Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Băieții deștepți din energia spirituală

calin georgescu - sustinători

foto: Vadim Ghirda / AP / Profimedia

Atunci când încercăm să explicăm ascensiunea bruscă a unui guru practicant al misticismului new age și al pseudoștiinței facem o mare greșeală dând vina doar pe „analfabeții” și „inculții” care nu știu ce votează și care se fanatizează de dragul acestui Mesia.

Cred că o bună parte din aderența la delirul CG vine dintr-o zonă educată, chiar cu studii universitare, dar care a ales calea imposturii psihologice. Știm cu toții cât s-au înmulțit în ultimii ani comunitățile de numerologie, astrologie, chiromanție; dar în același timp s-a umplut țara de traineri, coachi, consilieri, călăuzitori, îndrumători spirituali, dezvoltatori personali care au devenit antreprenori de succes prin fraudă intelectuală și prin exploatarea nevoii reale de sens a oamenilor.

Am citit de curând că o doamnă, absolventă a unei prestigioase facultăți de psihologie din România, face terapie cu îngeri. Această terapie e un amestec exploziv, dar atât de seducător, nu-i așa, între nevoia de iubire, imaginile de sinteză de pe pinterest, meditații online, rugăciuni, oracole, mesaje divine și dialoguri cu arhanghelii.

Exemplele de acest fel sunt nenumărate pe piața exploatării nemiloase a fragilității și a naivității umane. Nu insist asupra necesității și urgenței cu care Colegiul Psihologilor din România trebuie să intervină pentru a limita acest haos de pe piața pseudo-psihologică din România.

Și nici nu spun că toți clienții și maeștrii acestei piețe sunt iubitori de guru CG. Spun doar că inflația de pseudoștiință spirituală care sufocă azi societatea românească a pregătit vreme de mulți ani terenul pentru venirea printre noi a unui asemenea guru, Mesia, înger, arhanghel sau cum îi mai spun oamenii. Că zi după zi, an după an, se picură în mintea oamenilor iluzia că delirurile parapsihologice și vorbirea cu apa, cu pietrele, cu natura, cu îngerii e pe bune, că așa te vindeci, că așa intri în conexiune cu divinul, cu Absolutul, cu cea mai bună versiune a ta. Atunci când sunt atâtea persoane care plâng la vederea sau atingerea acestui nou Iisus, când mulțimile intră în transă în prezența lui, putem fi siguri că asemenea persoane sunt de mult cliente ale „științelor spirituale”, care se întind de la horoscoape și tarot, trecând prin numerologie, până la terapia cu îngeri.

Și mai putem fi siguri de un lucru: milioane de oameni sunt pe cale să renunțe la orice formă de raționalitate logică, științifică sau tehnică, pentru a se arunca în brațele unor „raționalități alternative”, mistice, spiritualiste (căci ce altceva este „trezirea în conștiință”, dacă nu un afront față de orice știință, mai ales față de psihologie?), adică în brațele unei iraționalități contagioase, care se alimentează cu unde, vibrații, energii, bateri de aripi ale îngerilor și alte surse alternative de energie.

Vin vremuri grele pentru cei care mai cred în virtuțile științei. E timpul traficanților de sentimente și al speculanților de energii. Noii băieți deștepți din energie vin din zona generos și indecent numită „dezvoltare personală”, o piață ofertantă, nelimitată, unde clienții sunt gata să plătească oricât pentru a afla cât de nedezvoltați sunt și pentru a lucra la creșterea lor spirituală sau pentru a fi aproape de acești noi Mesia. Sau măcar de un înger al lui.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • mg check icon
    ..încă nu se știe cine a descoperit în Munții Apuseni filonul cu boți care l-a adus în prim-plan, peste noapte, pe Georgescu.

    S-ar părea însă că Marele Blond își dă seama că povestea se apropie de sfârșit..
    Se resemnează cu rolul de iepure pentru Simion, el rămânând eternul prim-minstru,. Restul e butaforie..
    • Like 4
  • Dacă aceia care au urmărit dialogul dintre "Maèstrul" Cristoiu și CG, ar citi publicațiile lansate de Ion Cristoiu după 1989, respectiv, Express și Zigzag, ar afla că omul a lansat ziarele de "senzații tari". Vezi "găina care a născut 2 pui vii". Erau știri născocite, care vindeau ziarul, mai ales după perioada anterioara când citeai numai despre Nea Nicu și partid.
    Acum, "maestrul combinațiilor" este în elementul său, numai elucubrații, lansate de un "incult enciclopedic" dovadă că "prostia e democratica, la fel ca moartea și boala." Nu alege arealul sau persoana, există pur și simplu.
    CG este doar provocat sa abereze tot mai mult, nu e contrazis, decât ca să accentueze tâmpenia scoasă pe gură.
    Iar "universitarii" care emit, la rândul lor, idei trăsnite, fie doresc sa apară în prim plan cu ceva, orice o fi, fie întăresc ideea că, "dacă ai fost student mediocru, nu vei ieși cadru universitar savant, doar diploma nu este de ajutor pentru creier."
    Am în text câteva citate, unele aproximative, din Radu Paraschivescu.
    Iar "maestrul combinațiilor" e din Ilf și Petrov - Vițelul de aur.
    Ion Cristoiu îi seamănă doar într-o privință, lui Ostap Bender, exploatând vastul rezervor de prostie şi imbecilitate pe care democrația noastră îl oferă celor îndrăzneți.
    • Like 4
  • Aș adăuga două nuanțări, pentru un plus de corectitudine. (1) Dacă „tabloul” votanților lui Călin Georgescu conține foarte multe cazuri extreme de tipul celor descrise în articol, ar fi o greșeală să îl reducem la acele cazuri. Ca să înțelegem corect lucrurile și să găsim soluțiile adecvate, trebuie să analizăm VARIAȚIA cazurilor. Personal, cunosc votanți ai lui care nu intră deloc în tiparul descris. A-i pune „în aceeași oală” cu ignoranții și adepții „științelor alternative” și spiritualismului conduce la închiderea dialogului, polarizare socială și conflicte fără ieșire. (2) E adevărat, un număr (din păcate mare) de coachi și furnizori de programe de dezvoltare personală lucrează fie disprețuind cercetarea științifică, fie ignorând-o, fie distorsionând procesul și rezultatele de cercetare. Cauzele sunt clare: calitatea foarte precară a educației științifice în școli și universități; și cererea mare de programe „spirituale”, care creează o piață profitabilă și prea puțin reglementată. Totuși, nu trebuie să identificăm aceste servicii sociale cu formele lor așa-zis spirituale. Am explicat - foarte clar, cred - într-un articol esența coachingului ca proces personalizat de învățare pe parcursul întregii vieți; în fapt, coachingul e componenta cu CEL MAI ÎNALT GRAD DE PERSONALIZARE din ceea ce numim „lifelong learning” și știm cât de mare nevoie avem de personalizare în procesele de învățare. Las link-ul, pentru cine vrea să înțeleagă CORECT ce înseamnă coachingul: https://revistacariere.ro/inspiratie/dezvoltarea-personala/coachingul-in-2025-procesul-de-invatare-dezvoltare-schimbare-cu-cel-mai-inalt-grad-de-personalizare-potrivit-pentru-orice-varsta-si-orice-vrei-sa-inveti/
    • Like 1
  • Acei cu studii superioare sunt niste sarlatani ordinari. Ei speculeaza tocmai partea societatii needucata, unii nefericiti in viata, mai slabi de inger cum se zice. Si sunt destui. Sunt aceeiasi care cauta rezolvari la vrajitoare. Sa apelezi la vrajitoare, sa te lasi excrocat si saracit de astea inseamna ori sa fii disperat, cam fara discernamant pe moment, ori sa fii prost. Nenorocirea este si din cauza unor autoritati ce introduc in nomenclatorul de meserii numerologia si celelalte. Stim foarte bine ca parte dintre cadrele didactice au dat buzna la astfel de cursuri. De ce oare?
    • Like 4
    • @ Zugravu Mircea
      * o bună parte din aderența la delirul CG vine dintr-o zonă educată, chiar cu studii universitare *-- excelenta observatia , cu acentul pe -*chiar cu studii universitare *.
      Subliniez , deoarece exista in - opinia larg raspandita faptul ca studiile universitare creeaza inerent o cultura generala solida . Fals.
      Surprinzator -( sau nu...) -conform tuturor studiilor de sondaj recente (si am vazut dealtfel cat de fiabile sunt ...) , ponderea sustinatorilor declarati CG cu studii superioare depaseste 42% ( ?). Fix ce spune autorul in articol -ce parere aveti despre Homeopatie -pt.acest „proces” nu există o explicație satisfăcătoare, fiind doar o rămășiță pseudoștiințifică din epoca alchimiei, când noțiunile de germeni sau molecule nu erau cunoscute sau înțelese. Descoperirile ulterioare teoriei lui Hahnemann, cum ar fi dimensiunea atomilor (Loschmidt, 1865) sau sinteza ureei (Friedrich Wöhler, 1828) au adus lămuriri mai clare.
      O soluție atât de diluată cum e o doză homeopatică nu mai conține nici măcar o moleculă din substanța inițială dincolo de diluția 11 centezimală, deci nu mai poate avea efecte terapeutice. Susținătorii homeopatiei au emis ipoteza existenței unei „memorii” a apei, ipoteză susținută inițial de rezultatele unui studiu publicat în jurnalul Nature, dar care nu a putut fi confirmată când alți cercetători au încercat să repete experimentul.
      Va suna cunoscut -? Memoria apei , aurul diatomic , samd ... Problema este ca aceasta pseudo-stiinta alchimica este acceptata si incurajata - mai mult sunt medici care afiseaza cu mandrie pe pereti absolvirea unor cursuri de specialitate in domeniu ...(?)
      Fara a minimaliza - efortul depus pt absolvirea unor studii universitare este este imens -dar asta nu garanteaza decat ca absolventul a parcus acest traseu -si poate ,, este un bun profesionist in domeniul de activitate ( ceea ce ne dorim )
      Practic nu e timp ...de aici o mare doza de naivitate ..ma refer la Real
      Exceptie fac cei- care stiu ,cunosc prin natura studiului si aleg sa faca terapie cu ingeri ,,,,monstruos .
      Ps. - o intrebare retorica evident - nu ar fi fost mai bn sa existe obligativitate a votului ? Astfel se asigura o majoritate covarsitoare , fara dubii , a optiunii electoratului ! Asa cum era ea - proasta /buna ( sper ) - dar indubitabila !
      Observ

      • Like 2


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult