„Se citește foarte puțin. Dacă compari cât se citește cu câte opțiuni de citire ai, e o asimetrie foarte puternică”, spune Barna Nemethi.

Traduse în peste cincizeci de țări, cărțile scriitoarei norvegiene Maja Lunde s-au vândut în peste trei milioane de exemplare.

Și-a uimit cititorii și i-a copleșit pe critici reușind, în cei 58 de ani de carieră literară, să-și poarte eroii din cele 25 de romane ale sale, de la vestigiile lumii Războiului Rece până la tumultul operațiunilor secrete pentru contracararea terorismului din zilele noastre.

Plăcerea de a placa limbajul cotidian cu expresii livrești, neologisme și cuvinte la modă are rădăcini adânci la noi. Și, să stăm liniștiți, nu aparține numai românilor. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Eroarea cea mai gravă care se propagă, odată cu fenomenul poveștilor de succes, este ideea că suferința e justificată dacă e pusă ȋn slujba unui scop mai ȋnalt, mai nobil. Că nu poți fi fericit dacă nu ai ȋndurat mult și pe nedrept ȋn prealabil. Și nu meriți să te bucuri de viaţă dacă totul ȋți cade ca o pleașcă, fără un efort bazat pe lipsuri. Astfel că, printr-un masochism asumat tacit, milioane de indivizi se deprind a ȋndura nedreptăţi ȋn tăcere și se delectează cu privaţiunile.

Scriitorul Marius Chivu s-a mutat la țară, la Slătioara… Nu definitiv, doar de ceva vreme, de fapt de cînd cu pandemia. Acolo sunt părinții săi, acolo a locuit bunica lui maternă. Marius i-a renovat casa, imaginile arată că a ieșit tare frumos și recunosc că e ispititoare ideea de a trăi altfel, de a alege satul ca loc în care viața să arate altfel, să se simtă altfel… Am trăit la țară, știu ce spun.

de Maurizio Viano

Roman-foileton

Petronela Rotar are talentul de a spune mereu adevărul despre sine, într-o manieră care nu e prea obișnuită pe la noi… Sinceritatea practicată de ea a făcut ca în jurul său să se strângă o comunitate fidelă și puternică. De curând a făcut Covid și a anunțat public, după ce s-a vindecat, ce a simțit, cum a suferit, dar și în ce fel și-a gestionat stările.

Roman-foileton

Piața de carte din România e estimată la 60 de milioane de euro, incomparabilă cu vânzările anuale de carte din Italia, de două miliarde de euro. Piața cărții din Germania, cea mai mare din Europa, se ridică la 9 miliarde de euro anual, cea din Ungaria - la 140 milioane de euro, cea din Bulgaria (cu o populație de 7 milioane) – la 60 milioane de euro, iar în Slovenia (două milioane de locuitori), la 75 de milioane de euro. (Foto: Inquam Photos/ Bogdan Danescu)

(fragment) de Norman Spinrad

de Bob Shaw

Circula la un moment dat pe facebook un meme (pe care orice cititor român îl poate înțelege) despre cele cinci mituri românești fundamentale (parodie după G. Călinescu): 1. Mitul mioriței. 2. Mitul jertfei pentru creație (Mănăstirea Argeșului). 3. Mitul zburătorului. 4. Mitul etnogenezei (Traian și Dochia). 5. Mitul metroului din Drumul Taberei. (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

Într-un interviu acordat în 1935 publicației Esquire scriitorul răspunde la o întrebare printr-un sfat pe care îl consideră ca fiind “cel mai valoros sfat pe care l-a dat vreodată”. Întrebat de un scriitor tânăr “Cât de mult ar trebui să scrii într-o zi?”, Hemingway răspunde:

„Nefericirea oamenilor vine dintr-un singur lucru: nu știu să rămână liniștiți în camera lor” – iată ce spunea Pascal despre divertisment. Apoi: „Faptul că oamenilor le place atât de mult zgomotul și agitația face ca închisoarea să fie un supliciu oribil. Și ca plăcerea singurătății să fie un lucru de neînțeles.” (Foto: Guliver/ Getty Images)

Vineri, 21 februarie, s-a împlinit un sfert de veac de la moartea lui Cristian Popescu, poet român. Dacă aș fi și eu poet, aș încerca să scriu un poem cum l-ar fi scris el astăzi. Întrucât nu sunt, vă aduc în fața ochilor o proezie de demult a lui Cristi.

„A fost odată un băiețel… nu prea mic, nici prea mare, nici slăbuț, dar nici rotofei, cu pielea nici prea albă, dar nici măslinie. Un băiat ca oricare altul de vârsta lui, înconjurat de alți copii într-o casă la marginea unei păduri. Ar fi putut avea pe lume orice destin, ar fi putut deveni într-o zi chiar personaj de poveste, dacă n-ar fi avut, însă, un mare cusur: nu credea în Moș Crăciun”. (Foto: Facebook Liana Alexandru)

L-am întâlnit pe Lionel Duroy cu ocazia lansării cărții sale, Eugenia, la București. (Foto: Cristina Stănciulescu)

Cine, din lumea noastră, își încearcă norocul cu Homer cu seninătatea cu care-și încearcă norocul cu romanul Ion de Rebreanu își va rupe negreșit gâtul. Aceasta se datorează și falsei impresii, inoculate de câteva secole bune, că, în esență, există o continuitate lină între noi de acum și ei de atunci. Nimic mai greșit. (Foto: Guliver/Getty Images)

Poetul Emil Brumaru a murit sâmbătă seară, la vârsta de 80 de ani. Anunțul a fost făcut de scriitorul Liviu Antonesei pe blogul său. (Foto: Editura Junimea)

Ieri, când prietena mea de la bancă mi-a mărturisit că de un an merge la fiecare ședință cu demisia în agendă, imaginându-și cum rupe ușa și se apucă de ce-și dorește cu adevărat să facă (design interior), mi-am dat seama că suntem o generație care a visat prea puțin.

Cititul a devenit astăzi aproape o practică spirituală: un fel de zen îți trebuie deja ca să descoși rând cu rând, idee cu idee, realități care nu ți se întâmplă pur și simplu ca pe ecrane, care nu îți sunt servite în împachetări colorate. (Foto: Guliver Getty Images)

Cu o cască neuronală pe cap, citesc câteva fraze din „Don Quijote de la Mancha”, un fragment cunoscut despre morile de vânt. Pe ecranul din față, culori și forme încep să se miște. Acul „vitezometrului” din stânga, proiectat pe podea, se apropie în câteva secunde de maximum, în timp ce al celui din dreapta trece un pic de a doua treime a cadranului. Primul reprezintă imaginația, iar cel de-al doilea, atenția