Adesea, foarte adesea, profesorii predau prost, clişeizant, fără pic de patos sau plăcere, îndepărtând elevii de literatură, uneori pe viaţă.

În urmă cu mai bine de trei ani, în timp ce fetița mea, pe atunci în vârstă de trei ani, dormea, am început o joacă în versuri. O poezie despre o vacă nițel ciudată, care se trezește într-o dimineață în sudori reci, în plină criză existențială. O întrebare nu îi dă pace: Care lapte e mai bun?

Romanciera Annie Ernaux a câştigat premiul Nobel pentru literatură şi, recunosc, imediat ce am citit ştirea, am trăit un moment de cumpănă, fiindcă nu auzisem deloc de ea până acum. (Foto: Mircea Cărtărescu Facebook)

M-au întrebat oamenii de-a lungul timpului despre politică, despre pandemie, despre boli, despre vaccin, despre război. Mi-am spus întotdeauna părerea sinceră, dar fără a jigni, umili sau impune, și am ascultat părerea celui cu care vorbeam, dar nimeni niciodată nu mi-a cerut să îi repar o carte de rugăciuni... până azi. (Foto: Profimedia Images)

„Cred că există întotdeauna posibilitatea salvării și a izbăvirii și că putem corecta ceea ce am ratat. Și eu am ratat multe lucruri în viață și am încercat să le corectez ulterior. Este important să avem conștiința acestor ratări, care ne permite apoi să ne îmbunătățim. Îmi place să prezint personaje care își repară viața”, spune Eric-Emmanuel Schmitt. (Foto: Getty Images)

-L-am cunoscut. Știam că l-au închis comuniștii. A făcut mulți ani de pușcărie nevinovat. Știam că i-a murit singura fată chiar în ziua când el a venit din pușcărie, dar a ajuns după înmormântare. Am fost prieten cu el. Lucram ca șofer. Îi duceam lemne. Era bun ca un sfânt. Tu ai scris exact cum era el. Nu am crezut că se poate să găsești în carte un om pe care l-ai cunoscut. Citeam și nu îmi venea a crede. (Foto: Getty Images)

Ei, fiind crescuți în această libertate extraordinară pe care o iau de bună, nu-și pot imagina cum e să trăiești într-o lume plină de restricții, nu-și pot imagina de ce să accepți așa ceva și mi-au dat răspunsuri de genul ”dar de ce nu ați plecat, dacă era așa nasol aici?” sau ”dacă nu vi se dădea program la televizor de ce nu protestați?” Ei sunt obișnuiți că acum se iese în stradă că, dacă nu-ți convine ceva, ieși frumușel în Piața Victoriei și strigi.

În vacanța de iarnă, Dillon Helbig, un băiețel de 8 ani din Boise, Idaho, a scris și ilustrat cu creioane colorate o carte de aventuri despre cum o stea din bradul său de Crăciun explodează și îl transportă înapoi în timp sute de ani, până la prima sărbătorire a Zilei Recunoștinței. (Foto: Today,com)

Un motan negru și bătrân, cu mai mulți dinți ciobiți decât întregi și cu urechi ferfenițite, dovadă a peste unui deceniu de iubire felină greu muncită, a pășit tacticos în mica urbe cu doi locuitori. Intrigați de necunoscut, obișnuiții casei s-au repezit să-l cunoască, fără să știe către ce se grăbesc. (Foto: Getty Images)

Dacă m-ar întreba cineva dacă se poate trăi fără citit, aș spune că da. Categoric. Și asta în condițiile în care cititul e parte din identitatea mea, personală și profesională, dintotdeauna. Se trăiește, însă, cu mai puțin orizont, cu o perspectivă îngustată, cu un minus de nuanță, de lexic interior, de șarjă discursivă. (Foto: Getty Images)