Ionuț Stăncelu

Miercuri am scris un text în care am încercat să surprind o imagine de moment a scenei politice românești. I-am criticat pe populiști, am criticat USL, dar și separat PSD-ul și PNL-ul — așa cum am făcut mereu de când scriu pe această platformă. Foto: Libertatea

Filmarea începe cu membrii corului Tronos aplaudându-l pe președintele Academiei. Acesta stă în picioare și scutură din cap, parcă încercând să evite ispita – cuvânt potrivit pentru audiență – privind melancolic către masa încărcată cu numeroase bunătăți, dintre care majoritatea ar fi fost îngăduite chiar și Celui care a trăit ca evreu și a avut scris IESVS NAZARENVS REX IVDAEORVM pe crucea Sa. Foto: Basilica.ro

În ultimele luni s-au produs câteva modificări pe scena politică românească. Dreapta a început să se consolideze și are un potențial semnificativ. Prin „dreapta” nu mă refer la populiștii de la AUR și la tot ce gravitează în jurul lor sau sub ei: SOT, POT, Partidul Patrioților, Georgescu, Anca Alexandrescu etc. Pentru a avea o viață politică sănătoasă, cei mai reprezentativi lideri ai dreptei ar trebui să fie politicieni de tipul (tot mai conservatorului) Nicușor Dan și Ilie Bolojan, iar electoratul care se consideră de dreapta ar trebui să înțeleagă acest lucru, fără să cadă în capcana populismului.

Unii oameni care se nasc cu anumite talente (talanți) par să fie înclinați către autosuficiență. Poate cred că talentul de a da bine cu piciorul în minge, de a picta sau de a cânta minunat îi face înțelepți și capabili să înțeleagă, cu puțin efort, idei profunde despre religie, filosofie, politică sau morală. Devine ușor de înțeles de ce ajung, probabil, puțin confuzi în privința propriilor capacități atunci când cei din jur încep să-i strige „maestre”.

Credința aceea „din suflet”, la care fac referire mulți români, nu înseamnă mai degrabă o frică superstițioasă și irațională față de lucruri pe care nu le înțeleg prea bine? foto: Inquam Photos / George Călin

În politică, la fel ca în multe alte domenii, se poate oricând mai rău. Pot apărea, din diferite colțuri, demagogi, populiști, hoți și impostori mai mari decât cei de care eram deja speriați.

Lucram la altceva și am lăsat televizorul pornit; am prins frânturi din discursul lui J. D. Vance și apoi al lui Donald Trump de la spectacolul de pe stadion, care a fost, de fapt, despre ideologia MAGA — cea care „a salvat deja SUA” — nicidecum despre pretextul servit celor prezenți atunci când au fost invitați acolo. Foto: Mauro Scrobogna/Associated Press

Președintele Trump a rostit, în urmă cu câteva zile, un discurs la Museum of the Bible din Washington, în cadrul Comisiei pentru Libertatea Religioasă a Casei Albe. În intervenția sa, el a afirmat: „America a fost întemeiată prin credință, iar atunci când credința slăbește, țara noastră pare să slăbească. Când credința se întărește, așa cum se întâmplă acum, trecem printr-o perioadă foarte bună; după câțiva ani dificili, s-au întâmplat lucruri bune pentru țara noastră. (...) Sub administrația Trump ne apărăm drepturile și ne restaurăm identitatea ca națiune sub Dumnezeu. Suntem o singură națiune sub Dumnezeu și așa vom fi mereu.” Sursă foto: Atac de Constanța

De ce și, mai ales, cum ar trebui să scriem pe propria pagină de Facebook sau pe platforme precum Republica despre subiecte precum agresarea unui emigrant din Asia de Sud-Est și declarațiile rasiste ale unui parlamentar, asasinarea unui activist din SUA și evenimente pe care le considerăm ciudate și/sau lipsite de etică din societatea noastră? Un răspuns scurt: pentru a hrăni dezbaterea publică.

În 2016, cuvântul „post-truth” a fost ales cuvântul anului. Autori precum McIntyre și Matthew D’Ancona au legat modul în care a început să se schimbe lumea – și chiar gândirea noastră – de alegerea lui Trump ca președinte și de Brexit. Foto: Profimedia