Sorin Sabău

S-au spart prea multe. Nu doar obiecte, ci și iluzia siguranței. foto: Profimedia

Puțin după ora 11, în zona pietonală din fața gării Yamato-Saidaiji din Nara, au început discursurile electorale. Reprezentanți locali, un parlamentar, apoi primarul orașului vorbeau pe rând, într-o formulă des întâlnită în campaniile electorale. foto Profimedia

Iar clasicul absolut, auzit de la Tokyo la Paris, de la București la Buenos Aires... foto: Profimedia

Astăzi, mii de studenți se tem că un anume tip de argument nu mai înseamnă doar un semestru pierdut, ci deportare sau pierderea statutului legal – un semnal clar că libertatea academică a devenit un lux fragil. (imagine generată cu AI.)

A fost odată ca niciodată, când cerul și pământul încă își șopteau numele unul altuia, o tânără pe nume Orihime, înzestrată cu harul rar de a țese veșminte pentru zei, din nectar ceresc și șoapte de azur. Zorii ieșeau din mâinile ei. Amurgul, la fel. Inima ei rămânea însă tăcută. Frumoasă, dar pustie.

În Japonia secolului al XII-lea, pe fundalul războaielor pentru putere și al ascensiunii samurailor, nopțile coborau grele peste orașe, iar numele lui Benkei era rostit cu teamă și respect.

Fișa postului: începe cu un scâncet și nu se încheie niciodată. foto Getty Images

„Stimați pasageri, în timp ce ne pregătim pentru decolare, vă rugăm să vă asigurați că toate dispozitivele electronice... sunt închise sau setate pe modul avion.” Acest anunț , un laitmotiv al călătoriilor aeriene, ne introduce într-o realitate paradoxală.

Creierul uman, acel organ nobil care ne distinge de dobitoace, se dovedește a fi, în realitate, un birocrat pensionar, obsedat de ștampile și dosare prăfuite. Schimbarea? O anatemă! foto: 2020 Images / Alamy / Profimedia