Ar fi putut Zelenski să se comporte altfel?

Foto: Profimedia

Nu mă pricep la politică, deci nu am aroganța să mă lansez în previziuni. Nu mă pricep la diplomație, deci nu am naivitatea să avansez soluții de criză, cum fac alții. Asta dacă diplomatul substantiv nu e deloc înrudit cu diplomatul adjectiv, care înseamnă abil, dibaci, subtil, șiret. Că, dacă se încuscresc, atunci am ceva idee, pentru că, deși sper că nu sunt, am trăit mult printre ei. Niște scursuri care mi-au marcat viața și pe care am fost obligat să le cunosc, să le analizez, să le tamponez. Primele două mi-au ieșit și mi-ar fi ieșit și gestionarea lor, dacă nu ar fi trebuit să-mi nesocotesc niște principii, pentru a răzbate. N-am făcut-o și asta m-a silit să îmi dau doctoratul în otrepe.

Ai spune, din ce scriu, că diplomația e un lucru rău. Nevoia de a apela la diplomație e delicată, nu diplomația, ca unealtă. Ca instrument, diplomația e necesară, pentru că, în politică, ea e un mediator între interese, cele mai multe meschine, sau măcar egoiste. Calea pentru a afla cine și cât trebuie să stăpânească diplomația e comparația dintre foloasele dezbătute în discuția dintre părți.

Dacă luăm exemplul de săptămâna trecută, Zelenski trebuia să fie de câteva ori mai diplomat decât urangutanii ăia doi și n-a fost. Pe fondul evident al tensiunii, diplomația lui trebuia să fie desăvârșită. Când știi că întâlnești doi astfel de indivizi, ba mai și ai nevoie de ajutorul lor, cuvântul NU nu are ce căuta în discuție, decât dacă vor să-ți ofere un tablou cu Putin, sau poate nici atunci! Că un popor de nerealişti a pus duoul în astfel de funcții, asta nu mai e o variabilă la care să se poată umbla.

Să fii însă președintele unui colos și să profiți, în halul ăsta, de poziția ta de forță, arată că aceia care l-au învestit pe un astfel de om în funcție îl cunosc bine!

Ştiu și eu tipul ăsta de oameni. Sunt cei pentru care, orice le-ai spune, faptul că nu ai șapcă, nu mai spun despre costum, va fi concluzia de la care va porni o palmă peste ochi. A sta la bătaie cu ei nu e o variantă pentru că îi deranjează că-i înfrunți. A fi gingaș e, însă, mai rău, pentru că astfel de oameni te calcă pe cap, dacă te apleci, considerându-te parșiv, dar şi având satisfacția infantilă a decidentului. „Capul plecat - sabia nu-l taie" e o prostie, în cazul trufașilor de rang înalt, deși ei ar trebui să pornească de la premisa știută că politica e o curvă și că încercarea de îmbunare nu emasculează, dimpotrivă, e o cerință în protocolul prețios, de etichetă.

Orice normă de la care nu trebuie să te abați în ritualurile bătute în cuie ale politichiei se încheie într-un singur caz, cel al forței majore. Războiul e o astfel de excepție. Să profiți de faptul că niște vieți omenești, multe, sunt la cheremul unghiei cu care-ți scoți cerumenul din ureche, ca să-ți permiți, pe lângă insolență și îngâmfare, să impui condiții inacceptabile e o golănie fară seamăn. Să nu ai şcoală încât să înțelegi că statul în calea morții, ba încă pentru 3 ani în cap, generează emoții, somatizări, comportamente, instabilități, capricii, frici pe care trebuie să le tratezi delicat, cu deferență, iar e o inadecvare nepotrivită cu treapta pe care se află Trump şi Vance.

Cu condiția că acele clauze să fie inacceptabile, așa cum Zelenski le-a făcut să pară. Or, știu și eu dacă e chiar așa, mai ales când variante nu prea ai cu maimuța în puseu de felonie, decât să-i aduci banane și osanale?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp