Răzvan Prepeliță

Copiii noștri nu vor înțelege niciodată ce jucător a fost Hagi. Nu-i interesează și au dreptate.

Ne e greu să-i spunem lui Hagi că poate cea mai mare amenințare pentru imaginea lui nu vine de la critici, de la Federație sau de la presa care îl întreabă prea mult. Vine chiar din ambiția lui de a demonstra că marele jucător poate fi și marele antrenor.

La masa românilor noștri, danturile acoperite de mâncare mestecă în timp ce vorbesc cu decibeli care acoperă toate mesele din jur. Zici că sunt crocodili cu poșete și maiouri. foto: Profimedia

În birt se joacă table pe datorie, se înjură arbitrul de la televizor și se explică doct de ce Guardiola n-ar rezista trei etape la noi. Foto: Profimedia

Spania n-a câștigat doar un trofeu. A demonstrat că fotbalul poate fi o formă de inteligență colectivă, în care vedeta este mișcarea însăși.

Messi nu mai joacă în Europa. Și asta e o mare palmă pe care o primește fotbalul de pe bătrânul continent. Câți n-au spus că a plecat în America în vacanță? Că MLS e liga de pensionare. Între timp, pensionarul le predă fotbal celor care se cred în centrul universului. Foto: Profimedia

„Un cavaliere tăcut al băncii, un arhitect al răbdării” – așa l-au descris italienii pe Cristian Chivu după titlul câștigat cu Inter. E o metaforă care spune exact ce trebuie: liniște, construcție, rigoare. foto Profimedia

Stadionul din România unde nu auzi ură. Doar fotbal. Și normalitate. Foto: Inquam Photos /Attila Szabo

Moartea lui Mircea Lucescu readuce în prim-plan o temă familiară: ideea că noi, românii, nu ne prețuim suficient valorile, în timp ce străinii știu să o facă. Este o narațiune care apare aproape reflex, de fiecare dată când pierdem o personalitate marcantă.

Gândul îmi fuge instant la Mircea Lucescu. La momentul în care a revenit la națională și a vorbit despre copii. Despre banii din fotbal care programează meciurile de Champions League la o oră târzie, inaccesibilă juniorilor.