Vă propun să ne oprim puțin din toată nebunia care se desfășoară pe scena politică și să încercăm să ne imaginăm România în postura unui om capabil să-și sacrifice propria bunăstare de dragul unui frate aflat în nevoie. A unui om dispus să-și ardă propria mână, poate chiar și un picior, ca să-și scoată fratele din foc și să trăiască restul vieții cu cicatrici, dar cu satisfacția că a făcut o faptă bună și că, poate, generațiile viitoare vor trăi mai bine... împreună. foto: Profimedia

Democrația reprezentativă funcționează, ca arhitectură, prin partide și prin vot. De aceea, în democrație, puterea executivă trebuie să provină din voința cetățenilor și, doar în caz de forță majoră și pentru o perioadă clar definită, să fie înlocuită de o echipă tehnocrată.

De alte ori, ne mutam forțat unul din noi prin sufragerie, ca totuși să ne mai și odihnim. foto: Inquam Photos /Mălina Norocea

Nu am aflat însă care e programul. Care sunt asumarile. Care sunt reformele pe care acest guvern și le asumă. Tot ce am am aflat e că “timpul ne presează, avem un context internațional extrem de tensionat” și “obligația de a îndeplini reformele necesare pentru ca România să-și poată lua banii pe care îi primește gratis de la UE.” Foto: Inquam Photos /Octav Ganea

În ceea ce îl privește pe Eugen Tomac, nu am așteptări foarte mari. Mi se pare un politician abil, agreabil în relațiile publice și capabil să creeze punți de dialog. Totuși, nu l-am perceput până acum ca pe un lider dispus să își asume riscuri politice majore sau să conducă bătălii politice dificile, din prima linie. Poate că mă înșel și tocmai perioada următoare îmi va demonstra contrariul.

Guvernul independent Tomac este fie unul de sacrificiu, fie unul la plesneală.

Președintele Nicușor Dan a anunțat, joi, că îl desemnează pentru funcția de prim-ministru pe Eugen Tomac, actual consilier prezidențial onorific și europarlamentar.