Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Capsați-l pe Jack Barron!

Redutabilul scriitor american de Speculative Fiction Norman Spinrad este considerat, alături de Harlan Ellison, „poate cel mai colțuros și controversat autor al Noului Val SF din anii `60”. Stilist de marcă, Spinrad nu se ferește să-și proiecteze scrisul în zone riscante, cu efecte sociale considerabile și consecințe în plan personal pe măsură.

Romanul său „Bug Jack Barron!” a întâmpinat mari greutăți la tipărirea în volum în USA, singurul care și-a asumat publicarea în foileton, în revista sa New Worlds, fiind britanicul Michael Moorcock. Compania de difuzare a revistei a refuzat s-o pună pe tarabe din pricina romanului lui Spinrad. S-a ajuns până la discuții aprinse în Parlamentul de la Londra în legătură cu interzicerea lui „Bug Jack Barron!” în UK.

Printre multele sensuri ale verbului „to bug” se găsește și acela , argotic, de „montare”, „instigare”, „asmuțire”, de fapt manipulare a cuiva împotriva unor persoane sau instituții. În limba română avem expresia „E cu capsa pusă”. În acest sens am pus în titlu percutantul verb la imperativ „Capsați-l!”.

„Capsați-l pe Jack Barron!” vorbește despre întrecerea feroce dintre televiziuni și politicieni în a prosti și distruge oameni. Vă e familiar subiectul?

Norman a fost pe la noi în anii `90, ghid fiindu-i subsemnatul. Când ne-am despărțit, la aeroport, l-am întrebat: „Cum e România?”. Norman a tăcut câteva secunde, după care a zâmbit perfid: „Tough, but alive” (Dură, dar vie). 




Oricum, nimic altceva decât un urs dansator, își spuse Benedict Howards. Jack Barron, un os azvîrlit maselor, alinarea desculților, drogomani-drojdieri-pocitanii, mexicani, negrotei. Supapa utilă a oalei sub presiune. Imaginea puterii pe o sută de milioane de ecrane, imagine, nu realitate, nu puterea-banilor, puterea-spaimei, puterea-vieții-asupra-morții, senatori, guvernatori, președinte, domnul Howards.

Făcînd acrobații pe sîrmă – între rețele, sponsori, spectatori, C.C.F. (doi membri ai comisiei în buzunarul Fundației), Jack Barron, Gladiatorul pîinii-și-circului, cu sabia din carton drept imagine a puterii, Rahatul de Jack Barron.

Și totuși, Benedict Howards se întinse, deschise televizorul, așteptînd cu stomacul încordat, prin imaginile colorate de Dodges, emblema rețelei, sticle de Coca dansînd, o starletă bună de tot, parcă turnată din plastic, fumînd Kools Supreme, emblema postului de emisie, așteptînd și încruntîndu-se încordat în briza răcoroasă a serii, știind că și alții așteptau, stomacurile ghiorăind împreună cu al lui în tăcutele și răcoroasele cripte ale puterii din New York, Chicago, Dallas, Houston, Los Angeles, Washington, așteptînd patru cuvinte (stacojii pe fundal albastru-de-miez-de-noapte), să înceapă chinul orei de așteptare, privind videofoanele moarte, rîioșii din Harlem, Watts, Mississippi, Strip City (Las Vegas), Village, negrotei, desculți, ratați mierlind aleator – o sută de milioane de cretini, aplecați înainte, adulmecînd sîngele, sîngele albastru al venelor din cercurile puterii:

- CAPSAȚI-L PE JACK BARRON

„CAPSAȚI-L PE JACK BARRON” – litere roșii (în mod deliberat o imitație grosolană a tradiționalei „Americani, plecați acasă”, inscripție mîzgălită pe zidurile din Mexico, Cuba, Cairo, Bangkok, Paris) pe fundal albastru închis.

Din off, un glas de bariton răgușit răcnește:

- Capsați?

Și îi răspunde un colaj sonor, în vreme ce camera rămîne ațintită asupra titlului: studenți șicanîndu-l pe agitatorul Americii Populare, aminuri predicatorului baptist de hardrock, mame plîngînd, soldați înșfăcînd amărîți lîngă prăvăliile de amanet de doi dolari. Glasul de bariton cu un ton cinic, plin de speranță:

- Atunci, capsați-l pe Jack Barron!

Titlul devine capul și umerii unui bărbat fotografiat pe un fundal angoasant de întunecat (fulgerările semisubliminale de desene rotitoare par să existe la limita vizibilității, precum tușul negru peste efectul kinestop dinapoia desenelor). Bărbatul poartă o jachetă sport galben-roșcată, fără guler, peste cămașa din velur roșu descheiată la gît. Pare de vreo patruzeci? treizeci? douăzeci și cinci? – oricum, peste douăzeci și unu de ani. Tenul lui pare să oscileze între șaten și cenușiu, aidoma unui chinuit poet romantic, chipul său este compus din moliciuni cu margini neașteptat de dure, o tapiserie a bătăliilor terminate în pat. Părul este amintirea mai multor morți – buclă JKF blondă, coborînd pe ceafă, înconjurîndu-i urechile, ridicînd cîrlionți jucăuși și devenind un halou tocmai-trezit-din-pat tip Dylan. Ochii de copil (ochi atotștiutori) mocnesc cu o detașare amuzată, iar buzele pline zîmbesc, transformînd zîmbetul într-o complicitate intimă, genul știu-că-știi-că-știu cu ultimul sondaj Brackett de audiență estimînd o sută de milioane de oameni.

Jack Barron zîmbește, încuviințează din cap, devine reclama la Acapulco Golds.

Peon mexican conducînd burro pe poteca întortocheată a unui munte vulcanic acoperit de junglă, intervine o voce melodios-autoritară de Enciclopedie Britanică:

- În regiunile muntoase din Mexic s-a dezvoltat o varietate delicioasă a marijuanei, care a ajuns să fie cunoscută sub numele de Acapulco Gold în zilele negoțului prin contrabandă.

Tăietura la același peon, retezînd cu secera un rînd de marijuana și încărcîndu-l pe burro.

- Apreciată pentru aroma și calitățile superioare, Acapulco Gold era accesibilă doar pentru foarte puțini, datorită rarității ei și...

Trecere pe un grănicer percheziționînd un mexican dezagreabil, tip Pancho Villa.

-...dificultăților de import.

Panoramă aeriană a unui cîmp uriaș cu rînduri regulate de marijuana.

-Dar acum cele mai bune semințe mexicane, laolaltă cu priceperea agriculturii americane și condițiile de creștere sigure controlate produc o varietate nouă de marijuana, inegalabilă în aromă, finețe... și proprietăți relaxante. De vînzare acum în treizeci și șapte de state (prim-plan al pachetului roșu-auriu) Acapulco Golds, cea mai bună țigară americană cu marijuana – și, bineînțeles, necanceroasă.

Pe ecran reapare Jack Barron, așezat pe un vechi scaun tip școală, cu o tăblie de masă între brațele scaunelor. Pe tăblie, două videofoane albe model Bell; scaunul alb și videofoanele albe pe fundalul negru al desenelor moarate îl fac pe Barron să pară un cavaler înfruntînd dansatori întunecați. Ce vă capsează-n seara asta? întreabă Jack Barron cu un glas care cunoaște totul – cunoaște Harlem, Alabama, Berkeley, North-Side, Strip City, le cunoaște pe toate, cunoaște proaspăt spoitele ziduri din beton a o mie de Proiecte ale Epocii de Aur, urina din celulele de închisoare, cunoaște cecul bilunar, atît cît să agonizezi mai departe (Asistența Socială, AID, Șomajul, Cecul guvernamental, bleu-deschis precum cianura, cu Salariul Anual Garantat), cunoaște totul și știe că-i degeaba, dar continuă să-i pese, lăuntrul unui privitor de sus.

Ce vă capsează pe voi îl capsează pe Jack Barron. Barron se oprește, zîmbește ca un vasilisc, ochii întunecați părînd să urmărească umbrele mișcătoare de-pe-kinestop-prin-fundalul-negru, Dylan-JFK-Bobby-punkist-Buddha. Și cu toții știm ce se întîmplă cînd îl capsezi pe Jack Barron. Sunați cu taxă inversă. Numărul este Cod Zonal 212,969-6969 (șase ani de luptă cu Bell-C.C.F., pentru numărul acela mnemonic special), și vom prelua primul apel chiar...acum!

Jack Barron se întinde și cuplează audio-ul videofonului (camera și ecranul videofonului nu sînt orientate spre camera de transmisie din studio). O sută de milioane de televizoare se despică. În sfertul din stînga jos apare imaginea clasică alb-negru, arătînd un negru cu păr alb și cămașă albă, pe fundal vag cenușiu; celelalte trei sferturi ale ecranului sînt ocupate în culori de Jack Barron.

Aici este Capsați-l pe Jack Barron, și ești în direct, amice. Vorbește pînă spun eu stop. O sută de milioane de americani așteaptă să audă cine ești, și de unde ești, și ce te capsează, amice. Acesta e momentul tău pe scenă – rîndul tău să scoți din țâțâni pe cine te capsează. Ești în legătură cu mine, și eu sînt în legătură cu toată țara asta neghioabă. Așa că, dă-i drumul, nenică, bate din buze și nu te lăsa torpilat – capsează-l pe Jack Barron, spune Jack Barron, terminînd cu un uriaș zîmbet hai-noi-doi-să-i-radem-pe-blestemați.

- Numele meu, Jack, este Rufus W. Johnson, spune bătrînul negru, și după cum poți vedea, pe televizor, tu și restul țării, sînt negru. Asta e, n-am cum scăpa, Jack. Sînt negru. Bunghești? Nu-s de culoare, nu-s de ten închis, nu-s metis, mulatru, de spița patru, coloratu` sau pătatu`. Rufus W. Johnson e un negrot...

- Potolește-te, întrerupe glasul lui Jack Barron, autoritar ca un bisturiu, însă o ghemuire imperceptibilă a umerilor săi, un surîs fugar, cu adevărat îl potolește pe negru, deoarece Rufus W. Johnson surîde și se ghemuiește puțin.

- Așa-i, zice Rufus W. Johnson, nu trebuie să folosim cuvîntul ăla, nenică. Îi șucărește pe toți afro-americanii, șomerii de culoare, negrii americani sau cum le ziceți? Deși noi știm cum le ziceți... Nu și tu, Jack (Rufus W. Johnson rîde scurt). Tu ești o albitură, da` una neagră.

- Hai mai bine să-i zicem sepia, rostește Jack Barron. Nu mi-ar plăcea să fiu șutat din Capsalanda. Totuși despre ce-i vorba, domnule Johnson? Sper că nu m-ai sunat doar ca să ne comparăm tenul.

- Da` asta-i cioaca, nu, nenică? întreabă Rufus W. Johnson, care nu mai surîde. Asta-i, cel puțin pentru mine. Asta-i pentru noi toți, afro-americanii. Ești negru chiar și-aici, în Mississippi, care cică-i ținutul negrilor, asta-i cioaca. Viața nu-i altceva decît așa cum i-ai zis tu... o comparare de tenuri. Mi-ar plăcea să-ți videofonez în culori, m-aș duce la televizor, aș freca butoanele – alea de culori, și m-aș vedea și eu, o dată, roșu sau verde sau albastru... om de culoare, te-ai prins?

- Cînd ajungem la subiect, domnule Johnson? întrebă Jack Barron, puțin mai rece în glas. Totuși, ce anume te capsează?

- Noi e subiectul, răspunde Rufus W. Johnson, imaginea cenușie a feței negre – ridată, rănită, disprețuitoare – mărindu-se pînă ocupă trei sferturi din ecran, cu Jack Barron cocoțat în colțul din dreapta sus.

Cînd ești negru, un singur lucru te capsează, și te capsează douășpatru de ore pe zi, șapte zile pe săptămînă, de cînd te naști și pînă mori. Sau, oricum, a existat o vreme cînd nu mai erai negru atunci cînd mureai. Vremea aia s-a dus. Acum avem medicina. Și mai avem Fundația pentru Imortalitatea Umană. Îngheață corpurile moarte ca pe niște pizza instant și le ține-așa pînă doctorii o să fie așa deștepți să le dezghețe, să le vindece și să le țină-n viață pînă la Judecata de-Apoi. Cum zice tipu ăla, Howards și gașca lui: „Într-o bună zi, toți oamenii vor trăi veșnic prin Fundația pentru Imortalitatea Umană!”.

Păi da, noi, prima țară din lume, avem o Fundație pentru Imortalitatea Umană. Mai bine i-ar zice Fundația pentru Imortalitatea Albiturilor. Și-așa avem destui prin jur ca moș George și Bennie Howards, care cred că-nseamnă același lucru. Problema negrilor se rezolvă în modul cel mai simplu – scapi de ei. Se face prea multă murdărie – păi, atunci, aranjează ca albicioșii să trăiască pe veci. Negrii n-au decît să trăiască și șapte`j` de ani, cui îi pasă, cînd un spelb poate trăi veșnic, dacă face rost de 50.000 $?

Cute mici și rele de încordare apar la colțurile ochilor lui Jack Barron, cînd ecranul se împarte egal, imaginea tremurată alb-negru a lui Rufus W. Johnson înfruntînd realitatea colorată-ca-n-viață a lui Jack Barron, iar Barron rostește dur, deși calm:

- Domnule Johnson, te-nvîrți în jurul a ceea ce te capsează. De ce nu ne spui despre ce-i vorba? Dă-i drumul. Atîta vreme cît nu vorbești despre părți intime ale anatomiei umane și nu folosești cuvintele de trei și patru litere, continuăm să fim în direct, indiferent ce spui. Asta-i Capsați-l pe Jack Barron. Este o emisiune care lovește, o emisiune care răsucește cuțitul, și dacă ai cu adevărat motive să te legi de orice întruchipări ale puterii, ăsta-i momentul cînd ele stau și-ncasează, în vreme ce știm-noi-ce iese la suprafață.

- Da, nenică, încuviințează Rufus W. Johnson. Vorbesc despre Fundația aia a Imortalității Umane. Păi, nenică, Rufus W. Johnson e și el un om. Vopsește-mă-n alb, fă-mi o operație la nas, și să vezi cum toate albiturile se uită la mine și zic: „Ia priviți – trece Rufus Johnson, stîlp al comunității noastre. Are o afacere frumoasă cu camioane, mașină nouă, casă, și-a băgat cei trei copii la facultate... Un cetățean model”. Dacă Rufus W. Johnson ar fi fost alb în loc de negru, păi Benedict Howards ăla ar fi fost mai mult decît fericit să-i dea un contract pentru-o înghețare, cînd crapă și-are șansa să ia dobîndă pe toți bănișorii lui Rufe pînă vine Marea Zi a Dezghețării – asta dacă Rufus W. Johnson ar fi fost o față-palidă. Știi cum se zice aici în Mississippi sau în Harlem sau Watts? Se zice: „Dacă ești albicios, pentru Totdeauna ești băftos, da`, băiețică, dacă ești cioroi, cînd te duci nu mai vii-napoi”.

Culorile adevărate ale lui Jack Barron revin în colțul din dreapta sus.

- Acuzi Fundația pentru Imortalitatea Umană de discriminare rasială? întrebă el, străfulgerările dansînd de figuri moarate, semivizibile, din fundalul scaunului-birou alb, răsfrîngîndu-se în orbitele ochilor ușor aplecați și transformîndu-i chipul într-o mască de primejdie mocnită, brusc solemnă și sinistră.

- Eu nu-i acuz c-am trecut pe roșu, tărăgănează Rufus W. Johnson. Uită-te la părul meu – altceva alb n-o să vezi la mine. Am șai`șapte de ani și-aproape c-am terminat viața asta de-am căpătat-o. Dar chiar dac-aș trăi tot ca un negru în țara albilor, vreau să trăiesc veșnic. O fi nasol să fii viu și negru, da` cînd ești mort, nenică, atunci ești mort și gata!

Și de-aia m-am dus la albicioșii de la Fundație și le-am zis: „Dați-mi un contract de Congelare. Rufus W. Johnson e gata să semneze pentru Totdeauna”. Au trecut două săptămîni și mi-au dat tîrcoale casei, slujbei și contului din bancă. Și dup-aia mi-au trimis o scrisoare dată dracu`, pe-o hîrtie dată dracu`, lungă de vreun metru, în care-mi zicea: „Nenică, n-ai față de noi”.

Dă-ți seama, domnule Jack Barron. Casa mă costă 15.000$. Am și 5.000 $ în bancă. Nu-ți mai zic, numai camioanele fac aproape cincizeci de miare. Și Bennie Howards le poate folosi pe toate, cît stau la rece. Da` Fundația pentru Imortalitatea Umană zice că „deocamdată activul lichid este insuficient pentru a vă oferi un Contract de Congelare”. Banii mei n-au altă culoare ca la alții, domnule Jack Barron. Crezi că nu le place culoarea banilor mei sau culoarea a altceva?

Ecranul trece brusc pe prim-planul feței încruntate, fulgerînd, a unui Jack Barron cu fălcile încleștate, trage-le un-șut-n-dos.

- Mda, cu siguranță ai de ce să fii capsat... dacă ai spus lucrurile corect, domnule Johnson. Și cu siguranță l-ai capsat pe Jack Barron.

Barron țintuiește obiectivul camerei cu ochii, promițătoare lacuri fără fund de băiat-rău, dar cinstit, azvîrlind cu pietre, tunînd și fulgerînd.

- Și cum ți-e ție acolo, privindu-ne pe noi doi? Cum ți-e ție acolo, Benedict Howards? Care-i minciuna puterii? Și apropo de putere (schimbare facială bruscă în zîmbet sardonic înaintea unei glume secrete) – este momentul să vedem ce-l capsează pe sponsorul nostru. Rămîi la aparat, domnule Johnson, și voi cei de-acolo – și ne vom întoarce în mijlocul acțiunii – aici și acum, totul în direct, după spațiul publicitar al cui o face greșeala de a ne fi sponsor în acest moment.

Frumușică trecere ai acolo, Vince, broscoi șmecher ce ești, gîndi Jack Barron privind cum imaginea sa de pe uriașul monitor de studio se transformă în silueta ultimului tip de Chevy.

Traducere de

Mihai Dan Pavelescu și Cristian Tudor Popescu

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • mhm check icon
    Acum poate oi fi eu mai conservator si nu stiu sa ma joc frumos cu romana, dar a capsa pe cineva in sensul de-al face sa fie cu capsa pusa mi se pare tras de par la greu. Agaseaza-l, intarita-l, împunge-l, whatever, dar nu-l capsa. Asta daca nu vrei sa-i montezi un microfon :)
    • Like 0
  • Multe zile bune înainte!
    o uitasem, am citit-o începând cu ziua cumpărării (598+2TL/600 lei),am regăsit-o în rafturile de jos ale mobilei de sprijin cărți, era culmea să-mi amintesc prețul de vânzare, mi-am amintit valoarea cuvintelor.
    Coperta ediției 1993, ISBN 973-9182-10-3, îmi pare mai sugestivă;poate mai ușor de digerat.

    Cele bune!
    Purice Narcis-Teofil
    • Like 0
  • Stimate CTP, stiu ca predai pe undeva despre Manipulare. Revin a nu stiu cata oara si te rog angajeaza-te intr-o campanie de demontare punctuala a manipularilor pe care le face cu profesionalism desavarsit echipa de la A3, in special moderatorul Alfa dar si tovarasul lui, ala care-i tine alaturi de el pe telespectayori prin scalambaieli, chelalaieli, tipete, fluieraturi, pocniri din degete etc, dar care trece imediat la manipulari foarte reusite. Stiu ca l-ai rugat in urma cu ceva ani sa nu te mai atace in emisiunile lui, sper insa ca nu mai iti e frica de el, asa cum le e altora.
    • Like 0


Îți recomandăm

Statuie mască

„Primul lucru care contează atunci când faci o donație este ca gestul respectiv să te facă să te simți că ai făcut cu adevărat o faptă bună. Dacă cauza respectivă reușește să te facă să te simți ca un mic erou, te face să te simți bine că ai ajutat, reușește să te facă donezi”, spune Nicoleta Deliu.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Simona Halep - Foto: Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

„Am crescut cu o mentalitate că eram mică, că nu o să ajung să fiu tenismenă, nu o să ajung să fiu sus în clasament, nu o să ajung să câștig turnee mari. Cum până nu demult, în 2017, mi se spunea « nu ai mental de campion de Grand Slam».” (Foto; Andrew Schwartz / SplashNews.com / Splash / Profimedia)

Citește mai mult