Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Care pe care, domprofesor?

„Ține minte, mă băiete, cine apucă puterea o folosește pentru el, nu pentru cioloveci”.

După 33 de ani trăiți în dictatură și 33 în democrație, n-am cum să nu-i dau dreptate tatălui meu. Căci n-am văzut niciodată, nici înainte, nici după `89, un politician, un ins cu grad sau funcție înalte, și/sau cu bani grămadă, căruia să-i pese cu adevărat de oameni. De fapt, n-am văzut un om al puterii care să fie un om bun.

Căci scopul pătrunderii în înalta societate nu e să faci să le fie bine celor mulți, ci să te sui tu peste ei. Ca să te bucuri de vile, gipane, haine și localuri de lux, călătorii la vârf în străinătate, trebuie să existe niște săraci pe care să-i disprețuiești, să-i expediezi din gâtul mâinii când se milogesc, sau să le dai ceva cât să nu moară de foame și să-ți zică „Să trăiți!”. Așa te vei simți bine. Pe când, dacă toți profesorii ar putea să se bucure de sejururi șic pe glob, din Japonia în Patagonia, ca ale președintelui fost profesor, ele și-ar pierde gustul pentru dl Iohannis și consoartă.

Și profesorii mai au ceva ce îi face foarte buni de umilit. Ei sunt cei care le dădeau note mici viitorilor politicieni, cei care îi dojeneau că nu știu una-alta, că nu cunosc limba română și nici nu vor s-o învețe, că pun decât în loc de doar și care în loc de pe care. Și le spuneau: „N-o să se aleagă nimic de capul tău”. Acum, când sunt ștabi cu doctorate de partid și de stat, e o dulce răzbunare să îi aibă la mână pe amărâții de belferi, zbătându-se pentru un bănuț în plus la un salariu de mizerie – „Care pe care, domprofesor?”.

Chiar dacă mâine li s-ar mări salariile („Im-po-si-bil”, le-a spus prof. Iohannis), așa cum le mărește Bode polițiștilor, probabil ca să intre mai hotărât în cadrele didactice dacă se vor încăpățâna să rămână în stradă, prețuirea meseriei de profesor în România rămâne praf. Aș vrea să văd un sondaj printre elevi: câți visează să devină profesori? Sau n-aș vrea să-l văd, căci m-ar umple de tristețe. Tot mai mulți sunt cei care se fac dascăli, cu chiu cu vai, fără vreo chemare, fără să-i intereseze școala sau elevii, în lipsă de ceva mai bun. Cu speranța că vor scoate bani din meditații la negru. Gata oricând să-și ia tălpășița din meserie. Cercul vicios se închide implacabil: cu cât prestigiul școlii scade, cu atât incompetența și dezinteresul profesorilor cresc, consolidând scăderea prestigiului.

Asta nu se rezolvă nici prin dictatură, nici prin democrație, nici de către stânga, nici de dreapta, nici la un loc – e o problemă de miez al ființelor omenești dintr-o țară. După 33 de ani, nu mai pot să pretind că știu o soluție.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult