Mitingurile recente pro-Călin Georgescu și AUR, care stăteau să derapeze în violențe, ne-au amintit de mineriadele din anii ’90. Lideri politici agresivi, asemenea lui I. Iliescu, G.V. Voiculescu, P. Roman și mai nou C. Georgescu și G. Simion, au inspirat și au condus astfel de manifestații ale mulțimii de clasă. Începute ca protest, degenerate în violențe, mineriada din 13-15 iunie 1990 a prăbușit definitiv în ochii lumii civilizate imaginea unei Românii eroice și admirate pentru curajul din decembrie 1989.

Libertatea de exprimare a fost, este și trebuie să rămână pilonul central al unei societăți libere și democratice. În cel mai simplu mod, această libertate înseamnă că într-o democrație fiecare individ trebuie să fie protejat pentru a avea dreptul de a-și comunica ideile și convingerile (politice, sociale, culturale sau religioase). Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede, în Articolul 10, „Libertatea de exprimare”: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere (...)”

-am tot uitat zilele astea să văd dacă oamenii care protestează acum pentru democrație și libertate în stradă, indiferent dacă au fost chemați de Georgescu sau Simion, au admonestat vreun politician care fură țara de treizeci și ceva de ani. Nu știu, poate l-au înjurat pe Ciolacu prin vreo pancartă, poate au scandat împotriva lui Ciucă sau au cerut clasei politice să iasă în fața lor și să își asume, bărbătește, eșecul atâtor ani de bătaie de joc. M-am tot uitat să văd dacă protestele astea au fost și despre altceva decât “ca Georgescu nu găsim!” sau “noi vrem să fie bine ca să nu fie rău”. Chiar am vrut să văd lupta pentru valori în toată splendoarea ei.

“Vă rog, vă implor, dați follow! Apăsați butonul roșu, să urce live-ul ăsta!” - asta auzeam repetându-se obsesiv seara trecută pe Tik-Tok, în marea de transmisiuni video de la protestul pentru Călin Georgescu din Piața Victoriei. Și-mi aminteam de 10 august… Îmi aminteam cum stăteam noi acolo uniți, ca un corp comun, care se lupta cu un stat ticălos, dispus să-și anihileze cetățenii cu tunuri de apă, gaze lacrimogene și lovituri în plex. Când n-auzeam pe nimeni cerșind urmăritori pe net, pentru că toată lumea era ocupată să lupte cu adevărat pentru o cauză mai mare decât niște like-uri pe contul personal de socializare.

PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) este cel mai ambițios proiect european de finanțare comună din istoria UE. A fost conceput pentru ca statele membre să poată să recupereze decalajele economice și sociale după pandemie. La acest mecanism s-a adăugat apoi și costul crizei energetice. Dar instrumentul, în sine, a fost creat cu data limită până în 2026, explică într-un interviu pentru Republica Tana Foarfă, expertă în afaceri europene și directoare executivă a Europuls (Centrul de Expertiză Europeană). Acesta spune că România a reușit până acum să obțină „cam 30% din cei 28,5 de miliarde de euro care ne-au fost alocați prin PNRR”. Foto: Tana Foarfă/Facebook

„Era una dintre cele mai bune perioade din istoria statului român, statul român își dezvoltase pătura de mijloc. Apropo, în vremea lui Carol I se dezvoltase aria urbană foarte mult, a fost lăsat satul român în urmă”. Foto - Inquam Photos/ George Călin

M-am gândit mult la ce spunea. La faptul că lumea nu-și mai exprimă în stradă nemulțumirea față de autorități, pentru că există o teamă că la protest o să apară Șoșoacă. Și, cumva, o să anuleze legitimitatea demersului. Și n-o spune numai el. Foto - Inquam Photos/ Octav Ganea

E cald, drumul de la Victoriei la Cotroceni e lung, dar oamenii nu par să fi obosit. Vuvuzelele sună, în orice caz, la fel de tare. Foto captura digi24

Acum 20 de ani intram în ceea ce azi numim sistemul de învățământ. Aveam naivitatea suficient de ridicată să cred că e o alegere bună. Majoritatea colegilor mei nu au ales calea educației. Erau suficient de educați să nu creadă în această variantă. Pentru că niciodată nu era considerată o opțiune serioasă. A fi profesor, pe vremea de atunci, nu numai că era neviabil, ca și acum, dar era și neperformant. Foto: Vadim Ghirda / AP / Profimedia

Au apoi o vară întreagă să se pregătească de „sesiunea de toamnă” și de participarea la următorul examen pentru mărirea notei. (Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)