Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Semafor tricolor, lasă România-n zbor!

„Cum să-i dați amendă? Dumneavoastră știți cine e acest om? Cum amendați oamenii așa, fără să știți cine sunt?”.

Milițianul se uită lung la criticul Ion. Ar intra puțin în individul ăsta negricios, cu ochi jucăuși, dar vechimea în slujbă l-a înțelepțit, știe că nu știi niciodată dacă nu cumva ai de-a face cu un ștab sau un văr de-al lui. Așa că se uită la buletinul scos cu greu de amicul bine însiropat al criticului Ion și meditează.

„Este unul dintre cei mai mari poeți ai României”, se avântă criticul Ion. „Tovarășul Dumitru a luat de două ori premiul de Stat și premiul Partidului, pe capitală! E simbolist, urmașul lui Bacovia. L-ați învățat la școală, tovarășe milițian! Cum să-l amendați? Ce mare infracțiune a comis, că a trecut pe roșu?! Nici nu vă închipuiți ce poem minunat poate să scrie tovarășul Dumitru despre culorile semaforului, după această întîmplare! Ce ziceți, de pildă, să fie albastru în loc de verde, ca să fie semaforul cum e tricolorul? ”. 

Criticul Ion vorbește ca un om cu carte multă. Pe milițian îl trece un ușor fior de respect. Așa că acceptă dialogul: „Păi, nu cred că ar fi bine, verdele e de bine, albastru înseamnă că situația e albastră...”.

„Corect, foarte corect, bravo! De aceea, tovarășul simbolist Dumitru va pune albastrul sus pe semafor, ca în tricolor, unde albastrul e la lance, pe urmă galben, și jos roșu. Albastrul e, deci, de rău, stai pe loc, că altfel e albastră, galbenul e cum era, și roșul e culoarea Partidului nostru, ceea ce înseamnă că totul se poate, e libertate! Este că e mai bun decît verdele, culoarea legionarilor?”.

Amicul simbolist abia se mai ține pe picioare, încearcă să zică ceva, dar e dificil. Milițianul se scutură din mrejele criticului Ion: „Bine, dar de ce circulă tovarășul poet în stare de ebrietate?”. Criticul Ion ridică ochii spre cerul care se uită la ei: „Pentru că, la poeți, asta e sarcină de serviciu. Trebuie să bea în fiecare zi, dar numai după apusul soarelui, cum făceau strămoșii noștri romani, ca să producă poezii nemuritoare. Secția de poezie a Uniunii Scriitorilor are prevăzut buget ca să-i alimenteze cu băutură”.

Milițianul pare zdruncinat de lucrurile nebănuite pe care le află. Își dă cascheta pe ceafă: „Da la scriitorii care scriu romane, le dă și lor un vin, o țuică, Uniunea Scriitorilor? Exemplu, la Marin Preda, cînd a murit, i-au dat de băut?”.

„Bineînțeles că i-au dat, că era Marin Preda. Partidul Comunist le dă de toate scriitorilor, nu numai băutură. Le dă vile de creație, la munte și la mare, au restaurantul lor, al Uniunii Scriitorilor, cu prețuri speciale, și de la Fondul Literar pot să ia zeci și sute de mii de lei pe o carte, ba chiar în avans, cînd au de gînd s-o scrie. Nu ca regimul burghezo-moșieresc, care nu le dădea nimic. Dar beau ei și pe vremea aia, pe banii lor. Sau le făceau alții cinste. Caragiale, de-o pildă, era mare băutor de bere, a deschis vreo trei berării, aci, la Gambrinus, a fost patron, mai și făcea pe chelnerul, își punea șorțul și servea mușteriii. Cu bere de Coroană, pînă a dat faliment. Fiu-său, craiul Matei, se ținea cu lichioruri, ca femeile. Tristan Tzara a ajuns celebru la Paris și cu dadaismul, da și cu whiskyul, îl bea cu halba, amestecat cu vin dulce. Cînd Bacovia, înaintașul marelui nostru simbolist, scria plouă, plouă, plouă, vreme de beție, și s-asculți pustiul, ce melancolie, chiar era beat criță. Pe sărmanul poet Șt. O. Iosif, prietenii îl păzeau căutîndu-i sticlele pe care le ascundea prin casă. Dar și Labiș, deși trăia în socialism, și n-avea necazuri și lipsuri, mirosea a băutură de dimineață pînă seara, pentru că alcoolul era pentru el energia vie a creației.

Deci, ca să înțelegeți, dumneavoastră vreți să-l sancționați pe marele nostru poet în vreme ce el muncește, tocmai pentru că muncește. Vă dați seama ce rău imens puteți face literaturii române? ”.

După încă 5 minute de schimb de idei cu criticul Ion, milițianul bagă carnetul de amenzi în buzunar. Criticul Ion îl ridică pe amic de unde se așezase, pe bordură, îl ia de subsuori ca pe un mare rănit de război și fac câțiva pași. În clipa aceea, milițianul e străbătut de o revelație fulgerătoare și zice după criticul Ion: „Stați puțin, tovarășu! Dar matale cine sînteți?”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult