sursa foto: Profimedia
Marți după-amiază, înainte de veste.
În mijlocul Transilvaniei, pe dealurile din jurul castelului Bran, la un turneu de fotbal pentru copii, un cunoscut jucător s-a băgat la o miuță cu cei mici.
Soarele de aprilie le întărește bucuria puștilor, iar brazii din jur se transformă în galerie.
Gândul îmi fuge instant la Mircea Lucescu. La momentul în care a revenit la națională și a vorbit despre copii. Despre banii din fotbal, care programează meciurile de Champions League la o oră târzie, inaccesibilă juniorilor.
Cum vor mai iubi copiii sportul ăsta? Ce se va alege de fotbal dacă UEFA va continua așa?, se întreba Lucescu.
Miuța era gata, iar soarele s-a ascuns după munții înzăpeziți din zare și a venit apusul de care ne-am temut cu toții.
Mircea Lucescu s-a dus dintre noi cu un vis neînchis.
A respirat aerul rarefiat al fotbalului mare, pe alte meridiane, iar, în cele din urmă, prea din urmă, s-a întors acasă. Nu a coborât în bezna din fotbalul românesc pentru o glorie târzie, ci pentru o datorie pe care doar el o mai simțea atât de apăsător. Alții își aranjau jambierele când inima lui i-a șoptit: „Destul, o luăm pe altundeva.”
La 80 de ani, când alții își numără amintirile, Lucescu s-a încăpățânat să numere șansele unei calificări la Mondiale.
Vizibil obosit, a complotat cu timpul, crezând că l-ar putea păcăli mai târziu.
Întoarcerea lui Lucescu nu a fost pentru rezultat, ci pentru a închide cercul acolo unde a început totul.
El este dovada că, uneori, chiar și atunci când pierzi, rămâi întreg în ceea ce ai iubit necondiționat.
Miercuri e o nouă zi de turneu, pentru puști o altă miuță la altitudine, aproape de nori. Aproape de văzduhul pe care Mircea Lucescu deja a trasat, la detaliu, toate sarcinile de joc pentru generațiile care vor urma.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.