Ovidiu Slăvoiu

O știu aproape pe de rost: fiecare curbă, fiecare pantă, fiecare pâlc de pădure, fiecare benzinărie. Dincolo de faptul că aproape în fiecare an intră în reparații capitale pe tronsoane mari (dar asta e o altă discuție), autostrada copilăriei mele are azi o mare limită: are numai două benzi. Mai sunt și altele ca ea (vezi Autostrada Soarelui), iar problema vine din faptul că, în zilele noastre, pe astfel de rute pare că nu mai încăpem toți.

Sunt zile bune de când șuvoaie de știri contradictorii și pe alocuri șocante curg și umplu burtierele de la TV și fluxurile de informații din online și social media. E ca și cum omenirii i s-a demagnetizat busola, motiv pentru care se rostogolește la vale cu o viteză care ne dă amețeală și anxietate.

“Lumea nu va mai fi la fel”... Știu, e un clișeu convenabil pentru un început de articol. Pe cât de convenabil va fi în viitor și “A fost odată” pentru tema propusă: noul conflict ideologic global. Întrebarea este dacă este cu adevărat nou sau dacă este într-adevăr ideologic. Și asta pentru că situația lumii așa cum o știm astăzi este dominată de un amestec de rivalități pe mai multe planuri și cu implicații greu de anticipat.

Paul Atreides, șovăielnicul mesia din saga SF Dune, scrisă de Frank Herbert în anii ‘60 ai secolului trecut, străbate un drum tumultuos de la salvator la distrugător. Transformarea ecologică a planetei Arrakis, o lume deșertică și aparent sterilă, într-un paradis fertil are un preț planetar: pe măsură ce dunele de nisip lasă loc oazelor de verdeață, echilibrul complex al planetei se clatină, amenințându-i economia, cultura și esența spirituală.

Nu m-am simțit niciodată atât de vulnerabil precum mă simt astăzi ca locuitor, alegător și plătitor de dări în România. (Foto: presidency.ro)

Am aflat din presa online că România nu are nimic de-a face cu Occidentul. Nici geografic, nici mental. Că noi, românii, suntem un popor eminamente răsăritean și că România nu aparține nici macar periferiei Europei de Vest. Am aflat și că pe noi, românii, nu ne prea inspiră democrația și că am fi mai degrabă motivați de o mână forte. (Foto : Raul Ștef/Inquam Photos)

M-aș fi bucurat ca în dezbaterea (pot să îi spun așa?) declanșată zilele astea în jurul ouălor nefiscalizate, tema centrală să fi fost: cum ridicăm nivelul de trai și cum generăm oportunități în zona rurală pentru micii producători. Nicidecum ce/cât ne scapă la buget ca urmare a dimensiunii economiei naturale. (Foto: Guliver Getty Images)

Întâmplarea a făcut ca două persoane apropiate – soția și mama – să își schimbe în această vară permisele de conducere. Soția mea l-a reînnoit în București.

Elementul care pune un corporatist în altă lumină este expunerea lui la un mediu multicultural bine organizat, experimentat și de la care învață foarte multe lucruri. E elementul care te scoate din starea de supraviețuire și te orienteză către cea de aspirație. De aici a venit „comanda” pe care oamenii au urmat-o când s-au adunat în piețele din toată țara