Pentru cei care au copilărit sub Ceaușescu, America era unchiul ăla mișto, care îți aducea blugi, gumă și ciocolată de afară și asculta Led Zeppelin și Hendrix. Acum, America e unchiul ăla decrepit și lăudăros care duhnește a pișat, pipăie nepoatele, îți fură din casă, stropește cu scuipat când vorbește, e mitocan cu maică-ta și vrea să-i faceți acte pe un teren de la țară, că-i trebuie lui și oricum nu știți voi să-l îngrijiți. foto: Profimedia

Groenlanda nu a fost niciodată a SUA. Nici măcar în timpul celul de-al Doilea Război Mondial. SUA nu au dat vreodată înapoi Groenlanda nimănui, căci asta ar fi presupus ca, în prealabil, să o fi luat de la cei cărora le-ar fi dat-o înapoi. Danemarca, în cazul de față.

Privită prin lentila unui strateg geopolitic, reluarea obsesivă a temei Groenlandei nu trebuie citită ca un proiect teritorial, ci ca un instrument de arhitectură a atenției. În politica de mare putere, agenda publică este la fel de importantă ca desfășurarea de forțe, iar Donald Trump a demonstrat în repetate rânduri că înțelege acest adevăr mai bine decât mulți dintre criticii săi. Groenlanda este zgomotul. Iranul este fondul.

Politica trumpistă astăzi a creat turbuențe nemaiîntâlnite în întreaga lume. Trump, susținut de o anumită parte a societății americane ostatică însă ideilor lui, își are origini adânc eufemizate de trecerea timpului, origini încopciate într-o ideologie care se vinde foarte bine.

În gălăgia provocată de președintele Trump (venit să certe 2 ore pe toată lumea la Davos), ne scapă din vedere semnale foarte importante trimise de alți participanți.

O singură felie de tort a fost de ajuns pentru a demonta ani de retorică naționalistă zgomotoasă. Imaginile care ni-l înfățișează pe George Simion la Washington, zâmbind larg deasupra unui desert în forma Groenlandei acoperit cu steagul Statelor Unite, surprind o ironie devastatoare. sursa foto: captură X

„Toți sunteți datori Statelor Unite”. „Fără Statele Unite nimeni n-ar mai avea o țară”. „Statele Unite țin lumea pe linia de plutire”.

Îmi imaginez uneori un posibil scenariu pentru America viitorului, când copiii sau nepoții mei vor ajunge la maturitate; văd Statele Unite devenind o economie de servicii și informații; îmi imaginez cum aproape toate industriile manufacturiere importante se vor fi mutat în alte țări; văd uriașe forțe tehnologice aflate în mâinile câtorva persoane și cum cei care reprezintă interesul public nu pot nici măcar să înțeleagă problemele reale

Nimic nu a însufleţit mai puternic oamenii decât promisiunea libertăţii. Dictatorii de pretutindeni şi dintotdeauna i-au pedepsit cel mai crunt pe cei care le vorbeau oamenilor despre această minunată, dar rară, stare a fiinţelor umane. Şi, bineînţeles, au dorit dintotdeauna să zdrobească ţările unde fiecare îşi putea trăi viaţa după cum îşi dorea.

Cu un ministru de Externe inexistent și un președinte Aghiasmă, România nu e luată în seamă de nimeni.