Ovidiu Slăvoiu

S-au conturat în ultima vreme mai multe curente. Unul vorbește despre un viitor „eliberat de muncă”. foto: Profimedia

O parte a publicului de astăzi consumă muzică super-procesată: autotune, corecții de timing și ritm, playback mascat, reels-uri de 20 secunde editate, mult AI. Iar apoi merge la un concert live și se scandalizează că niște oameni de peste 60 de ani respiră mai greu, obosesc, nu ating notele din studio, nu mai au vocea sau ritmul de la 25 de ani. Am ajuns în epoca în care oamenii preferă un concert tehnic perfect și fleșcăit emoțional, în locul unuia viu și imperfect.

Andrew Martin, robotul android devenit om, nu caută să-și ”optimizeze” circuitele, ci solicită un ”downgrade” ireversibil. Într-o eră în care liderii tehnologiei (nu dăm nume) par să reducă dezvoltarea și învățarea umană la un soi de „consum de energie” pentru ”stocarea datelor”, lecția lui Andrew devine felinarul de care noi, oamenii, avem nevoie pentru a nu ne rătăci în propria creație.

Am petrecut mai bine de 10 ani din carieră în jurul firmelor mici și mijlocii. Am devenit un suporter convins al acestora și am înțeles cât de importantă este existența lor într-un ”ecosistem”. Nu e ușor să fii antreprenor. Segmentul IMM reprezintă structura invizibilă a pieței - furnizori, curieri, reparatori, mici inovatori - care procură și mută resurse, fac activitățile mici dar vitale, drenează blocajele economice, absorb volatilitatea și creează concurență. foto Profimedia

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Închidem ochii și ne imaginăm o scenă... Pe o câmpie bătută de vânt, în spatele unui cimitir vechi, sute de pale de turbine eoliene stau tăiate în bucăți, aliniate ca niște oase uriașe de dinozaur. La câteva sute de kilometri (sau mile...) distanță, într-un depozit improvizat pe un teren de vreo zece hectare, zac panouri fotovoltaice strivite, crăpate, mătuite de soare și acoperite de praf care reflectă ultimul lor apus de Soare, așteptând o destinație care nu există (încă) la scară industrială. Foto: Profimedia

Piața muncii trece prin cea mai intensă transformare din ultimele decenii. Nu vorbim doar despre progres tehnologic sau schimbări graduale în industrie, ci despre trei tranziții care se suprapun și se amplifică reciproc: digitalizare, tranziție verde și schimbări demografice. Împreună, ele rescriu regulile jocului economic și social, forțându-ne să regândim ce înseamnă să ai un loc de muncă, o carieră și, nu în ultimul rând, o viață decentă.

De ce ideea de sustenabilitate intră în conflict cu logica creșterii economice? foto: Profimedia

O știu aproape pe de rost: fiecare curbă, fiecare pantă, fiecare pâlc de pădure, fiecare benzinărie. Dincolo de faptul că aproape în fiecare an intră în reparații capitale pe tronsoane mari (dar asta e o altă discuție), autostrada copilăriei mele are azi o mare limită: are numai două benzi. Mai sunt și altele ca ea (vezi Autostrada Soarelui), iar problema vine din faptul că, în zilele noastre, pe astfel de rute pare că nu mai încăpem toți.

Sunt zile bune de când șuvoaie de știri contradictorii și pe alocuri șocante curg și umplu burtierele de la TV și fluxurile de informații din online și social media. E ca și cum omenirii i s-a demagnetizat busola, motiv pentru care se rostogolește la vale cu o viteză care ne dă amețeală și anxietate.