Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Alegeri în Germania. Extrema dreaptă intră în Parlament pentru prima dată din 1945. Partidul Angelei Merkel, câștigător

Alegerile din Germania s-au încheiat, iar exit-poll-urile date publicității la închiderea urnelor arată că partidul extremist Alternativa pentru Germania intră în Parlamentul federal cu un scor mai mare chiar decât cel obținut în sondaje. Câștigătoarea scrutinului este Uniunea Creștin Democrată, a Angelei Merkel,  urmată de Partidul Social Democrat, condus de Martin Schulz.

UPDATE: Acestea sunt rezultatele finale ale alegerilor din Germania

Conservatori (CDU/CSU): 33% (-8,5)

Social-democraţi (SPD): 20,5% (-5,2)

Alternativa pentru Fermania (AfD): 12,6% (+7,9)

Liberali (FDP): 10,7% (+5,9)

Stânga radicală (Die Linke): 9,2% (+0,6)

Ecologişti (Verzi): 8,9% (+0,5)

Foto: Guliver Getty Images

„Sigur că speram la un rezultat mai bun. Dar nu trebuie să uităm că tocmai am încheiat un mandat extrem de provocator, astfel că sunt fericită că am atins obiectivele strategice ale campaniei electorale", a spus Angela Merkel. Aceasta a subliniat că CDU este cel mai puternic partid, că are mandatul de a forma noul guvern și că nu poate fi creată nicio coaliție împotriva sa.

După înfrângerea din alegeri, liderul SPD, Martin Schulz, a anunțat că partidul va intra în opoziție și se va reorganiza.

Știrea inițială

Alegerile desfășurate duminică în Germania i-ar putea aduce cel de-al patrulea mandat cancelarului Angela Merkel, dar ar putea marca și o premieră îngrijorătoare. 

Pentru prima dată de la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, extremiștii de dreapta, reprezentanți de Alternativa pentru Germania (AfD), ar putea intra în Parlamentul federal. AfD a apărut pe scena politică germană în anul 2013 și a reușit, cu ajutorul unui discurs anti-european, să intre în parlamentele a 13 din cele 16 landuri germane. Potrivit The Guardian, patru din cinci sondaje publicate înaintea scrutinului de duminică arată că Alternativa pentru Germania va fi a treia forță politică dn Parlament și o creditează cu un procent ce variază între 10% și 13% din voturi, după Uniunea Creștin Democrată (CDU), a Angelei Merkel, și Partidul Social Democrat (SPD), condus de Martin Schulz. 

Președintele Germaniei: „Cei care nu votează îi lasă pe ceilalți să decidă viitorul țării noastre”

Discursul AfD din campanie a fost îndreptat împotriva imigranților din Germania și împotriva islamului. Pe unul dintre afișele de campanie ale AfD este prezentat un porc, cu mesajul: „Islamul? Nu se potrivește cu bucătăria noastră”. Pe altul, în care apar niște femei în costum de baie, stă scris: „Burka? Preferăm bikini.”

Discursul AfD și a sa popularitate în creștere au mutat spre dreapta și discursurile celorlalți politicieni, a arătat ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, într-un interviu pentru Republica.ro. „ Și liderii democrați clasici, care aveau întotdeauna păreri normative, care între timp sunt criticate, nu numai în Germania, de unii, drept prea multă corectitudine politică, au început să se adapteze la aerul timpului. Din cauza asta liderul Partidului Liberal spune: Imigranții vin și când își termină treaba, când țara lor se pacifică se întorc. Nu există un drept al omului de a stabili unde vrea în lume - acesta e un lider liberal, altă dată liberalii erau mai normativi, corecți din punct de vedere politic”, a subliniat Emil Hurezeanu.

Totodată, una din tezele liderilor AfD este aceea că a venit momentul ca germanii să se descotorosească de sentimentul de vină pe care îl au la nivel colectiv față de crimele comise de naziști în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Acesta este fondul pe care, președintele Germaniei Frank Walter Steinmeier i-a îndemnat duminică pe germani să meargă la vot. „Cei care nu votează îi lasă pe ceilalți să decidă viitorul țării noastre. Poate că nu a fost niciodată atât de evident că aceste alegeri sunt despre viitorul și democrația Europei”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Un singur lucru nu il inteleg, pe baza caror criterii ideologice este catalogat Afd ca fiind de extrema dreapta? Inteleg ca este eurosceptic, antiemigratie, ca e plin de putinisti gata sa ridice sanctiunile fata de Rusia. Dar astea sunt criteriile dupa care identificam extrema dreapta?
    • Like 1
  • Imigratie necontrolata + politically correctness = Extrema dreapta victorioasa
    • Like 0
  • Foarte bine. Poate Merkel se va gandi de doua ori atunci cand va invita hoarde de migranti africani in Europa.
    • Like 1
    • @ Semirhage
      Daniel check icon
      Cum se face ca romanii sunt mai detestati acolo decat acele hoarde?
      • Like 0
  • Asa se intampla cand promovezi imigratia fara educatie, fara integrare in cultura tarii adoptive asa cum a facut Merkel. Reapar si extremisti de dreapta, trumpi, alt-right etc foarte violenti, prosti si isterici cum bine ii recunoastem. Burka/burkini trebuie interzise in toate tarile Europei. Numai liberali nu sunt aceia care apara subjugarea unei persoane in fata religiei si a traditiilor, doar niste regresivi periculosi. Persoane inculte fara educatie temeinica vor sa modeleze societatea prin propaganda si manipulare continua in sensul 1984, unde libertatea e sclavie. Daca politicienii nu vor lasa tupeul si autosuficienta la o parte vor fi razboaie civile. Gruparile extremiste de extrema stanga sau dreapta trebuie izolate si aduse in fata legii pentru ceea ce promoveaza pana nu va fi prea tarziu. Nu ma astept insa ca Merkel, Schulz sau Macron sa aiba curajul asta, ei doar sunt intr-o cursa continua pentru voturi, libertatea si securitatea oamenilor nu inseamna nimic pentru ei.
    • Like 1
    • @ Cristian Valsan
      check icon
      Ei, hai, fii mai calm, lasă-i pe istericii de profesie la asemenea analize. Deocamdată, Merkel se dovedește un politician care bate multe recorduri. Să fii premier 4 mandate este ceva.
      • Like 0
    • @
      Ca rezultate, da. Este ceva remarcabil. Insa politica promovata de ea in privinta migratiei e extrem de ambigua si nu poate duce la rezultate bune.
      • Like 1


Îți recomandăm

Turisti Columbia

Columbia e departe azi de ce vedem în Narcos. Cocaină se mai produce în junglă, dar clanurile s-au mutat în Mexic. Cu toate astea, mulți turiști occidentali își doresc o Columbie în care să trăiască un sejur de experiențe extreme și aduc vagoane de bani să-și satisfacă nevoile. Evident că cererea fiind mare, oferta e pe măsură.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Camera care crește odată cu tine: cum arată designul pentru adolescenți în 2025

Camera de tineret este, probabil, cel mai personal spațiu dintr-o locuință. Este locul în care un copil de 10 ani începe să devină altcineva - mai complex, mai revendicativ, mai conștient de sine. Pe pereți apar afișe cu artiști, pe rafturi se adună cărți, căști, obiecte care spun ceva despre cine ești sau despre cine vrei să fii. Este spațiul în care se fac teme și se ascultă muzică tare, în care se doarme cu telefonul lângă cap și se plânge după o zi grea.

Citește mai mult

CT Popescu

„Niels Bohr a fost un fizician danez, laureat Nobel pentru Fizică în 1922. Pe când era student, Niels Bohr a fost întrebat de profesorul său de fizică: Cum se poate măsura înălțimea unei clădiri cu ajutorul unui barometru? Bohr a propus aruncarea barometrului de pe acoperișul clădirii și măsurarea timpului în care acesta ajunge la sol. Bohr cerea nota maximă, iar profesorul voia să i-o dea pe cea mai mică.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon pompa - combustibil

Conflictul din Orientul Mijlociu a avut o amprentă majoră asupra piețelor financiare. Pe lângă carburanți, gazele naturale, îngrășămintele sau aluminiul au devenit mai rare în diferite regiuni ale lumii, cu efecte variind de la creșteri de prețuri până la raționalizarea ofertei acolo unde deficitul a ajuns problematic. foto Profimedia

Citește mai mult

Eugen Rădulescu

Bag de seamă că a fi politician nu presupune decât întâmplător să înțelegi funcționarea economiei și deci să adopți politici sănătoase și durabile. Aproape că nu mă mir când un politician de vârf spune despre deficitul bugetar că îl deranjează într-un loc pe care pudoarea mă împiedică să îl menţionez. Și mai observ un lucru: pentru anumiți politicieni, repetarea acelorași enormități de foarte multe ori este un excelent mod, după mintea lor, de a face oamenii să le şi creadă.

Citește mai mult