Se vorbește foarte mult zilele acestea despre manipularea maselor, a grupurilor. Cei din Piața Victoriei sunt manipulați, cei de la Cotroceni sunt manipulați. E greu să demonstrezi contrariul (cum la fel de greu e să demonstrezi că așa e), dar e incorect să faci acest demers cu onestitate fără să încerci să analizezi contextul. Iar acesta este cu totul în altă parte. „Sediul materiei” – cum spun constituționaliștii – e în jurnalism, în jurnalismul 2.0. și apoi 3.0.
Jurnalismul, așa cum era definit în manualele de la începutul anilor `90, bazate pe experiențele secolului XX, nu mai există. Sunt multe teorii despre cum jurnalismul a fost transformat de tehnologie, dar principala schimbare este că a transferat către public responsabilitatea filtrării și verificării informației.
Privind nu mult în urmă – 25-30 de ani e nimic la scara istoriei – regăsim modelul secolului trecut, cu un corp al jurnaliștilor, o breaslă în sensul de specialiști certificați. Și mă refer aici la jurnalismul de oriunde, nu doar românesc.
Studii de specialitate sau conexe, o legitimație/atestare care îți dădea apartenența la meseria de jurnalist, reguli de redactare însușite, control redacțional, pe alocuri legislație de reglementare – toate acestea făceau ca produsul jurnalistic – informația, știrea - să fie un produs minim verificat la calitate înainte să fie scos pe piață. Lipsa unor canale alternative de informare conferea presei monopolul informației. Desigur, asta a folosit și propagandei dictaturilor, dar la nivel macro oamenii se uitau la presă ca la icoană.
Așa a funcționat jurnalismul de pe la sfârșitul anilor 1800 până pe la mijlocul anilor 1990, când au apărut primele breșe în sistem. Se năștea presa de senzațional, în blocul est european invocându-se scăparea de anii lungi de dictatură. În România, momentul zero a fost „găina cu pui vii” din Evenimentul lui Cristoiu. Se înregistra primul transfer de responsabilitate către public.
Era treaba cititorilor să creadă sau nu o știre evident inventată. „Puriștii” presei quality au fost indignați de devierea de la norme, dar erau convinși că publicul va sancționa înșelătoria de presă și nu va mai cumpăra ziarul. Nici vorbă. Ba, mai mult, dovedindu-se o rețetă de succes, alte canale media au pornit cu voluptate pe calea stilului senzațional. Și astfel a apărut jurnalismul 2.0., mixul de informare și fabulație, de alimentare a viciilor omului.
Cu jurnalismul 3.0 a fost mult mai simplu și mai rapid. După explozia internetului în anii 2000 sursele de informare au devenit infinite și presa și-a pierdut monopolul informației. Ca să reziste pe piață, și-a scăzut dramatic standardele de calitate pentru a produce ieftin, mult și repede. Verificarea din 3 surse? Haha, cine mai are timp de așa ceva? A devenit treaba consumatorului să verifice. La noi, presa a devenit ieftină și a fost arondată de politic. Imediat după aceea a apărut și jurnalismul 3.1 – jurnalismul social. Oricine își poate face gratuit un canal media, unde să spună orice, iar „informația” sa ajunge instant la toată populația globului, teoretic.
Această schimbare dramatică de paradigmă a eliminat toate mecanismele de reglementare și autoreglementare ale jurnalismului (cine să te controleze, cine să te mai amendeze?) și au rămas să acționeze doar valorile morale ale jurnalistului: onestitatea, responsabilitatea pentru un public care te urmează, buna credință în a verifica veridicitatea informației răspândite, respectarea principiilor moralei ș.a.m.d. Dar, fatalmente, jurnalismul e practicat de oameni, nu de sfinți.
După acest poate prea lung excurs în istoria jurnalismului, ajungem și la enunțul inițial despre manipulare. Cauza acesteia, o să înțelegeți mai bine acum, este foarte proasta calitate a informării publicului. Nu spun calitatea informației pentru că tocmai am arătat că „producătorii” acesteia nu mai au nicio preocupare pentru consistență, calitate, relevanță. Publicul este exclusiv cel care trebuie să discearnă între informația reală sau inventată, relevantă sau irelevantă, contextualizată sau trunchiată. Or, publicul are nivele diferite de educație, de percepție, de analiză și utilizare a informației. Încă funcționează principiul de convingere „Am văzut eu la televizor”. Pe acest fond, manipularea este cel mai ușor de aplicat prin canalele media de către persoanele sau grupurile interesate. Ei sunt traficanții de droguri care lucrează cu publicul deja dependent.
Comunicarea informației bulk este astăzi un flagel global similar cu junk food. Este depistat, conștientizat, dar se luptă foarte greu împotriva lui. Au apărut produse media de „fact checking”. Lăudabil, dar sunt canale încă obscure, nu are nimeni timp să le caute dacă nu are chiar o preocupare specială în acest sens.
A apărut chiar și un fel de „poliția informației”, de curând chiar și la noi. Dar, cine stabilește criteriile după care acționează „poliția” respectivă? Cât de corecte, relevante sunt avertismentele lor cu „Verificați această știre”? Am citit pe Hotnews un material despre CEO-ul Apple care crede că știrile false ucid mințile oamenilor și îndeamnă companiile tech (vehiculele informației) să înlăture dezinformarea din discursul public. „Să-i eliminăm pe cei care caută click-ul în locul adevărului” – spune Tim Cook, ușor tardiv.
Așadar, încercările de sterilizare a circulației informației au apărut. Omenirea își caută un nou model de informare după ce presa și-a epuizat misiunea. Trebuie să apară jurnalismul 4.0 sau cum se va numi el.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Câteva exemple, ca să stabilim un base-line:
În SUA, înainte ca fostul președinte Obama să depună jurământul, presa republican-conservatoare scria, panicată, că acesta va confisca armele americanilor. Rezultatul: s-au vândut, în câteva săptămâni, mai multe arme și muniții decât într-un an, ceea ce a adus bani frumoși în buzunarele comercianților și producătorilor din domeniu.
Administrația Bush jr. a forțat, practic, atacarea Irakului, asociind regimul lui Saddam Hussein cu terorismul internațional (și folosindu-se, în manipulare, de așa-zise "informații sigure" primite de la britanici, fapt pe care fostul premier britanic Tony Blair și l-a asumat, deja).
În 1998-1999, presa occidentală scria despre numărul uriaș de albanezi kosovari uciși de Miloșevici. Se vorbea despre zeci de mii de morți îngropați pe stadionul din Priștina, despre 100 de mii de morți în total și despre cum toți cei 1,5 milioane de albanezi urmează să fie exterminați dacă NATO nu intervine împotriva Serbiei. După zece ani, un studiu comun albanezo-sârb a arătat că cifra totală a victimelor conflictului din Kosovo este de aprox. 13.400 de persoane, din care 2.200 sârbi... Dar SUA avea nevoie să spele rușinea intervenției târzii în Bosnia-Herțegovina (cu cinci ani mai devreme), și să deschidă un cap de pod în Balcani. Și n-a fost o idee rea, pentru Unchiul Sam: eram în la Priștina, în 2006, când politicieni albanezi, etern îndrăgostiți de USA, le-au propus americanilor mutarea Guantanamo Bay în Kosovo :))) Funny, nu-i așa?
Eu văd manipularea mai degrabă ca pe o problemă a manipulatului. Da, întotdeauna vor exista indivizi, organizații, regimuri etc. interesate să pervertească realitatea, să mintă sau să determine un anumit public să se comporte într-un anumit fel. În aceste condiții, tot ce putem face este să ne creștem capacitatea de rezistență la mesaje și conținuturi manipulatoare. "Minciuna are picioare scurte" este o zicală valabilă și în societatea informațională, însă adevărul a devenit mai greu de scos la iveală pentru că este acoperit cu informație de prisos, inutilă, redundantă și confuză. Așa că, vorba americanilor, it takes a thief to catch a thief. Dar avem noi, românii, această capacitate?
Păi, este evident că mulți români trecuți de 50 de ani nu fac diferența între posturile de televiziune și cred că dacă au auzit ceva la TV, atunci e adevărat (no offense, maică-mea este exemplul perfect). Acesta este un comportament perfect explicabil (zeci de ani doar cu TVR etc.). OK, să zicem că bătrânii merg în lichidare (cum zicea ex-premierul Boc, "se pregătesc să iasă din sistem":))) Mai grav este că generațiile tinere nu sunt cu mult mai pregătite să reziste manipulării prin mass-media. De ce? În principal, de vină este lipsa de interes pentru educație: școala a devenit locul unde tinerii se întâlnesc să vorbească despre facebook, youtube, filme&muzică, precum și despre ce anume vor vorbi ulterior de acasă, pe chat, telefon mobil, twitter etc. Când cultura generală despre lumea în care trăiești scade, scade și capacitatea de a distinge nanțele mincinoase ale adevărurilor fabricate. Am văzut, astăzi, la un jurnal Digi24, că o mulțime de site-uri de știri false care au inundat în ultimele luni piața americană de media sunt înregistrate la Veles, în Macedonia. Am trecut prin el de două ori, e un fel de Slobozia (cu care Veles este oraș-înfrățit!). Păi dacă americanii, care sunt mult mai sus ca noi din multiple puncte de vedere, pot fi prostiți în așa hal de niște șmecherași din Balcani, noi ce pretenție să avem de la concetățenii noștri? Întrebați un tânăr sub 20 de ani dacă știe capitala Macedoniei. Sau dacă poate numi un oraș din fiecare țară vecină României, altul decât capitala țării respective... O să vă distrați pe cinste! Întrebați-l, apoi, în ce țară e Bruxelles și dacă Liban este capitala Libiei sau invers... Iar pentru desert, întrebați în ce oraș a fost exilat și a murit Ovidiu (că tot se împlinesc anul acesta 2000 de ani de la moartea marelui poet)! Și de la acești tineri ne așteptăm să reziste la manipularea prin media?
Pe de altă parte, nu spun că nu avem și oameni isteți, educați și capabili să deosebească minciuna de adevăr. Tot ceea ce s-a întâmplat în Piața Victoriei din București, precum și în restul țării, în ultimele săptămâni, arată că aceștia există, la toate vârstele, și nu sunt deloc puțini. Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că ne confruntăm cu plafonarea culturală și intelectuală a populației românești, iar de acest fenomen nu vom scăpa prea curând, mai ales în condțiile în care învățământul românesc este așa cum este (și nu pare să meargă spre bine).
Nu în ultimul rând, calitatea tinerilor jurnaliști (teoretic, o elită a generației lor) este, și ea, în scădere, de ani de zile. Să ne uităm puțin (și în viteză, că asta e regula comunicării pe net! :) la ultimii 25 de ani de televiziune liberă (sic!) în România. Inițial, s-a pornit la drum cu oameni precum Anca Toader și Radu Coșarcă, la TVR. Apoi, la știrile naționale au ajuns Andreea Marin (care reușea să zâmbească și la știrile macabre!) și Mircea Radu, ambii virând rapid către showbizz, unde se fac adevărații bani (și "adevărata" celebritate). Păi, dacă specialiștii în știri aleg să facă entertainment, ne mai mirăm că publicul a ajuns să facă și el aceeași alegere? Nici la privat lucrurile nu au stat mai bine - un exemplu fiind Simona Gherghe și Mădălin Ionescu - ambii legitimați la știri, apoi ajunși la show-uri de genul "Acces Direct". Măcar posturile private au o scuză, anume că acolo totul se măsoară în bani și influență (după cum am văzut la Adrian Sârbu, marele guru al "Generației Pro", respectiv la Dan Voiculescu, padișahul Antenelor). OTV-ul lui Dan Diaconescu stârnește, retroactiv, amuzamentul, dar câți ani i-a luat să dispară?
Revenind la modele de profesionalism, cum s-o mai iei în serios pe Andreea Esca, după ce vezi cum se comportă în "spatele cortinei"? Cum să mai dai doi bani pe ce spun jurnaliștii de TV după ce vezi comportamentul complet neprofesionist al unor amfitrioane de talk-show politic precum Andreea Crețulescu sau Denis Rifai? Cum să mai ai încredere în știrile de TV ale posturilor private când rubricile de sport și meteo au devenit niște vitrine în care tinere semidocte își etalează decolteele, probabil cu speranța de a atrage atenția unui fotbalist sau unui politician? Cum să mai crezi că nu ești manipulat după ce mai multe prezentatoare de știri au cochetat deschis cu mlaștina politicii românești, atunci când n-au sărit cu ambele picioare în ea, precum actualul primar al Bucureștiului? La TVR ajunsese șefă, prin 2012, d-na Monica Ghiurco, despre care ex-premierul Năstase a spus, la un moment dat, că este „o fată bine intenţionată“... Oare de ce credea dl Năstase așa ceva? În aceeași notă, în timp ce scriu aceste rânduri, la Digi24 vorbește fostul jurnalișt și actualul om politic (deputat!) Robert Turcescu. Mai e ceva de spus? No comment!
Și așa, cercul se închide, iar mass-media ajunge să fie percepută de public drept o instituție neserioasă, un fel de zorzonea colorată, anexă și portavoce a politicii, după cum bate vântul. Prin urmare, de unde ne informăm? Păi, de pe facebook! Halal să ne fie! - cum ar fi zis un personaj de-al lui Caragiale.
Să sperăm că ne va ajuta Cel de sus, că noi nu prea mai avem ce face...
Impactul pe termen scurt, va fii contestabil, audienta redusa, dar pe termen mediu si lung, toata lumea serioasa va avea de castigat, inclusiv politica daca se doreste sa fie luata in serios. Marea problema in modesta mea opinie va fi "descoperirea" personalitatilor autentice carora sa le fie incredintata coordonarea, controlul, cenzurarea, etc., constructiei. Din punct de vedere formal, politicul va accepta, adevarat ca sub presiune si va face tot ce poate pentru a avea influenta in potentiala structura. Ma gandesc desigur la BBC in oglinda cu TVR - SRR - Agerpres. Toate acestea desfiintate si reorganizate fundamental. Probabilitatea este ridicata ca in exercitiu bugetar al acestui an si mai ales anul viitor, acestea sa intre in colaps financiar, cred ca Dragnea/PSD involuntar au facut primi pasi,
Dacă TVR ar avea un management minimal coerent și s-ar mai peria un pic redactorii pe criterii efectiv de competență, nu de pile, atunci ar fi altfel și ar putea redeveni o televiziune de referință, cum începuse să fie la un moment dat.
Cred că strivirea TVR sub talpa politicului a fost planificată, pt a promova tembelziunile private, unde se face niscai business politic. Este și motivul pt care nu se mișcă nimic pe acolo sau nimic esențial. Ar trebui început cu TVR 3 și TVR 2, posturi de o dezlînare cumplită, nici nu știi de ce există posturile astea, nu au niciun fir roșu. Dacă vreau să ascult muzică, dau pe Mezzo ori pe Mezzo HD, slavă domnului că le prind pe ambele. Mai dă TVR 2 și 3 așa ceva, dar nu știi cînd și de ce. TVR 3 ar putea deveni, de ex., dedicat numai festivalului Enescu și altor festivaluri de jazz și rock din România, ar avea ce da. Și Mezzo repetă destul de des multe concerte. Ar putea fi, deci, TVR Music.
TVR 2 ar putea fi regîndit ca post cultural pe alte teme decît muzica și pe talk show, iar TVR 1 ceea ce ar trebui să fie TVR 24, pe model France 24. Nu e chiar așa de greu. Dacă vrei – poți. Romania torsion.
manual de strategie militara de liceu.
Unii politicieni au propus înființarea Ministerului Adevărului (vezi Germania) care să filtreze aceste știri false. Aceasta e una din cele mai sinistre propuneri. Exact ca în ”1984” al lui George Orwell. Lasăți că vine statul-tătuc și vă zice el ce e bine și ce trebuie să știți. Acest lucru lasă loc de abuzuri extreme pentru că știrile care nu vor fi pe placul puterii vor fi eliminate pe motiv că sunt false păstrându-se doar propaganda statului. Sau credeți că doar Rusia face propagandă? Ați fi naivi să credeți asta.
Totodată, Facebook caută să implementeze opțiuni care să filtreze știrile false. Dar Facebook e cunoscut ca fiind o companie adeptă a progresismului. Iar acuzațiile cum că Facebook bloca știrile cu caracter conservator nu au fost uitate. Prin urmare, ce garanție avem că Facebook va fi onest și nu va acționa abuziv pentru promovarea valorilor progresiste? Alte mari companii globale s-au angajat să găsească, de asemenea, soluții pentru stoparea fenomenului știrilor false.
Interesant este că mare parte, dacă nu toți, din cei ce s-au angajat la stoparea acestui fenomen sunt adepți ai progresismului, iar insistența pe acest subiect vine după cea mai grea înfrângere: victoria lui Donald Trump în alegerile din SUA în condițiile în care majoritatea presei a fost împotriva lui și în condițiile în care toate sondajele lor au fost date peste cap și greșite rezultând într-o victorie șocantă pentru progresiști a republicanului. În loc să înțeleagă motivele pentru care oamenii l-au ales pe Trump, situația lor financiară și măsurile care i-au lovit din plin scăzându-le nivelul de trai, progresiștii aleg, într-o oarecare măsură, să găsească soluții de băgare a pumnului în gură.
De asmenea, presa progresistă nu contenește să vorbească despre propaganda Rusiei care, de altfel, există și e reală. Dar prea puțini realizează, la rândul lor, propaganda presei progresiste. Aceștia nu se deosebesc cu nimic de ruși. Avem două tabere, dar ambele caută să-și atingă scopurile prin manipulare. Progresiștii de rând nu au cum să vadă sau să recunoască asta pentru că sunt dedicați ideologiei lor. De cealaltă parte, pro-rușii la fel. Dacă ar lăsa puțin ideologia deoparte și ar gândi obiectiv, poate ar vedea lucrurile altfel.
Presa progresistă ne-a arătat multe de exemple de propagandă, începând cu linșarea sistematică a lui Donald Trump (în stilul Antena 3), dar nu numai, ci și a oricui ce se plasa pe partea conservatoare a societății și până la exaltarea marșului femeilor de la Washington din 21 ianuarie. Presa progresistă a vorbit prea puțin despre organizatoarele acestui marș și când au făcut-o au căutat să scoată în evidență doar părțile ce corespundeau propagandei lor. Ceea ce nu au menționat este că una dintre ele, Linda Sarsour, este o persoană foarte controversată, adeptă a legii Sharia (cine nu știe ce e să dea o căutare pe Google și să îngrozească) care a fost în centrul multor scandaluri legate fie de susținerea Hamas (organizație considerată teroristă de SUA și Uniunea Europeană), fie de apărarea unor grupuri cu afinități jihadiste plus multe altele ce țin de islamul radical, ca să nu mai vorbim de ura către Israel. Lor li s-au adăugat tot felul de ”vedete” de la Hollywood în frunte cu Madonna care, considerându-se de partea binelui, declara că ar fi aruncat în aer Casa Albă. Asta ne arată din nou adevărata față a progresismului și adevărata toleranță, toleranță care apare doar atunci când ești de partea lor, altfel devii țina linșajului mediatic și nu numai.
Acestea sunt doar câteva exemple. Nu neg existența știrilor false. Ele au existat și în România fiind, mai ales, în favoarea partidelor de la putere. Cu toate acestea, propunerea înființării unui Minister al Adevărului, filtrele Facebook și alte ”soluții” sunt absolut sinistre și nu urmăresc decât băgarea pumnului în gură celor ce nu împart idealurile progresiste. Aceste idei lasă foarte mult loc de abuzuri și opresc din libertatea de exprimare care este un drept fundamental în societățile democratice, indiferent că spui prostii sau nu. Dacă chiar se vrea rezolvarea acestei probleme și nu se urmăresc scopuri mai ”oculte” ca să folosesc un termen popular azi, atunci mai bine ar demara o campanie care să încurajeze oamenii să verifice o știre de unii singuri din mai multe surse. Dar ideile cu care au venit ei până acum este un atac direct la libertatea de exprimare ce își are originea în totalitarism. Și astfel nu fac decât să-i dea dreptate celui ce a spus că înăuntrul fiecărui progresist se află un totalitarist care strigă să iasă afară.
Punct și de la capăt: indiferent de evoluția tehnologica, profesioniștii de știri sunt responsabili de calitatea și veridicitatea știrilor transmise.
Poti pretinde ca ai dreptate si sa iti exprimi opinia intr-un mod constructiv
Se relativizează regulile moralei elementare în funcție de interesul particular al unora.
Marea problemă e Conştiința! Atât a celor care furnizează informația cât şi a celor ce o primesc.
Şi de aceea schimbarea cred că se poate produce doar dacă in interiorul fiecăruia dintre noi are loc o "revoluție". Un moment în care să te întrebi: "Ce fac eu aici?", "Care sunt valorile la care mă raportez?", "Încotro mă îndrept?". Şi cu reală bună-intenție să cauți răspunsuri. Pentru că nu poți pretinde că ai adevărul de partea ta, dar să colcăi de ură față de cel care are altă opinie. Nu iese nimic bun aşa, se vede asta din ce trăim zilele acestea.
Și în presă este la fel, în România au dispărut COMPLET săptămînalele de analiză și sinteză (gen Tinerama, Expres Magazin, Zig-zag), cotidianele fac, mai degrabă, colportare de informații neverificate. NU EXISTĂ analiști de politică externă pe zone (evident, nu mă refer la cei care pretind că se pricep la orice, nu dau nume, că iar mi se cenzurează... ha, ha), nu există analiști specializați pe domenii. Ziaristul român se pricepe la orice: la economie, la finanțe, le geopolitică, la industria chimică și extractivă, la pescuit, la vînătoare, la relațiile palestiniano-israeliene, la conflictul coreean... Mă rog, la orice se poate imagina. El are soluții la orice și dă cu tifla oricui.
Sigur că, în acest mod, rezultatul nu poate fi de decît bocetul național: vai nouă, ne atacă toți (bulgarii, ungurii, rușii...), e rău, U.E. ne șantajează etc.., etc.
Îl felicit pe d-l Mitroi pentru curajul de a pune problema în mijlocul problemei.
Și, ajunși aici, mai concret: cine sînt analiștii ăia așa buni și unde îi citim/ascultăm/vedem? Concret, cu date, linkuri, bibliografie și detalii. Așa, pe generalități gen „poporul român are IQ ridicat, dar nu știe să-l folosească” putem vorbi la infinit, doar că fără rost.
De altfel, întrebarea mea se adresa lui Mircea S., care îmi menționa niște talente românești care se afirmă în mass media de peste hotare și voiam să-mi dea și mie 1-2-3-4 nume de genii din asta, că eu nu le știu. Dv. le știți?