„Totul părea să se dreagă. Soțul meu a rămas cam un an cu brațul drept paralizat, atunci am descoperit nervii cresc ca plantele, el era înalt și avea mâna lungă și a durat un an până când a crescut din nou în mână nervul care fusese segmentat. Singurul lucru care era grav era faptul că eu nu mai știam să scriu, dar la propriu, adică chiar nu mai puteam, nu știu, nu îmi mai funcționa capul în același fel ca înainte. Și am început să mă joc, ca și când de-abia aș fi învățat să scriu”, a povestit Ana Blandiana. Foto: Inquam Photos/ Nichita Cojocea

„Sentimentul că era mai bine e totuși real și el vine din faptul că e mult mai greu să fii liber decât să nu fii liber. Atunci exista confortul spiritual care provenea din faptul că știam că noi toți suntem buni și Ceaușescu este rău și el e vinovat de toate. Tot ce era rău n-avea legătură cu noi, noi eram victime, în timp ce în condițiile de libertate ești în permanență responsabil de ceea ce se întâmplă. Mereu dai examen și, în funcție de cum îl treci, ți se desfășoară viața în continuare”, spune Ana Blandiana. Foto: Ana-BlandianaART©Artista-Tango via Facebook Humanitas

Uimitor, însă, în personalitatea acestui ofițer KGB nu este că încearcă să perpetueze și să perfecționeze răul istoriei, ci faptul că nu înțelege că istoria s-a schimbat. Religia drepturilor omului, în care evoluează, pe urmele Europei, popoarele lumii, așază în jurul lui Putin un cadru atât de diferit, încât dictatorul apare deodată ca un simplu bolnav clinic ale cărui amenințări produc nu doar spaimă, ci și ridicol. (Foto: Profimedia)

„E clar că am traversat o perioadă absolut rușinoasă. Nu credeam după perioada Dragnea că poate să urmeze ceva de care din nou să-mi fie rușine (...). Eu personal nu o să mai particip la nici un fel de manifestație”, a declarat poeta la RFI.