După alegerile prezidențiale din 2024, societatea românească a intrat într-o fază accentuată de polarizare politică. Rezultatul votului a indicat existența acestei polarizări, care a crescut în intensitate odată cu anularea alegerilor de către Curtea Constituțională (CCR). Violența limbajului a devenit o constantă (inclusiv la unele posturi TV), iar agresivitatea nu mai are granițe: se manifestă atât în stradă, cât și în spațiul online. Ironic, cei care o practică invocă adesea libertatea de exprimare, transformând un principiu democratic într-o armă din paleta unor regimuri politice autoritare. Foto: Profimedia

Curtea Constituțională a României s-a pronunțat astăzi în privința candidaturii lui Călin Georgescu, care a contestat decizia Biroului Electoral Central de a respinge dosarul său de candidat. Decizia a fost previzibilă, având în vedere faptul că BEC și-a motivat soluția de duminică seara făcând apel chiar la decizii ale CCR, privitoare la anularea alegerilor și la respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă. Ca atare, Călin Georgescu nu mai poate candida, contestația acestuia fiind respinsă.

Când a apărut pe scena publică după primul tur al alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu a spus că vrea pace. A repetat obsesiv acest cuvânt în fiecare apariție publică. Dacă stăteai să-l asculți cu seriozitate, uitând de toate nonsensurile pe care le spune în general, ai fi zis că toată societatea românească fierbea în anticiparea unui război. Doar că înainte de apariția lui lumea era liniștită. Chiar! Vă amintiți cum era viața înainte de Georgescu? Cum era să nu fim încordați, tensionați, încrâncenați, polarizați? Foto: George Călin/Inquam Photos

Biroul Electoral Central a decis că Georgescu nu poate candida cu dosarul în forma lui de acum. De ce? Înțelegem că unul dintre principalele motive e că Georgescu nu a semnat declarația de avere. Sigur, e o eroare materială. Georgescu putea merge lejer în aceste zile pentru a completa documentul cu semnătura care lipsește, transmițând oamenilor din stradă un mesaj de pace, că lui îi place cu pacea: “Nu vă agitați, mai fac un drum la BEC și se rezolvă!”

Mitingurile recente pro-Călin Georgescu și AUR, care stăteau să derapeze în violențe, ne-au amintit de mineriadele din anii ’90. Lideri politici agresivi, asemenea lui I. Iliescu, G.V. Voiculescu, P. Roman și mai nou C. Georgescu și G. Simion, au inspirat și au condus astfel de manifestații ale mulțimii de clasă. Începute ca protest, degenerate în violențe, mineriada din 13-15 iunie 1990 a prăbușit definitiv în ochii lumii civilizate imaginea unei Românii eroice și admirate pentru curajul din decembrie 1989.

Libertatea de exprimare a fost, este și trebuie să rămână pilonul central al unei societăți libere și democratice. În cel mai simplu mod, această libertate înseamnă că într-o democrație fiecare individ trebuie să fie protejat pentru a avea dreptul de a-și comunica ideile și convingerile (politice, sociale, culturale sau religioase). Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede, în Articolul 10, „Libertatea de exprimare”: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere (...)”

-am tot uitat zilele astea să văd dacă oamenii care protestează acum pentru democrație și libertate în stradă, indiferent dacă au fost chemați de Georgescu sau Simion, au admonestat vreun politician care fură țara de treizeci și ceva de ani. Nu știu, poate l-au înjurat pe Ciolacu prin vreo pancartă, poate au scandat împotriva lui Ciucă sau au cerut clasei politice să iasă în fața lor și să își asume, bărbătește, eșecul atâtor ani de bătaie de joc. M-am tot uitat să văd dacă protestele astea au fost și despre altceva decât “ca Georgescu nu găsim!” sau “noi vrem să fie bine ca să nu fie rău”. Chiar am vrut să văd lupta pentru valori în toată splendoarea ei.

“Vă rog, vă implor, dați follow! Apăsați butonul roșu, să urce live-ul ăsta!” - asta auzeam repetându-se obsesiv seara trecută pe Tik-Tok, în marea de transmisiuni video de la protestul pentru Călin Georgescu din Piața Victoriei. Și-mi aminteam de 10 august… Îmi aminteam cum stăteam noi acolo uniți, ca un corp comun, care se lupta cu un stat ticălos, dispus să-și anihileze cetățenii cu tunuri de apă, gaze lacrimogene și lovituri în plex. Când n-auzeam pe nimeni cerșind urmăritori pe net, pentru că toată lumea era ocupată să lupte cu adevărat pentru o cauză mai mare decât niște like-uri pe contul personal de socializare.

PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) este cel mai ambițios proiect european de finanțare comună din istoria UE. A fost conceput pentru ca statele membre să poată să recupereze decalajele economice și sociale după pandemie. La acest mecanism s-a adăugat apoi și costul crizei energetice. Dar instrumentul, în sine, a fost creat cu data limită până în 2026, explică într-un interviu pentru Republica Tana Foarfă, expertă în afaceri europene și directoare executivă a Europuls (Centrul de Expertiză Europeană). Acesta spune că România a reușit până acum să obțină „cam 30% din cei 28,5 de miliarde de euro care ne-au fost alocați prin PNRR”. Foto: Tana Foarfă/Facebook

„Era una dintre cele mai bune perioade din istoria statului român, statul român își dezvoltase pătura de mijloc. Apropo, în vremea lui Carol I se dezvoltase aria urbană foarte mult, a fost lăsat satul român în urmă”. Foto - Inquam Photos/ George Călin