sursa foto: Profimedia
A fost ales ca un președinte „al rupturii”. Omul din afara sistemului. Matematicianul care nu provenea din marile partide, activistul care construise o mișcare civică și politicianul care promitea că va schimba regulile jocului.
La doar un an de mandat, o parte dintre cei care au văzut în Nicușor Dan alternativa la vechea clasă politică încep să se întrebe dacă nu asistă, de fapt, la transformarea sa într-un președinte „al continuității”.
Nu prin scandaluri răsunătoare.
Nu prin excese.
Ci prin ceva mult mai subtil și poate mai periculos: absență, ezitare și o aparentă adaptare la mecanismele pe care promitea să le reformeze.
Primele semne au apărut în domeniul securității naționale. Atacul cu drone din zona Galațiului, urmat de evenimentul de la Constanța, au fost momente în care opinia publică a așteptat o reacție fermă și o comunicare clară din partea șefului statului. În schimb, imaginea care s-a conturat a fost aceea a unui președinte retras, aproape absent din spațiul public, în timp ce întrebările se înmulțeau.
Mai mult, ministrul Radu Miruță a fost nevoit să solicite explicații suplimentare din partea autorităților ucrainene, după ce răspunsurile inițiale au fost considerate insuficiente. Pentru mulți, faptul că aceste clarificări au venit târziu și fragmentat a accentuat senzația că instituțiile statului nu au avut o voce unitară și că președintele, în calitate de șef al CSAT, nu a reușit să ofere acea autoritate și claritate pe care funcția le presupune.
Aceeași impresie de inerție s-a instalat și în cazul serviciilor de informații. La mai bine de un an de mandat, SRI și SIE funcționează fără directori titulari numiți de președinte. Explicațiile oferite de Nicușor Dan au fost generale, fără termene și fără o strategie explicată public.
Nu există dovezi că președintele ar avea vreo relație privilegiată cu serviciile de informații. Dar tocmai lipsa de decizie și refuzul de a lămuri această situație au alimentat suspiciuni și speculații. În politică, vidul de explicații este întotdeauna umplut de neîncredere.
Pentru mulți dintre cei care l-au votat, întrebarea nu mai este dacă există o influență a serviciilor asupra președintelui. Întrebarea este de ce un om care promitea transparență pare atât de puțin dispus să intervină într-un domeniu aflat în chiar centrul atribuțiilor sale constituționale.
Surprizele au continuat pe scena politică.
Desemnarea lui Eugen Tomac în funcția de premier a produs nedumerire chiar printre susținătorii lui Nicușor Dan. Lider format politic în apropierea lui Traian Băsescu, Tomac era departe de imaginea „omului nou” pe care electoratul președintelui o aștepta. Pentru mulți, alegerea sa a fost un semnal că promisiunea unei generații politice diferite începe să fie înlocuită de compromisuri și de revenirea unor figuri familiare ale ultimelor două decenii.
Dar adevăratul șoc avea să vină odată cu desemnarea lui Adrian Veștea.
Decizia a provocat una dintre cele mai puternice crize dintre Palatul Cotroceni și PNL. Ilie Bolojan, unul dintre liderii liberali care au susținut candidatura lui Nicușor Dan, a reacționat fără precedent, acuzând o tentativă deliberată de destabilizare a partidului și calificând gestul drept „un act ostil”.
Pentru prima dată, acuzațiile că președintele lovește în partidul care l-a ajutat să ajungă la Cotroceni nu au mai venit din partea adversarilor politici, ci chiar din interiorul taberei care îl susținuse.
Iar aici apare poate cea mai mare schimbare de percepție.
Nicușor Dan a fost ales ca un arbitru, al unui joc pe care nu îl mai poate controla.
În ochii unei părți a electoratului său, el începe să fie perceput ca un jucător.
Un președinte care odinioară critica aranjamentele de culise este acuzat astăzi că practică același tip de joc politic pe care îl condamna.
Unii dintre foștii săi susținători vorbesc deja despre o „pesedizare” a mandatului. Termenul este unul polemic, dar el exprimă o dezamăgire reală: sentimentul că președintele anti-sistem s-a „adaptat” prea repede sistemului.
Nu există dovezi că Nicușor Dan ar fi devenit omul serviciilor. Nu există dovezi că ar fi abandonat deliberat principiile care l-au consacrat.
Dar există o realitate politică pe care nici cei mai fideli susținători ai săi nu o mai pot ignora.
Omul care a câștigat prin promisiunea schimbării începe să fie judecat prin prisma continuității.
Și poate că cea mai mare problemă a mandatului său nu este vreo criză spectaculoasă.
Ci faptul că, în momentele în care România a așteptat un lider care să vorbească, să decidă și să-și asume, președintele a ales, prea des, să tacă.
Iar în politică, tăcerea nu este niciodată neutră. Uneori, tăcerea devine ea însăși o formă de guvernare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Toate celelalte defecte, precum timiditatea aparentă, vorbirea poticnită cu lexicul ei precar, stângăciile penibile în situațiile de protocol, minciunile, ingratitudinea, inconsecvența, fățărnicia... se adaugă peste acest defect capital.
ND e un mizerabil. A defilat cu Bolojan, ca viitoare propunere de prim-ministru, în campanie (la concurență cu Lasconi), pentru că respectivul avea o bună cotă de încredere. Apoi, după un an, îl nominalizează pe Veștea ca înlocuitor al prim-ministrului demis, fără nicio consultare cu liderul PNL, bazându-se doar pe jocurile abjecte ale unor trădători liberali. Asta chiar e o josnicie care va rămâne lipită de fruntea președintelui.
Sfătuit de camarila sa de yesmeni și oportuniști, de SRI, de niște consilieri care se cred teribili, dar care au pierdut contactul cu realitatea, ND, după doar un an de președinție, se dovedește a fi ajuns într-o funcție total inadecvată pentru capacitățile sale.
Și dacă ar fi să facem haz (amar! ) de necaz, putem spune că, de când a fost înființată funcția, România a fost condusă de un cizmar, un inginer, un marinar și trei profesori. Și, conform principiilor balcanice care ne caracterizează, se pare că tot cizmarul rămâne cel mai apreciat...
Eu aș zice că, mai degrabă, e o capodoperă interpretată de niște afoni.
Sună rău.
La fel sună și prestația domnului N.D. Poate nu realizează că, în ce-l privește, se profilează tot mai clar începutul sfârșitului.
Dar să-i lăsăm cu ale lor, chiar dacă ei nu ne dau pace, pentru că duminica asta e importantă (sau ar trebui să fie) pentru românii cărora le place tenisul și nu numai
..Un La mulți ani ! cu sănătate marelui nostru campion Ilie Năstase, care împlinește astăzi... 80 de ani.
Cariera lui Ilie ține de perioada romantică a tenisului, când se juca cu o viteză mai mică decât în prezent, când numeroasele inovații au mărit-o considerabil.
Rachetele, după lemn, au devenit mai întâi metalice, apoi din fibră de sticlă sau carbon, ceea ce a sporit manevrabilitatea (fiind mai ușoare) dar și forța de lovire.
Năstase făcea minuni cu un Dunlop Maxply, o rachetă de lemn cu lobul mic, cu care legendarul Rod Laver făcuse de două ori Marele Șlem, fiind și singurul din tenisul de băieți..
Jimmy Connors e cel care venea cu noutățile noului val.
Racheta metalică Wilson, back-hand-ul și slice-ul cu două mâini..etc
Ambii veneau frecvent la fileu, terminând puctele cu voleuri amortizate elegant.
Acum, mai ales fetele, lovesc cu două mâini (ca la stână..) când vine vorba de back-hand și chiar de vole. Acest vole drive fiind de fapt un fel de lovitură cu măciuca..
Ilie, cu un serviciu remarcabil, făcea cu regularitate serviciu-vole, la ordinea zilei pe iarba Londoneză.
Nu lipseau pasing-urile și loburile liftate, mai ales de back-hand care aterizau, așa cum veți vedea în videoclip, la o palmă de linia de fund.
Un mic rezumat cu partida contra lui Jimmy Connors din Sferturile de la Wimbledon din anul de grație 1972.
De amintit că Năstase tocmai cucerise în anul precedent Turneul Campionilor.
Ilie s-a calificat în sferturi după ce l-a învins în turul 4 pe Tom Gorman în 4 seturi.
În sferturi Nastase s-a distrat de minune împotriva tânărului Connors
6-4, 6-4, 6-1. Un 3-0 la seturi pentru Ilie care era la cel mai înalt nivel al formei sale.
În semifinale l-a trimis acasă pe Orantes (tot cu un sec 3-0 la seturi) cel care îl scosese în turul 4 pe bravul Țiriac, în 5 seturi..
Finala a fost câștigată în 5 seturi de marele rival Stan Smith, cel pe care l-a învins la Turneul Campionilor de 3 ori, 1971-72-73.
Smith care i-a făcut viața amară și în finalele Cupei Davis pe care cuplul Năstase/Țiriac le-a ratat la mustață chiar la București..
Cel de-al 4-lea Titlu avea să-i revină lui Năstase în 1975, când l-a învins în finală pe viitorul mare nume al tenisului Bjon Borg.
Dar 1972 e anul care avea să-i aducă primul titlu de Grand Slam la US Open, contra imensului Artur Ashe, în 5 seturi.
Iar 1973 avea să-i aducă titlul de la Roland Garros.
Avea să dispună categoric, cu 3-0 la seturi de Pilici.
Care Pilici trecuse în semifinale de talentatul Adriano Panatta, care eliminase-n sferturi alt nume mare, Tom Okker.
Ei bine Okker tocmai trecuse de marele rival al lui Ilie, Stan Smith..
1973 e și anul în care Năstase devine numărul 1 mondial.
Puteți vedea în videoclip, cum jucătorii nu aveau la Wimbledon nici măcar un scaun.
Fiecare venea cu 3-4 rachete sub braț și se puneau pe treabă, fără canapele, lădițe frigorifice, gheață, ventilatoare sau umbrele.
Și nici premiile nu erau cine știe ce.
Dar asta n-a putut stăvili talentul marilor campioni.
https://www.youtube.com/watch?v=UuFeg-LXSL4
Hai și un rezumat cu semifinala de pe zgura de la Forest Hills, din 1978, câștigată de Ilie cu 2-0 la seturi (6-3 7-6(3)) în fața tânărului John McEnroe, cel care avea să domine tenisul masculin în anii următori.
Dacă la Wimbledon am admirat jocul serviciu-vole, specific ierbii (pe atunci..), pe zgură Ilie ne-a arătat ce passing shot-uri știa, mai ales cu backhand-ul lui elegant, executat cu o mână..
În finală Ilie a pierdut la Gerulaitis, 6–2, 6–0.
https://www.youtube.com/watch?v=PMCSe5N8e24
Că de n-ar fi, nu s-ar povesti..
Cum puteți vorbi de tenis când țara se duce în penis?
Lămuriți-mă...
Noi copiii, pe vremea aceea, ne-am apucat de tenis datorită lui Năstase și Țiriac, pe care-i vedeam la Tv. Țiriac avea chiar lecții televizate în care apărea la fileu cu mustața care avea să devină celebră.
Am oftat și eu la finalele de Cupă Davis de la Bcurești.
Oamenii ăștia au făcut pentru copii cam ce-a făcut Nadia.
Mulți au vrut să urmeze aceste modele. Părinții își dădeau copiii la gimnastică sau tenis, datorită lor.
Generația de fete promițătoare din tenisul nostru a apărut și datorită rețelei de turnee satelit organizate în țară de Ilie Năstase pe când era Șef la Federație.
Pentru că altfel e greu să-ți plătești deplasare-casă-masă când ești doar un copil și poate că nici părinții n-au cu ce.
Despre Țiriac e și mai mult de vorbit, la numărul mare de baze sportive construite pe cheltuiala și efortul lui. Pentru că de la autorități, mai degrabă piedici..
Ultima (poate nu și cea de pe urmă..) este sala de gimnastică "Nadia Comăneci" pe care Țiriac a ținut s-o inaugureze la 50 de ani de la acel 10 de la Montreal.
Pentru oamenii ăștia, cărora li s-a cântat imnul în atâtea ocazii, eu mă scol în picioare și-mi scot pălăria.
Ar fi culmea prostiei să-l mai votăm încă o dată...
El, poate, nu este psdan ci dan a lu psd. Ceva mai rău.
Nu ne-a fentat de capul lui. În spatele său stă o armată de „finanțatori” care știu în ce și-au investit banii. Ne-am lăsat încă o dată (a câta oară?) trași pe sfoară...
Nu mă mândresc cu propriile-mi „opinii”, chiar mi-e rușine de ele atâta vreme cât majoritatea (dovedită în alegeri!) are altă poziție. Pot doar să încerc (inutil, desigur!) readucerea în atenția publicului a bolii de care suferim.
Esența democrației…
(în doar câteva enunțuri)
Președinția ne reprezintă.
Parlamentul „emite” legi pentru noi.
Guvernele ne guvernează.
Serviciile secrete ne apără de trădători.
Avocatul poporului ne ferește de excesele parlamentului și ale guvernului.
Procuratura îi acuză pe hoți și
Justiția ne / le dă dreptate.
Poliția ne păzește de infractori.
Autoritățile locale ne slujesc.
Noi muncim...
Și-atunci, de ce naiba nu o ducem și noi bine? Dacă o armată de funcționari „lucrează” pentru noi, ar trebui s-o ducem ca-n „sânul lui Avram”... Un răspuns ar putea fi acesta:
Președintele este o simplă marionetă.
Parlamentarii fac legi doar pentru ei.
Miniștrii au transformat ministerele în propriile lor s.r.l.-uri.
Agenții secreți sunt ei înșiși niște trădători.
Avocatul poporului e un biet cățel de curte.
Procurorii acționează numai la comandă politică.
Judecătorii sunt legați la ochi și la mâini.
Milițienii nu au devenit încă polițiști.
Președinții de județ și primarii sunt noii stăpâni pe „moșiile” noastre.
Noi nu gândim...
Dar muncim și votăm periodic, amăgiți de „zăhărelul democrației” pe care ni-l tot arată toți cei amintiți mai sus. Și, în loc să dăm cu ei de fundul urnei de vot și al istoriei, le plângem de milă pentru că (vezi, Doamne!) n-au condiții decente acolo unde le este locul. La pușcărie, vreau să spun...
Știu că din enunțurile de mai sus se revarsă o „mânie proletară” demnă de timpuri nu demult apuse, dar la fel de bine știu că nu așa arăta „democrația” din visele tinereții mele. „Capitalismul” ăsta de care avem parte în prezent (unii îl numesc „de cumetrie”) e la fel de rău ca și „construirea societății socialiste celei mai dezvoltate” propovăduite de Ceașescu.Chiar mai nociv, aș zice...
Rămân un visător și îndrăznesc să cred că mai există și speranță (pentru mine, în viața de apoi; pentru cei tineri în ziua de mâine). Condiția necesară perpetuării nădejdii e simplă: să luăm atitudine și să-i obligăm pe cei ce ne reprezintă să facă cum spunem noi, nu cum vor ei (bine, fac o paranteză ca să scriu că „aleșii” se cred mai deștepți decât alegătorii și au dreptate: niște votanți ce se duc la urne doar „impulsionați” de PET-ul de bere sunt de-ajuns pentru perpetuarea lor la putere). Întrebarea e: de unde să luăm atitudinea într-o țară populată de ignoranți, șmecheri și hoți?... Căci cei ce mai au încă o părere sunt minoritari...
Gustul berii e mai plăcut decât „esența democrației”. Vă rog să mă credeți, știu ce spun...
Francisc – 9.9.2015-