Pe Heather Morris o cunoaștem de la „Tatuatorul de la Auschwitz” încoace. Este povestitoarea prin excelență a istoriilor ascunse și dureroase pe care le-au suferit oamenii în lagăre sau război. Poveștile ei sunt adevărate, bazate pe multă documentare, sunt scrise limpede și ușor, în așa fel încât lectura lor nu apasă.

„Sensul cărții este exact acesta, de a găsi un telefon al vântului personal, prin care să te poți pune în legătură cu propria pierdere și să o poți trăi într-un mod mai firesc, dându-i glas”, a spus autoarea.

„Agatha Christie este scriitorul care m-a transformat în cititor, cărțile ei au fost primele cărți de oameni mari pe care le-am citit atunci când aveam 12-13 ani. Sora mea, era cu opt ani mai mare decât mine, avea o colecție Agatha Christie, și așa le-am citit una după alta, într-o vară. Mai am și astăzi acele cărți, sunt foarte speciale pentru mine. Tot Agatha Christie m-a transformat și în scriitor”, spune Alex Michaelides, autor de bestsellere internaționale. Foto: Archivo ABC - Pep Dalmau/ Album/ Profimedia

„Cred că cititorii mici sunt capabili să înțeleagă mai multe decât ne închipuim, să se entuziasmeze mai ușor decât cinicii cititori adulți, cred în inteligența lor. Iar ei au încredere în noi, scriitorii, asta am simțit la fiecare întâlnire. Apoi e un pact bazat pe sinceritate. Invenție nu înseamnă minciună, lumea pe care o creez pentru ei e una sinceră, în sensul că valorile ei sunt și ale mele, bucuriile ei sunt și ale mele. În fine, pe seriozitate: i-am luat mereu în serios pe copii”, spune Ioana Pârvulescu.

„În fond, în trecut italienii au emigrat în lumea întreagă și au avut de îndurat rasism și segregare, dar din păcate avem tendința de a uita toate acestea. Un imigrant român va fi unul dintre personajele viitorului meu roman pe care îl scriu acum”, spune scriitoarea italiană Giulia Caminito într-un interviu pentru Republica.

Cuvintele „literatură umană de foarte umană calitate” m-au salvat. Am păstrat cartolina lui Sîrbu până astăzi, ca pe un talisman, un dream catcher care să mă apere de coșmar. De câte ori am vrut să mă las de scris, mi-am așezat-o în fața ochilor.

Adesea, foarte adesea, profesorii predau prost, clişeizant, fără pic de patos sau plăcere, îndepărtând elevii de literatură, uneori pe viaţă.

În urmă cu mai bine de trei ani, în timp ce fetița mea, pe atunci în vârstă de trei ani, dormea, am început o joacă în versuri. O poezie despre o vacă nițel ciudată, care se trezește într-o dimineață în sudori reci, în plină criză existențială. O întrebare nu îi dă pace: Care lapte e mai bun?

Romanciera Annie Ernaux a câştigat premiul Nobel pentru literatură şi, recunosc, imediat ce am citit ştirea, am trăit un moment de cumpănă, fiindcă nu auzisem deloc de ea până acum. (Foto: Mircea Cărtărescu Facebook)

M-au întrebat oamenii de-a lungul timpului despre politică, despre pandemie, despre boli, despre vaccin, despre război. Mi-am spus întotdeauna părerea sinceră, dar fără a jigni, umili sau impune, și am ascultat părerea celui cu care vorbeam, dar nimeni niciodată nu mi-a cerut să îi repar o carte de rugăciuni... până azi. (Foto: Profimedia Images)