Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Mic ghid de identificare a manipulării mediatice

telecomanda

(Foto: Guliver/Getty Images)

Acest articol este un apel la raţiune care îşi propune să aducă în atenţia cititorilor exemple de manipulare mediatică, responsabilizând astfel pe fiecare dintre noi în parte, indiferent de opţiunile politice sau de părerile cu privire la evenimentele de zi cu zi.

Manipularea mediatică se referă la informaţiile pe care le putem vedea, citi sau auzi şi care au ca scop favorizarea unor interese ale emitentului.

Este atât de simplu să ne înşelăm şi vă voi demonstra acest lucru prin prezentarea unui exemplu adus în atenţia cititorilor de către Daniel Kahneman, laureat al premiului Nobel pentru Economie, în cartea sa „Gândire rapidă, gândire lentă”. Analizaţi ceea ce urmează, ne spune el: „Va fi Mindik un bun lider? Este inteligentă şi puternică...” Un răspuns v-a venit rapid în minte şi acesta a fost: „Da”. Aţi ales cel mai bun răspuns bazat pe o foarte limitată informaţie disponibilă, însă v-aţi grăbit. Ce-ar fi fost dacă următoarele două adjective erau coruptă si crudă?” 

Sistemul nostru de gândire, ne spune Kahneman, este format dintr-un Sistem 1, cautător de coerenţă care oferă răspunsuri bazate pe instinct şi un Sistem 2, leneş, atât de leneş încât de multe ori se va încrede în totalitate în Sistemul 1.

Acest Sistem 2 (modul nostru raţional de a gândi) este acţionat doar atunci când căutăm răspunsuri ce nu ne vin uşor. Îşi face simţită prezenţa când este nevoie să facem de exemplu calcule care necesită un efort mai mare decât dacâ am aduna 1+1 sau când căutăm răspunsuri care nu ni se arată la prima vedere şi se impune o anumită analiză.

Tocmai de aceea este important să stimulăm gândirea raţională, pentru a afla răspunsurile în forma lor corectă. Să nu luăm decizii pripite, bazate pe intuiţie, sau pe scurt, să nu ne lasăm păcăliţi de mesaje menite să manipuleze.

Vă prezint în continuare câteva exemple de manipulare în mediul online.

1) Manipularea prin tehnici de propagandă politică

Propaganda este o tehnică de persuasiune şi manipulare, în funcţie de interesele pe care cineva (partid politic, instituţie, radio, presa, persoana) le are şi le apară.

Să analizăm o postare pe Facebook din 22.02.2018:

Sursa: https://www.facebook.com/RomaniaPatria/videos/1933830020018621/

Textul era însoţit de un videoclip în care se putea observa cum Codrin Ştefănescu şi Marius Marinescu sunt îmbrânciţi şi evacuaţi din Primăria Municipiului Bucureşti.

Adevărul, care nu reiese din această postare, este că filmarea a fost realizată în septembrie 2009, la şedinţa Consiliului General al Muncipiului Bucureşti.  În acea perioadă, Codrin Ştefănescu şi Marius Marinescu nu erau membri PSD, ci ai PRM. Aceştia au fost evacuaţi de către Poliţia Comunitară pentru injuriile aduse de Codrin Ştefănescu preşedintelui Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Relatarea pe larg a acestui eveniment o puteţi găsi aici.

După ce urmărim însă o asemenea postare pe Facebook putem crede, la prima vedere, că este o ştire fierbinte, foarte actuală. Există persoane, care preiau ştirea postată şi o transmit mai departe în reţelele sociale, fără să verifice dacă aceasta este adevărată.

Dacă aceştia nu sunt simpatizanţi PSD, distribuie postul cu mare plăcere judecând doar textul citit din care reiese ca PSD a mai suferit o înfrângere. Instinctul (gândirea rapidă) îi îndeamnă ce să facă și printr-un singur click pe „share” postul a fost distribuit. O parte dintre distribuitori sunt persoane ce aparţin categoriei „cred ce citesc atâta vreme cât îmi convine ce scrie”. Simpatizanţi ai PSD agresează limba română în fel si chip, comentând în postarea respectivă, cu vârf și îndesat.

Alţii distribuie o astfel de informaţie neverificată dintr-un considerent machiavelic, ştiind că se vor găsi unii care să împrăştie ştirea mai departe. 

Prea puţini sunt însă cei care vor să afle adevărul înainte de a-şi crea o părere proprie şi a-şi manifesta aprecierea, dezgustul, etc. Este însă îngrijorător să observi că acest post a fost distribuit de 11252 de ori exact în această formă până în momentul în care l-am identificat pentru a-l aduce în atenţia dumneavoastră. Oare nici unul dintre distribuitori nu şi-a dorit să afle mai mult despre o astfel de ştire înainte de a găsi firesc să o distribuie?  711 persoane au comentat şi, din ce am observat, toţi s-au mirat de comportamentul celor doi, fără să manifeste interesul de a afla mai mult. Din postarea prezentată nu ştim ce s-a întâmplat, unde s-a întâmplat, când s-a întâmplat, cine şi de ce a fost găsit vinovat. Se vede doar o acţiune a poliţiei care îi scoate din sală pe cei doi.  Prin umare nu ne putem baza pe aceasta ca fiind o ştire adevărată, fără să căutăm informaţii suplimentare şi din alte surse.

2) Manipularea clickbait

Clickbait se referă la titlurile ce aduc „senzaţionalul” când acesta lipseşte parţial sau chiar lipseşte cu desăvârşire. Această metodă se foloseşte de curiozitatea naturală a cititorilor.

Unele publicaţii nu ştiu ce să mai facă pentru a ne convinge să deschidem paginile lor. La un moment dat, ştirea zilei era că a decedat un membru al unei formaţii lăutăreşti, Mambo Siria, căruia i se spunea Nea Marin. Cum oamenii au auzit mai puţin sau deloc despre Mambo Siria şi acest Nea Marin nu ar fi reprezentat interesul cititorilor, însă majoritatea au auzit despre minunatul dansator şi prezentator al emisiunii “Poftiţi, vă rog”, Marin Barbu, zis Nea Marin, jurnaliştii au pus o fotografie a lui Marin Barbu alăturată titlului prin care se anunţa moartea lui Nea Marin - membru al formaţiei de lăutari. Iniţial, am crezut că persoana decedată este prezentatorul emisiunii „Poftiţi, vă rog”).

(Sursa: antena24.ro)

Pentru acest tip de manipulare există o explicaţie sau poate mai multe. Autorii unor articole de presă (jurnalisti sau nu), sunt plătiți în funcţie de numărul de accesări ale articolului. Ce îl determină pe cititor la decizia de a citi un articol? Titlul și imaginea. Un titlu sugestiv şi mai ales un titlu care naşte emoţii (frică, curiozitate, uimire) este generator de profit pentru autorul articolului. Ce puteţi face în calitate de cititori? Vă puteți alege altă sursă de informaţie, cu care să nu pierdeţi timpul şi care să nu profite de pe urma emoțiilor dumneavoastră.

Ce ar trebui așadar să facem pentru a identifica manipularea mediatică

1) Verificaţi  sursa! Puteţi citi de exemplu un articol care este publicat online fără să fie menţionat însă autorul sau numele publicaţiei în care acesta postează.  În această situaţie este indicat să aflaţi dacă există şi alte surse care transmit aceeaşi informaţie. Dacă  nu mai există, atunci ar putea fi pur şi simplu un articol satirico-umoristic, menit doar să ne distreze sau o ştire falsă.

2) Comparaţi felul în care mai multe surse transmit aceeaşi ştire! Vă va ajuta la stabilirea procentului de adevăr. Informaţiile provenite dintr-o singură sursă nu sunt suficiente pentru a trage concluzii. De exemplu, încercaţi să priviţi mai multe posturi TV de ştiri, chiar şi atunci când nu sunteţi de acord cu susţinerea politică pe care acestea o manifestă. Vă va fi mai uşor să decideţi prin raţionamente proprii ce fel de „adevăr” doriţi să abordaţi. Când accesaţi un articol publicat în reţelele sociale încercaţi să vă convingeţi că are o bază reală înainte de a-l transmite mai departe.  Vă faceţi un bine dumneavoastră pentru că nu vă va atrage nimeni atenţia asupra greşelii făcute, dar şi celor din jur, care vor primi o informaţie corectă.

3) Acceptaţi faptul că nu tot ce se transmite şi pare adevărat este adevărat 100%! Încercaţi să trageţi concluzii doar atunci când aveţi certitudinea că informaţiile primite sunt reale şi se pot regăsi pe mai multe canale de comunicare. Probabil că aţi întâlnit persoane care au încredere absolută în tot ceea ce transmite un anumit post de televiziune sau un anumit jurnalist. Nu este suficient astăzi. Câteodată poţi fi păcălit de tonalitatea folosită de cineva, de mimică, de emoţia transmisă, dar fără a cunoaşte tehnici de manipulare pe care aceştia le studiază aprofundat poţi fi păcălit foarte uşor. Aşa cum se promova pe Facebook un curs de „Hipnoză în Negociere”, manipularea există şi există în multe forme unele dintre ele părându-ne reale, perfect credibile. Cum v-aţi simţi să aflaţi că aţi încheiat o afacere şi că partenerul dumneavoastră de negociere a folosit hipnoza?

4) Citiţi cărţi ce abordează diverse subiecte. Acestea deschid orizonturi noi prin prisma cărora gândirea noastră nu mai poate fi manipulată.

5) Îndrăzniţi să folosiţi raţionamentul personal. Nu vă lăsaţi conduşi doar de emoţii, de intuiţie. Abordaţi o gândire analitică, argumentativă. Încercaţi să analizaţi informaţiile prin propriile filtre. Aveţi dreptul de a avea opinii diferite de ale celorlalţi.

6) Nu vă lăsaţi sedusi de simplitate sau complexitate duse la extrem. În urma conferinţei de presă de la Ministerul Justitiei din 22.02.2018, Tudorel Toader a prezentat raportul ce a stat la baza deciziei de revocare a Codruței Kovesi. Cunoscând persoane de diferite vârste care au urmărit această conferinţă, i-am întrebat ce părere au avut cu privire la discursul ministrului. Am fost surprinsă însă de răspunsul unei persoane mai în vârstă care a spus: „Trebuie să fie un om extraordinar de deştept pentru că nu am înteles nimic. Dar ce frumos a vorbit! Sunt sigur că are dreptate”. Răspunsul a fost cât se poate de sincer. Această încredere oarbă într-o persoană pe care nu o înțelegi este rezultatul propagandei politice din media. Vă invit să urmăriţi acest discurs dacă încă nu aţi făcut-o si răspundeţi argumentat întrebării de mai sus. Vă asigur că Sistemul 1 nu va face faţă singur și s-ar putea să observaţi că şi Sistemul 2 s-ar putea simţi depăşit. Va putea face faţă doar în cazul în care vă păstraţi mintea antrenată si imparţială.

7) Alegeţi să postaţi pe reţelele sociale adevărul, asigurându-vă că acesta nu este trunchiat. Astfel distribuirea postului dumneavoastră nu vă va strica reputaţia în rândul cititorilor şi manipularea mediatică va fi limitată.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Se asortează perfect articolul ăsta cu cel de mai devreme, cu homofobia ca rezultat al LENEI de a gîndi. Lucru tare complicat, gînditul ăsta! :))))))))))))
    • Like 0
  • Excelent articolul!!! Apelul la ratiune insa obliga la un efort ce necesita educatie, obisnuinta de a citi si compara. Fara suparare, exista o masa consistenta de persoane ce si-a pierdut abilitatea si o alta care nici nu a dobandit-o. Partea emotionala este si ea greu de stapanit, aici intervenind si mai multe mecanisme. Sa ma explic. Exista emotia de tip "senzational" fara legatura directa cu un personaj anume. Curiozitate si lipsa de luciditate. Exista emotia generata de prezenta unui personaj. Aici se complica lucrurile. Conflictul din parlament Nicolae - Chichirau. Unii, chiar fara simpatii politice declarate, voi cauta alte replici ale lui Nicolae, deoarece li s-a parut un schimb de replici "tare". Ca femeie, mi se pare de bun-simt sa nu-l mai suporti pe individ, indiferent de simpatie politica sau chiar o simpatie personala anterioara. Dar asta te face sa nu mai ai toate informatiile. Concluzia este aceea ca ar trebui sa invatam sa ne "dresam" emotiile, cele din imediata apropiere ca si pe cele ce ne invadeaza pe alte cai. Si, mai ales, sa facem distinctia intre emotie si informatie, mai bine zis sa lasam emotia sa se "evapore" inainte de a prelucra informatia.
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult