Au vrut să creeze o sperietoare și le-a ieșit un monstru

Foto Inquam Photos / Malina Norocea

În așteptarea rezultatelor la parlamentare vorbeam cu colegi și prieteni despre așteptări, privind rezultatele trunchiate ale unor exit-poll-uri în care niciunul dintre noi nu mai are încredere. Și, în timp ce vorbeam, ne pomeneam făcând calcule cu cifrele alea, ca să vedem dacă PSD are destul cât să formeze guvernul cu un partid democratic, nu cu unul suveranist. Și zice la un moment dat cineva: “Păi noi am ajuns să ținem cu PSD?”

Și atunci mi-am dat seama. Mi-am dat seama cât de mare e frica noastră. Atât de mare, încât a ajuns să bată chiar și scârba de “ciuma roșie”… Cum am ajuns noi aici? Asta m-am întrebat apoi ore bune. Cum am ajuns noi, care am strigat în piață nopți la rând în frig împotriva mizeriei social-democrate, să facem acum calcule electorale și să sperăm că, totuși, există o șansă ca partidul ciumei să facă scor bun cu un partid democratic, oricare ar fi acela? Cum am ajuns noi să ne dorim mai tare “aceeași mizerie” în detrimentul a orice altceva? 

Și, în timp ce îmi puneam întrebările astea, mi-am dat seama că acest “orice altceva” nu e doar atât. E o creație a sistemului care a scăpat de sub controlul lui. Strategia a fost simplă încă de la început și orice om cu câteva piese la mansardă înțelege în ce a constat. PSD și PNL, această uniune împotriva firii, care a distrus nu doar ideea că se poate face politică într-un mod decent, ci și relația de încredere dintre stat și cetățean, și-a dat seama că nu poate câștiga un nou loc la masă și că oamenii au totuși niște memorie. Așa că era necesar să creeze o sperietoare. Ea apăruse vag în pandemie și aveam chipul unor lideri extremiști, precum Simion și Șoșoacă. Așa că n-a fost nevoie decât să-i lase în pace să-și facă numărul. Nu s-a reacționat rezonabil la nimic. Nici la diseminarea de conspirații, nici la injuriile utilizate în sala de plen a parlamentului, nici la derapajele de la orice reguli posibile. Monstruoasa coaliție a tăcut ca să facă loc în scenă unei sperietori. Una suficient de impozantă ca să se poată folosi în cazul în care ar fi nevoie de argumentul extremist.

Și sperietoarea și-a făcut numărul. Atât de bine pe alocuri, încât a începuit să convingă chiar și oameni care, în mod normal, n-ar fi aplecat vreodată urechea către o sumă de personaje absolut stranii. Și sperietoarea a început să crească. Uneori normal, alteori artificial. Dar mereu sprijinită de sistem. În timp ce creștea, sperietoarea recita versuri naționaliste și spunea povești despre înaintași. Vorbea despre gloria neamului și despre puterea unității. Încetul cu încetul a devenit un monstru care a început să facă salutul legionar cu copiii în brațe. Și, ca broasca pusă la fiert în oala cu apă rece, societatea n-a mai simțit derapajele ca pe niște derapaje mai grave. Le-a considerat cumva firești și parte a discursului normal al suveraniștilor.

Tot de nicăieri, adică din burta plină de puroi a sistemului, a ieșit și Georgescu. Care a continuat tradiția rostirii de slogane naționaliste peste care a pus niște delir mistic. Ajutat tot de sistem, Georgescu a ieșit la suprafață și a dus extremismul la un alt nivel. În toți acești ultimi ani, publicul extremiștilor, alimentat de neputință și de lipsa de asumare și implicare a partidelor tradiționale, a crescut exponențial. Și aflând de Georgescu fie de pe Tik-Tok, fie de la preotul din sat, fie de la primarul PSD, fie de la presă după primul tur al prezidențialelor, a văzut în el o lumină. O lumină care le-a vorbit de “înțelepciunea Rusiei” și de “modelul moral al lui Codreanu și Antonescu”. Și extremele s-au ridicat și ele, hrănind sperietoarea care se făcuse monstru. 

Strategia dă semne să fi funcționat. Căci sistemul se reconfigurează. “Ciuma roșie” are locul ei în sistemul parlamentar, “lepra galbenă” e și ea acolo, pregătită să încheie din nou o alianță împotriva naturii “de dragul țărișoarei”. Lăsând monstrul să se alimenteze în continuare din neputințele și frustrările unor oameni care nu primesc nimic și nu li se spune nimic, așa că ascultă conspirații și se hrănesc cu misticism. Până într-o zi, când monstrul va fi atât de mare, încât nimic nu-l va mai putea opri.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp