Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Biblioteca pentru hoți. Mai bine infractor, decât scriitor

În februarie 2015, publicam în Gândul un articol cu un titlu care a devenit expresie de uz comun în jurnalism: „Biblioteca pentru hoți”. Că gaura din lege prin care poți ieși cu luni sau chiar ani mai repede din pușcărie, având sub braț cele 4-5 cărți produse la răcoare, a fost bortelită acolo în beneficiul infractorilor, e limpede. 

Ce mai trebuie subliniat este disprețul pe care această malversație legală îl întreține față de carte și scriitorii autentici.

Subsemnatul, de pildă, ca scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, nu primesc absolut nimic de la stat pentru că public o carte

Chiar dacă reușesc să vând niște mii de exemplare, având în vedere procentajul drepturilor de autor oferit de edituri, nu pot trăi din scris cărți, cum nu pot marea majoritate a scriitorilor din această țară. Mai mult, printr-o revelație parlamentară, s-a dorit anul trecut ca statul să scumpească automat cărțile cu o sumă numită „timbru cultural”, astfel încât șansa autorului de a vinde o carte să scadă și mai mult.

Deci, cărții și scriitorului cinstit statul nu le dă, vrea să le ia.

În schimb, un pușcăriaș poate să fabrice o carte și să primească pentru ea, de la zisul nostru stat, 30 de zile reducere din pedeapsă. Din punct de vedere cultural legal, ultimul infractor este superior celui mai bun scriitor. Dacă raportăm cât a furat respectivul la numărul de zile de închisoare pe care le are de executat și înmulțim suma respectivă cu 30 și cu câte cărți scoate în timp record, iese că e mai bine plătit per pagină decât orice laureat Nobel pentru literatură.

Ceea ce nu înseamnă că susțin interzicerea scrierii de cărți de către deținuți. N-au decât să le publice și să le vândă cui o vrea să le cumpere, dar fără nicio zi scăzută din pedeapsă. Căci, o carte nu dovedește în niciun fel reeducarea hoțului: el n-a fost introdus la zdup pentru că nu scrisese destul sau deloc despre religie, drept, fotbal, turism sau istorie, și acum se îndreaptă, ci pentru ciordeli de milioane fără număr.

Mult mă bucur că DNA îi ia la întrebări pe universitarii din lista publicată de Republica.ro, care au păstorit „științific” tomurile create de gânditorii zăbrelelor. Dar dacă legea n-ar fi abrogată, așa cum bine face acum ministrul Justiției, dna Raluca Prună, și presupunând că unii dintre „coordonatori” ar ajunge după gratii pentru favorizarea infractorului, vă dați seama cam câte volume ar scoate tăticii ăștia în fals intelectual în prima lună de pârnaie?

Dincolo de toate astea, închei cu o întrebare, ca să înțelegem enormitatea aberației morale de plano a acestei „legi”:

Presupunând că nu Becali sau Dan Diaconescu, dar profesorul Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor, s-ar pune pe furat, ar fi condamnat și ar scrie în detenție încă cel puțin o carte de critică literară după atâtea altele, ar trebui să i se scadă ceva din pedeapsă?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult