Foto: Inquam Photos /Attila Szabo
Dacă ai ajunge, fără să știi prea multe dinainte, la un meci de acasă al celor de la Sepsi, primul sentiment ar fi unul de surpriză. Nu pentru scor, nu pentru adversar, ci pentru atmosferă. Pentru normalitate. Pentru bun simț.
Un stadion unde copilul tău poate sta liniștit în tribună
Pare aproape straniu să folosești astfel de cuvinte când vorbești despre fotbalul românesc, dar la Sfântu Gheorghe exact asta găsești: un spațiu în care poți veni liniștit cu copilul, fără teama că va fi expus unui limbaj violent sau unor manifestări agresive.
Organizarea este impecabilă până la detalii aparent minore, dar esențiale. Pe drumul spre toaletă sau spre zonele de food, ușile îți sunt deschise de stewarzi politicoși, atenți, prezenți. Nu e doar o formalitate, e o atitudine. Una care spune multe despre cum este înțeles respectul față de spectator.
Pentru cine a crescut în Ardeal, imaginea nu este deloc surprinzătoare. Românii și maghiarii au demonstrat de-a lungul timpului că pot construi împreună, că pot conviețui și colabora fără tensiunile artificiale care sunt alimentate de cele mai multe ori de politic. La Sepsi această realitate devine vizibilă, aproape pedagogică.
Fotbal fără tensiuni artificiale
Paradoxal, atunci când galerii adverse încearcă să provoace cu scandări de tipul „România”, răspunsul publicului gazdă nu este unul conflictual, din contră, se aplaudă. Un gest simplu, dar care spune totul.
Ca un fapt divers, atunci când s-a ținut un moment de reculegere pentru Mircea Lucescu, stadionul a amuțit. Galeria Stelei, nu prea.
La meciurile lui Sepsi se cântă în maghiară, da. Dar atmosfera este una de sărbătoare, autentică, caldă, fără ostilitate. Este acel tip de spectacol sportiv în care fotbalul rămâne în centrul atenției, nu conflictele din tribune.
Există și un context care nu poate fi ignorat. O parte importantă din dezvoltarea clubului a fost susținută financiar, în anii trecuți, din zona Ungariei, într-un climat politic favorabil, în timpul guvernării lui Viktor Orbán. Într-un scenariu în care aceste fluxuri de finanțare devin mai incerte, apare inevitabil întrebarea: cât de sustenabil este modelul pe termen lung?
Și totuși, aici apare poate cel mai interesant punct. Dincolo de sursa banilor, Sepsi pare să fi construit ceva mai valoros decât infrastructură sau rezultate punctuale: o cultură de club. Un mod de a face lucrurile. Un standard.
Iar asta schimbă complet discuția. Pentru că, într-un peisaj în care multe cluburi sunt dependente de finanțări volatile și de decizii haotice, Sepsi devine, paradoxal, unul dintre cele mai atractive locuri pentru alți potențiali investitori. Fundație e ireproșabilă: organizare, identitate, relație sănătoasă cu publicul și o academie care produce și unde premiile sunt împărțite în funcție de valoare, nu de etnie.
Contrastul cu restul fotbalului românesc
Contrastul cu alte zone ale fotbalului românesc este strident. Nu geografia este problema, ci mentalitatea. Există încă prea multe cluburi în fotbalul românesc în care atitudinea, comportamentul și lipsa de responsabilitate, la nivel de juniori, seniori, conducători de club și anturajele lor trag acest sport în jos. Degeaba îl aducem pe Hagi la națională, dacă nu știm sa cultivăm sănătos acest sport.
Ceea ce se întâmplă la Sfântu Gheorghe arată însă că se poate și altfel. Că normalitatea nu este un lux, ci o alegere. Și, poate, un model care merită înțeles și replicat.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.