Corina Neagu

În prag de sărbători, pe sub radarul opiniei publice, a fost depusă în Parlament o propunere legislativă (B708/2025) care promite să „organizeze” profesia de psiholog. În realitate, analiza documentelor și vocile experților din domeniu conturează un scenariu alarmant: un amestec de birocrație sufocantă, bariere financiare absurde și o centralizare a puterii care transformă Colegiul Psihologilor într-un „stat în stat”. sursa foto: Profimedia

Am scris acest articol sub forma unei analize multidimensionale și aprofundate a fenomenului reintegrării profesionale după Concediul de Îngrijire a Copilului (CIC) în România, având ca studiu de caz situația unui manager de Resurse Umane confruntat cu refuzul angajatorului de a permite revenirea pe post, sub pretextul performanței superioare a înlocuitorului.

Absolvirea facultății ar trebui să fie un moment de triumf, o lansare la apă a unei nave pregătite să înfrunte oceanul profesional. În realitate, pentru zeci de mii de tineri, este momentul în care realizează că au primit o vâslă, dar nava lipsește, iar oceanul este plin de rechini. foto: Profimedia

Trăim în epoca expertizei universale. Nu mai avem nevoie de biblioteci, de ani de studiu sau de experiență practică. Avem nevoie doar de o conexiune la internet și de o platformă care să ne amplifice convingerile.

Matei Stănculescu este psihoterapeut cu formare în terapia centrată pe persoană (școala lui Carl Rogers), trainer în focusing (școala lui Eugene Gendlin) și mintal fitness coach. Alături de Anca Amariei, este co-fondatorul Centrului EKA, primul spațiu cu servicii integrate de psihoterapie, wellbeing și dezvoltare personală din România.

Educația este fundamentul oricărei societăți prospere, iar starea sa reflectă, în mare măsură, direcția în care se îndreaptă o națiune. În România, pe parcursul celor peste treizeci de ani de la căderea regimului comunist, sistemul de învățământ a fost supus unor reforme continue și, de multe ori, contradictorii. Rezultatul este un peisaj complex, marcat de progrese, dar și de probleme structurale profunde, care afectează deopotrivă elevi, profesori și părinți.

Violența nu are scuze. Abuzul nu are justificări. Niciodată. Și totuși, trăim într-o societate care găsește explicații, pretexte și, mai grav, o liniște absurdă în fața ororii. Foto: Profimedia

Lucrez de ani buni cu tineri și pot spune cu mâna pe inimă că este una dintre cele mai frumoase și pline de sens părți ale activității mele. Cred cu tărie că adolescența și începutul vieții de adult sunt momente cheie în formarea unui om, și, mai ales acum, într-o lume care se schimbă atât de repede, e nevoie de sprijin, ghidaj și dialog autentic. Foto. Profimedia

Femicidul nu este o întâmplare. Este rezultatul unui sistem care refuză să vadă, să audă, să acționeze. Trăim într-o țară în care fetele și femeile mor sub ochii noștri. Nu din greșeală. Ci pentru că atunci când au avut curajul să ceară ajutor, nu li s-a oferit, ci au primit stigmatizare, discriminare, lipsă de înțelegere și de empatie. foto. captura

De oriunde ai fi - din Milano sau din Botoșani, din Dublin sau din Dorohoi - te rog citește până la capăt! Nu pentru mine. Nici măcar pentru tine. Ci pentru copilul tău, pentru părinții tăi, pentru ce mai poate însemna România peste cinci sau zece ani.