„Un cadru după care alerg de mai bine de doi ani”. Centrul Bucureștiului, în timpul furtunii de duminică seară

Mulți ani la rând, am ales să îmi petrec primele zile de vară acasă, la Tulcea, locul unde începe Delta Dunării, cu plaja de la Sulina sau cea de la Sf. Gheorghe, destinații de defulare în natură si mai ales de liniște. De patru ani, de când a început războiul din Ucraina, am ajuns din ce în ce mai rar pentru relaxare și din ce în ce mai des pentru muncă: Delta Dunării a devenit un loc de interes pentru jurnaliștii străini, mai ales în contextul războiului.

Lemnul este unul dintre puținele materiale care nu ies din tendințe. Îl găsim în casele tradiționale, apartamentele minimaliste, dar și în proiectele contemporane semnate de cei mai apreciați arhitecți și designeri.

Cu sare în păr, nisip prin mașină, urme de bronz și piele arsă ne apropiam de București cu cei 3 copii pe bancheta din spate, după 5 zile la mare. Drumul a fost liniștit, băiețelul (5 ani) a ascultat muzică cu noi, iar fetele (3 ani, respectiv bebe de 10 luni) au dormit majoritatea drumului.

În spațiul public românesc, măsurile afirmative din educația terțiară, destinate romilor, au fost adesea interpretate printr-o lentilă simplistă și de mult prea multe ori etichetantă. Pentru mulți, existența acestor locuri alterează echitatea admiterii universitare, fiind considerate „locuri speciale”, acces „fără merit” și o formă de „favorizare” (ba chiar discriminare a majoritarilor).

Nici nu s-a urnit dl. Grindeanu în eroica luptă „cu haștagii”, că tătâne-su Liviu Dragnea, căruia îi băga râma-n ac la prins de știuci, i-a dat o smetie cum eu n-am mai văzut de la celebrul „prostănac” cu care Ion Iliescu l-a cadorisit pe Mircea Geoană.