Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

ABC-ul contractelor de asigurări și un mic test. Tu știi ce înseamnă acești termeni?

Să-ți faci o asigurare de viață este simplu, iar ideea că astfel de produse sunt complexe și greu de înțeles de către publicul larg este un mit, spun specialiștii din domeniu, care cred că fiecare persoană ar trebui să aibă dreptul de a fi protejat.

Este foarte important ca oamenii să înțeleagă cuvintele care definesc noțiuni financiare, sunt de părere experții, pentru că astfel li se pot deschide noi oportunitati, precum cele legate de investiții și punerea la adăpost a familiei. 

Dacă în ultimul deceniu explozia serviciilor bancare ne-a obligat să înțelegem ce înseamnă creditele, ratele, dobânzile, comisoanele, overdraft-urile și cardurile, în România suntem încă deficitari în ce privește investițiile financiare pe bursă și terminologia legată de asigurări.


                            (Foto Guliver Getty Images)

Alfabetizarea financiară trebuie începută încă de la grădiniță, aceasta este părerea experților. Ei aduc ca argument studiile făcute care demonstrează că principalul motiv pentru care oamenii se luptă cu dificultățile care țin de bani, chiar și în administrarea bugetului familiei, este acela că nu au învățat la școală nimic concret despre aceștia.

După ce citiți sfaturile specialiștilor înainte de a încheia un contract, e bine să vă informați cu privire la termenii specifici produselor de asigurări.

În articolele care vor urma în cadrul campaniei România asigurată vom încerca să explicăm, cu sprijinul consultanților Metropolitan Life, noțiunile pe care o persoană care încheie o asigurare de viață este bine să le înțeleagă. România asigurată este un proiect editorial de informare și educare despre acoperirea riscurilor și beneficiile protecției financiare, realizat de Republica.ro și susținut de compania Metropolitan Life.

Asiguratul este persoana în favoarea căreia se încheie asigurarea, al cărei nume este specificat în polița de asigurare şi a cărei viaţă face obiectul contractului de asigurare.

Beneficiarul este persoana desemnată în contractul de asigurare să încaseze despăgubirile plătibile în baza poliței de asigurare, în cazul în care asiguratul decedează. Dacă nu au fost desemnaţi beneficiari, aceştia vor fi moştenitorii legali ai asiguratului. Excluzând indemnizaţia de deces şi alte situaţii speciale, menţionate în contractul de asigurare, pentru celelalte clauze suplimentare indemnizaţia de asigurare se va plăti asiguratului. 

Aniversarea contractului de asigurare definește data la care se împlineşte un număr întreg de ani, în raport cu data de început a asigurării, înscrisă în polița de asigurare. De exemplu, un contract care intră în vigoare pe data de 29 iulie 2016 va avea aniversarea în fiecare an la scadenţa din 29 iulie, indiferent de frecvenţa de plată aleasă. În funcție de aniversarea unei polițe de asigurare, pot fi operate schimbări în ce privește asigurarea, precum ar fi schimbarea frecvenţei de plată. Astfel, schimbarea frecvenţei de plată se poate face la orice aniversare a contractului.

Condiţie preexistentă. În contractele de asigurare de viață apare și termenul condiție preexistentă. Acest termen face referire la orice boală sau vătămare corporală din accident sau altă condiţie medicală a asiguratului, diagnosticată ca atare de un medic sau ale cărei simptome s-au manifestat pentru prima dată înainte de data intrării în vigoare a asigurării de viață și care nu a fost declarată companiei de asigurări. În cazul condiției preexistente firma de asigurare nu plătește despăgubiri.

Data maturității reprezintă data la care persoana asigurată este îndreptățită să primească despăgubirea, adică devine eligibilă să primească beneficiile, conform condiţiilor de asigurare. După această dată, obligaţiile companiei de asigurare încetează, compania de asigurare nu mai acoperă riscurile, iar asiguratul nu mai trebuie să plătească primele de asigurare.

Piața asigurărilor de viață a avut, în 2015, o creștere de 10% față de anul 2014 și a revenit peste pragul de un miliard de lei. Clasa asigurări de viață, anuități legate de fonduri de investiții a înregistrat o creștere de 13%, reiese din rapoartele Autorității de Supraveghere Financiară.

Articolul face parte din cadrul campaniei România asigurată, sprijinită de Metropolitan Life, parte a MetLife Inc., una dintre cele mai mari companii de asigurări de viață din lume. Înființată în 1868, MetLife are, la nivel global, 100 de milioane de clienți în aproape 50 de țări. În România, Metropolitan Life activează de mai bine de 17 ani și are 2 milioane de clienți.

Dacă aveți întrebări, dacă vreți să aflați care sunt criteriile după care să faceți cele mai bune alegeri, publicați-le la finalul fiecărui articol, în secțiunea de dezbateri. Nu trebuie decât să vă logați cu emailul sau cu contul de social media. Puteți, de asemenea, să ne scrieți și pe adresa redacția@republica.ro. Mesajele voastre pot genera subiecte, tematici sau chiar texte și analize în campania România asigurată.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ion N check icon
    Sfatul meu, daca imi este permis, alocati mereu resurse pentru asigurari, in felul acesta reduceti la maxim riscurile pe care nu le puteti controla!!!
    • Like 0
  • asiguratorul respecta contractele? Imi spuneti si mie ce se poate face impotriva unei banci ce a facut o asigurare de viata legata de un credit, si pentru ca vaduva nu a dus documentele in 5 zile de la deces, nu au pus in vigoare asigurarea asa ca vaduva a fost pusa in situatia sa vanda locuinta..?
    • Like 0


Îți recomandăm

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

fermierul din Sânbenedic

Într‑o Românie în care încă ne mai întrebăm cum rămâne cu agricultura noastră, poveştile oamenilor care se încăpăţânează să construiască ceva aici, la noi acasă, capătă valoare. La Republica am tot scris despre antreprenori, despre profesori, despre doctori, despre tineri plecaţi şi întorşi, încercând să arătăm că se poate. E și cazul lui Adi Lupean, ne arată tuturor că se poate.

Citește mai mult

 Mândra Chic

Povestea Mândra Chic începe cu un moment aparent banal, dar care a schimbat totul. Alina Zară își amintește scena de acum mai bine de 15 ani: mătușa Cornelia răsfoia un număr al revistei Vogue, unde a văzut „o rochie de dantelă de Miuccia Prada” ...

Citește mai mult

Foto CTP

130 de milioane de accesări, atât fac pe net postările care zic ce bine i-ar fi fost României dacă Ceaușescu ar fi rămas președinte după `89. Blocuri de locuințe fără număr, autostrăzi, hidrocentrale, fabrici de avioane și televizoare românești, metrouri la Cluj, Timișoara și Iași, țară suverană. Nenumărați tineri iau de bune toate astea.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon telefon mobil -

Atunci când achiziționăm anumite bunuri prin intermediul firmei, este important să înțelegem beneficiile fiscale potențiale, dar și limitele legale. Trebuie subliniat de la început că nu orice cheltuială poate fi justificată pe o societate comercială; Codul Fiscal prevede că achizițiile trebuie să fie direct legate de desfășurarea activității și de domeniul de activitate al firmei. foto: Maria Kraynova / imageBROKER / Profimedia

Citește mai mult