Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

„Gluma asta miroase a prostie crasă. Unii au impresia că pot să prostească oamenii cu aberații” - Dacian Cioloș, întrebat dacă îl mai sună pe Soros

Dacian Cioloș, la Palatul Victoria

Dacian Cioloș a comentat la Digi FM informația falsă publicată de site-ul obscur exclusiv24.ro, care a scris că premierul ar fi fiul nelegitim al lui George Soros. „Am văzut şi eu chestiunea şi am trecut de la stări multiple, dar până la urmă mi-am spus că, aşa cum îl cunosc eu pe român, e suficient de inteligent şi cu simţul umorului ca să guste gluma asta care miroase a prostie crasă din partea celor care au impresia pot să prostească oamenii cu aberaţii din astea”, a spus Cioloș. 

Acesta a adăugat că, spre deosebire de alți predecesori ai lui care s-au fotografiat cu Soros, el nu l-a întâlnit niciodată. 

„O să le las moştenire miliardele respective dacă ei reuşesc să dovedească asta, o să le las moştenire lor să-şi finanţeze politicile aşa cum le înţeleg ei, cei care promovează lucruri din astea”, a comentat ironic Dacian Cioloș.

Lucian Mîndruță a vrut să afle cine este în spatele site-ului care a dat știrea falsă și a descoperit că acesta era găzduit de serverul unei firme din Târgu Jiu. Mai departe, Mîndruță a arătat  pe blogul său că firma este deținută de doi frați, dintre care unul, Dian Popescu, a fost șef al filialei PNL și a fost condamnat la cinci luni de închisoarea cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu. 

În prezent, Dian Popescu este senator al ALDE și candidează din nou, duminică, pentru o nouă funcție în Senat.

Hotnews l-a contactat pe Dian Popescu, care a spus că, în ciuda știrilor elogioase pe care le publică despre ALDE, site-ul nu este al lui. "Site-ul nu este al meu. Există un loc unde sunt depozitate zeci de site-uri. Nu este nicio legatură. Este un hosting, este un loc unde sunt toate site-urile, este un singur IP. Site-ul nu este al meu, între firma mea și site nu este nicio legătură", a declarat Dian Popescu. 

După scandalul provocat în spațiul public, site-ul a publicat un UPDATE în care recunoaște că știrea este falsă, dar susține că totul nu a fost decât „experiment” pentru a arăta cum poate fi lumea manipulată în campania electorală. În același timp, deși site-ul publică și știri reale, UPDATE-ul face trimitere către un disclaimer, potrivit căruia "site-ul nu prezintă țtiri sau evenimente reale, ci doar interpretări subiective în stil fabulist ale evenimentelor din lumea politică și mondenă".

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Post-truth emis de diletanți, pe principiul "fight fire with fire".
    • Like 0
  • Am asteptat mult sa ne civilizam sa ni se deschida ochii dar degeaba ,multe televiziuni fac deserviciu tarii nu stiu pe ce considerente ,poate doar materiale si divizeaza romanii .Nu mai exista respect nici fata de varsta ,nici fata de functie ,aruncam cu noroi in oameni fara nici o rusine fara sa ne informam doar ca sa ne aflam in treaba rusine!
    • Like 0
  • check icon
    Uite așa i se ridică mingea la fileu lui Cioloș. Ei spun prostii, el îi ia la mișto, marchează... Hai, băieți și fete, băgați mare, mai sînt 2 zile de campanie, mai e timp.
    • Like 0
  • Da, da, cum sa nu. Nu exista nicio legaura. Nuuuu...si marmota invelea ciocolata. Si daca au facut experimentul de manipulare, ce au dedus din asta? Care sunt concluziile? Sunt publicate undeva, in "Nature" sau vreun tratat de manipulare? Acum iar ne iau de prosti vanzandu-ne gogosi. Daca nu se facea tam-tam, mai recunosteau ca a fost un "experiment" ? De ce nu au anuntat, experimentand, desigur, ca Dragnea a murit, sau ca penalul Dragnea este ruda, dupa mustata, cu Stalin? Gata, au scapat - te trimit la un rahat de disclaimer si cred ca sunt acoperiti. Sub aceasta acoperire pot debita orice prostie, orice aberatie. Astia ar trebui sanctionati la sange! Fara mila!
    • Like 0
  • check icon
    Păcat că a murit Vadim! Măcar el era originalul. Acum au început să publice în internet tot felul de imitatori de mâna a doua. Nici măcar n-au curajul să-şi asume ce-au scris!
    • Like 0


Îți recomandăm

Bucuresti / sursa foto: Profimedia

Cea mai mare frustrare a locuitorilor și a oamenilor din zonă, și lărgind situația la nivel național, vine din sentimentul că trăiesc într-o zonă ignorată și că problema extrem de importantă pentru ei e neglijată, negociabilă sau ”uitată”. Și credința lor este că statul român devine complice la toată mizeria (la propriu și la figurat) pe care ei o trăiesc și o respiră.

Citește mai mult

Mark Carney

Discursul rostit de premierul canadian Mark Carney la Forumul Economic Mondial a produs ecouri puternice, nu pentru că ar fi fost inovator, ci pentru că a spus cu voce tare ceea ce mulți gândesc deja. Ideea că „dacă nu ești la masă, ești la meniu” a rezonat larg, tocmai pentru că surprinde sentimentul de anxietate globală – regulile se subțiază, iar cei care nu negociază activ devin obiecte, nu subiecți ai politicii internaționale. foto: Profimedia

Citește mai mult

turma de oi

Dacă-mi aduc aminte bine, era în ziua de SântăMărie. Eram singur la stână, tata coborâse la slujbă. Înțeleși să tun cu oile și cu măgarii în valea Diereșului, ne-am întâlnit în jur de ora 1, puțin mai sus de pod, într-o poieniță unde, de obicei, își parca el mașina . Mi-a făcut o surpriză: soția mea și copiii l-au însoțit. Vremea era deosebit de caldă, soare și nicio adiere de vânt. Oile au păscut liniștite la umbra pădurii și, până să ajungă ei, am profitat să fac o baie în râu. foto: Profimedia

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Problema de matematică s-a dovedit a fi destul de grea. Nu au rezolvat-o corect decât domnii Dan Tudose și Florin Belgun. Iată soluția: în ce caz a³+b³ divizibil cu ab (a,b nr. naturale). Fie d cmmdc al lui a și b. Prin urmare, a=da₁, b=db₁, cu a₁ și b₁ prime între ele. a³+b³=d³(a₁³+b₁³); ab=d²a₁b₁; deoarece a₁ este prim cu b₁, a₁³+b₁³ nu este divizibil cu a₁, nici cu b₁. a³+b³ va fi divizibil cu ab dacă și numai dacă d³ este divizibil cu ab și, deci, d=ka₁b₁ (k natural). Rezultă a=ka₁², b=ka₁b₁².

Citește mai mult