Foto: Bogdan Buda/ Inquam Photos
Mircea Lucescu a venit, sau a fost adus prea târziu. Nu vom ști niciodată dacă în atâtea decenii federația nu a contat pe el sau dacă de fapt Lucescu nu a trecut peste orgoliu. Nici nu mai contează, am pierdut cu toții.
E dureros să spunem asta, dar jocul României și-a pierdut acel spirit tânăr care compensa calitatea adversarilor. Acum jocul e doar un bătrân care e ajutat să traverseze strada, față de jocul de dinainte, un alpinist tânăr ce privea cu jind vârful, în uralele zidului galben.
Jucătorii sunt nepoții așezați pe genunchii bunicului campion în epoca boemă a fotbalului. Poate că fiecare generație are eroii ei și naționala de acum nu are nevoie de o icoană care să-i inhibe, ci de unul de al lor.
Mircea Lucescu îi cerea explicații lui Drăguș pe marginea terenului, chiar după schimbare, lucrurile ăstea se făceau prin anii 80, pe vremurile când se fuma pe banca tehnică. Aproape 60 de ani diferență de vârstă între cei doi, cum ar fi putut riposta Drăguș?!
Așa nu prea ajungem la mondial, nu cu jocul ăsta. Haideți să recunoaștem. Mijlocul terenului a fost minat pentru jucătorii români în prima repriză, nicio construcție notabilă, doar mingi aruncate pe un Bârligea izolat și epuizat de zona mare pe care trebuia să o acopere. A doua repriză la 2-0 pentru Austria, Lucescu a mutat și acțiunile tricolorilor au amintit de o națională care bătea Elveția în calificările pentru Euro.
Faptul că Cristian Chivu va antrena la Inter Milano poate e semnul că tinerii vor scoate fotbalul românesc din hăul căscat. Toți foștii săi colegi de generație, care astăzi antrenează vor avea un nou etalon. Din ambiție se naște succesul, nu doar din amintiri.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.