La inceputul lui februarie mă întorceam în Europa din vacanță și mi-am schimbat zborurile ca să nu mai trec prin Hong Kong, unde începuse nebunia cu COVID-19 și erau deja 80 de cazuri. M-am întors la Roma - unde locuiesc de doi ani - pe o altă rută. O lună mai târziu, Italia are peste 10,000 de cazuri de Coronavirus confirmate. Am învățat foarte multe lucruri în ultima lună. Am învățat ca virsulul nu ține cont de granițe, am aflat despre importanța spălatului corect pe mâini. Am înțeles diferența dintre epidemie, pandemie și endemie. Ca mulți alții, am trecut prin diverse faze, de la panică la reconfortantul gând că „e ca o gripă sezonieră”.
De marți, Italia se află sub carantină națională declarată de guvern. Câteva din mesajele Ministerului Sănătății și Protecției Civile: cetățenilor li se cere să rămână în casele lor, cu exceptia celor care trebuie sa mearga la serviciu, sau a cazurilor de urgență din motive de sănătate. Companiile sunt rugate să-și încurajeze angajații să lucreze de acasă acolo unde este posibil. Sunt permise ieșiri scurte în zona în care locuiești, inclusiv sporturi în aer liber – menținând o distanță socială de 1 metru. Pentru a călători în afara orașului trebuie să completezi o declarație cu motivul deplasării. În ceea ce privește călătoriile internaționale, multe companii aeriene anulează zborurile și din ce în ce mai multe puncte de sosire impun restricții și măsuri de carantină pentru persoanele care vin din Italia.
La momentul hotărârii de Guvern anunțate luni seara nu ne-a fost clar ce vor însemna toate astea pentru viața de zi cu zi.
Ziua 1, marți 10 martie
E prima zi de izolare. Mă grăbesc la fereastră să văd care a atmosfera pe strada mea. Tramvaiele încă trec regulat, dar sunt aproape goale. Traficul e redus la mai puțin de un sfert, majoritatea sunt mașini de aprovizionare. Cafenele și magazinele sunt deschise. În fața supermarketului este un grup de oameni care așteaptă. Un agent de pază lasă câte 2 oameni să intre, doar după ce alți 2 ies din supermarket.
Cateva ore mai târziu ies și eu la cumpărături. Tot azi pare că e și prima zi de primăvară. Sunt 20 de grade, cerul e senin, strada e încălzită de un soare plăcut. La intrarea în supermarket am avut de așteptat cam 10 minute, în fața mea erau 6 persoane. Înăuntru totul arată normal, rafturile sunt la fel de pline ca de obicei. În zona de fructe și legume ni se reamintește să folosim mănuși. La casă, un paznic verifică să fie măcar 1 metru între persoanele care stau la coadă. Eu nu vorbesc italiană, dar înțeleg destul de bine. Mulți dintre oamenii din jurul meu vorbesc la telefon “Cum e la voi?” “Am găsit de toate”.
Merg spre casă cu două sacoșe grele. Nu am golit rafturile, dar am cumpărat mai mult decât de obicei, ca să nu mai trebuiască să vin și maine. Un grup de 4 oameni așteaptă să intre în măcelaria de lângă casa mea. Când ajung la ușă, îmi sprijin sacoșele pe jos ca să-mi caut cheile. Unul dintre oamenii care așteaptă la coadă se oferă să mă ajute. M-a impresionat gestul lui, în această primă zi de izolare și distanță socială. Închid ușa după mine și sunt din nou acasă, unde mă simt și în siguranță, dar și în captivitate. Primul lucru pe care îl fac e să mă spăl pe mâini.
Petrec urmatoarele 8 ore în casă, la laptop. Majoritatea colegilor mei lucrează de acasă, ceea ce pentru noi nu e ieșit din comun. Dar în alte domenii asta e ceva nou, nemaiauzit și cu care oamenii încă trebuie să se obișnuiască. Administrația publică italiană a implementat munca la distanță în proporție de 50%, menținând serviciile publice funcționale. Un efort mai mare decât poate părea la o privire superficială, având în vedere că în cele mai multe instituții nu se lucrează online sau de pe laptop-uri și că foarte mulți italieni nu au internet acasă.
Doi cunoscuți au plecat azi din Italia. Expati ca și mine, care s-au întors acasă o vreme, până se liniștesc lucrurile. Din câte mi-au povestit, aeroportul e pustiu dar, în afara unui control de temperatură, totul se petrece ca de obicei. Zborurile sunt aproape goale. Ambele persoane au fost lăsate să intre în tările de destinație – Germania și SUA – fără prea multe întrebări.
Pe seară îmi fac curaj să ies la o plimbare. Este trecut de ora 18, deci toate cafenele, magazinele și restaurantele care erau deschise în timpul zilei acum au luminile stinse. Sunt totuși câțiva oameni pe stradă, majoritatea au ieșit să-și plimbe câinii. Lipsa luminilor este primul lucru pe care îl observ. Apoi mă lovește liniștea - lipsa vocilor, a mașinilor, motocicletelor, a zgomotului de tacâmuri și pahare din toate barurile și pizzeriile de pe strada mea și din toata Roma, probabil din toata Italia.
În Piața Santa Maria di Trastevere sunt 6 mașini de poliție parcate de jur împrejurul fântânii. Câțiva polițiști patrulează zona, unul dintre ei se oprește să facă o poză cu cât de goală este piața. Mai sunt și alți oameni în afară de mine, dar toți suntem , în trecere. Nimeni nu stă pe scările fântânii în seara asta.
Puțin mai departe, pe cheiul râului poliția a oprit 2 mașini cu număr din afara Romei. Verifică declarațiile șoferilor. În afara arterelor principale, toate străzile sunt pustii și singurele mașini sunt ale poliției. Din când în când îmi taie calea, pe biciclete, curieri de food delivery.
Când locuiești la Roma sunt multe momente în care îți dorești să dispară toată lumea și să ai – fie și pentru câteva minute - Piazza Navona, Fontana di Trevi sau măcar strada ta doar pentru tine. Este un gând pe care l-am avut de sute de ori în cei doi ani de când stau aici. Marți seara am văzut asta întâmplându-se. Piazza Navona pustie. Dincolo de frumusețea care îți taie respirația, de fotografiile pe care le poți face ca niciodată, atmosfera e apăsătoare, tristă. Roma nu e un loc al liniștii. E locul vorbitului prea tare, al claxoanelor, al teraselor, al paharelor ciocnite, al piețelor și fântânilor pe care se înghesuie să le admire mii de oameni în fiecare zi, milioane în fiecare an.
În piazza Navona ne-am așezat pe o bancă și am stat o vreme uitandu-ne la fântână. O bătrană singură a trecut încet, plimbând cu un câine. Când a ajuns în dreptul nostru ne-a spus „Voi sunteți tineri, nu vă e frică.”
Abia atunci m-a izbit gândul că, deși am trecut prin diverse etape legate de Coronavirus, nu mi-a fost în niciun moment frică de moarte. Dar doar pentru că în grupul meu de vârstă rata mortalității nu este la fel de mare, este iresponsabil să vreau să îmi continuu stilul de viață de până acum. Trăind împreună în același oraș, suntem în permanență conectați și dependenți unii de alții. Fiecare nouă infecție este o verigă în plus în lanțul din ce în ce mai lung care va ajunge la și mai mulți bătrâni și membri vulnerabili ai societății. Și numai pentru că eu nu mă tem de boală, nu înseamnă că am voie să o ajut să se răspândească la oamenii pentru care poate fi fatală.
Ziua 2, miercuri 11 martie
Azi nu am nevoie să ies la supermarket. Petrec primele 12 ore pe canapea, cu laptopul în brațe. Abia pe la ora 19 mă desprind cu greu de calculator și decid să ies din casă. Avem voie totuși să ieșim la o plimbare scurtă. În plus știu că în aer liber și păstrând distanța socială minimă nu e niciun pericol.
Mă hotărăsc să merg la alergat pe malul răului. „Minte sănătoasă în corp sănătos”, îmi zic. În drum spre pistă de alergat ascult un podcast de la BBC despre situația din Italia. Experți își dau cu părerea despre efectele pe termen lung asupra economiei. Apoi se vorbește despre răscoalele din penitenciare, despre care chiar nu știam. Când ajung la pistă schimb podcastul cu playlist-ul de alergat. Traseul ăsta e unul dintre lucrurile mele preferate din viața la Roma. Azi e la fel de frumos că întotdeauna.
Ce mă surprinde pe măsură ce avansez este că sunt foarte mulți oameni ieșiți la alergat. Cumva când am plecat de acasă mă așteptăm să nu găsesc pe nimeni aici. Dar cu sălile de sport din toată țara închise, descopăr că e mai multă lume pe pista de alergat decât pe străzi. Sportul în aer liber e una dintre puținele activități enumerate de Guvern că fiind încă permise. Acum că am terminat și cu asta, nu-mi rămâne mare lucru de făcut azi.
Mă întorc acasă, unde citesc numerele actualizate. Nu arată bine deloc. În câteva ore Guvernul anunță noi măsuri, și mai restrictive decât cele anunțate luni seară. De mâine se închid toate restaurantele, cafenelele, magazinele, hotelurile și birourile, chiar și pe durata zilei. Singurele care rămân deschise sunt farmaciile și supermarketurile.
Nu mai avem voie să ieșim din casă - nici în plimbare - fără o declarație semnată care atestă destinația și motivul deplasării.
Ziua 3, joi 12 martie
Azi am lucrat de acasă. Deja nu știu ce să mai gătesc.
Diseară nu merg la teatru, nu ies la cină, nu mă văd cu prieteni. Nu fac nimic din ce aș fi făcut altădată. Nici mâine seară, și în nicio altă seară până la sfârșitul lunii sau chiar mai mult. Știu că e mai bine așa, ca în curând să putem ieși cu toții la lumină fără griji. Și abia aștept ziua când o să fie din nou prea multă lume pe stradă mea.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.