Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Site-ul evaluare.edu.ro publică rezultatele la Evaluare Națională 2022. Cum se depun contestațiile și cum se calculează media de admitere la liceu

Rezultate examen

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2022 vor fi publicate pe evaluare.edu.ro până la ora 14:00. 

Pe pagina online dedicată rezultatelor de la Evaluare Națională 2022 vor apărea codurile candidaților în dreptul cărora vor fi afișate notele la cele două probe - limba română și matematică - și mediile. Fiecare candidat a primit, după proba de limba română, un cod specific cu care își va vedea rezultatele.

Tabelul cu rezultatele la Evaluarea Națională 2022 va cuprinde „codul candidatului”, „școala de proveniență”,„nota”, „nota de la contestație”, „nota finală” și „media la Evaluarea Națională”.

Contestațiile pot fi depuse la centrul de examen joi, 23 iunie, între orele 16:00 și 19:00 și vineri, 24 iunie, în intervalul orar 8:00 și 12:00. De asemenea, formularul de contestații poate fi trimis prin mijloace electronice. În urma contestațiilor, nota inițială se poate modifica, după caz, prin creștere sau descreștere, iar aceasta va fi nota finală.

UPDATE: Peste 82% dintre elevi au luat medii peste 5 la Evaluarea Națională, înainte de contestații, adică mai mult de 122.000 de elevi, a spus joi ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cu 6% mai mulți elevi ca anul trecut.

La proba de limba română „doar 6% dintre elevi au rezolvat corect itemul 8”, a precizat ministrul Educației, ceea ce înseamnă că „doar 6% au reușit să scrie corect românește”. 

57% dintre elevi au probleme de ortografie și punctuație, după cum reiese din corectarea lucrărilor la examenul de Evaluare Națională din acest an.

La proba de matematică, 29% din absolvenții clasei a VIII-a care au susținut examenul de Evaluare Națională au fost punctați doar la subiectele I și II, ceea ce înseamnă că 29% dintre elevi s-au rezumat la întrebările grilă.

Exercițiul „10 plus 10 împărțit la 10” a creat probleme pentru 15% dintre elevi. Acest exercițiu a avut cel mai scăzut nivel de dificultate. Se naște întrebarea în ce măsură profesorii s-au ocupat de acești elevi, a mai spus ministrul Educației, care a anunțat că va fi realizată o analiză în urma căreia profesorii vor ști exact pe ce tip de informații vor trebui să pună accent la orele de curs, în viitor.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Națională 2022 susținută de absolvenții clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, și media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

Calculul mediei de admitere se face astfel:

MA = 0,2 X ABS + 0,8 X EN

unde:

MA - media de admitere

ABS - media generală de absolvire a claselor V-VIII

EN - media generală obținută la Evaluarea Națională

Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2022, după contestații, vor fi afișate pe 30 iunie.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Castelul Cantacuzino / sursa foto: Inquam Photos

Un sculptor care și-a asumat această datorie este Remus Botarro. El a realizat monumentul “Spiritul visării”, inaugurat la Castelul Cantacuzino din Bușteni pe data de 15 august 2026, cu ajutorul administrației clădirii și al Fundației Culturale Bartoc. Am avut onoarea de a participa la acest eveniment cultural și aș dori să îl relatez.

Citește mai mult

Alex Livadaru

„Și ce dacă un om e analfabet funcțional? Al meu merge la facultate”, se întreabă unii. Este relevant și te afectează și pe tine, ne afectează pe toți. Societatea, țara, statul (și tot ce reprezintă el) au nevoie de indivizi cu minimum de cunoștințe și capacitatea de a gândi, de a raționa. Ești antreprenor? Nu vei avea pe cine angaja, indiferent de post, de la secretară la casieriță (nu vei găsi un salariat care să știe să calculeze cât trebuie să pună pe etichetă dacă unui produs de 100 de lei i se face un discount de 20%, și apoi unul de 5% din noul preț - acesta a fost unul dintre subiecte la ultimele teste).

Citește mai mult