O finală instrumentală e singurul concert la care poți auzi aceeași lucrare de două ori, fără să simţi că te plictiseşti . E un concert de concert de concerte, summum al emoțiilor pentru concurenți, public ba chiar și pentru juriu. Samuel, Joshua și Sanghyeok, trei băieți din Berna, Johnston City Tennessee și Seul de 28, 19 și 22 de ani au concurat în seara zilei de 7 septembrie 2026, la Ateneul Român, pentru marele premiu la secțiunea violoncel a Concursului Internațional George Enescu.

Premiul al II-lea i-a revenit lui Joshua Kováč, din Statele Unite ale Americii, iar Premiul al III-lea, lui Sanghyeok Park, din Coreea de Sud. Samuel Niederhauser a câștigat și Premiul Publicului, precum și Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse Waves of Gravel, de Malika Kishino.

819 tineri muzicieni din 55 de țări vor fi de duminică, 23 august, în căutarea excelenţei. Tema ediţiei 2026 a Concursului Internaţional George Enescu se aliniază perfect crezului enescian despre împlinirea datoriei, ca sens suprem al unei lumi mai bune. Într-o ţară guvernată din ce în ce mai mult de haos, existenţa Festivalului şi Concursului care poartă numele geniului absolut al muzicii românești recunoscut la scară universală, rămâne o insulă de stabilitate.

Ștefan Diaconu e un fenomen muzical: un incredibil virtuoz al flautului și tuturor instrumentelor din familia acestuia. Deși e stabilit de ceva timp pe tărâmuri scandinave vine în România cât poate de des. Își iubește țara, fără declarații emfatice, pentru că e îndrăgostit de filonul ei muzical, pe care îl promovează peste tot în lume.

Festivalul Enescu 2025 s-a încheiat cu Sărbătoarea primăverii de Stravinski în interpretarea Concertgebouw și a dirijorului Klaus Mäkelä, finalul unei ediții ca o sărbătoare a muzicii, una cu multă bucurie.

De la catifeaua Ateneului la luminile Controlului, Festivalul Enescu 2025 a demonstrat că muzica clasică nu e un dinozaur ținut sub glob de sticlă într-o bibliotecă arogantă, ci un dandy cultural care poate să danseze și pe vals, și pe electro.

Peste 4.000 de artiști din 28 de țări, mai mult de 100 de concerte în București și un număr aproape similar în țară, alături de zeci de mii de spectatori prezenți fizic și milioane de urmăritori online, au transformat ediția 2025 într-un veritabil fenomen cultural.

Joi, 18 septembrie 2025 | Orchestra Națională a Franței, dirijor Cristian Măcelaru | Anne-Sophie Mutter, vioară. „Air"-ul lui Adès a fost scrisă în pandemie pentru Anne-Sophie Mutter, după lungi conversaţii telefonice între cei doi. E despre pierdere şi sufocare, despre lipsa de aer şi aerul ca îmbrăţişare a vieţii, ca o poţiune magică oferită de inima verde a planetei, un miracol pe care îl respirăm cu nesaţ dar nu ştim să îl păstrăm. Un cântec de recunoştinţă care pluteşte vreme de 20 de minute în înălţimile stratoferice ale registrului înalt al viorii. Violonista se decupează perfect în semicercul rochiilor şi fracurilor din orchestră, într-o rochie cyclamen care filigranează o siluetă delicată.

A opta scuză nu mi-a ieșit, mai ales după ce l-am întâlnit, acum câteva zile, pe Daniel Ciobanu în concert cu o haină pictată de el.

A început pianul la 3 ani, a debutat la 8 ani cu Beethoven 1 și a studiat, printre alții, cu Friedrich Gulda, Nikita Magaloff, dar și cu Madeleine Lipatti, marea iubire a lui Dinu. În termeni contemporani, e un VIP atipic, inabordabil și dificil de prins în tipare. A cântat Bach pentru Clara Haskil, iar la 16 ani a câștigat două mari competiții pianistice. A înregistrat un Schumann istoric cu dificilul Celibidache, a devenit celebră încă din tinerețe, dar a rămas timidă ca fetița de 8 ani care se ascundea sub masă atunci când părinții o rugau să cânte invitaților la cină.