De când s-a luat public, în discuție, dezastrul școlii românești, s-a întâmplat, firesc, un fenoment vizibil de polarizare a atitudinilor.
Pe de-o parte, s-au strâns rândurile părinților disperați să își împingă copiii la meditații încă din clasa a II-a; s-a mărit la 35-38 numărul elevilor din clasele conduse de Doamne „bune”; s-au înmulțit postările cu „mândri că avem olimpici mulți”; s-au hotărât clar o groază de familii că bățul, frica și supunerea scot oameni din copiii lor; au crescut înjurătorii naționaliști la adresa ăstora care conspiră, sub pretextul modernizării, la superficialitate și înrobire istorică.
Pe de alta, au înflorit școlile și atelierele în care copiii, sub pretextul libertății și al binelui emoțional, nu fac nimic, nu sunt provocați academic, nici scoși din zona lor de confort și comoditate; au crescut așa-zisele pedagogii alternative aplicate orbește, ca rețete, de te-miri-cine; s-au întețit vocile care nu vor teme deloc pentru acasă, care se tem că prea multă carte prostește; care își țin copiii într-un soi de protecționism retard și alint plin de anxietăți și îndoieli de sine.
Primitivismul alegerilor extreme e o chestiune generală în societățile care nu au valori definite și convingeri educate. După mine, realitatea e simplă:
- copiii au nevoie de reguli, structură, provocări și standarde academice înalte. Lângă ele au nevoie de oameni care cred în ei, îi susțin, îi conțin și îi inspiră. Nu poți face carte adevărată cu bățul lângă tine și cu frica dezamăgirilor. Nu poți face carte nici cocolit, ținut de mână, împins ușor de la spate și îmbrăcând fiecare provocare în glazură dulce. De cele mai multe ori, cunoașterea înseamnă tensiune, frustrare, efort, transpirație.
- școlile au nevoie de organizare strictă, cu reguli clare, proceduri, măsurări exacte ale actului didactic și ale eficienței fiecărui profesor, cu reglări, ameliorări și răspundere personală pentru rateuri profesionale. Toate astea se ating cu oameni disciplinați, controlați, dar și dedicați, care știu să cultive libertatea de gândire și exprimare la clasă. Creativitatea și gândirea de adâncime ajung să se dezvolte și să străpungă banalul abia după ce copiii au învățat până unde țin hotarele, regulile și restricțiile.
Până la urmă, și părinții dintr-o extremă, și cei din cealaltă își doresc același lucru: să le fie copiii fericiți și împliniți. La asta nu se ajunge nici cu biciul, mânat de la spate, nici cu zăhărelul, momit din față. La asta ajunge fiecare, singur, abia după ce a învățat gustul triumfului și al puterii personale. Cele mai mari satisfacții vin după ce mintea s-a căznit o vreme și a trecut de partea cealaltă, a învins. Un copil bun, realizat și învățat are seva asta prin rădăcini: a triumfurilor personale, a oamenilor care au crezut în el și i-au suflat în ceafă să mai cuteze încă un pas înainte.
Nu ne mai putem crește copiii nici cu doamne ambițioase, care produc olimpici dresați pe tipologii de subiecte și bareme, nici cu traineri, coach-eri și educatori de ocazie, care au citit vreo două cărți de parenting sau vreo trei articole despre școala finlandeză ori good old Maria Montessori.
De la guverne, sistem și administrații n-o să vină niciodată schimbarea. Toți oamenii de acolo trăiesc bine din dezastrul actual. Au interes să îl cultive. Singura schimbare vine de la consumator. De la părinții care știu ce e bine pentru viitor, chiar dacă turma încă preferă gusturi vechi, familiare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Serios? Ati trait langa un astfel de copil sau lipiti, in pur spirit pedagogic, o eticheta pe fruntea unor copii pe care nu ii cunoasteti in niciun fel, nu stiti cat si cum lucreaza, care e viata lor in general?
Nu sunt bune cele două extreme , este clar ! Dar sa elimini competiția, spiritul de întrecere , să nu.i amintești copilului ca are si obligații nu doar drepturi, și să.l minți permanent că el e grozav (unii susțin că trebuie să.i spui mereu că e geniu !!! Mai scriu si cărți cu asemenea bazaconii !) , e o greșeală pentru că îl va trimite sigur în neadaptare la viața de zi cu zi . Scoala greseste grav prin programa nepotrivită, de tip comunist , învechită, desuetă, încărcată excesiv dar si prin stilul de predare al unor profesori . Dar nici sa amagim copiii cu fantasmagorii (laude permanente si nejustificate) ,de asemenea nu e o solutie .
Asta este educația dorită? Educație cu ... trainer?
Nu mă mai mir că aud căcăcioși de patru ani spunând bunicilor în parc că este sau nu este OCHEI!
Din păcate, primii educatori sunt părinții și familia, iar aceștia refuză să vadă că podoaba lor este bună de strungar (altfel o meserie frumoasă și absolut onorabilă!) și nu de profesor universitar doctor docent: până ce resursele educației nu vor fi distribuite pe capacitatea elevilor și nu pe dorința părinților, nu vom avea mari realizări cerând ca fiecare împiedicat să fie pregătit la nivelul elitelor! Știu că nu convine asta, dar este singura soluție de a face ceva cu materialul dat: educați elitele pentru a deveni elite și pe ceilalți pentru a deveni oameni normali - examenul ca unică și eliminatorie probă de admitere într-un alt nivel de învățământ este una dintre soluții (la toate nivelurile); restul e tăcere ...
Însă decizilile cu privire la educația copiilor trebuie luate obiectiv, în funcție de ce funcționează și ce nu. Din fericire se poate studia eficiența metodelor aplicate în diferite țări și se pot împrumuta acele metode care produc, obiectiv, cele mai bune rezultate.
De asemenea, există multe cercetări științifice recente care se opresc asupra metodelor care funcționează și asupra celor care nu funcționează în privința educației copiilor. Vă provoc să găsiți un studiu recent al cărui concluzie să fie că temele pentru acasă au într-adevăr un aport în calitatea educației.
Pe lângă împrumutarea metodelor de succes folosite în alte țări poate ar trebui studiat și modul în care au fost aplicate reformele în educație. De exemplu, Finlanda, că tot ați amintit de această țară, a pornit de la un sistem de educație asemănător cu cel românesc și prin aplicarea reformelor a ajuns să fie cel mai bun sistem de educație din lume. În ce mod au fost aplicate reformele? Cum s-a făcut trecerea de la vechiul sistem la cel nou? Cred că merită investigate și aceste aspecte.
De ce trebuie copiii români să sufere experimentele nereușite ale diferitelor guvernări în funcție de păreri personale când deja există sisteme de educație dovedite ca fiind mult mai performante?
De ce nu se pot împrumuta ideile aplicate cu succes altundeva? Pentru că suntem prea mândri ca să ne luăm după alții? Pentru că românii știu mai bine decât toți? Pentru că și copiii noștri trebuie să treacă prin același sistem prost sau mai prost decât cel prin care am trecut și noi? De ce?
Mi se pare că luați în râs educația finlandeză, ca și cum ar fi o fiță. Nu este o fiță, oamenii sunt pregătiți excelent - mult peste pregătirea românilor, cel puțin în domeniul IT, cel pe care-l cunosc cât de cât. Recent, un copil finlandez de doar 10 ani a câștigat un premiu de la Facebook pentru că le-a demonstrat o vulnerabilitate serioasă - stabilind un record de vârstă.
În final, vă las un clip scurt, de doar 3 minute despre sistemul finlandez de educație:
https://www.youtube.com/watch?v=54EpTVvm00A
Știu că este prea puțin pentru gustul dumneavoastră dar poate vă provoacă să vă răspundeți la niște întrebări. Preferați niște copii subordonați, disciplinați și obedienți sau niște copii fericiți, independeți și care pun în discuție autoritatea? Nu prea se poate să le aveți pe ambele în același timp.
Felicitări băiatului din "școala de renume" care a avut o intervenție absolut sclipitoare.
Școlile românești se împart în 2 categorii:
1. Școli sărace, cu elevi semi-retarzi, cu infrastructură făcută parcă în glumă și cu profesori fie partidiști corupți, fie ghinioniști abuzați de ei.
2.Școli mafiote, considerate bune (sau de prestigiu). Acestea sunt pline de corupție și lingăi,între elevi, profesori, părinți și directori.Și acestea au sub-categorii:
2.1 Cele cu un renume de apărat sunt cele în care copiii pățesc ceea ce George Carlin numea "o formă sofisticată de abuz al copiilor". Aici îs profesorii dezaxați care îi fac "olimpici dresați". Spre exemplu, în clasa a V-a, clasa mea a avut o profesoară. Dintr-a VI-a s-a schimbat. A doua profesoară, să-i spunem doamna X, o avea la clasă pe fiica celeilalte. Doamna X este acest gen de "slave-master" al orelor de română. La un moment dat, prima profesoară dorește să-și ajute copilul la teme. Ea, profesoară titulară, nu a reușit să facă tot ceea ce li s-a dat elevilor ca temă de pe o zi pe alta.
Legat de doamna X, lăsăm la o parte faptul că atunci când am făcut eu o compunere tembelă m-a înjosit în fața clasei 2 ore, sau când i-am zis că nu-mi place că ne dă, practic, "teme pentru pauză" a făcut un scandal monstru de mai avea puțin și mă lua la bătaie (deși ea era cea care aproape plângea).Și ironia este că, atunci când s-au dus părinții mei acolo să vorbească, să vadă, diriginta a mușamalizat cazul și i-a mințit în față.
2.2 Școlile în care îți faci de cap.Cum credeți că nu avem noi (fiind o corcitură jegoasă între ambele categorii) elevi pedepsiți pe capete? Simplu, nu îi pedepsim deloc. Evenimentul cu "dă-ne mă pauza" era precedat de altceva, veneam deja nervos. Eram în laboratorul de informatică. În clasa vecină, elevii au găsit o pisică. S-au gândit să o omoare. Au sugrumat-o, au înecat-o cu naiba știe ce, au aruncat cu scaune în ea, în final cică a supraviețuit, da dacă este veste oficială a școlii înseamnă că e moartă sigur. Eu am avut mereu pisici în casă.Sunt un iubitor al animalelor. În același timp sunt un mizantrop care ține totul în el, deci am mulți nervi adunați. Proastă combinație. Spoiler: Copiii ăia n-au pățit nimic. Majoritatea nu știa de eveniment decât din zvonuri. Am vaga impresie că părinții unui elev implicat sunt cei ce, având o firmă de construcții, au pus dalele din curtea școlii, gratuit.
La noi nu e neapărat problema de opinii teoretice și ideologii de metodologie. La noi e executarea cretină. Ce ne trebuie sunt elevi care să se răscoale, sa nu mai înghită tot bullshit-ul ce li se dă, părinți care să-i susțină și profesori normali la cap care să își combată colegii cu probleme mintale.
Bine, dacă toate magazinele din zonă erau branșate la curent de la stâlpul școlii, și consumul ieșea plătit de stat, iar directoarea primea diferența, cred că ne-am dat dracu și așa rămânem oricum.
O rugăminte: nu-ți uita amintirile, păstrează-le și fă-le publice cât mai des posibil, și - de ce nu - chiar oficial.