea fi exprimat doar de claviatură. Aici se află cea mai mare parte a orchestrației. Un concept îndrăzneț în saltul de la un trio cameral la o orchestră completă care folosește unele efecte de culoare extrem de imaginative și o orchestrație în premieră în România, una de care Cristian Măcelaru este foarte sedus.
autograf Ravel cu tema din La Valse, 1920
13. Valsul M. 62 (1920)
durată: 13 min
unde & când: Sala Palatului, vineri, 19 septembrie 2025, 20:00
interpretează: Orchestra Națională a Franței, dirijor Cristian Măcelaru
de ce: o apoteoză și un omagiu regelui valsului vienez Johann Strauss – fiul și una dintre cele mai frapante și frumoase inspirații orchestrale ale lui Maurice Ravel. Atunci când a ascultat această muzică, Serghei Diaghilev, celebrul coregraf rus care îi propusese să scrie un balet, a refuzat să monteze «La Valse» cu Les Ballets russes. „Ravel, e o capodoperă, dar nu e un balet. Este pictura unui balet!”, a spus el.
Ravel: La valse, M. 72 Berliner Philharmoniker & Pierre Boulez, 1995, Deutsche Grammophon
14. Uvertura Șeherazada M.17 (1903)
durată: 13 min
unde & când: Sala Radio, sâmbătă, 20 septembrie 2025, 13:00
interpretează: Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, dirijoare Eu-Lee Nam
de ce: prima lucrare orchestrală a lui Ravel, un tânăr fascinat de Orient și îndrăgostit de frumoasa povestitoare din 1001 de nopți, o lucrare puternic influențată de Rimsky-Korsakov, căzută în uitare până în 1975.
15. Trei cântece (1914-1915)
durată: 7 min aprox
unde & când: Sala Majestic, Teatrul Odeon, duminică, 21 septembrie 2025, 11:00
interpretează: Corul de cameră Preludiu – Voicu Enăchescu, dirijor Andrei Stănculescu
de ce: «Trois Chansons» este singura lucrare pentru cor a capella a lui Ravel și un omagiu cântatului coral și chanson-ului renascentist prin formă, atmosfera pastorală și melodicitatea simplă. Textele celor trei coruri sunt ale lui Ravel, elocvente împreună cu muzica pentru personalitatea sa: Nicolette, umor ironic, Trois beaux oiseaux du Paradis – un simbolism tandru, de basm pentru copii – cele trei culori ale păsărilor sunt cele ale drapelului francez – da, Ravel a fost un patriot! – și Ronde, o demonstrație de virtuozitate vocală și dexteritate verbală. Frumusețea acestor coruri pe care le vom asculta în interpretarea uneia dintre cele mai bune formații corale ale momentului în România.
La final, un ultim argument pentru întâlnirea cu muzica lui Ravel, în chiar cuvintele compozitorului (din «Esquisse autobiographique», La Revue musicale, decembrie 1938: Trebuie să avem mereu în vedere că sensibilitatea și emoția sunt adevăratul conținut al unei opere de artă... Descoperirea neașteptată și uimirea sunt o parte esențială a frumuseții.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.