Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Bravo Simo, dar rămâi lucidă!

Simona Halep, calificată în sferturi la Roland Garros

Nu mai puțin de 3 (trei) scurte i-a pus Carlei Suárez Navarro, toate câștigătoare. E ceva neobișnuit pentru Simona, și arată mentalul pe care și-l menține tare în continuare.

Simona a servit constant bine, cu tactica eficientă din ultima vreme, primul serviciu nu foarte tare, dar suficient ca adversara să îl „respecte”, ceea ce nu produce ași, dar nici nu lasă posibilitatea să fie atacată pe serviciul secund.

A deschis mereu prima terenul, cu lovituri în unghi, urmate de atac pe fiecare minge nu destul de lungă trimisă de Carla. A alergat din nou excelent, recuperând din situații complicate. Câteva crosuri de excepție, cu reverul, dar și cu dreapta, în unghi scurt sau din alergare, au adăugat și doza de spectacol pe care o așteaptă Roland Garros-ul de la o campioană ca Halep.

Dar este foarte important ca Simona să nu se îmbete cu apă plată după această victorie. Ea știe foarte bine că a avut în față o umbră a jucătoarei de clasă Carla Suárez Navarro. Încă de la primele mingi, iberica a fost cu capul în pământ și în altă parte decât pe teren, lipsită de vlagă, lovind de multe ori la întâmplare, aproape fără nicio inițiativă, în stilul „dau unde-o fi, în ce vine de dincolo de fileu”.

Singura ei tresărire, break-ul pe care l-a făcut la începutul setului 2, a fost reprimată rapid de hiperstabilitatea Simonei.

Următoarea adversară este una grea, cea din finala de la Roma, ucraineanca Elina Svitolina. Cum nu mai puțin grea ar fi fost outsidera croată Petra Martić, învinsă la mare luptă, cu 7-5 în decisiv. Oare când va înceta presa noastră să dea astfel de titluri: „Simona are cale liberă spre finală. O mare adversară, eliminată”? Când se va înțelege că, într-un turneu de tenis, scapi da dracu și dai de nașu-său? Învingând-o pe campioana en titre, Muguruza, Kiki Mladenovic devine cel puțin la fel de periculoasă ca Garbine...

Așa că, să lăsăm calculele pe cât de meschine, pe atât de înșelătoare, și să ne rugăm ca psihicul Simonei să rămână până la capăt al Mangustei!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

sala de asteptare

Marin simte un junghi care nu trece de câteva săptămâni și merge la medicul de familie. Primește trimitere pentru o investigație imagistică decontată de CAS, dar prima programare disponibilă este peste cinci săptămâni. Așteaptă. După investigație, mai trec alte săptămâni până la următoarea consultație. Diagnosticul vine după aproape două luni - un interval în care singura constantă este incertitudinea. foto: Profimedia

Citește mai mult

CTP--

Un exemplu admirabil de logică matematică dat de președintele Dan în legătură cu alegerile anticipate: „Toate sondajele ne spun că vom fi cam tot acolo, fără posibilitatea de a forma o majoritate. Nu ar avea niciun fel de logică. Plus încă 3-4 luni de alegeri, în care partidele, în mod logic, legitim, se vor ataca unele pe altele.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Călătorim, dar rămânem prizonieri în normalul nostru. Degeaba vezi lumea, dacă o judeci mereu cu aceiași ochi

Nu știu exact când mi-am dat seama de asta. Probabil undeva între o masă luată într-un loc în care nimeni nu se grăbea, o stradă pe care oamenii păreau să meargă mai încet decât eram eu obișnuit și momentul în care am realizat că mă enervez, în tăcere, pentru că lucrurile nu se întâmplau „cum trebuie”. Doar că acel „cum trebuie” era, de fapt, „cum știu eu”.

Citește mai mult