Andra Samoilă

Mi-a fost dat în ultima lună să lucrez cu diverși jurnaliști străini cu care am avut ocazia să intru din nou în lumea break-news-ului, adică a știrilor. Lumea știrilor nu îmi este nouă, am lucrat poate ( prea ) mulți ani la fabricile de știri din România. Așa am ajuns la concluzia că, prefer să îmi investesc energia în materiale de substanță, documentare, reportaje sau jurnale de călătorii, care sunt la fel de relevante și peste zece ani de la data difuzării.

În satul Greci, din județul Tulcea, într-o ironie dulce a sorții, s-au adunat italienii cioplitori în piatră chemați la apelului Regelui Fedinand cu rost. Se știa că italienii au mână bună de lucru și că aveau harul de a mânui granitul masiv, așa că adaptarea la poalele munților Măcin a venit natural pentru italienii veniți din Friuli-Veneţia Giulia.

Ultima oară când am vizitat-o a fost acum 2 ani. Era primăvară. Și atunci că și acum m-a surprins lipsa de diversitate, dar mai ales lipsa de administrare. 2 ani mai târziu, în an electoral, Grădina Botanică din Bucuresti arată ca după furtună. O furtună care ține de ceva timp încoace. Curte fără stăpân, sat fără câine. Acesta este sentimentul pe care îl ai odată ce intri în singura grădina botanică din capitală. Poziționată strategic pe Șoseaua Cotroceni, grădina e o mostră clară de nepăsare și lipsa de management.

Timișoara e pe cale să devină mai populară pe hârtie, însă e bine de știut că Timișoara e încă departe de o capitală europeană. Delăsarea se întrevede în zecile de clădiri lăsate de izbeliște, în lipsa parcurilor amenajate, a toaletelor publice, a atitudinii uneori superioare și mai ales în lipsa infrastructurii. (Foto: Virgil Simionescu/ Inquam Photos)

Spectacolul a atras toate privirile. Nu aveai cum să ocolești lumea tradițiilor maramureșene. Olarul din Baia Sprie, una dintre figurile iconice ale Maramuresului vechi, îi aștepta cu brațele deschise pe cei curioși să știe cum e să trăiești cu simplitate și rost.

Pe vremea când mă nășteam eu, în anul magic 1988, era o vreme când inteligența emoțională, noțiunea de divorț sau orientare sexuală nu erau la modă, iar alegerile erau mai degrabă forțate. În plus, lumea se lua după ce fac alții pentru că așa trebuie, iar la 20 și puțin de ani o căsătorie era pasul firesc pentru mulți tineri de atunci. Și asta pentru că nici nu erau prea multe de făcut. Job-ul era cumva asigurat, banii veneau cu ușurință, păcat că nu aveai ce cumpăra. Foto: Oleg Elkov / Alamy / Alamy / Profimedia

Se alege un loc din România, de care nu a auzit nimeni, undeva între Prahova și Buzău, la poalele Subcarpaților adică la Homorâciu un sat mic unde trăiesc sub 2000 de oameni. Aici se poate ajunge cu trenul din București în maximum 2 ore. Punct de reper pentru satul Homorâciu este mai turistica statiune Vălenii de Munte care se află la o jumătate de oră de sat. Foto - Festivalul Vieții via Facebook Andy Hertz

Catamaranul de ora 13:30 a plecat la fix din Tulcea. În Sulina, e încă extrasezon. Oficial din iulie se deschid porțile pentru turismul din Sulina. Foto: arhiva personală a autoarei

Bunica mea este născută în 1929, îi zic nona, pentru că este nevastă de italian din Friuli-Venezia Giulia și a stat toată viața ei în comuna Greci, județul Tulcea, acolo unde, culmea, s-au stabilit italienii cioplitori în piatră după Al Doilea Război Mondial. Foto Getty Images

Mergeți să vedeți Oltenia, s-ar putea să fiți suprinși! (Sursa foto: Andra Samoilă)