Andra Samoilă

Spectacolul a atras toate privirile. Nu aveai cum să ocolești lumea tradițiilor maramureșene. Olarul din Baia Sprie, una dintre figurile iconice ale Maramuresului vechi, îi aștepta cu brațele deschise pe cei curioși să știe cum e să trăiești cu simplitate și rost.

Pe vremea când mă nășteam eu, în anul magic 1988, era o vreme când inteligența emoțională, noțiunea de divorț sau orientare sexuală nu erau la modă, iar alegerile erau mai degrabă forțate. În plus, lumea se lua după ce fac alții pentru că așa trebuie, iar la 20 și puțin de ani o căsătorie era pasul firesc pentru mulți tineri de atunci. Și asta pentru că nici nu erau prea multe de făcut. Job-ul era cumva asigurat, banii veneau cu ușurință, păcat că nu aveai ce cumpăra. Foto: Oleg Elkov / Alamy / Alamy / Profimedia

Se alege un loc din România, de care nu a auzit nimeni, undeva între Prahova și Buzău, la poalele Subcarpaților adică la Homorâciu un sat mic unde trăiesc sub 2000 de oameni. Aici se poate ajunge cu trenul din București în maximum 2 ore. Punct de reper pentru satul Homorâciu este mai turistica statiune Vălenii de Munte care se află la o jumătate de oră de sat. Foto - Festivalul Vieții via Facebook Andy Hertz

Catamaranul de ora 13:30 a plecat la fix din Tulcea. În Sulina, e încă extrasezon. Oficial din iulie se deschid porțile pentru turismul din Sulina. Foto: arhiva personală a autoarei

Bunica mea este născută în 1929, îi zic nona, pentru că este nevastă de italian din Friuli-Venezia Giulia și a stat toată viața ei în comuna Greci, județul Tulcea, acolo unde, culmea, s-au stabilit italienii cioplitori în piatră după Al Doilea Război Mondial. Foto Getty Images

Mergeți să vedeți Oltenia, s-ar putea să fiți suprinși! (Sursa foto: Andra Samoilă)

Nu mică mi-a fost mirarea atunci când am fost sunată de recepția hotelul care mă avertiza pe un ton alarmant că programul de lucru la recepție se încheie la ora 3 și dacă mai ajung la locație, aș face bine să fiu prezentă până atunci. Ciudat lucru, mi-am zis. Din știintele mele în ale cazatului la hotel și nu B&B, programul de lucru e permanent. Dar tonul cu care am fost informată mi-a dat de înțeles că ar fi de bun simt să nu le stric angajatilor siesta de după-amiază. ( Foto: Profimedia)

Au venit americanii. Dintre toate națiile cu care am avut șansa să lucrez și nu au fost puține, americanii ocupă un loc fruntaș în preferințele mele. Easy going, full credit. Americanii pornesc de la premisa că stii ce faci și îți acordă credit full până la proba contrarie. Sper deosebire de mai europenii lor frați britanici, care te adulmecă bine înainte să se încreadă în vorbele tale, la americani ai sentimentul încrederii și respectului reciproc. Să tot muncești așa.

Opțiunile acum 12 ani erau fix cele pe care le avem și acum. Nu s-au schimbat foarte multe din acest punct de vedere. Cele trei mari orașe unde se putea studia pe bune erau și sunt în teorie: Iași, Cluj și București. Bine, ar fi și Timișoara, dar parcă prea e în vestul extrem al României și, la ce drumuri avem, am preferat să urc spre Moldova. (Foto: Getty Images)

Zeci de refugiați intră în Romania cu valize, copii și teamă. Cei mai mulți femei și prunci, dar și adolecenți care și-au luat gașca de prieteni și au ajuns, unii pe jos, în România. Trec granița confuzi și plini de emoții. Un tăvălug de emoții și sentimente care pentru mulți dintre noi sunt greu de imaginat. Pășesc neîncrezători și obosiți. Spaima i-a secătuit de puteri.