Corina Neagu

Un tip de iubire parentală care, cu cele mai bune intenții din lume, produce exact opusul a ceea ce-și propune. Nu e vorba de părinți nepăsători sau absenți, ci de părinți foarte prezenți, mult prea prezenți. Cei care rezolvă conflictele copilului cu colegii înainte ca el să aibă șansa să încerce singur. Cei care sună profesorii la primul semn de dificultate. Cei care nu pot suporta să-și vadă copilul dezamăgit, frustrat, sau că a greșit ceva. Cei care știu întotdeauna mult mai bine decât medical, profesorul, antrenorul etc. foto: Profimedia

Procesul de maturizare a societății românești contemporane se lovește de un obstacol structural care subminează sănătatea publică și siguranța generațiilor viitoare: absența unei educații sexuale comprehensive și fundamentate științific în mediul școlar generalizat. foto Profimedia

Prezentul articol este redactat din perspectiva unui om cu experiență de 30 de ani în managementul și dezvoltarea capitalului uman, consilier juridic specializat în dreptul muncii și drepturile omului, cu scopul de a documenta, analiza și argumenta fenomenul abuzului sistemic din societatea românească.

Trăim într-un paradox continuu. Ne plângem de calitatea sistemului de învățământ, arătăm cu degetul spre ministere și reforme eșuate, însă refuzăm să privim în oglindă. Săptămâna trecută, o întâlnire crucială despre viitorul educației în era AI, organizată de Digital Nation și moderată de Florin Negruțiu, a pus pe masă un adevăr incomod, dar necesar: nu doar statul este responsabil de educație.

În prag de sărbători, pe sub radarul opiniei publice, a fost depusă în Parlament o propunere legislativă (B708/2025) care promite să „organizeze” profesia de psiholog. În realitate, analiza documentelor și vocile experților din domeniu conturează un scenariu alarmant: un amestec de birocrație sufocantă, bariere financiare absurde și o centralizare a puterii care transformă Colegiul Psihologilor într-un „stat în stat”. sursa foto: Profimedia

Am scris acest articol sub forma unei analize multidimensionale și aprofundate a fenomenului reintegrării profesionale după Concediul de Îngrijire a Copilului (CIC) în România, având ca studiu de caz situația unui manager de Resurse Umane confruntat cu refuzul angajatorului de a permite revenirea pe post, sub pretextul performanței superioare a înlocuitorului.

Absolvirea facultății ar trebui să fie un moment de triumf, o lansare la apă a unei nave pregătite să înfrunte oceanul profesional. În realitate, pentru zeci de mii de tineri, este momentul în care realizează că au primit o vâslă, dar nava lipsește, iar oceanul este plin de rechini. foto: Profimedia

Trăim în epoca expertizei universale. Nu mai avem nevoie de biblioteci, de ani de studiu sau de experiență practică. Avem nevoie doar de o conexiune la internet și de o platformă care să ne amplifice convingerile.

Matei Stănculescu este psihoterapeut cu formare în terapia centrată pe persoană (școala lui Carl Rogers), trainer în focusing (școala lui Eugene Gendlin) și mintal fitness coach. Alături de Anca Amariei, este co-fondatorul Centrului EKA, primul spațiu cu servicii integrate de psihoterapie, wellbeing și dezvoltare personală din România.

Educația este fundamentul oricărei societăți prospere, iar starea sa reflectă, în mare măsură, direcția în care se îndreaptă o națiune. În România, pe parcursul celor peste treizeci de ani de la căderea regimului comunist, sistemul de învățământ a fost supus unor reforme continue și, de multe ori, contradictorii. Rezultatul este un peisaj complex, marcat de progrese, dar și de probleme structurale profunde, care afectează deopotrivă elevi, profesori și părinți.